Recurs. Cazul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 9 din Codul de procedură penală. Contradicţie între motivarea soluţiei şi dispozitiv
| Comentarii |
|
Hotărârea instanţei de apel prin care aceasta motivează că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 din Codul penal, iar în dispozitiv admite apelul inculpatului şi reduce pedeapsa este nelegală şi atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 9 din Codul de procedură penală.
(Decizia nr. 2328 din 27 noiembrie 2002 - Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 895 din 4.04.2002 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti a fost condamnat inculpatul G.I.V. la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 279 alin. 1 din Codul penal.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
Prima instanţă a reţinut că, în noaptea de 27/28 septembrie 1999, inculpatul a fost depistat având asupra sa un pistol şi muniţie cu gaze iritant-lacrimogene.
Sentinţa a fost atacată cu apel de inculpat, care a susţinut că s-a aflat în eroare de fapt, deoarece nu avea cunoştinţă că pentru acest tip de armă legea română prevede existenţa autorizaţiei.
Analizând apelul inculpatului, tribunalul a apreciat critica neîntemeiată.
Instanţa de fond a dat o corectă interpretare dispoziţiilor art. 51 din Codul penal care se coroborează cu dispoziţiile Legii nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor, care prevede un regim special de comercializare a armelor în magazine specializate şi autorizate în acest sens, inculpatul încălcând dispoziţiile legale chiar în momentul achiziţionării armei de la o persoană necunoscută.
Din probele administrate rezultă cu certitudine că inculpatul nu s-a aflat în eroare de fapt şi, ca atare, instanţa a pronunţat o soluţie legală şi temeinică atât sub aspectul situaţiei de fapt reţinută în sarcina inculpatului, cât şi al individualizării pedepsei, ţinând cont de criteriile prevăzute de art. 72 din Codul penal.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a ll-a penală, prin Decizia penală nr. 1199/A din 8 iulie 2002, a dispus:
în baza art. 379 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală a admis apelul declarat de inculpatul G.I.V. împotriva Sentinţei penale nr. 895 din 4.04.2002, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, pe care a desfiinţat-o în parte astfel:
A redus durata pedepsei aplicate inculpatului G.I.V. de la 2 ani închisoare la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 279 alin. 1 din Codul penal.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul G.I.V.
Parchetul a criticat hotărârea tribunalului pentru nelegalitate, întrucât motivarea soluţiei contrazice dispozitivul deciziei.
Se arată că tribunalul, în motivare, a considerat soluţia instanţei de fond ca temeinică şi legală atât sub aspectul situaţiei de fapt reţinută în sarcina inculpatului, cât şi al individualizării pedepsei, ţinând cont de criteriile prevăzute de art. 72 din Codul penal, pentru ca, în dispozitiv, să dea o soluţie contrară motivaţiei, admiţând apelul inculpatului şi reducând pedeapsa de la 2 ani la 6 luni închisoare.
Inculpatul, prin motivele scrise depuse la dosar, a solicitat, în principal, achitarea sa în baza dispoziţiilor art. 181 din Codul penal, arătând că fapta săvârşită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, iar, în subsidiar, a solicitat reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 din Codul penal şi reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Curtea, având în vedere că motivele de recurs formulate de parchet sunt dirimante şi atrag, practic, nulitatea deciziei tribunalului, va examina hotărârea recurată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 din Codul de procedură penală, referitor la situaţia în care motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii şi la lipsa motivelor pe care s-a întemeiat soluţia.
După cum în mod corect a menţionat parchetul în motivele de recurs anterior arătate, se constată că, într-adevăr, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, dispozitivul acesteia contrazicând expunerea, încălcând în acest mod şi dispoziţiile art. 383 din Codul de procedură penală, referitoare la conţinutul deciziei.
Astfel, după ce a menţionat, în expunere, că sunt nefondate criticile formulate de inculpat împotriva sentinţei primei instanţe (inculpatul solicitase, în principal, achitarea sa, invocând existenţa erorii de fapt prevăzută de art. 51 din Codul penal, iar, în subsidiar, redozarea pedepsei aplicate), tribunalul, în dispozitiv, a admis apelul declarat şi a redus pedeapsa aplicată inculpatului (după ce, în expunere, menţionase că pedeapsa aplicată a fost corect individualizată în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 din Codul penal).
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că, practic, instanţa de apel nu a soluţionat fondul cauzei cu care fusese învestită, dispozitivul contrazicând expunerea hotărârii.
în consecinţă, Curtea va admite recursurile declarate în cauză, va casa hotărârea tribunalului şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de inculpat la aceeaşi instanţă.
