Tâlhărie. Faptă săvârşită de o persoană având asupra sa o armă. Portul fără drept de armă albă. Achitare
Comentarii |
|
Inculpatul trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, în forma calificată prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. b) din Codul penal, faptă săvârşită de o persoană având asupra sa o armă, nu poate fi condamnat şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 11 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, întrucât posesia unei arme atrage incidenţa agravantei infracţiunii de tâlhărie şi face parte din conţinutul constitutiv al acesteia.
(Decizia nr. 340 din 12 iunie 2003 - Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 90 din 9.04.2003, Tribunalul Ialomiţa a dispus condamnarea, în baza art. 211 alin. 2 lit. c) şi alin. 21 lit. b) din Codul penal, a inculpatului A.G. la 7 ani închisoare.
Inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare în baza art. 11 din Legea nr. 61/1991, republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 169/2002, făcându-se aplicarea art. 317 din Codul de procedură penală.
în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. 1 lit. b) din Codul penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
Instanţa de fond a reţinut în fapt că, în seara zilei de 13.01.2003, ducându-se într-un bar aparţinând SC "P." SRL, inculpatul, în stare de ebrietate, l-a ameninţat cu un cuţit pe T.V., determinându-l să-i dea suma de 480.000 lei, mai multe sticle de băutură şi o cantitate de ţigări.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, criticând-o în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, despre care a arătat că este prea severă. Apelul este nefondat, în ceea ce priveşte susţinerea inculpatului. Apelul este însă întemeiat sub un alt aspect sesizat de instanţă din oficiu. Inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. 21 lit. b) din Codul penal, "persoană având asupra sa o armă". în aceste condiţii, cum posesia unei arme, în speţă un cuţit, atrage incidenţa agravantei infracţiunii de tâlhărie şi face parte din conţinutul constitutiv al acesteia, nu mai subzistă din punct de vedere juridic infracţiunea prevăzută de art. 11 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 169/2002.
în aceste condiţii, deţinerea cuţitului "nu există" ca infracţiune autonomă, astfel încât Curtea a dispus achitarea pentru această faptă.
în consecinţă, s-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecându-se cauza în fond s-a înlăturat aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. 1 lit. b) din Codul penal.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente de 7 ani închisoare, şi, respectiv, 1 an închisoare care au fost repuse în individualitatea lor.
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea apelantului inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 11 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 169/2002.