Recurs. Cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 9 din Codul de procedură penală. Considerente contrare dispozitivului hotărârii
| Comentarii |
|
Imprejurarea că dispozitivul hotărârii nu cuprinde soluţiile asupra tuturor cererilor şi elementelor cauzei, expuse în considerente, conduce la concluzia că prin hotărâre nu a fost rezolvat fondul cauzei şi astfel se impune rejudecarea cauzei de aceeaşi instanţă.
(Decizia nr. 1072 din 18 iunie 2004 - Secţia Ipenală)
Prin încheierea de şedinţă din 10.06.2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a ll-a penală în Dosarul nr. 1243/2004, s-a dispus amânarea cauzei şi s-a acordat termen la data de 08.07.2004, când au fost citate inculpatele la locul de detenţie şi martorii din acte.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut că, prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 04.03.2004, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatelor D.E.M., D.M. şi Ţ.P.S., reţinându-se în sarcina acestora săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 din Codul penal, raportat la art. 254 din Codul penal, şi, ulterior, prin schimbarea încadrării juridice şi extinderea cercetărilor, pentru infracţiunile prevăzute de art. 257 din Codul penal, art. 26 din Codul penal raportat la art. 257 din Codul penal, art. 242 şi art. 264 din Codul penal, fapte constând în aceea că în ziua de 20.01.2004, împreună cu alte persoane, au primit prin intermediul martorului M.T.B. suma de 3.700 USD de la denunţătorul B.G., predându-i acestuia în schimb un carnet cu foi de parcurs pentru transport de persoane.
în ceea ce priveşte cererile formulate de către apărătorii inculpatelor, de liberare provizorie sub control judiciar, de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive, instanţa a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, având în vedere că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri.
în conformitate cu art. 3002 raportat la art. 160b din Codul de procedură penală, instanţa a apreciat că se impune menţinerea stării de arest a inculpatelor, arătând că temeiurile ce au stat la baza arestării preventive subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a acestora, având în vedere că prezintă un pericol social concret pentru ordinea publică, fiind cercetate pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor, infracţiune de maximă gravitate, ce conturează predispoziţia acestora spre fapte de acelaşi gen.
împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termen legal, inculpatele D.M. şi D.E.M., criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, încheierea este nelegală întrucât motivarea contrazice dispozitivul, în sensul că deşi în considerente se face referire la cererile de liberare provizorie sub control judiciar, de revocare şi de înlocuire a arestării preventive, în dispozitiv nu apare nici o menţiune cu privire la aceste cereri. Pe de altă parte, încheierea este nelegală întrucât considerentele sunt contradictorii, arătându-se că inculpatele sunt cercetate pentru infracţiunea de omor, în realitate acestea fiind trimise în judecată pentru infracţiunea de trafic de influenţă.
S-a mai arătat de către recurente că încheierea este şi netemeinică, întrucât în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea mai mică de 12 ani, inculpatele nefiind cunoscute cu antecedente penale şi neexistând date din care să rezulte că acestea vor săvârşi alte infracţiuni sau că vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. 3 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt şi de drept, a apreciat recursurile declarate de inculpate ca fiind fondate, având în vedere în acest sens considerentele ce urmează.
Astfel, se observă în primul rând că, la termenul din 10.06.2004, instanţa de fond a pus în discuţie legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatelor D.E.M., D.M. şi Ţ.P.S., cu acest prilej cele trei inculpate formulând oral cereri de revocare a măsurii arestării preventive, de înlocuire a acestei măsuri cu o altă măsură preventivă, precum şi de liberare provizorie sub control judiciar.
Deşi în considerentele încheierii instanţa de fond a analizat cererile formulate de inculpate, concluzionând că acestea sunt neîntemeiate şi urmează a fi respinse, în dispozitiv nu se face nici o menţiune cu privire la acestea, instanţa nepronunţându-se asupra lor şi dispunând doar cu privire la termenul ce urmează a fi acordat şi la persoanele ce urmează a fi citate.
într-adevăr, prin minuta din dosar, instanţa a respins cererile de revocare, de înlocuire a măsurii arestării preventive şi de liberare provizorie sub control judiciar, însă dispozitivul nu reflectă această minută, existând o contradicţie între minută şi dispozitiv.
împrejurarea că dispozitivul încheierii recurate nu cuprinde menţiunile din minută nu poate fi interpretată ca o eroare materială sau o omisiune vădită, atâta timp cât acesta (dispozitivul) cuprinde alte menţiuni, ce nu se regăsesc în minută, fiind vorba de o contradicţie ce nu poate fi îndreptată pe calea prevăzută de art. 195, 196 din Codul de procedură penală.
în al doilea rând, se observă că în cauză există o contradicţie şi între considerentele încheierii şi dispozitiv, atâta timp cât în considerente instanţa a analizat temeinicia cererilor formulate de inculpate şi motivele pe care se bazează menţinerea în continuare a stării de arest a acestora, iar în dispozitiv a dispus doar cu privire la termenul ce urmează a fi acordat şi persoanele ce urmează a fi citate, fără a se pronunţa asupra cererilor formulate de inculpate şi asupra stării de arest a acestora.
Pe de altă parte, chiar considerentele încheierii sunt contradictorii, iniţial instanţa arătând că inculpatele sunt trimise în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 257 din Codul penal, art. 26 raportat la art. 257 din Codul penal, art. 242 din Codul penal şi art. 264 din Codul penal, pentru ca, ulterior, atunci când analizează necesitatea menţinerii arestării preventive a acestora, să motiveze pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă inculpatele, prin aceea că ele sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de omor, infracţiune de o gravitate deosebită.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea a apreciat că instanţa nu a rezolvat fondul cauzei, motiv pentru care, în baza art. 385 5 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, a admis recursurile declarate de inculpatele D.M. şi D.E.M., a casat în parte încheierea recurată şi, prin extinderea efectelor şi cu privire la inculpata Ţ.P.S., conform art. 3857 din Codul de procedură penală, a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru a se pronunţa asupra cererilor formulate de inculpate privind revocarea măsurii arestării preventive, înlocuirea acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi localitatea, asupra cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, precum şi asupra legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a celor trei inculpate, conform art. 3002 din Codul de procedură penală raportat la art. 160b alin. 1 din Codul de procedură penală, menţinând celelalte dispoziţii ale încheierii.
