TENTATIVĂ DE OMOR. VĂTĂMARE CORPORALĂ GRAVĂ. LATURA SUBIECTIVĂ. DISTINCŢIE.
| Comentarii |
|
Lovirea victimei de către inculpat cu un cuţit în zona ventricolului drept, care a determinat leziuni ce au necesitat 45-50 zile îngrijiri medicale, demonstrează intenţia inculpatului de a suprima viaţa victimei, iar nu intenţia de lovire sau vătămare şi culpa faţă de consecinţa mai gravă produsă.
Prin sentinţa penală nr.696/22.12.1999, Tribunalul Bucureşti - secţia a ll-a penală a condamnat pe inculpatul C.G. la 8 ani închisoare, cu aplicarea art.71 şi 64 C.pen., pentru tentativă de omor, prev.de art.20 rap.la art.174-175 lit.i -art.176 lit.b C.pen., şi a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din art.20 rap.la art.174-175 lit.i C.pen., cu referire la art.176 lit.b C.pen., în art.20 rap.la art.182 C.pen.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a mai fost condamnat şi pentru infracţiunea de tentativă de tâlhărie, prev.de art.20 rap.la art.211 alin.2 lit.a, b şi e C.pen.
De asemenea, în baza art.20 rap.la art.211 alin.2 lit.a, b şi e C.pen. şi art.37 lit.a C.pen., l-a condamnat şi pe inculpatul I.D. la 3 ani închisoare.
Tribunalul a reţinut că inculpaţii s-au deplasat în zona parcului „Plumbuita", unde au observat trei cetăţeni chinezi care aveau asupra lor o sacoşă. Inculpaţii s-au înţeles să le sustragă bunurile prin violenţă, inculpatul C.G. îndreptându-se către aceştia şi cerându-le o ţigară. La refuzul cetăţenilor chinezi, inculpatul C.G. a lovit pe partea vătămată Z.H. cu un cuţit în zona gâtului, cu scopul de a-i sustrage lanţul de aur.
Expertiza medico-legală efectuată în cauză a concluzionat că victima a suferit leziuni produse prin tăiere cu un corp tăietor-înţepător, care au necesitat 45-50 zile îngrijiri medicale, şi care i-au pus în primejdie viaţa.
împotriva sentinţei au declarat apel ambii inculpaţi, inculpatul C.G. solicitând schimbarea încadrării juridice în tentativă la infracţiunea de vătămare corporală gravă şi reducerea pedepsei, cu motivarea că nu a acţionat cu intenţia de a ucide şi că reacţia sa a fost provocată de partea vătămată, care l-a scuipat, iar inculpatul I.D. a solicitat reducerea pedepsei.
Curtea a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi. A apreciat Curtea că din probele dosarului rezultă intenţia inculpatului C.G., care a fost în sensul suprimării vieţii victimei, el urmărind, de altfel, acest lucru, având în vedere violenţa cu care a aplicat lovitura şi, mai ales, zona în care a lovit, care putea determina decesul victimei.
Nu se poate reţine în sarcina inculpatului C.G. nici scuza provocării, deoarece acesta a acostat victima, tot el fiind cel care a lovit cu cuţitul pentru a sustrage lanţul de aur la gâtul părţii vătămate.
în raport de gravitatea socială a faptelor, cât şi de persoana inculpaţilor, pedepsele aplicate au fost corect individualizate în raport de art.72 C.pen.
(Secţia I penală, decizia nr. 72/2000) NOTĂ: Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea recursului, conform deciziei nr.3911/2000 a Curţii Supreme de Justiţie - secţia penală.
în practica judiciară, intenţia de a ucide se stabileşte în funcţie de materialitatea actului, care, în majoritatea cazurilor, evidenţiază poziţia psihică a făptuitorului, şi de împrejurările în care s-a produs actul de violenţă, şi care, indiferent de materialitatea actului, pot să confirme sau să infirme intenţia de ucidere.
în concret, se apreciază că există intenţia de a ucide, în funcţie de intensitatea loviturii, zona anatomică vitală vizată, aptitudinea obiectului cu care s-a acţionat de a leza ş.a.
în speţă, s-a susţinut că inculpatul nu a vizat, prin lovirea victimei, suprimarea vieţii acesteia, intenţia sa fiind aceea de a-l sancţiona pentru că l-a scuipat.
în acest context, fapta este vătămare corporală gravă, întrucât prin leziunea produsă i-a pus în pericol viaţa părţii vătămate.
Examinând împrejurările concrete ale comiterii faptei, s-a constatat, în mod corect, că intenţia inculpatului nu a fost de a aplica o corecţie, riposta, chiar în situaţia scuipării, împrejurare, de altfel, nedovedită, fiind de o intensitate mai mare, fapt ce a determinat instanţa să nu reţină scuza provocării, prev.de art.73 lit.b C.pen.
La aceste împrejurări se adaugă materialitatea actului, respectiv lovitura aplicată, zona vizată şi obiectul cu care s-a acţionat, toate demonstrând intenţia de a suprima viaţa, întrucât inculpatul trebuia să prevadă, la nivelul omului diligent, consecinţele grave ale faptei sale.
Ca atare, în raport de elementele de concretizare a intenţiei de a ucide, relevate, nu se poate susţine că inculpatul a fost în culpă faţă de consecinţă mai gravă produsă, acţionând cu intenţia de lovire în scopul corecţiei, ci, dimpotrivă, a urmărit moartea victimei şi acceptat acest rezultat.
în speţă, în raport de aceleaşi elemente materiale, nici nu poate fi pusă în discuţie îndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii prev.de art.182 C.pen., sub aspect subiectiv, în modalitatea intenţiei indirecte, întrucât, deşi se poate susţine că inculpatul ar fi prevăzut rezultatul faptei, urmare a folosirii cuţitului, nu se poate aprecia că nu l-a urmărit, ci numai a acceptat posibilitatea producerii lui. Dimpotrivă, trebuia să aprecieze că obiectul folosit şi zona vitală puteau duce la suprimarea vieţii victimei. (Judecator Antoaneta Nedelcu)
