TENTATIVĂ DE OMOR CALIFICAT. LOVIREA SAU ALTE VIOLENŢE. DISTINCŢIE.
Comentarii |
|
Lovirea repetată a victimei cu intensitate şi într-o zonă vitală a corpului dovedeşte intenţia inculpatului de a suprima viaţa victimei şi nu de a o lovi, fiind irelevantă împrejurarea că pentru vindecare au fost necesare 8 zile de îngrijiri medicale.
Prin sentinţa penală nr.670 din 13.12.1999, Tribunalul Bucureşti - secţia a ll-a penală a condamnat pe inculpatul O.l. la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art.71 şi 64 C.pen., pentru infracţiunea prev.de art.20 rap.la art.174-175 lit.c C.pen., cu aplicarea art.37 lit.b C.pen., şi la 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a şi b C.pen.
S-a reţinut că, în noaptea de 15/16.08.1999, inculpatul şi partea vătămată s-au întâlnit cu ocazia unei nunţi, care a avut loc în comuna Dărăşti, judeţul Ilfov. Aici, în urma unei altercaţii între alte persoane, în care a intervenit şi partea vătămată M.I., deranjat de atitudinea părţii vătămate, inculpatul i-a aplicat acesteia mai multe lovituri în zona toracică dreptă, cu un corp tăietor-înţepător, care au determinat intervenţia chirurgicală şi au necesitat spre vindecare 8 zile de îngrijiri medicale.
împotriva sentinţei inculpatul a declarat apel, solicitând schimbarea încadrării juridice în art.180 alin.2 C.pen.şi reducerea pedepsei.
Curtea a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind că, în raport de materialul probator adminsitrat, instanţa de fond a reţinut corect încadrarea juridică a faptei în art.20 rap.la art.174-175 lit.c C.pen.
împrejurările reţinute dovedesc intenţia inculpatului de a suprima viaţa victimei.
Astfel, inculpatul a lovit victima cu intensitate, una din lovituri a fost penetrantă în toracele drept, zonă vitală a corpului. Loviturile au fost repetate, cauzând victimei leziuni vitale, ca hidropneumotorax drept, care a determinat o intervenţie chirurgicală rapidă, fără de care viaţa victimei ar fi fost în pericol.
în raport de aceste împrejurări, faptul că pentru vindecare au fost necesare 8 zile de îngrijiri medicale, este irelevantă, pentru a se aprecia că în cauză s-a comis infracţiunea prevăzută de art.180 alin.2 C.pen.
(Sectia I penală, decizia nr. 73/2000) NOTĂ: Hotărârea de mai sus a rămas definitivă prin decizia nr.2713/2000 a Curţii Supreme de Justiţie - secţia penală, prin care s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului.
Este unanim admis în practica judiciară că intenţia de a ucide se stabileşte în funcţie de materialitatea actului, care, de regulă, evidenţiază poziţia psihică a făptuitorului.
Apreciem că, în speţa dedusă judecăţii, pe lângă împrejurările ce caracterizează intensitatea şi frecvenţa loviturilor, precum şi zona vizată de inculpat, un alt element care demonstrează intenţia de a ucide este şi aptitudinea instrumentului folosit la aplicarea loviturilor de a ucide, respectiv un corp tăietor-înţepător.
La materialitatea acţiunii se adaugă şi împrejurările în care s-a produs actul de violenţă, care pot să confirme sau să infirme intenţia de a ucide, indiferent de materialitatea actului.
Este dreptul şi obligaţia instanţei de judecată în aprecierea tuturor împrejurărilor pentru caracterizarea poziţiei subiective a făptuitorului faţă de rezultat.
De asemenea, cu referire la speţa expusă mai sus, împrejurarea că, în urma agresiunii la care a fost supusă partea vătămată, pentru vindecare au fost necesare 8 zile de îngrijiri medicale, nu duce automat la concluzia săvârşirii de către inculpat a infracţiunii prev.de art.180 alin.2 C.pen., împrejurarea neputând fi separată de celelalte elemente materiale care caracterizează atitudinea subiectivă şi care dovedesc urmărirea de către inculpat, sau numai acceptarea producerii morţii victimei, inculpatul trebuind să prevadă această posibilitate la nivelul omului diligent.
Mai mult, faptul că au fost suficiente pentru vindecare numai 8 zile de îngrijiri medicale, nu înseamnă că părţii vătămate nu i s-a pus în pericol viaţa, acest aspect fiind demonstrat prin urmarea produsă, urmare care a necesitat o intervenţie chirurgicală imediată. (Judecator Antoaneta Nedelcu)