RECURS. INADMISIBILITATE ÎN CAZUL ÎN CARE PRIN DECIZIA RECURATĂ S-A DISJUNS ACŢIUNEA CIVILĂ SI A FOST TRIMISĂ CAUZA SPRE REJUDECARE LA INSTANŢA DE FOND.
Comentarii |
|
Este inadmisibil recursul declarat de partea civilă împotriva deciziei instanţei de apel prin care s-a dispus disjungerea acţiunii
civile şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru rejudecarea acesteia.
Nici recursul inculpatului care vizează latura civilă nu poate fi primit atâta timp cât, prin hotărârea recurată, s-a dispus disjungerea acţiunii civile şi rejudecarea acesteia de către instanţa de fond.
Prin sentinţa penală nr. 336/4.03.1997 a Judecătoriei Giurgiu, inculpatul P.P.D. a fost condamnat, în baza art. 178 alin. 2 Cod penal, pentru infracţiunea de ucidere din culpă, la pedeapsa de 2 ani închisoare, şi în baza art. 184 alin.
1 şi 3 Cod penal, pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, la pedeapsa de 1 an închisoare, urmând să execute, în baza art. 33-34 Cod penal, 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71-64 Cod penal; inculpatul S.G. a fost Condamnat, în baza art. 178 alin. 2 Cod penal, pentru infracţiunea de ucidere din culpă, la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71-64 Cod penal.
Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la 20.000.000 lei, despăgubiri către partea civilă D.M., a fost obligat inculpatul P.P.D. la 500.000 lei, despăgubiri către partea civilă S.M. şi fiecare inculpat la câte 140.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, la 22.06.1995, în jurul orei 22.00, pe DN 5 Bucureşti-Giurgiu, în localitatea Călugăreni, inculpatul P.P.D., conducând o autodubă Mercedes Benz, a lovit căruţa inculpatului S.G. şi impactul s-a soldat cu decesul victimei D.D., şi cu vătămarea corporală, necesitând 30 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, a părţii vătămate S.M.
împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat apel inculpatul S.G., atât pe latură penală - criticând-o pentru neaplicarea Legii nr. 137/1997 privind graţierea, cât şi pe latură civilă, pentru că a fost obligat la despăgubiri în solidar cu celălalt inculpat şi partea vătămată D.M., acesta din urmă solicitând repunerea în termenul de apel.
Inculpatul P.P.D. nu a declarat apel, însă, prin apărător, a solicitat scoaterea din cauză a S.C. „Carom"-S.A. şi introducerea în cauză, ca parte responsabilă civilmente a societăţii germane T.A.V. - A.G., care i-a eliberat documentul internaţional de circulaţie rutieră „Cartea Verde".
Prin decizia penală nr. 392/14.07.1999 a Tribunalului Giurgiu a fost respinsă, ca nefondată, cererea de repunere în termenul de apel a părţii civile D.M. şi a fost respins, ca tardiv, apelul acesteia. A fost admis apelul inculpatului S.G.; în baza art. 373 Cod procedură penală au fost extinse efectele apelului inculpatului S.G. şi asupra inculpatului P.P.D. şi în baza art. 1 lit. a din Legea nr. 137/1997 s-au constatat graţiate, în totalitate, pedepsele de câte 2 ani, aplicate ambilor inculpaţi, s-a înlăturat aplicarea art. 71-64 Cod penal şi s-a făcut aplicarea art. 10 din Legea nr. 137/1197.
în baza art. 347 Cod procedură penală, art. 348 Cod procedură penală şi art. 17 alin. 4 Cod procedură penală a fost disjunsă acţiunea civilă şi a fost trimisă cauza, spre rejudecare, Judecătoriei Giurgiu.
împotriva deciziei pronunţate în apel au declarat recurs inculpatul P.P.D. şi partea civilă T.T.V.
Inculpatul P.P.D. a susţinut că recursul declarat vizează latura civilă a cauzei, prin aceea că s-a admis apelul inculpatului S.G. şi s-a dispus desfiinţarea cu trimitere pentru rejudecarea laturii civile, fără ascultarea părţilor, ceea ce constituie o încălcare a principiului contradictorialităţii.
Recurenta parte civilă T.T.V. nu a motivat, în scris, recursul, dar oral, prin avocat, a învederat aceleaşi aspecte pe care le-a sustinut recurentul inculpat P.P.D.
Curtea de Apel Bucureşti - secţia a ll-a penală a respins ambele recursuri, ca inadmisibile, cu motivarea că decizia instanţei de apel privind rejudecarea cauzei sub aspectul laturii civile este definitivă şi, potrivit art. 3851 alin. 1 lit. e Cod procedură penală, nu poate fi atacată cu recurs şi că recurentul inculpat nu poate critica nici acţiunea penală în recurs, deoarece nu a folosit calea apelului.
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 1.5429/1999) NOTA: Decizia Curţii de Apel Bucureşti este corectă întrucât, potrivit art. 3851 alin. 1 lit. e Cod procedură penală, deciziile instanţelor de apel, prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor, nu pot fi atacate cu recurs. Recursul inculpatului P.P.D. este inadmisibil şi pentru faptul că el nu a folosit calea apelului şi decizia pronunţată în apel nu l-a prejudiciat, aspect, în opinia noastră, insuficient nuanţat în motivarea instanţei de recurs. (M.C.)