Recurs. Casare cu trimitere spre rejudecare. Obligaţia instanţei care rejudecă
| Comentarii |
|
Prin decizia de casare, instanţa ierarhic superioară stabileşte îndrumări care sunt obligatorii pentru instanţa inferioară, nerespectarea acestora echivalând cu o nesoluţionare a cauzei.
(Decizia nr. 469/A din 20 august 2002 - Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 215 din 2.10.1997, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, s-a dispus condamnarea inculpatului I.T. la 9 ani închisoare, pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor prevăzută şi pedepsită de art. 20 şi 21 raportate la art. 174 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 13, art. 37 lit. b) şi art. 71 raportat la art. 64 din Codul penal.
Instanţa a dedus, din durata pedepsei aplicate, timpul arestării preventive de la 14.09.1992 la 6.09.1993 şi a obligat inculpatul la plata sumei de 6.243 lei către partea civilă Spitalul Militar Central Bucureşti, 23.031,95 lei către Spitalul Municipal Bucureşti, cu dobânzile legale aferente, şi 450.000 lei cheltuieli judiciare către stat, luând act că partea vătămată F.N. nu s-a constituit parte civilă.
Conform art. 118 lit. b) din Codul penal, tribunalul a dispus confiscarea săbiei "Ninja", cu lungimea lamei de 57 cm, depusă la camera de corpuri delicte a instanţei.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen legal inculpatul, considerând hotărârea nelegală şi netemeinică, deoarece nu a fost ascultat în cadrul cercetării judecătoreşti, deşi a fost prezent în instanţă de mai multe ori în stare de arest şi nu a fost ascultată - pe situaţia de fapt - partea vătămată, precum şi martorii din acte, împrejurări ce atrag nulitatea hotărârii.
De asemenea, inculpatul a considerat hotărârea netemeinică pentru că, deşi a acţionat în stare de provocare, această circumstanţă atenuantă nu se reflectă nici sub aspectul laturii penale, nici al celei civile.
Inculpatul a arătat că, în stradă fiind, după ieşirea din bar, unde se folosise gaz lacrimogen de către unul dintre poliţişti, când inculpatul a ieşit din maşină, partea vătămată a tras cu pistolul, fără somaţie, fără foc de avertisment, rănindu-l la picior şi, în aceste împrejurări, inculpatul ar fi lovit partea vătămată cu sabia, iar apoi aceasta (partea vătămată) a descărcat pistolul, trăgând în corpul inculpatului. Inculpatul a mai prezentat şi a doua variantă, constând în faptul că acesta, în maşină fiind, iar partea vătămată în stradă, s-a apropiat de autoturismul în care se afla inculpatul şi l-a lovit cu piciorul de două ori, astfel încât l-a determinat să iasă din maşină cu sabia "Ninja", moment în care partea vătămată a tras în inculpat, fără somaţie sau foc de avertisment, descărcând pistolul în corpul acestuia. O a treia variantă a situaţiei de fapt prezentată de inculpat constă în faptul că s-a încercat plasarea circumstanţei atenuante a scuzei provocării încă din bar, când partea vătămată, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, ar fi invitat pe una dintre femeile ce se aflau la masa inculpatului şi, fiind refuzată, s-a folosit spray-ul lacrimogen, apoi conflictul s-a mutat în stradă, unde s-a desfăşurat una din cele două variante de provocare susţinute de inculpat.
Tot în apel, inculpatul a susţinut că se afla în legitimă apărare şi că în aceste condiţii ar fi acţionat pentru a înlătura atacul material direct, imediat şi injust declanşat de către ofiţerul de poliţie.
Un alt motiv de apel, ce a vizat prima hotărâre, se referă la greşita încadrare juridică a faptei în art. 20 raportat la art. 174 alin. 1 din Codul penal, şi nu în vătămare corporală prevăzută de art. 181 din Codul penal, întrucât lovitura cu sabia a antebraţului părţii vătămate nu a fost aptă să pună în primejdie viaţa victimei.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, prin Decizia penală nr. 301 din 15.10.1998, a respins apelul declarat de inculpat ca nefondat, cu motivarea că, din întregul dosar al cauzei de la cercetarea judecătorească, se deduce că toate demersurile inculpatului vizau sustragerea de la cercetarea judecătorească şi, implicit, de la răspunderea penală, însă s-au observat nenumăratele diligenţe ale acestuia pentru a obţine punerea sa în libertate, astfel cum rezultă din trimiterile punctuale la încheierile de şedinţă.
împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat în termen legal recurs.
în recursul său, inculpatul a reiterat aceleaşi motive ca în apel, apreciind soluţia nelegală şi netemeinică, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10, 17 şi 18 din Codul de procedură penală, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi să se dispună trimiterea cauzei la prima instanţă, în vederea rejudecării, iar, în subsidiar, reducerea substanţială a pedepsei aplicate, prin luarea în considerare a dispoziţiilor art. 73 din Codul penal.
Prin Decizia penală nr. 6 din 8.01.2002, Curtea Supremă de Justiţie - Secţia penală a admis recursul declarat de inculpat, a casat Decizia penală nr. 301 din 15.10.1998 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi Sentinţa penală nr. 215 din 2.10.1997 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Instanţa de control judiciar (Curtea Supremă de Justiţie), prin admiterea recursului declarat de inculpat, a apreciat că, în cauza dedusă judecăţii, cu ocazia rejudecării, instanţa de fond trebuie să aibă în vedere criticile formulate de inculpat, care susţine trei variante de conflict, şi anume: pe de o parte, fapta a fost săvârşită fie în stare de provocare, fie de legitimă apărare, fie ambele, iar, pe de altă parte, conflictul a izbucnit fie în Discoteca "Vox Maris" şi s-a continuat în stradă, fie numai în stradă.
Pentru a se stabili cu certitudine modul şi condiţiile în care a fost săvârşită această infracţiune, Curtea Supremă de Justiţie, prin decizia pronunţată, a dat îndrumări instanţei de fond, apreciind că se impun: reconstituirea la faţa locului (în condiţiile prevăzute de art. 130 din Codul de procedură penală) a conflictului din stradă pentru constatarea poziţiei părţilor, a distanţei dintre ele, a ordinei în care au acţionat (inculpatul susţinând că a fost în legitimă apărare); reaudierea părţilor vătămate, a martorilor prezenţi la incidentul din stradă, în principal a martorilor P.G. şi M.S., aflaţi în autoturismul inculpatului, precum şi a celor din acte.
De asemenea, instanţa de control judiciar, prin îndrumările date în decizia sa instanţei de fond, căreia îi sunt obligatorii, urma ca, pentru înlăturarea oricărui dubiu sau a unor împrejurări echivoce, să verifice toate apărările formulate de inculpat, referitoare la starea în care a acţionat, fondul putând să administreze şi alte mijloace de probă - din oficiu sau la cererea inculpatului.
în rejudecare, s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 550 din 13.06.2002 a Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală şi instanţa fondului a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) din Codul penal, în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) din Codul penal, text de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului I.T. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
în baza art. 65 din Codul penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din Codul penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus, din pedeapsa aplicată, prevenţia de la 14.09.1992 la 23.09.1993 şi de la 18.02.2002 la 13.06.2002.
în baza art. 17 raportat la art. 346 din Codul de procedură penală, inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile de 6.423 lei către Spitalul Militar Central şi 37.324 lei către Spitalul Clinic de Urgenţă şi la 91.961.188 lei către Ministerul de Interne - Spitalul Militar "Prof. Dr. Dimitrie Gerota", plus dobânzile legale aferente sumei de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea debitelor.
S-a luat act că partea vătămată F.N. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a dispus confiscarea de la inculpat a săbiei "Ninja", folosită la săvârşirea infracţiunii.
împotriva soluţiei fondului au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cât şi inculpatul.
în motivarea recursului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a criticat soluţia sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, în sensul greşitei schimbări a încadrării juridice a faptei, din art. 20 raportat la art. 174 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 13 din Codul penal, în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) din Codul penal. Sentinţa a mai fost criticată pentru greşita deducere a prevenţiei şi greşita individualizare a pedepsei.
Prin recursul său, inculpatul I.N. a criticat soluţia sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, solicitând ca, prin reanalizarea probelor, să se dispună schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 182 din Codul penal şi achitarea sa, întrucât a acţionat în legitimă apărare, iar, în subsidiar, redozarea pedepsei în caz că va fi găsit vinovat, cu reţinerea circumstanţei atenuante a scuzei provocării (art. 73 lit. b) şi art. 74 - 76 din Codul penal), întrucât incidentul a fost generat de martori.
Curtea, examinând apelurile declarate, a constatat că, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, acestea sunt fondate, astfel că le-a admis.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a arătat că, prin Decizia penală nr. 6 din 8.01.2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie - Secţia penală, a casat hotărârile pronunţate şi a trimis cauza spre rejudecare, în vederea lămuririi cauzei, sub toate aspectele de fapt şi de drept.
Deşi decizia Curţii Supreme de Justiţie este obligatorie pentru instanţele inferioare, aşa încât îndrumările date de către instanţa ierarhic superioară trebuie respectate, în prezenta cauză, în fond după casare, instanţa nu a respectat dispoziţiile acesteia, lăsând astfel nelămurit fondul pricinii.
Astfel, nu s-a efectuat reconstituirea la faţa locului, nu au fost audiaţi martorii din acte, deşi, prin încheierea din 7 mai 2002, atât reprezentantul parchetului, cât şi avocaţii inculpatului au fost de acord cu această solicitare, oferindu-se chiar să depună o listă de martori, aspect necesar pentru înlăturarea oricărui dubiu sau împrejurări echivoce, precum şi pentru verificarea tuturor apărărilor formulate de inculpat, cu atât mai mult cu cât unii martori nu-şi mai aduceau aminte ce au declarat în urmă cu aproximativ 12 ani, unii susţinând că inculpatul nu avea nimic în mână, iar alţii că nu au auzit dacă mai întâi a tras şi apoi a fost lovită partea vătămată.
în vederea asigurării intereselor justiţiei, cauza a fost trimisă spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală.
