RECURS. FAPTA CARE NU PREZINTĂ GRADUL DE PERICOL SOCIAL AL UNEI INFRACŢIUNI.
| Comentarii |
|
Instanţa de recurs, în raport de datele privind fapta şi persoana inculpatului, poate face aplicarea art.181 Cod penal.
Prin sentinţa penală nr.136/2.06.2000, pronunţată de Judecătoria Zimnicea a fost condamnată inculpata P.M. la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.2151 C.pen., cu aplicarea art.41-42 C.pen., art.74 lit.a şi c C.pen. şi art.76 lit.d C.pen. (delapidare în forma continuată cu reţinerea circumstanţelor atenuante judecătoreşti), la o pedeapsă de 2.000.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.290 C.pen. cu aplicarea art.41 -42 C.pen., art.74 lit.a şi c C.pen. şi art.76 lit.e C.pen. (fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi cu reţinerea circumstanţelor atenuante judecătoreşti).
în temeiul art.33 lit.a şi 34 lit.d C.pen. s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa de 2 luni închisoare şi pedeapsa amenzii penale de 2.000.000 lei, făcându-se aplicarea art.71 şi 64 C.pen.
De asemenea, s-au făcut menţiuni cu privire la latura civilă a cauzei, anularea înscrisurilor false şi la plata cheltuielilor judiciare statului.
Prima instanţă a reţinut, în fapt, că inculpata P.M. a lucrat în cadrul S.C „U" - S.A., în perioada 1990 - noiembrie 1999, în funcţia de casier încasator, având ca atribuţii de serviciu încasarea şi depunerea banilor la casierie, pe bază de borderouri.
în perioada martie 1998 - iulie 1999, inculpata, în mod repetat, şi-a însuşit diferite sume de bani din încasări, în total suma de 7.146.000 lei.
Pentru a justifica în contabilitate sumele de bani efectiv predate, inculpata a procedat astfel cu un număr de 16 persoane, respectiv a încasat diferite sume de bani care reprezentau contravaloarea serviciilor prestate, eliberându-le chitanţe în original în care erau menţionate corect sumele încasate. Ulterior a completat şi duplicatele pe care erau menţionate sume mai mici decât cele încasate în realitate, după care a întocmit borderourile pe baza duplicatelor şi a depus la casierie sumele menţionate în acestea. Altor 15 persoane, inculpata le-a eliberat chitanţe în care a menţionat sumele încasate în realitate, fără a mai întocmi duplicate şi fără a depune la contabilitate sumele încasate.
împotriva acestei sentinţe au formulat apel inculpata P.M. şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în apelul Parchetului s-a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatei, în raport de împrejurările concrete în care au fost comise faptele şi de gradul de pericol social al acestora.
în apelul inculpatei s-a solicitat achitarea, sub motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de gestiune frauduloasă şi reducerea pedepsei aplicate.
Tribunalul Teleorman - secţia penală, prin decizia nr.507/13.09.2000 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea, a desfiinţat în parte sentinţa apelată, a majorat pedeapsa aplicată inculpatei P.M. de la 2 luni închisoare la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.2151 C.pen., menţinând celelalte dispoziţii.
Totodată, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata P.M. şi a obligat-o la plata cheltuielilor judiciare statului.
în considerentele deciziei, Tribunalul a constatat că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, încadrând-o în conformitate cu dispoziţiile legale aflate în vigoare, însă, în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată, deşi a considerat incidente dispoziţiile art.74-76 C.pen. pedeapsa a fost prea blândă, în raport de gradul de pericol social concret al faptei comise.
Prima instanţă nu a ţinut cont de faptul că inculpata şi-a însuşit în baza unor acte false suma de 7.146.000 lei, că a manifestat perseverenţă infracţională, prin repetarea în timp, pe parcursul a 5 luni, a actelor de sustragere, şi că prejudiciul produs prin infracţiune nu este modic.
Decizia menţionată a fost recurată de inculpata P.M., care a criticat ambele hotărâri pronunţate pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că a sustras sumele nu pentru a şi le însuşi, ci pentru a acoperi un minus în gestiune de 8.000.000 lei, pe care l-a constatat în luna aprilie 1998 şi despre care a înştiinţat verbal conducerea societăţii, apreciind că a săvârşit infracţiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută de art.214 C.pen.
Al doilea motiv de recurs a vizat individualizarea judiciară a pedepsei, solicitându-se aplicarea dispoziţiilor art.81 C.pen. sau art.867 C.pen., având în vedere că nu are antecedente penale, a recunoscut săvârşirea faptei, este bolnavă de diabet şi a acoperit integral prejudiciul, pentru aceasta vânzându-şi apartamentul şi locuind ca tolerată la rude. Recursul a fost considerat întemeiat.
Curtea a examinat motivele invocate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art.3859 pct.17,14 şi 171 C.pr.pen.
Astfel, în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei a reţinut că instanţele de fond şi de apel au apreciat corect că fapta inculpatei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, aceasta însuşindu-şi în mod repetat sumele de bani pe care le gestiona. Apărarea inculpatei, în sensul că a depus tot în contul societăţii aceste sume, deci nu şi le-a însuşit, nu poate fi primită, deoarece, chiar inculpata susţine că a încercat în acest fel să acopere un minus din gestiune creat de ea; în această situaţie, aparent inculpata nu a avut posesia banilor, însă s-a comportat ca şi cum ar fi putut dispune de aceştia, ceea ce echivalează tot cu o însuşire.
în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, s-a apreciat că, în raport de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, de faptul că prejudiciul a fost recuperat integral, precum şi de persoana şi conduita inculpatei (fără antecedente penale, este bolnavă de diabet, a recunoscut săvârşirea faptei, a avut un comportament corespunzător la societatea prejudiciată, în perioada 1979-1998), fapta inculpatei nu prezintă gradul de pericol social concret al unei infracţiuni.
Faţă de considerentele arătate, Curtea, în baza art.38515 pct.2 lit.b C.pr.pen., a admis recursul inculpatei, a casat în parte sentinţa penală şi în totalitate decizia şi rejudecând în fond, în baza art.11 pct.2 lit.a C.pr.pen. rap.la art.10 lit.b1 C.pr.pen. comb.cu art.181 C.pen. a achitat inculpata pentru infracţiunile prevăzute de art.2151 C.pen. şi art.290 C.pen., ambele cu aplicarea art.41 şi 42 C.pen. şi art.33 lit.a C.pen. Conform art.91 C.pen. a aplicat inculpatei o amendă administrativă în sumă de 1.000.000 lei, menţinând dispoziţiile sentinţei cu privire la latura civilă, iar conform art.192 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.
(Secţia a ll-a penală, decizia nr. 1932/2000)
NOTĂ: Soluţia pronunţată de instanţa de recurs este susceptibilă de critică.
Astfel, în primul rând, examinarea motivului privind greşita individualizare a pedepsei a condus direct la aprecierea că fapta comisă de inculpată nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Aşadar, a fost făcută confuzie între individualizarea judiciară a pedepsei, care presupune tragerea la răspunderea penală, infracţiunea existând atât sub aspectul obiectiv, cât şi subiectiv, dovedirea ei având la bază materialul probator administrat, şi o trăsătură esenţială a infracţiunii, respectiv pericolul social.
Evaluarea criteriilor în aplicarea dispoziţiilor art.181 C.pen. referitoare la lipsa pericolului social nu poate avea loc în recurs prin prisma nici unui caz de casare prev.de art.3859 C.pr.pen., întrucât presupun un proces de pură apreciere a gradului de pericol social concret al faptei, care nu este echivalent cu stabilirea situaţiei de fapt, elementul constitutiv al unei anumite infracţiuni sau greşita individualizare a pedepsei.
Pericolul social este o categorie obiectivă, care caracterizează însăşi fapta şi tocmai de aceea lipsa gradului de pericol social nu a fost inclusă în dispoziţiile menţionate. Cele arătate se înscriu opiniilor enumerate de doctrinari în literatura de specialitate.
Mai mult instanţa de recurs în considerente nu face nici o referire prin prisma cărui caz de casare a examinat lipsa pericolului social, apreciind, în raport de prevederile enumerate, că ar fi fost incidente art.3859 pct.171 C.pr.pen., care şi acestea sunt greşit invocate, de altfel, neargumentându-se în ce constă greşita aplicare a legii sau pronunţarea unei hotărâri contrare legii.
în al doilea rând, instanţa de recurs nu motivează lipsa pericolului social decât pentru infracţiunea de delapidare, omiţând să facă vreo referire la cea de-a doua faptă penală săvârşită de inculpată, respectiv falsul în înscrisuri sub semnătură privată, deşi a aplicat aceleaşi dispoziţii referitoare la lipsa pericolului social şi pentru infracţiunea menţionată.
în al doilea rând, instanţa de control a aplicat o singură amendă administrativă inculpatei pentru ambele fapte şi nu două amenzi, respectiv câte una pentru fiecare din ele, în doctrină existând exprimată şi cea de-a doua posibilitate care reflectă în concret lipsa pericolului social pentru fiecare faptă, precum şi sancţiunea corespunzătoare.(Judecator Rodica-Aida Popa)
