Tâlhărie. Elemente constitutive
| Comentarii |
|
Fapta inculpatului de a lovi partea vătămată, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, disputa purtându-se pe marginea dreptului de proprietate asupra unui miel (dispută în care inculpatul ripostează), nu îndeplineşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, neavând legătură cu aşa-zisa deposedare prin violenţă a părţii vătămate de mielul în discuţie.
Intervenţia inculpatului minor în sprijinul inculpatului (tatăl său) poate fi apreciată ca o reacţie faţă de lovirea tatălui său şi, întrucât nu cunoştea motivul disputei, este o împrejurare care nu-l face vinovat de săvârşirea
infracţiunii de tâlhărie.
(Decizia nr. 1382 din 29 iulie 2002 - Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 1411 din 19.07.2001 a Judecătoriei Slobozia, în baza art. 208 - 209 alin. 1 lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 75 lit. c) din Codul penal, a fost condamnat inculpatul S.C. la 3 ani închisoare.
în baza art. 211 alin. 1 şi 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 75 lit. c) din Codul penal, a mai fost condamnat acelaşi inculpat la 5 ani închisoare.
Prin aceeaşi sentinţă penală, în baza art. 208 - 209 alin. 1 lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 din Codul penal, a fost condamnat şi inculpatul S.l. la 1 an şi 6 luni închisoare.
în baza art. 211 alin. 1 şi 2 lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 din Codul penal, a fost condamnat acelaşi inculpat la 2 ani şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din Codul penal şi s-a dispus ca inculpaţii să execute pedepsele cele mai grele, respectiv 5 ani închisoare pentru inculpatul S.C. şi 2 ani şi 6 luni închisoare pentru S.I., pentru fiecare cu aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
S-a menţinut starea de arest pentru inculpatul S.C. şi s-a dedus prevenţia pentru acesta de la 26.03.2001 la zi.
S-a luat act că părţile vătămate M.D. şi M.D.D. nu s-au constituit părţi civile în cauză şi au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că, în ziua de 25.03.2001, cei doi inculpaţi (tată şi fiu) au exercitat violenţe asupra părţilor vătămate M.D şi M.D.D., în urma cărora au sustras un miel din turma păstorită de aceştia din urmă. Apoi, la un interval de câteva ore, cei doi inculpaţi au mai sustras doi miei din aceeaşi turmă.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Faţă de infracţiunea de tâlhărie, s-a solicitat achitarea, în baza art. 10 lit. a) din Codul de procedură penală, deoarece conflictul dintre inculpaţi şi părţile vătămate nu s-a datorat intenţiei de a sustrage ovine din turmă, ci unui refuz al ciobanilor de a perfecta un schimb de animale.
Faţă de infracţiunea de furt, s-a solicitat achitarea, în baza art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală, arătându-se că acesteia îi lipseşte unul din elementele constitutive, şi anume intenţia, deoarece, în realitate, cei doi miei găsiţi la domiciliul lor au fost rătăciţi de turmă şi găsiţi de ei în această stare. în subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepselor.
Prin Decizia penală nr. 258/A din 15 mai 2002, Tribunalul Ialomiţa a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii S.C. şi S.l.
Pentru a decide astfel, tribunalul a arătat că prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt, cu o încadrare juridică corespunzătoare, şi a apreciat în mod judicios vinovăţia fiecărui inculpat, pe baza unei analize complete şi critice a tuturor probelor administrate în cauză.
Se reţine că, pe parcursul procesului penal, inculpaţii, părţile vătămate şi martorii şi-au modificat declaraţiile iniţiale, în scopul atenuării gravităţii faptelor şi a răspunderii penale a inculpaţilor, însă, pentru că nu au fost prezentate motive întemeiate pentru aceste schimbări de declaraţii, tribunalul (ca şi instanţa de fond) a apreciat că primele depoziţii date în cauză reflectă adevărul şi converg către situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond.
S-a mai reţinut că, la individualizarea pedepselor aplicate fiecărui inculpat, instanţa de fond a avut în vedere prevederile art. 72 din Codul penal.
împotriva acestor hotărâri, inculpaţii au declarat recurs, indicând ca motiv de casare dispoziţiile art. 3859 pct. 9, 10, 12 şi 171 din Codul de procedură penală, în sensul că hotărârea instanţei de fond este lovită de nulitate, conform art. 197 alin. 1 din Codul de procedură penală, nepunând în discuţie schimbarea încadrării juridice, în condiţiile în care au fost înlăturate dispoziţiile art. 211 alin. 2 din Codul penal şi, ca o consecinţă, instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului S.C., prin actul de sesizare (art. 3859 pct. 9 şi 10 din Codul de procedură penală).
S-a mai susţinut că instanţele nu s-au pronunţat cu privire la unele probe, asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului, motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 din Codul de procedură penală.
De asemenea, s-a susţinut că, în mod greşit, au fost condamnaţi pentru infracţiunile de tâlhărie şi furt, în formă calificată, solicitându-se achitarea, şi că, referitor la S.I., s-au aplicat greşit dispoziţiile art. 71 şi 64 din Codul penal, acesta fiind minor (motiv de casare ce vizează dispoziţiile art. 3859 pct. 12 şi 171 din Codul de procedură penală).
Curtea, având în vedere recursul declarat, în limita motivelor invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. 3 din Codul de procedură penală, a constatat că ambele recursuri sunt fondate, astfel că le-a admis, pentru următoarele considerente:
Cu privire la primul motiv de recurs, în sensul că s-au înlăturat dispoziţiile art. 41 - 42 din Codul penal, fără a fi pusă în discuţia părţilor schimbarea de încadrare juridică, potrivit art. 334 din Codul de procedură penală, acesta este nefondat, inculpaţilor necreându-li-se o situaţie mai grea; din contră, înlăturându-se art. 41 - 42 din Codul penal, s-a creat pentru inculpatul S.C. o situaţie mai favorabilă, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 197 alin. 1 din Codul de procedură penală.
Nulitatea decurgând din nerespectarea dispoziţiilor art. 334 din Codul de procedură penală este relativă şi deci, pentru a opera, cel care o invocă trebuie să facă dovada unei vătămări.
Cu privire la motivul prevăzut de art. 3859 pct. 12 din Codul de procedură penală, referitor la infracţiunea de tâlhărie, Curtea a apreciat că, din probele dosarului, se desprinde o altă situaţie de fapt, şi anume aceea că între partea vătămată şi inculpatul S.C. a fost o înţelegere de a face un schimb de animale; că anterior acestui schimb au consumat împreună băuturi alcoolice şi, ajunşi în stare de ebrietate, s-au certat; că primul care a lovit a fost partea vătămată D.D., ceea ce a determinat de altfel o reacţie violentă a inculpatului S.C., care însă nu are legătură cu aşa-zisa deposedare prin violenţă a părţii vătămate de mielul în discuţie.
în faţa instanţei de apel, partea vătămată a făcut precizarea că "s-au încăierat şi că el l-a lovit pe inculpat".
în motivarea soluţiei, instanţa fondului îşi însuşeşte declaraţiile martorului din faza de urmărire penală, înlăturându-le nejustificat pe cele din instanţă, care în nici un caz nu sunt de revenire asupra declaraţiilor, ci se fac precizări omise sau neluate în seamă la urmărirea penală.
Curtea reţine şi faptul că, chiar în faza de urmărire penală, din probele administrate, se poate trage concluzia că inculpaţii nu au folosit violenţa pentru a-şi însuşi oile, că părţile au consumat împreună băuturi alcoolice şi s-au certat, iar primul care a lovit a fost partea vătămată.
Este de notorietate faptul că, în zonele unde se ajunge la păşunat, oierii obişnuiesc să ofere daruri pentru a fi toleraţi.
De altfel, din probele dosarului, rezultă că conflictul dintre părţi a luat amploare în condiţiile în care partea vătămată, nemairespectându-şi propunerea acceptată cu privire la acel schimb, a spus că, în lipsa stăpânului cârdului de oi, nu poate să dispună.
Reacţia violentă a inculpatului minor S.l. este o replică la lovirea tatălui său de către partea vătămată.
Aşa fiind, Curtea i-a achitat pe cei doi inculpaţi cu privire la infracţiunea de tâlhărie.
Referitor la infracţiunea de furt, pentru care au fost condamnaţi inculpaţii, Curtea a reţinut că numai inculpatul S.C. se face vinovat de furt, acesta neavând dreptul să reţină animalele la locuinţa sa. Apărarea inculpatului, cum că cei trei miei pe care i-a adus la locuinţa sa au fost ca zălog pentru distrugerile pe care le-au provocat animalele la păşunat, nu poate fi primită, în condiţiile în care, într-o asemenea situaţie, nu s-a procedat legal, în sensul de a se încheia un proces-verbal, în prezenţa reprezentanţilor comunali, în care să se constate dacă s-au creat daune şi dacă se fac responsabili pentru eventualele distrugeri ce ar fi fost constatate.
Critica din recurs, în sensul că greşit s-au aplicat minorului S.l. dispoziţiile art. 71 şi 64 din Codul penal, este nefondată.
Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea a admis recursurile declarate de inculpaţi, a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul S.C., din infracţiunea prevăzută de art. 208 - 209 alin. 1 lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. c) din Codul penal, şi art. 211 alin. 1 şi 2 lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. c) din Codul penal, cu aplicarea art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din Codul penal, în infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 din Codul penal, text în baza căruia l-a condamnat pe inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) din Codul de procedură penală, l-a achitat pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea de tâlhărie.
A menţinut starea de arest şi a computat prevenţia la zi.
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) din Codul de procedură penală, Curtea l-a achitat pe inculpatul minor S.l. pentru infracţiunea de furt calificat la care a fost condamnat, acesta neavând nici o contribuţie la săvârşirea furtului de către tatăl său, pe care l-a însoţit în condiţiile menţionate.
De asemenea, Curtea l-a achitat pentru infracţiunea de tâlhărie, acesta nefăcându-se vinovat de această faptă, aşa cum rezultă din probe.
