Tâlhărie. Tentativă. Complicitate. încadrare juridică. Condiţii
| Comentarii |
|
Pentru încadrarea juridică corectă a infracţiunii de tâlhărie se impune reţinerea celor două componente constitutive, respectiv: furtul şi violenţele sau ameninţările.
Este nefondată critica asupra soluţiei prin care s-au reţinut două tentative la tâlhărie, în condiţiile în care s-a sustras un singur lucru, însă s-au exercitat violenţe asupra a două părţi vătămate.
Pentru definirea participării la comiterea unei fapte penale în calitate de complice este necesară intenţia acestuia, iar nu modul mai mult sau mai puţin mascat de participare demonstrat în faţa victimei unei asemenea fapte.
(Decizia nr. 513/R din 27 martie 2002 - Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 2102/2001, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, inculpatul P.C.G. a fost condamnat la două pedepse de câte 1 an şi 6 luni închisoare pentru două tentative la tâlhărie, în baza art. 20 raportat la art. 211 alin. 2 lit. a), b), d) şi e) din Codul penal, cu aplicarea art. 99 şi următoarele din Codul penal.
în baza art. 33 - 34 din Codul penal, inculpatul a urmat să execute o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
Prin aceeaşi sentinţă penală, a mai fost condamnat şi inculpatul A.M., la două pedepse de câte 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru complicitate la două tentative la tâlhărie, în baza art. 26 raportat la art. 211 alin. 2 lit. a), b), d) şi e) din Codul penal, cu aplicarea art. 75 lit. c) din Codul penal.
în baza art. 33- 34 din Codul penal, s-a dispus ca inculpatul A.M. să execute o singură pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
în baza art. 118 lit. b) din Codul penal s-a confiscat un spray lacrimogen.
în fapt, s-a reţinut că, în seara de 24.08.1998, inculpaţii P.C.G. şi A.M. au observat doi tineri, un băiat şi o fată, şi au sesizat că tânărul avea ataşat la cureaua pantalonilor un telefon mobil. Cei doi inculpaţi s-au hotărât să-i sustragă telefonul mobil, astfel încât s-au apropiat de cei doi tineri şi inculpatul P.C.G. a încercat să smulgă cu mâna dreaptă telefonul mobil, care era agăţat de cureaua pantalonilor, însă husa în care era introdus aparatul nu a cedat uşor, astfel că inculpatul a trebuit să insiste.
Părţile vătămate, soţii B.C. şi B.A., s-au alarmat şi au început să-i ceară explicaţii inculpatului asupra comportamentului său, împrejurare în care inculpatul P.C.G. a scos din buzunar un spray lacrimogen, cu care a început să-i ameninţe pe cei doi pentru a-şi asigura scăparea. în aceste condiţii, numitul B.C. l-a lovit pe inculpat peste mâna în care ţinea spray-ul, după care între cei doi s-a produs o altercaţie. în momentul în care numita B.A. încerca să recupereze spray-ul căzut, în ajutorul inculpatului P.C.G. a intervenit şi inculpatul A.M., care a lovit-o cu piciorul peste mână pe aceasta, împiedicând-o astfel să ridice spray-ul lacrimogen.
Imediat, inculpaţii au încercat să fugă de la faţa locului, însă au intervenit poliţiştii care se aflau în acea zonă.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel cei doi inculpaţi, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin apelul său, inculpatul P.C.G. a solicitat, în baza art. 334 din Codul de procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptelor într-o singură tentativă la infracţiunea de tâlhărie, întrucât a încercat să sustragă un singur bun mobil de la o singură persoană, şi, de asemenea, aplicarea art. 81 şi 110 din Codul penal.
Inculpatul A.M., prin apelul său, a criticat hotărârea primei instanţe pentru greşita condamnare, deoarece nu a participat la acţiunea de sustragere a bunului respectiv, ci numai a oprit-o pe partea vătămată B.A. să intre în posesia spray-ului care îi aparţinea inculpatului P.C.G., solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 10 lit. c) din Codul de procedură penală.
Prin Decizia penală nr. 1891/A/2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii P.C.G. şi A.M.
în motivarea acestei decizii penale s-a arătat că, din starea de fapt, rezultă că inculpatul P.C.G. a acţionat cu violenţă şi prin ameninţări asupra celor două părţi vătămate, soţ şi soţie, B.C. şi B.A., în scopul de a le deposeda de telefonul mobil şi, în consecinţă, acţiunile sale întrunesc elementele constitutive a două tentative la tâlhărie, iar nu una singură.
Totodată s-a arătat că modalitatea concretă de săvârşire a faptelor denotă un ridicat grad de pericol social concret, manifestat prin atitudinea făţişă de sfidare a legilor într-un loc public şi prin folosirea violenţei, împrejurări care conduc la concluzia că scopul preventiv-educativ prevăzut de art. 52 din Codul penal nu se poate realiza decât prin executarea pedepsei în regim de detenţie.
Cu privire la apelul inculpatului A.M., tribunalul a constatat că instanţa de fond a reţinut corect starea de fapt, din care a rezultat fără dubii că acesta a plănuit împreună cu inculpatul P.C.G. deposedarea victimelor de telefonul mobil, distribuindu-şi anterior rolul pe care să-l joace în faţa părţilor vătămate, şi anume acela de împăciuitor, dar care în realitate avea ca scop asigurarea scăpării inculpatului minor P.C.G.
împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpaţii A.M. şi P.C.G.
Inculpatul A.M. şi-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 385® pct. 18 din Codul de procedură penală, invocând că a fost condamnat pentru complicitate, deşi în dosar nu sunt probe că a comis faptele respective, şi a cerut achitarea în temeiul art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală, pentru că lipseşte latura obiectivă a infracţiunii.
Recursul inculpatului P.C.G. a vizat motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 şi pct. 14 din Codul de procedură penală, reţinând, în esenţă, că încadrarea juridică este greşită, faptele comise întrunind elementele constitutive ale unei singure tentative la tâlhărie, iar scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim de detenţie, având în vedere că este minor.
Recursurile sunt nefondate.
în ceea ce priveşte critica recurentului A.M., probele administrate în ambele faze procesuale (respectiv plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate B.C. şi B.A., rapoartele de expertiză medico-legală şi de expertiză criminalistică, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, coroborate cu declaraţiile inculpaţilor) converg către situaţia de fapt ce a fost reţinută de instanţa fondului şi confirmată de instanţa de apel.
Cum participarea infracţională a inculpatului A.M., atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv, a fost probată în condiţiile legii, rezultă că este nefondată critica formulată, nefiind comisă vreo eroare în aprecierea probatoriului.
De asemenea, sunt nefondate şi criticile aduse de inculpatul P.C.G. hotărârii atacate.
Astfel, cu privire la primul motiv de casare nu se poate reţine greşita încadrare juridică a faptelor, în speţă fiind reţinute corect două tentative la infracţiunea de tâlhărie, iar nu una singură, întrucât, după ce a încercat fără succes să sustragă telefonul mobil de la partea vătămată B.C., inculpatul P.C.G., pentru a-şi asigura scăparea, a scos din buzunar un tub spray lacrimogen, încercând să pulverizeze conţinutul asupra ambelor părţi vătămate, ameninţându-le în acest fel. în continuare, după ce a scăpat din mână spray-ul, ca urmare a loviturii primite de la partea vătămată B.C,, în momentul în care partea vătămată B.A. încerca să ridice tubul de spray căzut, pentru a nu fi folosit în apărare, celălalt inculpat A.M. a lovit-o cu piciorul peste mână provocându-i leziuni care au necesitat 4-5 zile îngrijiri medicale.
Prin urmare, agresiunea s-a produs asupra a două părţi vătămate şi deci suntem în prezenţa a două infracţiuni, chiar dacă tentativa de sustragere a bunului (componentă a infracţiunii complexe de tâlhărie) s-a exercitat doar asupra părţii vătămate carte îl avea în posesie.
Referitor la cea de-a doua critică, în mod corect s-a stabilit că, dat fiind gradul ridicat de pericol social concret al faptelor comise, se impunea ca pedeapsa rezultantă să fie executată în regim de detenţie.
Pentru considerentele care preced, în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, Curtea a respins, ca nefondate, recursurile declarate de către inculpaţi.
