Recurs declarat de părintele inculpatului, neînsuşit de către acesta. Inadmisibilitate
| Comentarii |
|
Recursul declarat de mama inculpatului, în numele acestuia, nu poate fi considerat un recurs legal.
Părintele inculpatului nu are legitimitatea subiectivă de a declara recurs în numele fiului său major, deoarece, potrivit art. 3852 raportat la art. 362 alin. final din Codul de procedură penală, pentru inculpat, recursul poate fi declarat de reprezentantul legal, de apărător şi de soţul acestuia (în condiţiile în care inculpatul nu şi-a însuşit recursul declarat de părinte).
Inculpatul fiind major, părintele nu îi este reprezentant legal, astfel că legea nu îi dă dreptul să declare recurs în numele fiului său.
(Decizia nr. 1117 din 10 iunie 2002 - Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 267 din 7.02.2002, Judecătoria Slobozia, în baza art. 201 alin. 1 şi 2 din Codul penal raportat la art. 200 alin. 3 din Codul penal, l-a condamnat pe inculpatul S.R.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din Codul penal, pentru săvârşirea infracţiunii de perversiune sexuală.
în baza art. 14 din Codul de procedură penală şi art. 998 din Codul civil, instanţa l-a obligat pe inculpat să plătească părţii civile suma de 100.000.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de prim grad a reţinut următoarele:
Partea vătămată J.G. lucra în luna martie 2000 la firma S.C. "P." S.R.L. Buzău, ce are ca principal obiect de activitate confecţionare şi montare jaluzele.
în unele situaţii, partea vătămată se deplasa la dispoziţia conducătorului societăţii în diverse localităţi pentru montarea şi repararea jaluzelelor.
în după amiaza zilei de 7 martie 2000, J.G. a primit dispoziţie din partea conducătorului societăţii să se deplaseze în municipiul Reghin pentru executarea unor lucrări cu maşina condusă de inculpatul S.R.M. ce lucra la acea societate.
în jurul orei 23,00 inculpatul a luat-o pe partea vătămată de acasă, plecând împreună pe ruta Buzău - Nehoiu. După depăşirea oraşului Nehoiu, inculpatul a oprit cerându-i părţii vătămate să întreţină raporturi sexuale normale şi orale cu el.
Din probele administrate rezultă că J.G. a refuzat aceste raporturi, fapt ce l-a determinat pe inculpat să o lovească.
Ca urmare a actelor de violenţă, partea vătămată a realizat dorinţa inculpatului de a-i satisface, prin întrebuinţarea gurii, instinctele sexuale.
împotriva acestei sentinte au declarat apel partea civilă J.G. şi inculpatul S.R.M.
Prin Sentinţa penală nr. 209/A din 17 aprilie 2002, Tribunalul Ialomiţa, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, a admis apelul declarat de partea civilă J.G. împotriva Sentinţei penale nr. 267 din 7.02.2002, pronunţată de Judecătoria Slobozia, pe care a desfiinţat-o cu privire la mărimea daunelor morale, pe care le-a majorat la 200.000.000 lei.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală şi s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi sentinţe.
împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs mama inculpatului S.R.M. Verificând lucrările dosarului, Curtea a constatat următoarele: Prin cererea sa, inculpatul a arătat că nu declară recurs şi, mai mult decât atât, că nu-şi însuşeşte un eventual recurs depus de apărătorul său, ceea ce exprima voinţa sa fermă de a nu uza de această cale de atac.
în cauză există recursul declarat de mamă în numele său, care nu poate fi considerat un recurs legal, pentru următoarele considerente:
Recursul, fiind o manifestare procesuală reglementată de Codul de procedură penală, ca orice astfel de manifestare, pentru a fi admisibil, trebuie să întrunească cumulativ următoarele trei condiţii:
a) să fie obiectiv încuviinţat de lege;
b) să aibă pertinenţă funcţională, adică să răspundă funcţional scopului atribuit de lege;
c) persoana care a declarat recursul să aibă aptitudinea legală de a folosi această cale de atac.
Or, în speţă, tocmai această ultimă condiţie de admisibilitate lipseşte. Mama inculpatului nu are legitimitatea subiectivă de a declara recurs în numele fiului său, deoarece, potrivit art. 3852 raportat la art. 362 alin. final din Codul de procedură penală, pentru inculpat recursul poate fi declarat, în afară de reprezentantul legal, de apărător şi de soţul acestuia.
Inculpatul fiind major, mama sa nu îi este reprezentant legal, astfel că legea nu îi dă dreptul să declare recurs în numele fiului său.
în fine, susţinerea inculpatului că menţiunile din cererea sa şi de pe dovada de comunicare nu-i aparţin, deşi îşi recunoaşte semnătura, nu poate fi avută în vedere, deoarece, dacă lucrurile ar sta astfel, el avea la dispoziţie procedura înscrierii în fals.
în lipsa unei hotărâri judecătoreşti care să constate că menţiunile din cerere nu îi aparţin, ci numai semnătura, susţinerea inculpatului nu rămâne decât o simplă afirmaţie, nedovedită cu nimic.
Având în vedere toate acestea, Curtea a respins recursul formulat în numele inculpatului, ca inadmisibil, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală.
