SUSPENDARE CONDIŢIONATĂ A EXECUTĂRII PEDEPSEI. TERMEN DE ÎNCERCARE. DATA DE LA CARE ÎNCEPE SĂ CURGĂ.
Comentarii |
|
Termenul de încercare în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus această măsură.
Prin sentinţa penală nr.757 din 10 iunie 1999, pronunţată în dosarul nr.1102/ 1999 al Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, inculpatul V.M. a fost condamnat la 8 luni închisoare, în baza art.208 alin. 1-209 literele a, e, g şi i C.pen. şi a art.99 C.pen., prin reţinerea de circumstanţe atenuante prev.de art.74-76 C.pen.
în baza art.83 C.pen. s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare, aplicată anterior aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr.432/1997 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, urmând ca inculpatul să execute 1 an şi 8 luni închisoare.
în baza art.81 C.pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei nou aplicată de 8 luni închisoare, stabilindu-se un termen de încercare de 2 ani şi 7 luni şi făcându-se aplicarea art.359 C.pr.pen.
Instanţa de fond, din probatoriul administrat în cauză, a reţinut vinovăţia inculpatului minor, care, împreună cu mai multe persoane, în perioada martie-aprilie 1997, a comis pe timpul nopţilor mai multe furturi prin forţarea încuietorilor unor autoturisme parcate în locuri publice.
împotriva soluţiei de fond a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, pentru nelegalitate.
Prin decizia penală nr.439/A din 22 martie 2000, ce a fost pronunţată în dosarul nr.2479/1999 al Tribunalului Bucureşti - secţia a ll-a penală a fost admis apelul, a fost parţial desfiinţată sentinţa apelată şi s-au dispus următoarele:
Constatându-se că faptele pentru care inculpatul a fost judecat şi condamnat în cauza de faţă sunt concurente cu faptele pentru care acelaşi inculpat a fost condamnat la 1 an închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei prin sentinţa penală nr.432/06.05.1997 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, a fost înlăturată revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare.
Conform art.85 alin.final, coroborat cu art.81 şi 110 C.pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării acelei pedepse pe un termen de încercare de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr.432/16.05.1997 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
împotriva acestei soluţii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru nelegalitate.
Examinând actele şi lucrările dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este fondat.
Astfel, potrivit art.83 alin.3 C.pen., termenul de încercare se socoteşte de la data când hotărârea judecătorească prin care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rămâne definitivă.
în speţa de faţă, cum Tribunalul este cel ce a dispus suspendarea condiţionată, după anularea revocării, termenul de încercare nu poate curge decât de la data prezentei decizii, când soluţia instanţei de apel rămâne definitivă. (Judecator Lucian Popescu)
(Secţia I penală, decizia nr. 1630/2000)