SUSPENDARE CONDIŢIONATĂ A EXECUTĂRII PEDEPSEI. MOTIVARE.
| Comentarii |
|
Măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei trebuie motivată.
Individualizarea pedepsei presupune luarea în considerare a criteriilor prevăzute în art.72 Cod penal.
Prin sentinţa penală nr.390 din 13 septembrie 1999, Judecătoria Urziceni a condamnat pe inculpatul M.B., făcând aplicarea art.74-76 C.pen., la 1 an închisoare pentru infracţiunea de ucidere din culpa prev.de art.178 alin.2 C.pen. şi la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de părăsire a locului accidentului, prev.de art.38 din Decretul nr.328/1966.
Urmare aplicării art.33-34 C.pen., s-a dispus ca inculpatul să execute 2 ani închisoare, în condiţiile prev.de art.71 şi 64 C.pen., din care s-a dedus reţinerea de 24 ore.
Pe latura civilă a cauzei, inculpatul a fost obligat la 16.000.000 lei despăgubiri către partea civilă G.N. fiind respinsă cererea acesteia de acordare a daunelor morale.
S-a reţinut, în fapt, că în seara de 25 iulie 1997, în timp ce conducea o autoutilitară pe drumul judeţean 203B, pe raza comunei Gârbovi, jud.Ialomiţa, inculpatul a efectuat o depăşire fără a se asigura corespunzător. Ca urmare, cu apărătoarea de vânt din partea stângă a autoutilitarei a lovit pe biciclistul T.G., accidentându-l grav.
Deşi a sesizat impactul şi spargerea apărătoarei de vânt de pe partea sa (dinspre volan) inculpatul nu a oprit utilitara, continuându-şi drumul.
Victima a fost găsită ulterior căzută pe drum de către un alt conducător auto, care a dus-o la spital, dar, urmare leziunilor grave pe care le prezenta, victima a decedat.
Inculpatul, odată ajuns la destinaţie, a demontat şi apărătoarea de vânt de pe partea dreaptă a autoutilitarei, spre a nu se mai cunoaşte că ar fi avut aparători de vânt, el ştiind că cea din stânga se spărsese în împrejurările arătate.
A fost, însă, identificat şi la anchetă a recunoscut iniţial faptele, dar apoi a revenit asupra primei declaraţii, negând comiterea infracţiunilor.
Cu motivarea că nu este autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată, inculpatul a declarat apel împotriva sentinţei fondului.
Prin decizia penală nr.36A din 21 ianuarie 2000, Tribunalul Ialomiţa a admis apelul inculpatului, dar nu sub aspectul vinovăţiei, reţinută ca atare, ci cu privire la cuantumul pedepselor şi modalitatea de executare.
Ca urmare, pedepsele au fost reduse la 6 luni, respectiv 3 luni închisoare, şi s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 6 luni, pe termenul de încercare de 2 ani şi 6 luni.
împotriva acestei decizii au declarat recurs atât inculpatul, cât şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.
Inculpatul a criticat nelegalitatea deciziei şi sentinţei fondului, respectiv greşita lui condamnare, întrucât nu este vinovat de săvârşirea faptelor ce i-au fost reţinute în sarcină.
Curtea a respins, ca nefondat, recursul inculpatului, reţinând că ambele instanţe au analizat probele administrate şi au stabilit corect că acestea demonstrează neîndoielnic şi concludent împrejurările producerii accidentului de către inculpat şi părăsirea locului accidentului, iar revenirile lui la recunoaşterea fapteior, ori oscilaţiile din atitudinea sa nu pot răsturna dovezile incriminatoare din dosarul cauzei.
Parchetul a criticat decizia pentru motivul de casare prev.de art.3859 pct.14 C.pr.pen., considerând că Tribunalul a manifestat o nejustificată indulgenţă la individualizarea pedepselor, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare.
Curtea a constatat că acest recurs este fondat, având în vedere următoarele:
Nu există nici un dubiu asupra faptului că inculpatul, conducând imprudent, a produs accidentul rutier soldat cu lovirea şi apoi moartea victimei.
Deşi după impact victima mai trăia, iar inculpatul era primul dator să se preocupe de luarea măsurilor de prim-ajutor, el a părăsit locul faptei.
Ajuns la domiciliul său, a încercat să şteargă urmele accidentului, demontând şi ascunzând cea de-a doua apărătoare de vânt a autoutilitarei, ceea ce probează că el a fost perfect conştient de faptele sale şi a încercat să scape de răspunderea penală.
Pe parcursul procesului a manifestat nesinceritate, negând săvârşirea faptelor.
Aceste aspecte relevă un caracter pronunţat al pericolului social al faptelor şi făptuitorului.
Ca urmare, Curtea apreciază că individualizarea pedepselor de către instanţa fondului este cea justă şi corespunzătoare faptelor, iar soluţia instanţei de apel este nejustificat de îngăduitoare.
în raport de pericolul social concret al infracţiunilor săvârşite de inculpat şi persoana acestuia, scopul pedepsei, aşa cum este definit în art.52 C.pen., nu poate fi atins prin diminuarea excesivă a pedepselor şi, mai ales, prin suspendarea condiţionată a executării lor.
De altfel, arată Curtea, instanţa de apel nici nu a răspuns exigenţei prevăzută de alineatul final al art.81 C.pen., nemotivând suspendarea condiţionată, fiind astfel incidente dispoziţiile art.3859 pct.14 şi 171 C.pr.pen., constând în greşita individualizare judiciară a pedepsei şi greşita aplicare a legii.
Ca urmare, recursul Parchetului a fost admis, Curtea casând decizia de apel şi menţinând sentinţa fondului. (Judecator Mihai Despina)
(Secţia I penală, decizia nr. 1415/2000)
