Tâlhărie. Infracţiune consumată. Tentativă. Distincţie
| Comentarii |
|
Consumarea infracţiunii de tâlhărie este în funcţie de consumarea acţiunii principale (de furt). în situaţia în care acţiunea adiacentă (violenţa fizică sau psihică) este realizată efectiv, însă acţiunea de sustragere a bunurilor a fost întreruptă, suntem în prezenţa infracţiunii de tâlhărie sub forma tentativei. Tentativa la infracţiunea de tâlhărie este în realitate o tentativă la furt, având în vedere că tâlhăria este o infracţiune contra patrimoniului, în care acţiunea principală este furtul.
(Decizia nr. 213/A din 17 aprilie 2002 - Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 225/2001 a Tribunalului Teleorman, a fost condamnat inculpatul I.F. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. a), b) şi d) din Codul penal.
Cu privire la făptuitorul B.C.F. cauza a fost disjunsă, fiind dat în urmărire generală, deoarece s-a sustras de la urmărire.
S-a reţinut că, în după-amiaza zilei de 10.10.2001, inculpatul împreună cu făptuitorul B.C.F. au consumat băuturi alcoolice la un bar din Turnu Măgurele şi spre seară au revenit la domiciliul acestuia din urmă. Aici au luat hotărârea să meargă să fure găini dintr-o gospodărie vecină.
în jurul orei 21,00 aceştia au plecat la locuinţa părţii vătămate I.A., au sărit gardul şi au mers la coteţul de păsări.
în timp ce încercau să sustragă păsări au fost surprinşi de partea vătămată, care a strigat după ajutor. Inculpatul a fost prins de maieu de partea vătămată, timp în care făptuitorul B.C.F. a luat un par de lemn, a lovit-o pe aceasta în cap şi a fugit.
Inculpatul a fost prins de martorii alertaţi de strigătele părţii vătămate. Partea vătămată, datorită loviturii aplicate, a suferit leziuni traumatice ce au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul I.F., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei.
Examinând sentinţa apelată, prin prisma criticii formulate şi din oficiu, în limitele efectului devolutiv, Curtea constată că apelul este fondat, însă pentru următoarele considerente:
în baza materialului probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt.
Sub aspectul încadrării juridice însă, în ceea ce priveşte infracţiunea de tâlhărie, Curtea constată că în mod eronat prima instanţă l-a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii în formă consumată.
Potrivit art. 211 alin. 1 din Codul penal, infracţiunea de tâlhărie constă în furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţă sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi în furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.
Fiind o infracţiune complexă, o condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii de tâlhărie este efectiva săvârşire a acţiunii adiacente, care, în raport cu acţiunea principală (furtul), trebuie să se comită înainte, în timpul sau imediat după aceasta.
în situaţia în care, cum este şi cazul în speţă, acţiunea adiacentă este realizată efectiv, însă acţiunea de sustragere a bunurilor a fost întreruptă, suntem în prezenţa infracţiunii de tâlhărie sub forma tentativei. Tentativa la infracţiunea de tâlhărie este în realitate o tentativă la furt, având în vedere că tâlhăria este o infracţiune contra patrimoniului în care acţiunea principală este furtul.
în consecinţă, apelul inculpatului va fi admis şi, desfiinţând în parte sentinţa apelată, Curtea va proceda la schimbarea încadrării juridice a faptei din tâlhărie în tentativă la infracţiunea de tâlhărie.
NOTĂ:
Decizia penală nr. 213 din 17 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a ll-a penală a rămas definitivă prin nerecurare.
