Recurs. Cazul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 171 din Codul de procedură penală. Principiul non reformatio in pejus

Hotărârea instanţei de apel, prin care aceasta a admis apelul inculpatului şi a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 182 din Codul penal în infracţiunea prevăzută de art. 181 din Codul penal, însă a condamnat-o pe inculpată la o pedeapsă de 6 luni închisoare, în loc de 3 luni închisoare, este contrară legii, fiind încălcate dispoziţiile art. 372 din Codul de procedură penală.

(Decizia nr. 1785 din 21 noiembrie 2001 - Secţia a ll-a penală)

Prin Sentinţa penală nr. 834 din 11.07.2001, Judecătoria Giurgiu a condamnat pe inculpaţii A.G. şi A.P. la câte 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 74 şi 76 din Codul penal.

A obligat pe inculpaţi în solidar la despăgubiri civile către partea civilă I.C.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că inculpaţii au lovit-o pe partea vătămată, în urma loviturilor primite aceasta pierzându-şi doi incisivi.

Sentinţa a fost atacată cu apel de către cei doi inculpaţi, care au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 181 din Codul penal, întrucât pierderea de către partea vătămată a doi incisivi nu constituie sluţire în înţelesul art. 182 alin. 1 din Codul penal.

Inculpata A.P. a solicitat să se reţină că nu a lovit-o pe partea vătămată peste gură şi, ca atare, încadrarea juridică corectă în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale este aceea prevăzută de art. 181 din Codul penal.

Tribunalul Giurgiu, prin Decizia penală nr. 340 din 17.10.2001, a admis apelul inculpatei A.P., a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii reţinute în sarcina acesteia din art. 182 alin. 1 din Codul penal în art. 181 din Codul penal şi a condamnat-o la 6 luni închisoare.

Prin aceeaşi decizie a fost respins ca nefondat apelul inculpatului A.G.

împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs inculpaţii fără a motiva recursul.

Examinând din oficiu decizia recurată, conform art. 3859 alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea constată că aceasta este supusă casării în baza art. 3859 pct. 171 Cod procedură penală, doar recursul formulat de inculpata A.P. fiind fondat.

Astfel, prima instanţă a reţinut în favoarea ambilor inculpaţi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 din Codul penal, iar pe cale de consecinţă, conform art. 76 din Codul penal, a coborât pedepsele sub minimul special, aplicându-se celor doi inculpaţi câte o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru fiecare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 182 din Codul penal.

în apelul formulat de inculpata A.P., tribunalul, admiţându-l, a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 182 din Codul penal în infracţiunea prevăzută de art. 181 din Codul penal, text de lege în baza căruia a condamnat-o pe inculpată la 6 luni închisoare, iar în baza art. 81 şi 82 din Codul penal a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Chiar dacă instanţa de apel a dispus schimbarea încadrării juridice dată infracţiunii din vătămare corporală gravă în cea de vătămare corporală, care prezintă un grad de pericol social mai mic, şi a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii, aceasta a încălcat principiul neagravării situaţiei în propriul apel prevăzut de art. 372 din Codul de procedură penală.

Or, aplicând o pedeapsă mai mare decât cea aplicată de instanţa de fond, instanţa de apel a creat o situaţie mai grea pentru apelantă, situaţie creată ca urmare a înlăturării circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 din Codul penal, care fuseseră reţinute de instanţa de fond în favoarea inculpatei.

Având în vedere aceste considerente, Curtea, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, va admite recursul formulat de inculpata A.P., va casa în parte decizia penală în ceea ce o priveşte pe aceasta şi, rejudecând în fond, va reţine în favoarea recurentei circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 din Codul penal (având în vedere că inculpata a fost sinceră, ajutând la aflarea adevărului în cauză, este infractoare primară, având anterior comiterii faptei un comportament corespunzător în societate) şi, pe cale de consecinţă, conform art. 74 din Codul penal, va reduce pedeapsa aplicată de instanţa de apel (prin coborârea acesteia sub minimul special prevăzut de lege) de la 6 luni închisoare la 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 181 din Codul penal. 

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Recurs. Cazul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 171 din Codul de procedură penală. Principiul non reformatio in pejus