Recurs. Cazul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 18 din Codul de procedură penală
| Comentarii |
|
Dacă s-a comis o gravă eroare de fapt (prin reţinerea unei stări de fapt care nu are suport probatoriu) şi, astfel, instanţa de apel a dispus achitarea inculpatului pe motiv că fapta nu ar exista, instanţa de recurs, reanalizând probele, va casa decizia penală şi va menţine hotărârea primei instanţe de condamnare a inculpatului.
(Decizia nr. 390 din 20 martie 2001 - Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 340 din 5.09.2000, Judecătoria Feteşti, în baza art. 37 alin. 1 teza a ll-a şi art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966, a condamnat pe inculpatul Z.C.E. la două pedepse de câte un an închisoare, urmând ca, în baza art. 33 - 34 din Codul penal, să execute 1 an închisoare.
Potrivit art. 81 - 82 din Codul penal, a dispus suspendarea condiţionată a executării acestei pedepse, pe un termen de încercare de 3 ani.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în seara zilei de 18.07.1999, inculpatul a consumat băuturi alcoolice la restaurantele "C." Feteşti şi "F." din acelaşi oraş. întorcându-se la restaurantul "C.", inculpatul a continuat să consume alcool şi, la un moment dat, a revenit la discoteca organizată în cadrul restaurantului "F.". Pe această rută, inculpatul a condus autoturismul Cielo, proprietatea sa, până la destinaţie, parcând pe trotuar, la mică distanţă de persoanele ce se aflau la intrarea în terasa localului. Martorul B.N. i-a reproşat inculpatului faptul că era să-l lovească cu autoturismul în timpul manevrei de parcare şi a observat că inculpatul mergea împleticit şi nu vorbea coerent.
Un alt martor, N.N., a cerut inculpatului să deplaseze autoturismul din faţa intrării în discotecă, însă acesta a refuzat, fapt ce a făcut necesară intervenţia unui lucrător de poliţie. Inculpatul nu a putut da curs dispoziţiei poliţistului din cauza consumului de alcool. Fiind solicitată, prin staţie, prezenţa unui echipaj al Poliţiei Rutiere, la scurt timp la locul faptei au sosit doi poliţişti care au cerut inculpatului să meargă la spital pentru recoltarea probelor biologice. La spital, în camera de gardă, inculpatul a refuzat recoltarea probelor respective.
Inculpatul a atacat sentinţa respectivă cu apel, ce a fost admis prin Decizia penală nr. 393/A din 13.10.2000 a Tribunalului Ialomiţa. S-a desfiinţat sentinţa penală şi s-a dispus achitarea inculpatului pe motiv că faptele nu există (art. 10 lit. a) din Codul de procedură penală).
Tribunalul a reţinut că din nici o probă nu rezultă că inculpatul ar fi condus în stare de ebrietate autoturismul, la întoarcerea de la restaurant. în faţa discotecii inculpatul s-a urcat la volan alături de martorul S.M., în timp ce autoturismul staţiona, dar nu s-a deplasat cu acesta, deoarece în acel moment a intervenit echipajul de poliţie. întrucât inculpatul nu a condus autoturismul la ieşirea din restaurant, nici recoltarea probelor biologice nu era justificată.
Această decizie penală a fost atacată cu recurs de procuror, care a crilicat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei achitări, ce se fundamentează pe o altă situaţie de fapt decât cea rezultată din probe.
Curtea a examinat recursul pentru motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 din Codul de procedură penală şi din oficiu, în limitele celorlalte motive de casare prevăzute de art. 3859 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Recursul declarat de procuror este fondat.
Probele care conduc la concluzia că inculpatul a condus autoturismul, după ce a consumat băuturi alcoolice, pe ruta Restaurantul "C." - Discoteca "F.", sunt: rapoartele întocmite de cei trei poliţişti şi declaraţiile a 6 martori audiaţi în cauză. Toate aceste probe relevă cu elemente de detaliu starea de ebrietate în care se afla inculpatul. De altfel, chiar inculpatul a recunoscut fapta în primele declaraţii date. Ulterior a revenit asupra recunoaşterii faptelor, însă această revenire nu are relevanţă, necoroborându-se cu alte probe.
Declaraţiile a doi martori (I.Gh. şi S.M.), cu privire la faptul că inculpatul nu ar fi consumat băuturi alcoolice, rămân izolate şi contradictorii faţă de ansamblul probator. De altfel, aceste depoziţii au fost înlăturate în mod corect de prima instanţă, ca fiind nesincere, deoarece aveau ca fundament relaţiile de prietenie dintre aceştia şi inculpat.
în raport de situaţia de fapt evidenţiată din probele analizate anterior, refuzul inculpatului de a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei este nejustificat şi demonstrează teama inculpatului de a se confirma medico-legal starea evidentă de ebrietate.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 3859 pct. 18 din Codul de procedură penală, Curtea a admis recursul procurorului, a casat decizia şi a menţinut hotărârea primei instanţe.
