Sustragere de sub sechestru. Conţinut constitutiv. Neîndeplinirea situaţiei premisă. Consecinţe
| Comentarii |
|
Infracţiunea de sustragere de sub sechestru prevăzută de art. 244 din Codul penal are ca situaţie premisă existenţa unui sechestru legal aplicat. Prin sechestru legal aplicat se înţelege acel sechestru care a fost înfiinţat cu respectarea condiţiilor de formă, verificându-se totodată competenţa organului care a dispus sechestrul, a celui care a aplicat efectiv sechestrul, modul în care s-a efectuat sechestrarea, respectându-se cerinţele privitoare la natura bunurilor ce pot fi sechestrate.
Faptul că printr-o sentinţă civilă s-a dispus înfiinţarea sechestrului asigurator nu conduce automat la concluzia că există un sechestru legal aplicat, fiind necesară şi punerea efectivă în executare a hotărârii, prin intermediul executorului judecătoresc.
(Decizia nr. 583 din 3 aprilie 2001 - Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 690 din 30.05.2000 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, a fost achitată inculpata S.S. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală pentru infracţiunile de sustragere de sub sechestru şi fals în declaraţii prevăzute de art. 244 alin. 2 din Codul penal şi art. 292 din Codul penal. A fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată de partea civilă B.C.Şt.
Prima instanţă a reţinut, în fapt, că inculpata S.S. şi partea civilă B.C.Şt. au fost căsătoriţi, însă, în urma unor grave neînţelegeri, căsătoria a fost desfăcută prin Sentinţa civilă nr. 2379 din 25.03.1997.
Ulterior, partea civilă a promovat acţiune de partaj a bunurilor comune, acţiune ce a avut capăt de cerere accesoriu, constând în cererea pentru înfiinţarea unui sechestru asigurator asupra apartamentului nr. 16, de la adresa indicată din Bucureşti, dobândit în timpul căsătoriei.
Prin Decizia civilă nr. 100 din 21.01.1997, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a admis cererea şi a dispus înfiinţarea sechestrului asigurator asupra apartamentului, decizie rămasă definitivă, prin respingerea recursului, prin Decizia civilă nr. 310 din 04.07.1997 a Curţii de Apel Bucureşti.
La data de 11.08.1998, inculpata S.S., numită custode, a înstrăinat apartamentul pe care se înfiinţase sechestrul, declarând în faţa notarului public că acesta este lipsit de sarcini, având asupra sa şi certificatul de sarcini, eliberat de Biroul Transcripţiuni şi Inscripţiuni Imobiliare din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, care atestă faptul că imobilul respectiv nu este grevat de sarcini.
Instanţa de fond a stabilit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de sustragere de sub sechestru, în sensul nerealizării situaţiei premise, iar în ceea ce priveşte infracţiunea de fals în declaraţii, inculpata a dat o declaraţie corespunzătoare situaţiei reale a imobilului.
împotriva sentinţei au declarat apel partea civilă B.C.Şt. şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.
Prin Decizia penală nr. 1714 din 28.11.2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a ll-a penală a respins ca tardiv apelul părţii civile şi ca nefondat apelul parchetului.
împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recursuri partea civilă B.C.Şt. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
în recursul declarat, partea civilă a solicitat admiterea acţiunii civile şi obligarea inculpatei la plata sumei de 4700 dolari SUA şi anularea actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2263/1998.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a criticat decizia pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând condamnarea inculpatei pentru ambele infracţiuni, întrucât sechestrul judiciar a fost legal instituit, precum şi pentru faptul că a făcut declaraţii în faţa notarului că apartamentul este liber de orice sarcini sau urmăriri şi nu a fost scos din circuitul civil.
Recursurile sunt neîntemeiate.
Astfel, s-a arătat că în mod corect s-a reţinut că apelul formulat de partea civilă a fost tardiv introdus.
Partea civilă a fost prezentă prin mandatar, conform procurii speciale autentificate, şi asistată de avocat ales la dezbateri şi pronunţare, termenul de declarare a apelului fiind de 10 zile de la data pronunţării, 30.05.2000, ce se împlinea la 11.06.2000. Cum apelul a fost introdus la 14.06.2000, în mod corect s-a stabilit că apelul este tardiv.
în ceea ce priveşte infracţiunea de sustragere de sub sechestru prevăzută de art. 244 din Codul penal, s-a arătat că are ca situaţie premisă existenţa unui sechestru legal aplicat. Prin sechestru legal aplicat, aşa cum rezultă din economia textului citat, se înţelege acel sechestru care a fost înfiinţat cu respectarea condiţiilor de formă, verificându-se totodată competenţa organului care a dispus sechestrul, a celui care a aplicat efectiv sechestrul, modul în care s-a efectuat sechestrarea, respectându-se cerinţele privitoare la natura bunurilor ce pot fi sechestrate.
Faptul că printr-o sentinţă civilă s-a dispus înfiinţarea sechestrului asigurator nu conduce automat la concluzia că există un sechestru legal aplicat, fiind necesară şi punerea efectivă în executare a hotărârii, prin intermediul executorului judecătoresc.
în speţă, un asemenea proces-verbal de punere în executare nu s-a întocmit, aşa cum este confirmat tie referatul din data de 26.05.2000 al Biroului Executări Civile din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi din Adresa nr. 77 din 23.05.2000, eliberată de Biroul de Carte Funciară, acte din care rezultă că, în perioada 1997- iunie 1999, nu figurează înscris vreun sechestru pe numele inculpatei.
în această situaţie, fapta inculpatei, numită custode în baza unei hotărâri judecătoreşti, de a înstrăina apartamentul pe care se înfiinţase sechestru asigurator, dar care nu a fost pus efectiv în executare prin intermediul organului de stat îndrituit, nu constituie infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. 2 din Codul penal.
De asemenea, referitor la infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 din Codul penal, se constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, sub aspectul laturii obiective, care impune ca o condiţie de neînlăturat ca declaraţia dată în faţa unui organ de stat, ori unei alte unităţi din cele prevăzute de art. 145 din Codul penal, să fie necorespunzătoare adevărului.
Inculpata a declarat în faţa notarului o situaţie ce corespunde adevărului, în sensul că la data respectivă apartamentul nu era grevat de nici o sarcină, situaţie confirmată de Certificatul de sarcini nr. 5058 din 11.08.1998, eliberat de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.
Astfel, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, a respins ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi partea civilă B.C.Şt. şi a obligat partea civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
