Tâlhărie. Incidenţa dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 207/2000, aprobată prin Legea nr. 456/2001. Competenţă materială. Nulitate absolută
| Comentarii |
|
Potrivit art. III al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 207/2000, "Cauzele penale aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă vor continua să fie judecate de instanţele legal învestite."
La data sesizării instanţei, competentă să judece în primă instanţă infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul era judecătoria, aceasta rămânând competentă potrivit dispoziţiilor legale invocate, iar, conform art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală, încălcarea dispoziţiilor relative la competenţa după materie este sancţionată cu nulitatea absolută.
(Decizia nr. 114/A din 6 martie 2002 - Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 241 din 18.12.2001, pronunţată de Tribunalul Teleorman - Secţia penală, a fost condamnat inculpatul D.V. la pedepse de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. 2 lit. c), d) şi f) din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. a) din Codul penal, şi 10 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii
prevăzute de art. 197 alin. 2 lit. b ), cu aplicarea art. 37 lit. a) din Codul penal, urmând ca în baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) din Codul penal să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani şi 6 luni închisoare.
în baza art. 61 alin. 1 din Codul penal s-a revocat liberarea condiţionată privind pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2698 din 06.07.2000 a Judecătoriei Piteşti, neapelată, şi s-a contopit restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară de 330 de zile cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute în final 10 ani şi 6 luni închisoare.
Inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din Codul penal, în condiţiile art. 65 din Codul penal, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în fapt, că inculpatul D.V. a fost eliberat din penitenciar în martie 2001 şi pentru că a vândut imobilul în care locuia, proprietatea sa, a fost găzduit de bunica sa, partea vătămată N.F.
în după-amiaza şi seara zilei de 31.03.2001, inculpatul a consumat băuturi alcoolice la un bar din localitatea Tătărăştii de Jos, judeţul Teleorman, iar în jurul orei 1,00 noaptea a plecat din local hotărât să sustragă bunuri de la partea vătămată D.M., vecină cu bunica lui. Inculpatul a pătruns în curte şi mai apoi într-o bucătărie ce a avut uşa neasigurată şi a sustras de aici o pungă cu carne şi un cuţit de bucătărie, apoi s-a deplasat la intrarea în locuinţă şi a încercat să intre în casă.
Partea vătămată D.M. s-a trezit din somn în urma zgomotului produs de forţarea uşii şi uitându-se pe fereastră nu a văzut nimic, dar la revenirea în pat, la scurt timp a auzit iarăşi zgomot. De această dată a deschis uşa şi în apropiere a văzut o persoană care stătea ghemuită şi avea pe faţă un obiect textil pentru a nu fi recunoscută. Inculpatul, fiind surprins astfel de partea vătămată, a luat o bardă de pe verandă şi a ameninţat-o pe aceasta, apoi a încercat să o îmbrâncească în casă cu mâna. Pentru că partea vătămată i-a pronunţat numele şi a început să ţipe cerând ajutor vecinilor, inculpatul a plecat în fugă la bunica sa, partea vătămată N.F., având asupra sa bunurile sustrase de la D.M.
Ajuns în camera unde dormea bunica sa, inculpatul a luat hotărârea să întreţină cu aceasta relaţii sexuale, fapt pentru care i-a astupat gura cu un prosop, a dezbrăcat-o cu forţa şi, pentru că partea vătămată se împotrivea, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în diferite regiuni ale corpului, după care a întreţinut cu ea un act sexual complet.
în drept, s-a reţinut că fapta inculpatului D.V. de a fura din bucătăria părţii vătămate D.M. pe timp de noapte, mascat, un cuţit şi o pungă cu carne, folosind violenţe şi ameninţări, şi fapta de a întreţine relaţii sexuale cu bunica sa, cu care gospodărea, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 211 alin. 2 lit. c), d) şi f) din Codul penal şi art. 197 alin. 2 lit. b ) din Codul penal, cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal şi art. 37 lit. a) din Codul penal.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman şi inculpatul D.V.
Parchetul a criticat sentinţa pentru nelegalitate sub aspectul încadrării juridice a faptelor, considerând că instanţa trebuia să pună în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptelor şi să-l condamne pe inculpat şi pentru săvârşirea infracţiunii de incest prevăzută de art. 203 din Codul penal, întrucât partea vătămată N.F. este bunica sa. Cu ocazia dezbaterii apelului, reprezentantul parchetului a solicitat desfiinţarea în totalitate a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă, respectiv Judecătoria Videle, urmând ca la judecarea în fond a cauzei să se pună în discuţie şi extinderea procesului penal cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 203 din Codul penal.
în apelul său, inculpatul a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) din Codul de procedură penală.
Apelul declarat de parchet este întemeiat.
Inculpatul D.V. a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle cu nr. 282/P din 28.05.2001, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 211 alin. 2 lit. c), d) şi f) din Codul penal şi art. 197 alin. 2 lit. b1) din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. a) din Codul penal şi art. 33 lit. a) din Codul penal, Judecătoria Videle fiind legal învestită cu soluţionarea cauzei.
Aceasta, prin Sentinţa penală nr. 385 din 11.10.2001, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman.
în raport cu dispoziţiile cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 207 din 15.11.2000, în mod greşit judecătoria a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman.
Prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului menţionată au fost modificate dispoziţiile art. 27 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, competenţa soluţionării cauzei în fond revenind judecătoriei.
Ulterior, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 207/2000 a fost aprobată prin Legea nr. 456/2001, lege potrivit căreia tribunalul a redevenit competent să soluţioneze în primă instanţă infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. 2 din Codul penal.
Potrivit art. III al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 207/2000, care a rămas însă în vigoare: "Cauzele penale aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă vor continua să fie judecate de instanţele legal învestite."
în speţă, la data sesizării instanţei, 29.05.2001, competentă să judece în primă instanţă infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul era judecătoria, aceasta rămânând competentă potrivit dispoziţiilor legale invocate, iar, conform art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală, încălcarea dispoziţiilor relative la competenţa după materie este sancţionată cu nulitatea absolută, nulitate care nu poate fi înlăturată în nici un mod şi poate fi invocată în orice stare a procesului.
Astfel, Curtea, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, a admis ambele apeluri, a desfiinţat în totalitate sentinţa penală apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Videle, cu ocazia rejudecării urmând a se avea în vedere şi celelalte motive de apel invocate, fiind menţinută starea de arest a inculpatului, iar onorariul avocatului din oficiu a fost suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
NOTĂ:
Din speţa prezentată a rezultat că prima instanţă, pe lângă aspectele de nelegalitate semnalate de către parchet şi care, cu siguranţă, vor fi avute în vedere, a încălcat şi alte dispoziţii legale.
Astfel, tribunalul nu a dat eficienţă în mod corect stării de recidivă postcondamnatorie şi regimului sancţionator al acesteia, în situaţia în care al doilea termen al recidivei îl reprezentau mai multe fapte concurente.
în speţă, prima instanţă a dat relevanţă mai întâi regulilor concursului de infracţiuni şi apoi celor privind recidiva postcondamnatorie.
Mai aproape însă de desfăşurarea reală a faptelor era ca mai întâi să se dea eficienţă regulilor recidivei postcondamnatorii în raport cu fiecare din infracţiunile concurente prin contopirea pedepsei pentru infracţiunea nou comisă cu restul rămas neexecutat, după care are loc aplicarea regulilor concursului de infracţiuni.
Aprecierea stării de concurenţă a infracţiunilor are loc printr-o judecată ulterioară constatării stării de recidivă postcondamnatorii, întrucât starea de concurenţă are loc între infracţiuni care, fiecare în parte, au fost săvârşite în stare de recidivă.
în acest sens a se vedea comentariul 16 de la art. 39 din Codul penal din lucrarea "Practica judiciară penală, voi. I, Partea Generală," coordonatori George Antoniu, Constantin Bulai, Editura Academiei Române, 1988, pag. 166 - 167.
O altă încălcare în modul de aplicare a unor dispoziţii legale este şi aceea referitoare la pedeapsa complimentară.
Infracţiunea de viol pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv art. 197 alin. 2 lit. b1) din Codul penal, se sancţionează potrivit legii cu pedeapsa închisorii de la 5 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.
Aşa cum rezultă din dispozitivul hotărârii, tribunalul a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 din Codul penal, pedeapsa complimentară după pedeapsa rezultantă ca urmare a incidenţei prevederilor art. 61 alin. 1 din Codul penal fără a da eficienţă caracterului obligatoriu al acesteia, după pedeapsa principală a închisorii aplicată pentru infracţiunea de viol, urmând ca ulterior să facă aplicarea regulilor prevăzute de art. 35 din Codul penal.
Aşadar, s-au încălcat atât modul de sancţionare prevăzut de incriminarea specială, cât şi dispoziţiile art. 35 din Codul penal referitoare la pedeapsa complimentară în caz de concurs de infracţiuni.
