Plângere împotriva rezoluţiei parchetului prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea petentului împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale. Recurs. Inadmisibilitate
| Comentarii |
|
Exercitarea de către petiţionar a unei noi căi de atac, indiferent de denumirea acesteia, apare ca inadmisibilă în condiţiile în care soluţia pronunţată de prima instanţă a rămas deja definitivă, ca efect al respingerii recursului de către Tribunalul Călăraşi.
(Decizia nr. 534 din 29 martie 2001 — Secţia a ll-a penală)
Prin încheierea de şedinţă din 08.01.2001, dată de Judecătoria Călăraşi în Dosarul nr. 7071/2000, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul C.E. împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi.
S-a reţinut că, prin Rezoluţia nr. 331 A/l 11/1/2000 din 15.11.2000, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea petentului împotriva Rezoluţiei nr. 1051/P/2000 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi din 16.10.2000, întrucât din verificările efectuate a rezultat că numitul B.A. a pătruns în domiciliul petentului la cererea şi cu acordul soţiei acestuia, C.M., neputându-se reţine în sarcina acestuia infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. 2 din Codul penal.
împotriva încheierii date de Judecătoria Călăraşi cu drept de recurs în 3 zile de la pronunţare a exercitat această cale de atac petiţionarul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 33/R din 21.02.2001, Tribunalul Călăraşi a respins ca nefondat recursul formulat de petiţionar.
Pentru a decide astfel s-a reţinut că în mod corect prima instanţă a respins plângerea formulată de petentul C.E. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, întrucât încadrarea juridică dată de parchet faptei comise de numitul B.A. este corectă şi legală.
Din certificatul medico-legal depus la dosarul cauzei a rezultat că loviturile aplicate de B.A. nu au pus în pericol viaţa petiţionarului C.E., astfel încât nu sunt conturate elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor.
împotriva acestei decizii a exercitat o nouă cale de atac petiţionarul, la data de 07.03.2001, solicitând a se constata că fapta ce face obiectul plângerii sale şi care ar fi trebuit reţinută în sarcina numitului B.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor sub forma tentativei, prevăzută de art. 20 raportat la art. 175 lit. a) şi c) din Codul penal, sens în care petiţionarul a invocat şi ataşat Certificatul medico-legal nr. 417 din 20.07.1998 emis de L.M.L. Călăraşi. Din acest act rezultă că acesta a prezentat leziuni care pot data din 15.07.1998, produse prin lovire cu corp dur şi comprimarea cu degetele, leziuni ce necesită 10-12 zile de îngrijiri medicale de la data producerii acestora, dacă nu survin complicaţii.
La termenul din 29.03.2001, deşi a fost legal citat, petiţionarul nu s-a prezentat în faţa curţii pentru a-şi susţine calea de atac formulată. Totodată, din oficiu, Curtea a ridicat excepţia inadmisibilităţii recursului cu care a fost învestită.
Potrivit art. 3851 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate de tribunal, însă numai dacă acestea au fost pronunţate, ca instanţă de apel, de către tribunal.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale a fost soluţionată de către prima instanţă, Judecătoria Călăraşi, printr-o încheiere dată cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare.
Totodată, la 19.01.2001, petiţionarul C.E. a declarat recurs împotriva soluţiei pronunţate de judecătorie, recurs care, prin Decizia penală nr. 33/R din 21.02.2001 a Tribunalului Călăraşi, a fost respins ca nefondat.
Exercitarea de către petiţionar a unei noi căi de atac, indiferent de denumirea acesteia, apare ca inadmisibilă în condiţiile în care soluţia pronunţată de prima instanţă a rămas deja definitivă, ca efect al respingerii recursului de către Tribunalul Călăraşi.
Astfel, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, a respins ca inadmisibil recursul formulat de petiţionarul C.E. şi l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
NOTĂ:
Speţa prezentată evidenţiază cu acuitate necesitatea introducerii în Codul de procedură penală a unor dispoziţii exprese privind procedura soluţionării plângerilor formulate de petiţionari împotriva rezoluţiilor parchetului, în condiţiile art. 278 din Codul de procedură penală.
Prin Decizia nr. 486 din 02.12.1997 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 105 din 16.03.1998, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată, constatându-se că art. 278 din Codul de procedură penală este constituţional numai în măsura în care nu opreşte persoana nemulţumită de soluţionarea plângerii împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta şi care nu ajunge în faţa instanţelor judecătoreşti să se adreseze justiţiei în temeiul art. 21 din Constituţie, ce urmează să se aplice în mod direct.
Deşi instanţele judecătoreşti dau eficienţă deciziei Curţii Constituţionale soluţionând plângerile împotriva rezoluţiilor parchetului de neîncepere a urmăririi penale, cum a fost şi cazul în speţă, se remarcă o practică neunitară sub aspectul felului hotărârilor pronunţate, respectiv încheieri sau sentinţe, căi de atac exercitate, apel sau recurs, termenul de exercitare a recursului, 10 sau 3 zile, aşa cum a fost şi în cazul de faţă.
Astfel, pentru eliminarea analogiei, ca argument de interpretare, cu alte instituţii juridice, ce nu poate fi avut în vedere, în raport cu normele procedurale ce sunt de strictă interpretare, modificările propuse în proiectul Codului de procedură penală, referitoare la procedura soluţionării unor astfel de plângeri, vor asigura garanţiile procesuale în vederea realizării finalităţii dispoziţiilor respective.
