Recurs. Accident de circulaţie. Culpa comună. Reapreciere.

Stabilirea proporţiei culpei părţilor implicate în producerea unui accident de circulaţie, ce a avut ca urmare decesul victimei, reprezintă o chestiune de fapt, lăsată la aprecierea instanţelor de fond şi apel, şi nu poate fi cenzurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 din Codul de procedură penală.

(Decizia nr. 1449 din 3 octombrie 2001 - Secţia a Il-a penală)

Prin Sentinţa penală nr. 458 din 10.11.2000 a Judecătoriei Roşiori de Vede, a fost condamnat inculpatul R.C.R. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 178 alin. 2 din Codul penal şi art. 38 alin. 1 din Decretul 328/1966.

în baza art. 861 din Codul penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe o durată de 5 ani, reprezentând termen de încercare.

S-a admis în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei totale de 2.700.000 lei daune materiale şi 49.000.000 lei daune morale, corespunzătoare unei culpe de 70% .

S-au respins cererile părţii civile privind plata cheltuielilor cu parastasele viitoare şi a sumei de 1.000.000 lei lunar, luându-se act că inculpatul a achitat 15.000.000 lei părţii civile, reprezentând cheltuieli de înmormântare a victimei şi parastasul de 6 săptămâni.
în fapt, s-a reţinut că în ziua de 09.04.2000, în jurul orei 5,30, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0,70 - 0,85 grame la mie, inculpatul R.C.R. s-a deplasat de la locuinţa personală către municipiul Roşiori de Vede cu un autoturism, iar pe raza comunei S., datorită stării fizice în care se afla şi neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de trafic (circulând astfel cu o viteză de peste 60 km/oră), a accidentat mortal pietonul R.F., care se deplasa în acelaşi sens pe partea dreaptă a drumului.

Deşi a sesizat imediat că are geamul de la uşa dreapta-faţă spart, inculpatul nu a luat măsurile obligatorii ale unui conducător auto, de a opri la locul accidentului, continuându-şi deplasarea către municipiul Roşiori de Vede.

Referitor la culpa în producerea accidentului, prima instanţă a apreciat că ea trebuie stabilită în proporţie de 70% în sarcina inculpatului şi 30% în sarcina victimei.

Astfel, inculpatul a condus autovehiculul după ce anterior consumase băuturi alcoolice (având o alcoolemie de 0,70 - 0,85 grame la mie), nu a redus viteza acestuia până la limita evitării oricărui pericol în condiţiile în care temporar nu a avut vizibilitate deplină asupra căii de rulare şi nu a respectat regimul de viteză legală pentru deplasare în localitate, circulând cu o viteză mai mare de 50 km/oră.

Pe de altă parte, victima se deplasa în momentul accidentului pe partea dreaptă a drumului public, în sensul de mişcare al autovehiculului condus de inculpat, deşi avea obligaţia legală de a circula pe poteci sau trotuare laterale ori, dacă acestea nu există, să efectueze deplasarea pe partea stângă a şoselei (art. 63 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 328/1966).

împotriva acestei sentinţe au declarat apel parchetul, partea civilă şi inculpatul.

Parchetul a criticat sentinţa sub aspectul temeiniciei şi cuantumului daunelor morale, critică pe care şi-a însuşit-o şi inculpatul, prin apărătorul său. S-a susţinut astfel că, deşi nu s-a făcut dovada unui prejudiciu moral, judecătorul fondului a apreciat daunele morale la suma de 70.000.000 lei (din cele 100.000.000 lei cât solicitase partea civilă) şi în funcţie de culpa inculpatului, de 70%, în producerea accidentului, l-a obligat la 49.000.000 lei cu acest titlu către partea civilă.

La rândul ei, partea civilă a criticat soluţia primei instanţe în ce priveşte latura civilă, vizând neacordarea unei prestaţii lunare şi cuantumul daunelor morale.

Prin Decizia penală nr. 147/A din 02.05.2001 a Tribunalului Teleorman-Secţia penală, s-au respins ca nefondate toate apelurile declarate în cauză.

S-a apreciat, în ce priveşte cuantumul daunelor morale, că acesta este corect, întrucât pe de o parte proporţia de 70% reţinută culpei inculpatului este întemeiată, atâta timp cât, în momentul producerii impactului, el nesocotea trei reguli esenţiale ale conducerii pe drumul public al unui autovehicul: interdicţia consumului de alcool, prudenţa în deplasare şi nerespectarea vitezei legale de deplasare.

Pe de altă parte, cuantumul de 49.000.000 lei, pe care l-a apreciat judecătorul fondului conform evaluărilor sale globale şi a procentelor de culpă, nu este exagerat, în raport cu toate consecinţele faptei şi cu sumele acordate de instanţe cu titlu de daune morale în acest gen de cazuistică.

împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul, criticându-le numai în ce priveşte latura civilă, arătând că în mod greşit instanţa a calculat cuantumul daunelor morale în funcţie de culpa sa, de 70%, în producerea accidentului, când în realitate culpa sa este de doar 60% .

Recursul este nefondat.
Stabilirea proporţiei culpei părţilor implicate în producerea accidentului este un atribut al instanţei de judecată, care se stabileşte pe baza probelor administrate în cauză.

Fiind o chestiune de fapt, lăsată la latitudinea instanţelor, proporţia culpei reţinute în producerea accidentului nu poate fi cenzurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. 1 din Codul de procedură penală, care se referă practic, cu excepţia pct. 14, ce priveşte individualizarea pedepsei, la probleme de drept.

De altfel, proporţia culpei de 70% în producerea accidentului, reţinută de instanţa de fond în sarcina recurentului-inculpat, a intrat în sfera autorităţii de lucru judecat în sensul prevăzut de art. 22 din Codul de procedură penală, întrucât inculpatul a criticat hotărârile pronunţate în cauză numai sub aspectul laturii civile. Or, existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei au fost stabilite cu prilejul soluţionării laturii penale a cauzei, aspecte care nu au fost contestate de inculpat (inclusiv culpa sa de 70% în producerea accidentului rutier). 

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Recurs. Accident de circulaţie. Culpa comună. Reapreciere.