TENTATIVĂ LA TÂLHĂRIE. TENTATIVĂ DE FURT. CONDIŢII.
| Comentarii |
|
Dacă inculpatul, pătrunzând fără drept în curtea uneia dintre părţile vătămate, a cerut acesteia să descuie uşa, iar la strigătele de ajutor ale victimei a părăsit curtea, nu se poate prezuma că el a pus astfel în executare o hotărâre de a sustrage bunuri sau bani şi care a fost întreruptă, astfel că nu există fapta de tentativă la tâlhărie sau furt.
Prin sentinţa penală nr.112 din 26 aprilie 2000, Tribunalul Ialomiţa l-a condamnat inculpat la mai multe pedepse, cu rezultanta de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea unor infracţiuni prev.de art.192 alin.1 C.pen., 192 alin.2 C.pen., art.211 alin.2 lit.f C.pen., art.211 alin.2 lit.d şi f C.pen. şi art.217 alin.1 C.pen.
Pentru o infracţiune concurentă prev.de art.211 alin.2 lit.d şi f C.pen. şi una prev.de art.217 alin.1 C.pen., împotriva uneia din părţile vătămate, inculpatul a fost achitat, în temeiul art.11 cpt.2 lit.a rap.la art.10 lit.a C.pr.pen., reţinându-se săvârşirea numai a infracţiunii prev.de art.192 alin.2 C.pen. şi pentru care a fost condamnat la 2 ani închisoare, luându-se act că această parte vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la despăgubiri către celelalte două părţi civile. Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt: în ziua de 18 ianuarie 2000, după ce a consumat băuturi alcoolice la un bufet, în drum spre casă inculpatul a pătruns în curtea părţii vătămate D.S., apoi în locuinţă, cerând să-i dea bani, pentru că, în caz contrar îi va sparge geamurile. în aceste condiţii, partea vătămată a scos din buzunar 150.000 lei, pe care inculpatul i-a smuls din mână şi a părăsit locuinţa.
în seara aceleeaşi zile, după ce a cheltuit banii luaţi de la D.S., inculpatul a pătruns în curtea părţii vătămate D.E. şi a mers la uşă, constatând că aceasta este încuiată. Sesizând prezenţa unei persoane, partea vătămată a întrebat cine este, dar inculpatul şi-a dat alt nume. Totuşi el a fost văzut de partea vătămată, întrucât a aprins becul din curte. Inculpatul a stins becul, deşurubându-l, şi a cerut părţii vătămate să deschidă uşa. Aceasta a început să tipe şi să ceară ajutor, fapt ce l-a determinat pe inculpat să plece.
In actul de sesizare s-a reţinut şi că inculpatul ar fi spart geamurile părţii vătămate, însă din probele administrate, mai ales din declaraţia acestei părţi, nu rezultă că inculpatul ar fi ameninţat-o, că ar fi spart geamurile sau că a sustras ori a încercat să sustragă ceva de la aceasta, motiv pentru care instanţa l-a achitat pentru tentativă la tâlhărie şi distrugere.
Reprezentantul Parchetului a solicitat schimbarea încadrării juridice a acestei fapte din art.20 rap.la art.211 alin.2 lit.d şi f C.pen., în art.20 rap.la art.208-209
C.pen., instanţa respingând cererea cererea, cu motivarea că singura pătrundere în curtea părţii vătămate şi încercarea de a pătrunde în casă nu sunt elemente care să conducă la convingerea că inculpatul intenţiona să sustragă ceva.
în aceeaşi seară, în jurul orei 22:00, inculpatul a pătruns în curtea părţii vătămate V.S. şi a început să strige să-i aducă bani. Pentru a o determina să facă acest lucru, inculpatul a spart mai multe geamuri şi, în cele din urmă, a pătruns în locuinţă, a lovit-o pe partea vătămată şi, din buzunarul unui capot, i-a sustras suma de 20.000 lei, după care a părăsit locuinţa.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.
Inculpatul, invocând motive familiale, a solicitat reducerea pedepsei.
Parchetul a criticat, în scris, sentinţa, pentru două motive: greşit instanţa nu a schimbat încadrarea juridică a faptei de tentativă la tâlhărie, în tentativă de furt calificat şi condamnarea inculpatului pentru aceasta; pedepsele aplicate inculpatului pentru tâlhărie sunt prea severe, motiv care nu a mai fost susţinut oral.
Curtea a respins ambele apeluri, ca nefondate, reţinând următoarele:
Instanţa fondului a apreciat corect probele administrate, pronunţând achitarea pentru faptele de tentativă la tâlhărie şi distrugere în dauna părţii vătămate D.E.
Declaraţia acestei părţi vătămate se coroborează cu alte probe, respectiv declaraţiile inculpatului şi martorilor, din care rezultă că inculpatul nu a pus în executare o hotărâre de a sustrage bani sau bunuri şi că această hotărâre ar fi fost întreruptă. Este adevărat că, după aceea inculpatul a mers şi la partea vatămată N.S., de la care a luat bani, dar nu se poate prezuma că el venise la
D.E. pentru a lua sume de bani, pentru că această prezumţie nu există în procesul penal.
Or, pentru pronunţarea unei condamnări trebuie să existe elemente de fapt, care să servească la constatarea existenţei infracţiunii şi în speţă aceste elemente lipsesc în ce priveşte existenţa faptelor de tentativă la tâlhărie sau furt şi distrugere.
De asemenea, Curtea a reţinut şi că în cauză s-a făcut o corectă individualizare a pedepselor, în sensul dispoziţiilor art.72 C.pen., pentru atingerea scopului prevăzut de art.52 C.pen.
(Secţia I penală, decizia nr.418/2000)
NOTĂ: Hotărârea de mai sus a rămas definitivă prin respingerea recursului,
conform deciziei nr.707/2001 a Curţii Supreme de Justitie - sectia penală.
(Judecator Mihai Despina)
