Ucidere din culpă. Eveniment rutier având ca rezultat decesul a 4 persoane. Individualizarea pedepsei
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 677/R din 3 mai 2012
Judecătoria Cluj-Napoca prin sentinţa penală nr.175 din 9.02.2012, în temeiul art. 178 alin. 1, 2, 5 C.p. a condamnat pe inculpata H.M., fără antecedente penale, la o pedeapsă de 3 ani 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
În temeiul art. 71 C.p. s-a interzis inculpatei exerciţiul dreptului prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a C.p. pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 861 C.p. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani şi 6 luni stabilit potrivit art. 862 C.p., organul desemnat cu supravegherea fiind Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj.
În temeiul art. 863 C.p. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpata să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj; b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c) să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi verificate mijloacele de existenţă.
În temeiul art. 71 alin. 5 C.p. s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În temeiul art. 359 C.p.p. s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor legale privind revocarea suspendării condiţionate, respectiv art. 864 C.p., coroborat cu art. 83 C.p.
În temeiul art. 14, 346 alin. 1 C.p.p.s-a constatat că nu au fost formulate pretenţii civile în cauză faţă de inculpată de către persoana vătămată T.M., moştenitoarea victimei T.M.I. şi de către persoana vătămată B.F. (în prezent decedată), moştenitoarea victimei V.M..
În temeiul art. 14, 346 alin. 1 C.p.p. coroborat cu art. 998 şi urm. C.civ. s-a respins acţiunea civilă formulată de părţile civile P.C. şi P.S.
În temeiul art. 14, 346 alin. 1 C.p.p. s-a constatat că părţile civile P.A.M., şi P.A.C., au renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză, având în vedere tranzacţia încheiată cu asigurătorul SC O.V. SA.
În temeiul 16 alin. 1 C.pr.pen., raportat la art. 1000 alin. 3 C.civ. s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru atragerea în cauză a răspunderii solidare a SC E.R. SRL, în calitate de parte responsabilă civilmente.
În temeiul art. 14, 346 alin. 1 C.p.p., coroborat cu art. 998 şi urm. C.civ. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile C.N.M. şi C.S.F., prin reprezentant legal C.N.M., şi obligă inculpata H.M. la plata despăgubirilor civile, astfel: suma de 5.600 Euro (echivalent în lei la data plăţii) cu titlu de daune materiale; suma de 25.000 Euro (echivalent în lei la data plăţii) cu titlu de daune morale părţii civile C.N.M.; suma de 30.000 Euro (echivalent în lei la data plăţii) cu titlu de daune morale părţii civile C.S.F., respingând restul pretenţiilor.
În temeiul art. 163 alin. 1, 2, 5, 6 C.p.p. s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurator, prin luarea inscripţiei ipotecare asupra cotei de contribuţie a inculpatei la dobândirea imobilului înscris în CF nr. 15043 Dej, nr. cadastral 2312, descris astfel: teren în suprafaţă de 1.019 mp, locuinţă S+P+M în suprafaţă de 460,46mp, până la concurenţa sumei de 60.600 Euro (echivalent în lei) la plata căreia a fost obligată inculpata în favoarea părţilor civile C.N.M. şi C.S.F. prin prezenta hotărâre.
S-a constatat că în cauză are calitatea de asigurator SC O.V. SA.
În temeiul art. 191 al. 1 C.p.p. a fost obligată inculpata la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 193 alin. 1 C.p.p. a fost obligată inculpata la plata sumei de 5.516 lei cheltuieli judiciare părţii civile C.N.M..
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca din data de 18.02.2011 a fost trimisă în judecată inculpata H.M. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 al. 1,2,5 C.pen.
În esenţă, în sarcina inculpatei s-a reţinut că, în data de 28 mai 2007, în timp ce conducea autoturismul marca Renault Clio, pe DN1C/E576, în dreptul km 15+932 m, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei autoturismului şi a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu autoturismul marca Dacia 1300, cauzând decesul numiţilor V.M., C.I., P.A. şi T.M.I..
Cu ocazia audierii în faza de urmărire penală inculpata a recunoscut săvârşirea faptei în materialitatea ei, apreciind însă că accidentul nu s-a produs din culpa ei. În cursul judecăţii inculpata a exprimat aceeaşi poziţie, fiind aplicată procedura de judecată de drept comun.
În cauză s-au constituit părţi civile moştenitoarele victimei C.I., respectiv C.N.M. - soţia victimei şi C.S.V. - fiica victimei. Acestea au solicitat obligarea inculpatei la plata sumei de 55.000
euro daune morale, 8.000 euro daune materiale şi 500 euro lunar cu titlu de prestaţie periodică în favoarea minorei C.S.F.
De asemenea s-au constituit părţi civile părinţii victimei P.A., respectiv numiţii P.C. şi P.S. cu suma de 10.000 lei din care 5.000 lei daune morale şi 5.000 lei daune materiale. Având în vedere că din declaraţiile părţilor civile a rezultat că victima avea două surori, numitele P.A.M. şi P.A., s-a dispus introducerea în cauză a acestora care şi-au formulat poziţia procesuală prin intermediul apărătorului ales, arătând că se constituie părţi civile fiecare cu suma de 200.000 lei daune morale.
În cauză a fost citată numita T.M., având în vedere că în cuprinsul declaraţiilor din faza de urmărire penală nu reieşea în mod cert dacă au existat şi alte persoane care aveau posibilitatea să formuleze pretenţii civile. Aceasta a fost prezentă la termenul din data de 20 iunie 2011 şi a arătat că nu a avut alţi copii în afară de cel decedat în accident - T.M.I.. În privinţa soţului său, numita T.M. a declarat că acesta este în prezent decedat. Referitor la pretenţiile civile a menţionat că împreună cu soţul ei a primit de la inculpată o sumă de bani şi că nu doreşte să formuleze alte pretenţii civile în cauză.
În privinţa moştenitorilor victimei V.M. instanţa a constatat că în faza de urmărire penală inculpata a achitat soţiei acestuia B.F. o sumă de bani, iar prin declaraţia autentică din data de 25.06.2007, aceasta a arătat că nu mai are alte pretenţii civile faţă de inculpată. Instanţa a efectuat demersuri pentru a verifica dacă numita B.F. era singura moştenitoare a victimei şi a constatat că aceasta a decedat în data de 22.09.2010, rezultând din actele de cercetare efectuate de organele de poliţie că în urma căsătoriei cu V.M. nu au rezultat copii care ar fi avut calitate procesuală în cauză. Au fost identificate numitele B.F. şi B.C. despre care s-a constatat că erau fiicele numitei B.F. dintr-o căsătorie anterioară.
Având în vedere că din înscrisurile existente în dosarul de urmărire penală au rezultat indicii în sensul că inculpata ar fi condus autoturismul la data producerii accidentului în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fiind angajată a SC E.R. SRL, prin încheierea de şedinţă din data de 11.07.2011 s-a dispus introducerea în cauză a acestei societăţi în calitate de parte responsabilă civilmente.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces verbal de cercetare la faţa locului şi planşele fotografice aferente; raport de expertiză criminalistică întocmit de LIEC Cluj în data de 16.12.2008; raport de expertiză criminalistică întocmit de INEC Cluj în data de 28.12.2010; rapoartele de constatare medico-legală întocmite de IML Cluj în datele de 15.08.2007 şi 16.08.2007; declaraţiile martorilor; declaraţiile inculpatei.
În faza cercetării judecătoreşti în latura penală a cauzei au fost audiaţi martorii D.D.N. şi
C.M., propuşi prin rechizitoriu. De asemenea au fost încuviinţaţi şi audiaţi martorii propuşi de apărătorii inculpatei în latura penală a cauzei S.G., R.C.O. şi T.P.M.. Au fost audiaţi martorii A.I.D. şi R.V. audiaţi în faza de urmărire penală. În latura civilă a cauzei la propunerea părţilor civile C. au fost audiaţi martorii C.A., M.V. şi L.R..
Din mijloacele de probă administrate în cauză, instanţa a reţinut următoarele:
În data de 28 mai 2007 organele de poliţie din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Cluj au fost sesizate cu privire la faptul că, în jurul orelor 08.40, pe DN 1 C/ E576 la km 15 + 932, în afara localităţii pe raza comunei Apahida s-a comis un accident de circulaţie care avut ca urmare decesul a patru persoane. Cu ocazia deplasării la faţa locului s-a constatat că în evenimentul rutier a fost implicat autoturismul marca Renault Clio condus de inculpata H.M. pe direcţia Dej - Cluj-Napoca şi autoturismul marca Dacia 1300 condus de numitul V.M. pe direcţia Cluj-Napoca - Dej. Din primele investigaţii efectuate a rezultat că, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum autoturismul marca Renault Clio a ieşit de pe banda sa de circulaţie cu roţile din partea dreapta pe acostament, iar la efectuarea manevrei de revenire pe bandă a pătruns pe contrasens, intrând în impact cu autoturismul marca Dacia care circula regulamentar pe direcţia Cluj-Napoca - Dej.
S-a consemnat în procesul verbal de cercetare la faţa locului că accidentul a avut loc pe DN 1 C/E 576 la km 15 + 932, după trecerea de o curbă uşoară la stânga, ultima dintr-o succesiune de mai mult de 2 curbe şi la începutul unei porţiuni de drum în aliniament din asfalt, drumul fiind reabilitat, dar nemarcat. S-a menţionat că înainte de locul producerii accidentului la o distanţă de
450 m este montat indicatorul de avertizare „curbă dublă sau o succesiune de mai mult de două curbe dintre care prima la dreapta”; s-a arătat că pe partea dreaptă şi pe arcul unei curbe la dreapta dintre cele succesive existau panouri/balize temporare care semnalizează limita din dreapta a părţii carosabile, faţă de un şanţ pe care urmează să fie realizat un acostament consolidat de către executanţii lucrărilor. S-a constatat că nu existau indicatoare de restricţie a vitezei de deplasare a autovehiculelor spre mun. Cluj-Napoca. În procesul verbal s-a făcut referire doar la existenţa indicatoarelor care erau dispuse după locul producerii accidentului spre mun. Gherla (pe sensul opus de circulaţie a autoturismului marca Renault), care obligau conducătorii auto la reducerea vitezei la 60 km/h, fiind semnalizat şi faptul că urma un drum îngustat, iar depăşirea autovehiculelor era interzisă.
În privinţa porţiunii de drum unde s-a comis accidentul s-a consemnat că este în aliniament după o curbă la stânga, este mărginită de acostament la o diferenţă de nivel de cca 0,20 m mai jos decât asfaltul drumului. Referitor la condiţiile de trafic s-a arătat că accidentul s-a comis pe timp de zi, cer senin, fără precipitaţii, cu vizibilitate bună peste 100 m, impactul având loc în afara localităţii. A fost fixată poziţia celor două autoturisme, reieşind că autoturismul marca Renault Clio se afla orientat cu faţa spre mun. Gherla, în poziţie oblică spre axul imaginar al drumului pe sensul de circulaţie Cluj-Napoca - Gherla. Autoturismul marca Dacia a fost găsit pe acostamentul din dreapta direcţiei de mers Cluj-Napoca - Gherla, răsturnat şi oprit pe partea laterală dreaptă, în interiorul acestuia fiind mai multe persoane.
S-a constatat prezenţa pe asfaltul părţii carosabile a 4 urme de derapaj sub formă de arc de cerc cu deschiderea spre axul drumului, imprimate de autoturismul marca Renault după ce şoferul a pierdut controlul direcţiei de deplasare; au fost indicate în detaliu aspectele legate de poziţia acestor urme, lungimea părţii carosabile pe care s-au imprimat urmele, fiind menţionat că ultima din cele patru descrise se finalizează pe contrasens la o distanţă de 2,4 m măsurată perpendicular pe limita din stânga a asfaltului părţii carosabile cu acostamentul.
După efectuarea operaţiunilor de descarcerare s-a constatat că cei patru pasageri ai autoturismului marca Dacia, respectiv C.I., P.A., T.M.I. şi V.M. au decedat la locul accidentului. S-a consemnat că în urma impactului a suferit leziuni şi inculpata H.M. care a fost transportată la Clinica UPU 1 Cluj-Napoca.
Cu ocazia audierii în faza de urmărire penală inculpata a declarat că, în data de 28 mai 2007, conducea autoturismul marca Renault Clio din direcţia Dej spre mun. Cluj-Napoca, ajungând în apropierea comunei Apahida, unde suprafaţa părţii carosabile era corespunzătoare după lucrările de reabilitare efectuate, fără a fi trasate marcajele sau să existe montat vreun indicator care să semnalizeze efectuarea de lucrări sau limitarea de viteză. Inculpata a precizat că exista o diferenţă de nivel între suprafaţa părţii carosabile şi acostament de cca 20 cm. Aceasta a apreciat că circula cu o viteză de aproximativ 80 km/h înspre com. Apahida şi a observat la o distanţă de aproximativ 50 m că din coloana de autovehicule care circula din sens opus s-a desprins o dubiţă de culoare albă care a pătruns pe sensul ei de mers, continuându-şi deplasarea spre Dej. Inculpata a arătat că pentru a evita o eventuală coliziune cu acest autovehicul a tras de volan în partea dreaptă, concomitent cu virajul pătrunzând cu roata din faţă pe acostament. Aceasta a menţionat că în acel moment a simţit şocul produs şi balansul autoturismului, declarând că a ajuns pe porţiunea de pietriş, a frânat instinctiv, autoturismul fiind scăpat de sub control datorită derapajului. Inculpata a declarat că autoturismul a derapat şi a pătruns pe contrasens cu faţa oblic spre banda imaginară din sens opus, intrând în coliziune cu autoturismul marca Dacia care rula pe direcţia Cluj-Napoca - Dej. Inculpata a apreciat că impactul a avut loc în zona axului imaginar care separă cele două sensuri de circulaţie. Aceasta a menţionat că autoturismul marca Dacia a lovit autoturismul marca Renault în zona aripii dreapta faţă, care s-a rotit cu faţa spre Gherla.
Inculpata a apreciat că accidentul s-a produs din cauza diferenţei de nivel dintre acostament şi partea carosabilă care nu era semnalizată coroborat cu pătrunderea autoutilitarei de culoare albă pe sensul său de deplasare, brusc, la o distanţă mică ce a determinat-o să efectueze manevrele de evitare a impactului cu aceasta. Inculpata a arătat că a aflat de la membrii
familiei şi de la colegi de serviciu că a doua zi după accident au fost montate în zona respectivă indicatoare care semnalizau limitarea vitezei şi faptul că drumul era în lucru.
În faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi martorii
D.D.N. şi C.M., singurele persoane care au observat momentul impactului dintre cele două autoturisme. Cei doi martori se aflau în autoturismul marca VW Golf care circula din direcţia Cluj-Napoca - Dej, aflându-se în spatele autoturismului marca Dacia 1300 de culoare roşie. Martorul C.M. care conducea acest autoturism a declarat că autoturismul marca Dacia se afla la o distanţă de cca 40 m, rulând cu viteza lor de deplasare, respectiv 80 km/h, fiind în afara localităţii. Martorul a precizat că a observat un autoturism marca Renault de culoare albă care a intrat brusc pe contrasens efectuând un viraj stânga şi intrând în impact cu autoturismul marca Dacia 1300. Martorul a declarat că autoturismul marca Renault a pătruns pe contrasens în faţa autoturismului marca Dacia al cărui şofer nu a mai avut timpul fizic necesar să facă vreo manevră de evitare a impactului. Acesta a arătat că în zona accidentului nu era montat nici un indicator de restricţie de viteză, carosabilul era uscat şi perfect în urma reabilitării, fără a fi marcat.
În declaraţia olografă din data de 28 mai 2007 martorul a precizat că a observat un autoturism de culoare albă care circula din sens opus că a făcut o manevră de deplasare spre dreapta direcţiei sale de mers, „după care în mod instinctiv a virat brusc la stânga trecând în viteză, fără frânare pe contrasens”, acroşând în partea faţă stânga autoturismul marca Dacia pe care l-a proiectat în şanţ. În data de 26.06.2009 martorului i-a fost luat un supliment de declaraţie în care a arătat că în momentul, premergător impactului dintre autoturismul Renault şi autoturismul Dacia 1300 nu a observat să ruleze vreun autovehicul de genul autoutilitară sau dubiţă, care să încurce deplasarea normală a inculpatei.
Martorul D.D.N. a declarat că se afla în autoturismul condus de C.M. care circula pe direcţia Cluj-Napoca - Dej, observând în faţă la cca 40 m autoturismul marca Dacia care rula în aceeaşi direcţie cu viteza lor de deplasare, respectiv 80-90 km/h. Martorul a arătat că a observat şi autoturismul marca Renault care venea din sens opus, sesizând când a efectuat un viraj brusc stânga în unghi de 45 grade, pătrunzând pe contrasens şi intrând în coliziune cu autoturismul marca Dacia care circula regulamentar.Cu ocazia reaudierii din 22 mai 2009 martorul a precizat că nu-şi aminteşte ca anterior impactului să fi văzut vreo autoutilitară în zona accidentului.
În cursul judecăţii au fost reaudiaţi cei doi martori şi ambii au făcut referire la faptul că au observat când autoturismul marca Renault care se apropia din sens opus a virat spre dreapta şi a ieşit cu roţile de pe partea carosabilă, după care a efectuat un viraj brusc spre stânga, intrând în impact au autoturismul maca Dacia. Martorul C.M. a precizat că nu a văzut un alt autoturism care să îl depăşească, între momentul în care a sesizat că autoturismul marca Renault de culoare albă a ieşit de pe partea carosabilă şi momentul impactului. Martorul a arătat textual „am văzut autoturismul de culoare albă în momentul în care a apărut din curba care exista în apropiere, observând că a circulat o perioadă drept pe carosabil, după care am sesizat că a tras spre dreapta ieşind în afara părţii carosabile”. Martorul a apreciat că pătrunderea autoturismului Renault pe contrasens a fost surprinzătoare şi după părerea sa şoferul maşinii maca Dacia nu putea evita coliziunea, deoarece virajul spre stânga al autoturismului Renault a avut loc în momentul în care maşina marca Dacia se afla la o distanţă de 4 - 5 m. În legătură cu indicatoarele rutiere martorul a precizat că pe porţiunea de drum unde a avut loc accidentul nu erau indicatoare de avertizare a efectuării unor lucrări. Martorul a menţionat că el nu a observat diferenţa de nivel dintre partea carosabilă şi acostament deoarece nu a fost pus în situaţia să tragă spre dreapta, arătând că parcurgea distanţa Turda - Dej zilnic în acea perioadă. Martorul a arătat că în calitate de conducător auto nu a resimţit niciun obstacol pe acea porţiune de drum, respectiv nu a simţit că trebuie să fie mai atent în acea zonă din cauza stării în care se afla carosabilul.
Martorul D.D.N. a menţionat că nu a perceput că impactul a avut o intensitate foarte puternică şi a fost surprins de consecinţele accidentului. Martorul a precizat că nu a observat altă maşină care să depăşească autoturismul în care se afla el înainte de producerea accidentului.
Au fost expuse detaliat declaraţiile celor doi martori pentru a se releva faptul că aspectul menţionat de inculpată în apărare, referitor la apariţia unei autoutilitare din sens opus care se angajase în efectuarea unei manevre de depăşire, nu este confirmat de cele două persoane care au
perceput în mod direct producerea accidentului. A rezultat că martorii au observat autoturismul marca Renault după ce acesta a ieşit din curbă şi s-a înscris în deplasare pe linie dreaptă, sesizând că la un moment dat a ajuns cu roţile din partea dreaptă pe acostament, după care şoferul a efectuat brusc un viraj spre stânga intrând pe contrasens. Din aceste relatări rezultă în mod cert că martorii au avut în câmpul vizual autoturismul marca Renault, înainte de pătrunderea acestuia pe contrasens, condiţii în care ar fi fost în măsură să perceapă prezenţa unei autoutilitare, care din relatările inculpatei ar fi venit din aceeaşi direcţie şi ar fi trebuit să depăşească inclusiv maşina în care se aflau martorii, iar apoi autoturismul marca Dacia în care se aflau victimele. Firul logic al acestei susţineri ar fi presupus ca autoutilitara să treacă pe lângă autoturismul marca Dacia cu puţin timp înainte ca maşina marca Renault să efectueze virajul spre stânga de revenire pe bandă, evenimente care ar fi trebuit percepute în mod obligatoriu de cei doi martori. În aceste condiţii instanţa nu va lua în considerare aspectul relatat de inculpată referitor la prezenţa acelei autoutilitare care ar fi determinat-o să ajungă cu roţile pe partea carosabilă şi ulterior să efectueze virajul spre stânga ajungând pe contrasens.
Inculpata a propus audierea martorilor R.C.O. şi T.P.M. despre care apărătorii acesteia au menţionat că au perceput modul în care s-a produs accidentul. Audierea martorilor a fost încuviinţată şi s-a efectuat la termenul din data de 16.01.2012. Ambii martori au declarat că erau angajaţi la SC E.C. SRL, firmă care în anul 2007 a efectuat lucrări de deviere a liniei electrice pe porţiunea de drum în care a fost construit noul sens giratoriu de la ieşirea din loc. Apahida spre Jucu, context în care în exercitarea atribuţiilor de serviciu obişnuiau să se afle în acea zonă. Martorii au declarat că în ziua producerii accidentului se deplasau pe jos dinspre localitatea Jucu spre comuna Apahida, pe partea stângă a drumului, mergând pe o porţiune de drum nou asfaltată. Aceştia au precizat că au auzit un zgomot de impact care provenea de la o distanţă de 50-100 m din spatele lor şi când s-au întors au observat autoturismul maca Dacia de culoare roşie răsturnat în afara părţii carosabile şi autoturismul marca Renault de culoare albă pe partea carosabilă. Ambii martori au menţionat că nu au văzut momentul impactului. În legătură cu indicatoarele rutiere aceştia a declarat că nu era montat niciun indicator de la sensul giratoriu nou construit şi până la podul peste Someş de la intrarea în loc. Apahida. Martorii au arătat că nu era trasate marcajele care delimitau marginile drumului sau cele care despart sensurile de mers.
În cursul judecăţii a fost audiat martorul S.I.G. care este coleg de serviciu cu inculpata
H.M. şi care a afirmat că s-a deplasat la locul accidentului ajungând după sosirea organelor de poliţie şi a serviciului de ambulanţă. Martorul a arătat că a rămas mai mult timp în zonă şi s-a deplasat până la km. 17 spre Dej, observând că nu era nici un semn sau indicator de restricţii, respectiv de lucrări pe acea porţiune şi a efectuat fotografii ale porţiunii de drum respective. Martorul a arătat că în zilele următoare a circulat mai des între Cluj-Napoca şi Dej şi a sesizat că au apărut semnele respective de circulaţie, efectuând din nou fotografii. Acesta a relatat şi demersurile pe care le-a făcut în numele inculpatei pentru a despăgubi familiile victimelor, precizând că sumele de bani pe care le-a achitat au provenit din partea inculpatei. Acesta a menţionat că el a întocmit chitanţele în momentul predării sumelor de bani, care nu au fost prezentate angajatorului şi nici nu au fost înregistrate la firmă.
A fost audiat martorul R.V. angajat în calitate de inspector trafic la firma FFCC, care a câştigat licitaţia de reabilitare a DN 1 C km 8+300 până la km 38 pe raza localităţii Livada. Martorul a arătat că s-au efectuat presemnalizările dinspre Hanul km 17 spre loc. Apahida, sens în care au fost montate 3 indicatoare, puţin înainte de km 16 de unde a început lucrarea de turnare a covorului asfaltic. Martorul a susţinut că era vorba de indicator „Drum în lucru”, „Reducere viteză la 60 km/h”, „Depăşirea interzisă”, „Drum îngustat partea stângă”. Martorului iau fost puse mai multe întrebări cu ocazia audierilor pentru a se putea realiza consemnarea, arătând şi faptul că pe marginea drumului pe partea stângă au fost lăsate balize reflectorizante, iar după ce i-au fost arătate fotografiile cu imagini de la faţa locului a arătat că a observat că balizele nu apar, ceea ce înseamnă că nu au fost lăsate în zonă. Martorul a susţinut că în afara celor 3 indicatoare mai exista şi indicatorul „Diferenţă de nivel”, arătând la finalul declaraţiei că şoferii care veneau dinspre Dej spre Apahida trebuiau să vadă cele patru indicatoare la care a făcut referire.
Au fost expuse declaraţiile martorilor audiaţi în latura penală a cauzei din care rezultă că nu au apărut elemente noi în privinţa stării de fapt faţă de cele reţinute în actul de sesizare al instanţei. Aceste elemente au fost avute în vedere de către experţii care au întocmit rapoartele de expertiză criminalistică în faza de urmărire penală, nefiind întemeiată solicitarea apărătorilor inculpatei de efectuare a unui nou raport de expertiză criminalistică în cursul judecăţii.
Ambele rapoarte de expertiză efectuate în cauză au concluzionat că accidentul s-a produs din cauza pătrunderii pe contrasens a autoturismului marca Renault, cu număr de înmatriculare B-60-JOM, datorată neadaptării vitezei la condiţiile de drum de către inculpata H.M..
A fost determinată valoarea vitezelor celor două autoturisme din momentul impactului, pe baza metodei EES, valorile acestui parametru pentru ambele maşini fiind stabilite prin analiza avariilor caroseriilor, prin compararea cu autovehicule aflate în baza de date a LIEC. A rezultat că vitezele probabile ale autovehiculelor din momentul impactului au fost de 55 km/h pentru autoturismul marca Dacia şi cca 86 km/h pentru autoturismul Renault. A fost posibilă determinarea vitezei autoturismului Renault din momentul pătrunderii de pe acostament pe carosabil, prin raportare la urmele de derapare anterioare impactului, aceasta fiind stabilită la 98 km/h. Nu a putut fi determinată viteza iniţială de deplasare a autoturismului marca Dacia, din cauza lipsei urmelor de frânare. S-a stabilit că starea de pericol iminent pentru numitul V.M. s-a declanşat în momentul în care acesta a putut observa pierderea controlului asupra direcţiei de deplasare a autoturismului Renault de către conducătoarea acestuia. Acesta a reprezentat momentul din care V.M. trebuia şi putea să ia măsurile de evitare, fiind determinat timpul de care a dispus acesta în acest sens, rezultând că este inferior timpului minim corespunzător întârzierilor involuntare la frânare cu care este creditat un conducător auto. Timpul necesar autoturismului Renault pentru a străbate distanţa de 16 m de la momentul pierderii direcţiei de deplasare şi până în momentul impactului a fost stabilit la 0,64 secunde prin raportare la viteza de aproximativ 92 km/h; timpul întârzierilor involuntare la frânare cu care este creditat în general un conducător auto este de 0,8 secunde. În aceste condiţii chiar şi în ipoteza în care numitul V.M. ar fi oprit până în locul impactului autoturismul pe care-l conducea nu putea evita producerea impactului atâta timp cât autoturismul Renault a pătruns pe contrasens într-o poziţie înclinată faţă de axul longitudinal al drumului, având în acel moment o viteză de cca 86 km/h. S-a apreciat astfel că în condiţiile date evenimentul rutier nu putea fi evitat.
A fost analizată conduita conducătorului autoturismului marca Renault şi s-a apreciat că acesta putea preveni producerea accidentului dacă ar fi circulat cu o viteză care să-i permită să se deplaseze pe partea dreaptă a drumului public fără a depăşi axul longitudinal al acestuia. În acest sens s-a făcut referire la obligaţia conducătorilor auto prevăzută de art. 48 al. 1 din OUG nr. 195/2002 potrivit căruia conducătorii auto trebuie să circule respecte regimul legal de viteză şi să adapteze în funcţie de condiţiile de drum astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă.
Expertul a analizat şi aspectul referitor la diferenţa de nivel dintre partea carosabilă şi acostament. S-a arătat că drumul se afla în reabilitare, iar diferenţa de nivel era prezentă pe o distanţă lungă a DN 1 C, în anumite zone existând semnalizări cu privire la lucrările ce se realizau pe acel tronson. Expertul a reţinut în mod corect că, odată părăsit carosabilul cu roţile din dreapta, trecerea peste denivelare la revenirea pe partea carosabilă a influenţat stabilitatea autoturismului mai ales la viteza stabilită pentru autoturismul maca Renault. Însă ieşirea de pe partea carosabilă nu are legătură cu modul de semnalizare a lucrărilor sau cu diferenţa de nivel, care nu a constituit un obstacol imprevizibil a cărui prezenţă să fi fost necesar a fi semnalizată, cu atât mai mult cu cât deplasarea a avut loc pe timp de zi. Rezultă că inculpatei H.M. îi este imputabil în special faptul că a ieşit de pe partea carosabilă, aspect care a determinat-o să efectueze virajul stânga de revenire pe banda de circulaţie, ajungând pe contrasens din cauza vitezei de deplasare şi a trecerii peste denivelarea existentă între partea carosabilă şi acostament. În aceste condiţii este întemeiată concluzia experţilor în sensul că pătrunderea pe contrasens s-a datorat neadaptării vitezei la condiţiile de drum, care iniţial au determinat devierea de la traiectoria normală înspre partea dreaptă spre acostament, iar ulterior pătrunderea pe sensul opus de deplasare.
Raportul de expertiză întocmit de INEC Bucureşti a menţinut concluziile primului raport, iar cu privire la diferenţa de nivel s-a menţionat că era evident pentru orice conducător auto care s-a deplasat la data producerii accidentului pe segmentul de drum respectiv în direcţia Dej-Cluj-Napoca că drumul se afla în reabilitare, situaţia referitoare la diferenţa de nivel fiind constantă pe o distanţă mai lungă a DN 1 C. S-a arătat în mod justificat că nu a rezultat din probele administrate că taluzul drumului ar fi cedat şi că aceasta ar fi fost cauza pătrunderii roţilor de pe partea dreaptă a vehiculului pe acostament. S-a menţionat că nu se poate stabili cauza părăsirii carosabilului de către autoturismul Renault Clio cu menţiunea că în timpul efectuării manevrei de revenire pe carosabil stabilitatea autoturismului la escaladarea taluzului suprafeţei carosabile a fost drastic influenţată pe fondul vitezei ridicate de deplasare a vehiculului. S-a concluzionat de către experţi că inculpata putea preveni producerea accidentului dacă ar fi adaptat viteza de deplasare a autoturismului la condiţiile date de drum.
Instanţa a apreciat că din mijloacele de probă administrate rezultă că accidentul de circulaţie din data de 28 mai 2007 s-a produs din culpa inculpatei H.M.. Apărarea acesteia referitoare la apariţia autoutilitarei de culoare albă din sens opus care s-a angajat într-o manevră de depăşire nu a fost confirmată de declaraţiile martorilor D.D.N. şi C.M. expuse anterior, care au observat întreaga traiectorie a autoturismului marca Renault, după înscrierea pe linia dreaptă pe sectorul de drum respectiv. Aceştia au sesizat atât devierea spre dreapta a direcţiei de deplasare, cât şi virajul brusc spre stânga efectuat de inculpată după ce autoturismul a ajuns cu roţile pe partea carosabilă. În legătură cu indicatoarele rutiere există mai multe contradicţii legate de locul efectiv al amplasării acestora. În procesul verbal de cercetare la faţa locului s-a consemnat că pe porţiunea de drum în care s-a produs accidentul nu existau indicatoare de restricţie a vitezei de deplasare a autovehiculelor spre mun. Cluj-Napoca. Singurele semnalizări la care se face referire sunt cele referitoare la existenţa unor panouri temporare care semnalizează limita din partea dreaptă a părţii carosabile faţă de un şanţ pe care urma să fie realizat un acostament, care se aflau pe arcul uneia dintre curbele situate la o distanţă de 450 m înainte de locul producerii accidentului. Organele de poliţie menţionează ulterior indicatoarele care au fost montate după locul producerii accidentului spre mun. Gherla, care nu erau obligatorii pentru conducătorii vehiculelor care se deplasau în direcţia opusă respectiv spre Cluj-Napoca. Martorii audiaţi în cauză au menţionat că pe porţiunea de drum respectiv nu existau indicatoare de limitare a vitezei sau de avertizare a efectuării unor lucrări. Acest aspect poate fi observat şi din planşele fotografice existente la dosar. Referitor la declaraţia martorului R.I., care a făcut referire la existenţa celor patru indicatoare pe sensul de mers al autoturismului marca Renault, montate între km 17 şi km 16, instanţa apreciază că aceasta nu este sinceră; dincolo de declaraţia martorului S.G. care ar putea fi apreciată drept subiectivă având în vedere că se află în relaţii de prietenie cu inculpata, instanţa constată că martorul R.I. a fost martor asistent la efectuarea procedurii de cercetare la faţa locului, deplasându-se în zonă tocmai pentru că firma la care lucra se ocupa de reabilitarea drumului respectiv. Martorul a susţinut în faţa instanţei că el personal a fost cel care s-a preocupat de semnalizarea efectuării lucrărilor pe porţiunea de drum respectivă, condiţii în care nu se explică de ce martorul nu a comunicat organelor de poliţie la acel moment faptul că înainte cu aproximativ 1 km pe sensul de mers Dej-Cluj-Napoca erau montate cele patru indicatoare, inclusiv cel de marcare a diferenţei de nivel, care îşi păstrau valabilitatea până la apariţia semnului de ridicare a restricţiilor (aşa cum se menţionează la un moment dat în actul de sesizare). Martorul R.I. a semnat procesul verbal în care s-a consemnat foarte clar că nu existau indicatoare de limitare a vitezei, or dacă era conştient că s-a ocupat de montarea lor, ar fi atras atenţia organelor de poliţie sub acest aspect, mai ales că responsabilitatea semnalizării lucrărilor aparţinea societăţii la care era angajat.
Instanţa a apreciat că aceste precizări sunt necesare pentru a releva condiţiile concrete în care s-a produs evenimentul rutier, fără a se putea reţine faptul că inculpata a încălcat semnificaţia indicatorului de reducere a limitei de viteză la 60 km/h. În privinţa acestui aspect, în actul de sesizare se face referire la un moment dat la existenţa acestui indicator, alături de alte două, care ar fi fost montate pe sensul de mers al autoturismului condus de inculpată, aşa cum reieşea din adeverinţele emise în datele de 15 ianuarie 2008, respectiv 17 iunie 2009 de F.C.. Cu
toate că procurorul menţionează la un moment dat faptul că inculpata avea obligaţia să respecte semnificaţia acestor indicatoare, la secţiunea în drept şi comentariile ulterioare acestei secţiuni referitoare la culpa inculpatei, nu se reţine în sarcina acesteia încălcarea semnificaţiei indicatorului de limitare a vitezei la 60 km/h, ci neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. Pentru motivele arătate anterior (consemnările din procesul verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile martorilor expuse anterior), instanţa nu va reţine ca fiind dovedită existenţa acelor indicatoare de avertizare la data producerii accidentului, care ar fi impus inculpatei să conducă autoturismul cu o viteză de cel mult 60 km/h.
Cu toate acestea instanţa a apreciat că nu poate fi înlăturată culpa inculpatei în producerea accidentului, atâta timp cât era evident pentru orice conducător auto care circula pe sectorul de drum respectiv că drumul era în reabilitare, asfaltul fiind proaspăt turnat fără marcaje longitudinale, aspect care obligă conducătorii auto să circule prudent pentru a efectua orice manevră în condiţii de siguranţă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 48 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, potrivit căruia conducătorii auto trebuie să circule respecte regimul legal de viteză şi să adapteze în funcţie de condiţiile de drum astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă. Rezultă din rapoartele de expertiză că inculpata a circulat cu o viteză care a depăşit puţin limita maximă în afara localităţii, respectiv 90 km/h, viteza de circulaţie la momentul pătrunderii pe acostament fiind de 98 km/h.
Este relevant şi faptul că inculpata cunoştea foarte bine traseul dintre Dej şi Cluj-Napoca deoarece în exercitarea atribuţiilor de serviciu obişnuia să circule frecvent pe acel sector de drum, respectiv de 2-3 ori pe săptămână, aspect relevat cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală. Aşa cum s-a arătat anterior cauza principală a producerii accidentului a constituit-o devierea autoturismului de la direcţia normală de deplasare spre dreapta, care nu are nici o legătură cu modul de semnalizare a lucrărilor care se efectuau pe drumul public şi nici cu diferenţa de nivel care exista între acostament şi partea carosabilă. Acest aspect îi este imputabil inculpatei, generat de viteza de deplasare care nu i-a permis să menţină controlul asupra autoturismului. Din aceste motive instanţa apreciază că nu se poate reţine că inculpata nu a avut nici o culpă în producerea evenimentului rutier astfel cum au susţinut apărătorii acesteia solicitând achitarea în baza art. 10 lit. d C.pr.pen. În mod cert traiectoria autoturismului a fost influenţată în momentul efectuării manevrei de revenire pe banda de circulaţie, de diferenţa de nivel existentă, dar aceasta este o împrejurare favorizantă, iar nu determinantă la producerea accidentului.
În drept:
Fapta inculpatei H.M. care, în data de 28 mai 2007, în timp ce conducea autoturismul marca Renault Clio pe DN1C/E576, în dreptul km 15+932 m, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum a pierdut controlul direcţiei autoturismului care a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autoturismul marca Dacia 1300 cu număr de înmatriculare B-28-WPV, cauzând decesul numiţilor V.M., C.I., P.A. şi T.M.I., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 1, 2, 5 C.pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) respectiv dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al infracţiunii, împrejurările concrete de săvârşire a faptei, persoana inculpatei.
Instanţa a avut în vedere că pentru infracţiunea săvârşită de inculpată legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii cu limitele cuprinse între 2 şi 7 ani, cu posibilitatea de majorare a maximului special potrivit art. 178 alin. 5 C.p. raportat la faptul că în urma accidentului rutier au decedat 4 persoane.
La stabilirea în concret a cuantumului pedepsei s-a reţinut faptul că infracţiunea pentru care este cercetată inculpata a fost săvârşită din punctul de vedere al formei de vinovăţie din culpă, fără a se ignora urmările pe care aceasta le-au avut asupra membrilor familiilor celor 4 victime.
In ce priveşte persoana inculpatei instanţa a avut în vedere că aceasta a avut o atitudine corespunzătoare pe parcursul procesului penal, fiind prezentă la toate termenele de judecată şi
arătând că regretă cele întâmplate. Inculpata a recunoscut săvârşirea faptei în materialitatea sa, însă a apreciat că nu a avut culpă în producerea evenimentului rutier, pentru motivele arătate pe larg în cuprinsul stării de fapt, în esenţă raportat la apariţia acelui autoturism care a determinat-o să tragă de volan spre dreapta şi raportat la starea drumului. Aşa cum s-a arătat anterior probele administrate nu au confirmat această susţinere, reieşind că accidentul s-a produs din culpa inculpatei care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, cu menţiunea că raportat la împrejurările concrete de producere a evenimentului rutier au existat anumite condiţii favorizante pentru pătrunderea acesteia pe contrasens (diferenţa de nivel, care a influenţat în mod cert traiectoria autoturismului după efectuarea virajului spre stânga).
S-a făcut referire de către părţile civile C. şi ulterior de apărătorul acestora la faptul că inculpata ar fi încercat să tergiverseze soluţionarea cauzei în faza de urmărire penală. Instanţa constată că nu rezultă din datele dosarului că urmărirea penală a fost întârziată din culpa inculpatei, ci s-a datorat în special întârzierii în efectuarea expertizelor criminalistice dispuse de către organul de urmărire penală: prima expertiză s-a dispus în data de 3 aprilie 2008 şi a fost efectuată în data de 13 decembrie 2008, a doua expertiză a fost încuviinţată în data de 24 noiembrie 2009 şi s-a efectuat în data de 24 decembrie 2010. Chiar dacă expertizele au fost dispuse la cererea inculpatei, nu se poate considera că aceasta a urmărit tergiversarea cercetărilor, ci şi-a exercitat dreptul la apărare în virtutea căruia are posibilitatea de a solicita administrarea de probe, care au fost considerate utile soluţionării cauzei, atâta timp cât au fost încuviinţate de organul judiciar.
Astfel, la aplicarea pedepsei instanţa nu a reţinut că inculpata a avut o atitudine procesuală necorespunzătoare, manifestată prin exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale pentru a tergiversa, respectiv îngreuna efectuarea urmăririi penale. Chiar dacă inculpata a declarat că nu a avut culpă în producerea accidentului, instanţa constată că aceasta poziţie a reprezentat aprecierea sa din punctul de vedere al vinovăţiei penale, fără a putea fi interpretată ca o neasumare a răspunderii, atâta timp cât a manifestat preocupare pentru despăgubirea familiilor victimei, achitând familiilor P., T. şi numitei B.F., imediat după producerea accidentului sume de bani cu titlu de ajutor de înmormântare, iar ulterior o diferenţă până la 10.000 lei pentru fiecare, aparţinătorii victimelor declarând că nu mai au pretenţii civile faţă de inculpată. Instanţa va avea în vedere demersurile pe care inculpata le-a făcut în acest sens, coroborat cu aspectele pozitive care caracterizează persoana acesteia, referitoare la conduita anterioară bună, constând nu doar în lipsa antecedentelor penale, ci şi în faptul că este o persoană integrată în societate, care a realizat venituri prin muncă, având în întreţinere la data producerii accidentului 2 copii, din care unul minor.
Aspectele pozitive legate de conduita anterioară bună a inculpatei nu vor fi valorificate potrivit art. 74 lit. a C.pen., cu consecinţa stabilirii unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege în baza art. 76 C.p., având în vedere urmările infracţiunii săvârşite de inculpată, constând în decesul a patru persoane de vârstă tânără, care a marcat profund membrii familiilor acestora.
Raportat la cele de mai sus, instanţa a aplicat inculpatei H.M., pedeapsa de 3 ani 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 1, 2, 5 C.p., apreciată ca fiind suficientă pentru atingerea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C.p.
Astfel, potrivit art. 52 Cod penal, pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a inculpatului în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară atât în ce priveşte infracţiunea săvârşită, cât şi în ce priveşte comportarea inculpatului. Pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizată în aşa fel încât să convingă de necesitatea respectării legi penale şi să evite în viitor săvârşirea infracţiunilor.
În temeiul art. 71 C.p. s-a interzis inculpatei exerciţiul dreptului prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a C.p. pe durata executării pedepsei.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, instanţa a constatat că s-a solicitat de către reprezentanta Parchetului privarea de libertate a inculpatei, raportat la urmările faptei, respectiv decesul celor 4 persoane. Instanţa a apreciat că doar acest aspect, legat de urmările
faptei, nu poate constitui o motivaţie suficientă pentru stabilirea unei modalităţi privative de libertate pentru executarea pedepsei, cu atât mai mult cu cât infracţiunea este comisă din culpă, fiind evident că inculpata nu a urmărit să producă decesul vreunei persoane. Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Analizând ansamblul împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea, forma de vinovăţie în baza căreia a acţionat inculpata şi aspectele legate de persoana acesteia, instanţa apreciază că scopul sancţionator şi preventiv al pedepsei poate fi atins şi fără executare în regim de detenţie, fiind îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de art. 86 indice 1 C.p.
Aspectele care caracterizează persoana inculpatei, care a avut o conduită bună atât înainte de săvârşirea infracţiunii, cât şi ulterior, fiind o persoană integrată în societate, care şi-a asigurat veniturile prin muncă (în prezent fiind angajată în calitate de director comercial la SC I. SRL), dovedind respect faţă de valorile sociale ocrotite de legea penală, preocuparea manifestată pentru a despăgubi familiile victimelor după accident, relevă faptul că pronunţarea condamnării constituie un avertisment suficient pentru aceasta şi chiar fără executarea pedepsei condamnata nu va mai săvârşi infracţiuni. În acelaşi sens, instanţa are în vedere şi perioada de timp care a trecut de la producerea accidentului, respectiv 5 ani, în care inculpata a avut un comportament corespunzător, apreciind că stabilirea modalităţii de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei este suficientă pentru îndeplinirea scopului şi funcţiilor pedepsei, cu atât mai mult cu cât inculpata va trebui să respecte măsurile prevăzute de art. 86 indice 3 C.p.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 861 C.p. instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani şi 6 luni stabilit potrivit art. 862 C.p., organul desemnat cu supravegherea fiind Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj.
În temeiul art. 863 C.p. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpata să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj; b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c) să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi verificate mijloacele de existenţă.
În temeiul art. 71 alin. 5 C.p. instanţa a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În temeiul art. 359 C.p.p. s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor legale privind revocarea suspendării condiţionate, respectiv art. 864 C.p., coroborat cu art. 83 C.p.
Latura civilă:
În cauză au formulat pretenţii civile moştenitoarele victimei C.I., respectiv C.N. soţia victimei şi C.S.V. fiica victimei în vârstă de 5 ani, la data producerii accidentului. Prin înscrisul depus s-a solicitat obligarea inculpatei la plata daunelor morale în cuantum de 25.000 euro părţii civile C.N. şi în cuantum de 30.000 euro părţii civile C.S.V.. În privinţa daunelor materiale s-au solicitat următoarele: suma de 4.000 euro reprezentând cheltuieli de înmormântare organizată potrivit cultului penticostal la care au participat peste 600 de persoane; 1300 euro reprezentând amenajarea mormântului funerar pentru care a fost depusă factură şi chitanţă de plată; 180 euro reprezentând costul consilierii psihologice pe timp de un an de care a avut nevoie minora C.S.V.; suma de 120 euro reprezentând consilierea psihologică pe timp de un an de care a avut nevoie partea civilă C.N.M.; suma de 495 euro reprezentând taxele achitate pentru înscrierea şi frecventarea de către minoră a Grădiniţei cu program prelungit în perioada 1.06.2007 -
1.06.2008; suma de 1.920 euro reprezentând contravaloarea taxelor pentru frecventarea de către minoră a Şcolii generale în sistem semiinternat începând cu luna septembrie 2008 şi până în luna septembrie 2010; suma de 500 euro lunar în favoarea minorei C.S.V. cu titlu de prestaţie periodică lunară începând cu data decesului 28.05.2007 şi până la vârsta majoratului, iar în caz de continuare a studiilor până la terminarea lor.
În probaţiune au fost depuse mai multe înscrisuri prin care a fost dovedită achitarea sumei de 5.200 lei pentru amenajarea mormântului victimei, achitarea sumei de 720 lei pentru şedinţele
de consiliere psihologică de care a avut nevoie minora C.S.V., precum şi achitarea parţială a costurilor de înmormântare, respectiv sumele de 282,17 lei, 179,93 lei, 236,62 lei, 215,37 lei.
Au fost audiaţi în latura civilă a cauzei martorii L.R., M.V. şi C.I. Cei trei martori au participat la înmormântarea organizată de familia victimei şi au confirmat faptul că a fost organizată o masă în localitatea Şoimeni la care au participat în jur de 400 persoane. Martora M.V. a declarat cu ocazia audierii că din discuţiile purtate după înmormântare a auzit că s-ar fi cheltuit în jur de 3.000-4.000 euro. Au fost relatate de către martori aspecte legate de meniul care s-a servit persoanelor care au participat la masa organizată după înmormântare. Martorii au menţionat aspecte şi în legătură cu consilierea psihologică de care au avut nevoie fiica şi soţia victimei, arătând că părţile civile au fost foarte afectate de dispariţia soţului, respectiv a tatălui şi din acest motiv au apelat la psiholog pentru o perioadă mai lungă de timp.
Referitor la veniturile realizate de victimă cei trei martori au arătat că acesta obişnuia să meargă în străinătate la muncă şi trimitea sume de bani familiei, însă martorii nu au fost în măsură să indice aspecte concrete în legătură cu veniturile pe care le realiza victima. Martorele M.V. şi C.A. au arătat în mod expres că nu cunosc date despre veniturile realizate de soţul părţii civile C.N.. Martorul L.R. a arătat că victima obişnuia să muncească în Suedia la o firmă care se ocupa de prelucrarea pământului pentru flori, unde sezonul de lucru era de regulă de 3 luni, care putea fi prelungit cu o lună sau două. Martorul a menţionat că a lucrat şi el în acelaşi domeniu şi cunoaşte faptul că o persoană care muncea o perioadă de 3 luni câştiga sume cuprinse între 7.000 şi 9.000 euro. Referitor la victimă martorul a precizat că nu ştie cât timp stătea victima la muncă în fiecare an şi nu cunoaşte exact ce sume de bani a câştigat aceasta.
Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în latura civilă a cauzei instanţa va aprecia ca fiind dovedite următoarele sume: suma de 5.200 lei, respectiv 1.300 euro achitată pentru amenajarea mormântului; suma de 720 lei, respectiv 180 euro pentru consilierea psihologică a minorei; suma de 120 euro pentru consilierea psihologică a părţii civile C.N.; suma de 4.000 euro reprezentând cheltuielile de înmormântare, dovedite parţial cu înscrisuri şi parţial prin declaraţiile martorilor.
Dintre categoriile de cheltuieli solicitate de părţile civile instanţa a constatat că nu este întemeiată solicitarea ca în valoarea daunelor materiale la plata cărora urmează a fi obligată inculpata să fie inclusă valoarea taxelor achitate pentru frecventarea grădiniţei, respectiv a colii de către minora C.S.V.. Instanţa apreciază că această cheltuială nu are legătură cu decesul victimei intervenit din culpa inculpatei, ci reprezintă o cheltuială firească pe care orice familie o asigură copiilor. Nu a reieşit din probele administrate că din cauza decesului victimei, minora a frecventat o anumită grădiniţă sau şcoală, care a presupus costuri mai ridicate, efectuându-se în acest sens cheltuieli suplimentare, decât cele care s-ar fi alocat în mod normal de către familie copilului.
Referitor la prestaţia periodică lunară solicitată de părţile civile instanţa a constatat că nu s-a dovedit că victima aloca în mod constant minorei suma de 500 euro, pentru ca inculpata să poată fi obligată la plata acesteia. Din probele administrate au rezultat aspecte generale referitoare la munca pe care victima o presta în străinătate; nu a rezultat în mod clar dacă victima obişnuia să meargă în fiecare an la muncă; nu s-a făcut dovada clară a veniturilor realizate de victimă lunar şi nici dovada perioadei în care aceasta obişnuia să rămână la muncă în fiecare an. Martorul L.R. a indicat o sumă estimativă a venitului realizat de o persoană care muncea aproximativ 3 luni anual în domeniul respectiv, aspect care nu este suficient pentru a se reţine că victima aloca suma de 500 euro lunar minorei C.S.V.. În lipsa unor mijloace de probă certe sub acest aspect inculpata nu poate fi obligată la plata prestaţiei periodice solicitate, chiar dacă este evident că aceasta din momentul decesului a fost lipsită de contribuţia pe care o aloca tatăl pentru îngrijirea sa.
În privinţa daunelor morale instanţa a apreciat că prin decesul victimei este evidentă producerea unui prejudiciu moral părţilor civile, constând în suferinţa psihică aferentă unei astfel de pierderi, cu atât mai mult cu cât minora era în vârstă de doar 5 ani la momentul respectiv, fiind lipsită din acel moment de îngrijirea şi afecţiunea unuia dintre părinţi. Martorii audiaţi în latura civilă a cauzei au făcut referire la efectele decesului asupra stării psihice a celor două părţi civile, care au avut nevoie şi de consiliere psihologică o perioadă de timp. Din aceste motive,
instanţa a apreciat că sumele de bani solicitate de părţile civile cu titlu de daune morale sunt proporţionale raportat la pierderea suferită, sub acest aspect cererea părţilor civile urmând a fi admisă în totalitate.
În cauză s-au constituit părţi civile părinţii victimei P.A., respectiv numiţii P.C. şi P.S. cu suma de 10.000 lei din care 5.000 lei daune morale şi 5.000 lei daune materiale. Părţile civile au fost prezente la termenul de judecată din data de 30.05.2011 şi li s-a pus în vedere că au obligaţia să depună la dosarul cauzei înscrisuri în dovedirea pretenţiilor formulate şi o precizare în legătură cu daunele materiale.
La termenele ulterioare de judecată s-a prezentat partea civilă P.S. care nu a depus la dosar cele solicitate de instanţă, nu a depus cereri în probaţiune pentru a dovedi daunele materiale solicitate. Instanţa a constatat că în cursul urmăririi penale inculpata H.M. a achitat părţilor civile P.S. şi P.C. suma de 8.000 lei în data de 20.06.2007, aspect care rezultă din declaraţia autentică existentă. În cuprinsul acestei declaraţii părţile civile au arătat că nu mai au vreo pretenţie faţă de inculpată şi că renunţă la dreptul de a introduce orice acţiune civilă împotriva acesteia. Instanţa a constatat că anterior acestei date inculpata a achitat părţii civile P.C. suma de
2.000 lei, aspect care rezultă din chitanţele depuse în copie întocmite în atele de 30 mai 2007 şi 16 iunie 2007.
Faţă de poziţia părţilor civile exprimată în declaraţia autentică instanţa a apreciat că părţile civile nu puteau să solicite obligarea inculpatei la plata despăgubirilor civile, decât în situaţia în care era vorba de prejudicii care au apărut ulterior semnării declaraţiei, derivate din fapta ilicită săvârşită de inculpată. Or, în prezenta cauză nu au reieşit indicii în acest sens, părţile civile neîndeplinindu-şi obligaţiile procesuale referitoare la precizarea clară a motivelor pentru care au solicitat daune materiale şi morale. Din aceste motive, în temeiul art. 14, 346 alin. 1 C.p.p. coroborat cu art. 998 şi urm. C.civ. instanţa va respinge acţiunea civilă formulată de părţile civile P.S. şi P.C..
Instanţa a dispus introducerea în cauză a surorilor victimei P.A., numitele P.A.M. şi P.A. care şi-au formulat poziţia procesuală prin intermediul apărătorului ales, arătând că se constituie părţi civile fiecare cu suma de 200.000 lei daune morale. La termenul de judecată din data de 12.12.2011 apărătorul părţilor civile a comunicat instanţei că între părţile civile şi asigurator a intervenit o tranzacţie motiv pentru care acestea nu mai au nici un fel de pretenţii în prezenta cauză. După comunicarea de către asigurator a copiei tranzacţiei încheiate apărătorul ales al părţilor civile a solicitat instanţei să ia act de poziţia acestora în sensul că nu mai au pretenţii civile faţă de inculpată, asigurator şi partea responsabilă civilmente. Raportat la aceste aspecte, instanţa în temeiul art. 14, 346 al. 1 C.pr.pen. a constatat că părţile civile P.A.M. şi P.A. au renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză, raportat la tranzacţia intervenită cu asigurătorul SC O.A. SA.
În temeiul art. 14, 346 alin. 1 C.p.p. instanţa a constatat că nu au fost formulate pretenţii civile în cauză faţă de inculpată de către persoana vătămată T.M., moştenitoarea victimei T.M.I. şi de către persoana vătămată B.F. (în prezent decedată), moştenitoarea victimei V.M..
Referitor la introducerea în cauză a SC E. SRL instanţa a constatat că anterior începerii cercetării judecătoreşti au existat indicii în sensul că inculpata se afla la data de 28 mai 2007 în timpul serviciului. Aceste indicii au reieşit din chitanţele încheiate cu ocazia achitării unor sume de bani familiilor victimelor imediat după accident în care s-a menţionat faptul că sumele au fost plătite de către SC E. SRL; inculpata a susţinut în cursul judecăţii că la data respectivă se afla în concediu de odihnă şi a depus copia unei cereri expediate prin fax societăţii din care rezulta că a solicitat o zi liberă din concediu de odihnă aferent anului 2007 pentru efectuarea unor analize medicale. În faza de urmărire penală inculpata declarase că se afla în a patra zi de concediu de odihnă, fără să facă referire la faptul că a solicitat concediu pentru analizele medicale. Toate aceste aspecte au creat dubii în legătură cu situaţia în care se afla inculpata în ziua respectivă şi au determinat efectuarea unor demersuri suplimentare de către instanţă pentru clarificarea necesităţii introducerii în cauză ca parte responsabilă civilmente a SC E. SRL. Răspunsul comunicat de societate la adresa întocmită de instanţă în data de 31 mai 2011 a menţinut dubiul menţionat anterior făcându-se referire la faptul că în data de 28 mai 2007 reprezentanţii
societăţii au fost anunţaţi telefonic că inculpata a suferit un accident de circulaţie în timp ce efectua un drum în interes de serviciu la o locaţie unde era responsabilă, deşi figura în concediu de odihnă. S-a menţionat că în ziua de 28 mai 207 inculpata a fost spitalizată şi în loc de concediu de odihnă a fost evidenţiată începând cu data de 28 mai 2007 ca fiind în concediu medical până în data de 31 mai 2007. A fost comunicată copia filei de pontaj şi copia certificatului de concediu medical. Societatea nu a fost în măsură să comunice instanţei copia filei din registrul administrativ de înregistrare a corespondenţei, comunicând instanţei că la data de 31.12.2008 documentele de evidenţă ale societăţii au fost casate potrivit procesului verbal de casare comunicat în copie la dosar (f.131-134).
Instanţa a dispus introducerea în cauză a societăţii în calitate de parte responsabilă civilmente stabilind prin încheierea de şedinţă că urmează a se pronunţa odată cu fondul cauzei dacă sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile solidare a acestei societăţi în calitate de angajator cu inculpata în calitate de angajat.
Analizând înscrisurile depuse la dosar de inculpată şi SC E. SRL, instanţa a constatat că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 1000 al. 3 C.civ. pentru antrenarea răspunderii civile a societăţii, referitoare la existenţa raportului de prepuşenie între firmă şi inculpată la data săvârşirii faptei. În final din înscrisurile comunicate de societate a rezultat că inculpata a figurat în concediu medical în ziua respectivă din cauza intervenirii accidentului, fiindu-i aprobată în prealabil o cerere de concediu pentru acea zi. Din aceste motive în temeiul 16 alin. 1 C.pr.pen., raportat la art. 1000 alin. 3 C.civ. instanţa va constata că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru atragerea în cauză a răspunderii solidare a SC E.R. SRL, în calitate de parte responsabilă civilmente.
Prin constituirea de parte civilă formulată de părţile civile C. s-a solicitat instanţei instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatei. Această cerere a fost reiterată de apărătorul ales al părţilor civile la termenul de judecată din data de 12.12.2011, acesta precizând că solicită instituirea măsurii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei. După discutarea în contradictoriu a cererii instanţa a dispus efectuarea unor demersuri pentru identificarea bunurilor imobile ale inculpatei şi a autovehiculelor înmatriculate pe numele acestora, prorogând pronunţarea asupra acestei cereri odată cu fondul cauzei. S-a comunicat de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Auto că pe numele inculpatei nu figurează înmatriculate autovehicule. Referitor la bunurile imobile din extrasul de carte funciară comunicat de BCPI Dej rezultă că inculpata deţine în proprietate împreună cu soţul ei H.I. imobilul tip locuinţă în suprafaţă de 460,46 mp, cu terenul aferent în suprafaţă de 1000 mp. Rezultă din extrasul de carte funciară că există înscris un drept de ipotecă asupra acestui imobil în favoarea BRD.
Instanţa a apreciat că cererea părţilor civile este întemeiată, constatând că în cauză este incident şi cazul de instituire obligatorie a măsurii sechestrului prevăzut de art. 164 al. 1 lit. b C.pr.pen., având în vedere că una dintre părţile vătămate este lipsită de capacitate de exerciţiu, cu referire la minora C.S.F.. Din aceste motive chiar dacă în cauză este introdus asiguratorul, împotriva căruia părţile civile au posibilitatea de a se îndrepta pentru recuperarea despăgubirilor civile, în temeiul art. 163 alin. 1, 2, 5, 6 C.p.p. instanţa va dispune instituirea măsurii sechestrului asigurator, prin luarea inscripţiei ipotecare asupra cotei de contribuţie a inculpatei la dobândirea imobilului locuinţă S+P+M în suprafaţă de 460,46mp până la concurenţa sumei de 60.600 Euro (echivalent în lei) la plata căreia a fost obligată inculpata în favoarea părţilor civile C.N.M. şi C.S.F. prin prezenta hotărâre. Instituirea măsurii sechestrului urmează a fi dispusă asupra cotei de contribuţie a inculpatei la dobândirea imobilului, deoarece în acest fel sunt protejate drepturile şi interesele soţului inculpatei, care nu este debitorul obligaţiei de plată a despăgubirilor civile.
Instanţa a constatat că în cauză are calitatea de asigurator SC O.V. SA, pentru autoturismul marca Renault, condus de inculpată fiind încheiată poliţia de asigurare de răspundere civilă obligatorie la această societate, aspect care rezultă din copia poliţei de răspundere civilă depusă la fila 89-90 din dosarul de urmărire penală.
În temeiul art. 191 al. 1 C.p.p. inculpata a fost obligată la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 193 al. 1 C.pr.pen. inculpata H.M. a fost obligată la plata sumei de 5.516 lei cheltuieli judiciare în favoarea părţii civile C.N.M., reprezentând cuantumul onorariilor avocaţiale achitate în faza de urmărire penală şi în cursul judecăţii, precum şi taxa achitată pentru expedierea plângerii de tergiversare a soluţionării cauzei; în dovedirea cheltuielilor judiciare au fost depuse chitanţe.
Împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, părţile civile C.N.M. şi C.N.M. pentru minora C.S.F. şi asigurătorul.
Prin motivele scrise şi orale Parchetul a criticat hotărârea judecătoriei pentru netemeinicie, referitor la modul de executare a pedepsei aplicate pentru infracţiunea de ucidere din culpă prev.de art.178 alin.1, 2 şi 5 C.pen., care a avut drept consecinţă moartea a 4 persoane, apreciind că nu s-a ţinut cont de gradul de pericol social extrem de ridicat al faptei comise, urmările produse şi de împrejurările care agravează răspunderea penală. S-a susţinut că doar prin executarea sancţiunii prin privare de libertate se va contribui la o reinserţie socială reală a inculpatei.
Împrejurarea că inculpata a despăgubit familiile părţilor vătămate, faptul că s-a prezentat la toate termenele de judecată şi lipsa antecedentelor penale, nu justificau un tratament excesiv de blând din partea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Apărătorul ales al părţilor civile C.N.M. şi C.S.F., a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârii instanţei de fond şi rejudecând dosarul, a se dispune obligarea inculpatei la plata sumei de 495 euro sau contravaloarea în lei la cursul oficial a BNR din ziua plăţii reprezentând taxele achitate pentru frecventarea minorei a cursurilor Grădiniţei pe perioada 1 iunie 2007 - 30 iunie 2008; 1920 euro sau contravaloarea în lei la cursul oficial al BNR din ziua plăţii reprezentând taxele achitate pentru frecventarea de către minoră a cursurilor şcolii generale în regim de semiinternat pe perioada 1 septembrie 2008 şi până la finalizarea clasei a treia, 30 iunie 2008; suma de 500 euro lunar sau contravaloarea în lei la cursul oficial al BNR din ziua plăţii în favoarea minorei C.S.F. cu titlul de despăgubiri periodice lunare de la data morţii tatălui său 28 mai 2007 şi până la majorat precum şi în continuare până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 25 de ani; instituirea sechestrului asigurător prin luarea inscripţiei ipotecare asupra cotei de contribuţie a inculpatei la dobândirea imobilului înscris în CF nr.15043 Dej nr.cadastral 2312, dispusă de judecătorie, dar la o sumă inferioară decât cea solicitată în recurs de părţile civile, cu suportarea cheltuielilor judiciare în sumă de 2000 lei reprezentând onorariu avocaţial.
Hotărârea instanţei de fond a fost recurată şi de către asiguratorul SC O.V.I.G. SA BUCUREŞTI care a solicitat admiterea căii de atac promovate, cu obligarea inculpatei la plata despăgubirilor în solidar cu asiguratorul, prin eliminarea SC E.R. SRL în calitate de parte responsabilă civilmente din prezenta cauză, întrucât H.M. nu s-a aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu la data comiterii evenimentului rutier.
Curtea examinând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Cu privire la recursul Parchetului:
Potrivit art. 72 din Codul penal la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de stabilire a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Sub aspectul individualizării pedepsei în speţă, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 C.pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatei H.M., care a avut o atitudine parţial sinceră cu privire la faptele comise, nu posedă antecedente penale, aşa cum rezultă din fişele de cazier, a colaborat cu organele judiciare.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, art. - 52 alin.l - , potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.
La individualizarea tratamentului penal, instanţa de recurs trebuie să efectueze o corectă analiză şi evaluare a tuturor datelor concrete ale cazului, cât şi a împrejurărilor săvârşirii faptelor, în raport cu criteriile prevăzute de art.72 C.pen.
Pentru determinarea gradului de pericol social se ţine cont de două etape. Mai întâi, se apreciază dacă gradul de pericol e suficient de ridicat pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni. Apoi, se valorifică acest grad ţinându-se cont de o scară de valori personală a fiecărui judecător.
Orice sancţiune produce efecte diferite asupra fiecărui inculpat în parte, în funcţie de caracteristicile biologice, psihologice sau sociologice ale acestuia.
Curtea reţine că pentru cunoaşterea gradului de pericol social al faptelor săvârşite, respectiv a infracţiunii de ucidere din culpă prev.de art.178 alin.1,2, şi 5 C.pen., se impunea a fi cercetate modul în care s-a realizat acţiunea ce constituie elemental material al acesteia, împrejurările ce o particularizează, caracterul şi importanţa obiectului lezat sau pus în pericol, gravitatea urmărilor, forma şi gradul de vinovăţie al inculpatei.
Din examinarea lucrărilor dosarului şi a întregului material probator, rezultă că inculpata H.M., a condus autoturismul cu o viteză excesivă, în momentul pătrunderii de pe acostament pe carosabil, autovehiculul având 98 km/h.
În cursul procesului penal inculpata a încercat să acrediteze ideea că accidentul s-a produs din cauza diferenţei de nivel dintre acostament şi partea carosabilă, care nu era semnalizată deloc, coroborat cu pătrunderea unei autoutilitare de culoare albă, pe sensul său de deplasare, care se angajase într-o depăşire, ceea ce a determinat-o să realizeze manevrele de evitare a impactului cu aceasta, apărare, însă, ce nu a fost confirmată prin probele administrate, nemijlocit, în dosar.
Curtea reţine că gradul de pericol social generic al infracţiunii depinde în mod firesc şi de obiectul juridic al acesteia, respectiv de relaţiile sociale pe care le ocroteşte legea penală şi de valorile ce sunt implicate în acestea. Ori, în cazul infracţiunii de ucidere din culpă prev.de art.178 alin.2 şi 5 C.pen., valorile sociale protejate vizează existenţa şi apărarea securităţii fizice a persoanei de ameninţările pe care le presupun accidentele rutiere, ce constituie grave atentate
pentru viaţa oamenilor şi pentru siguranţa relaţiilor sociale. În speţă, inculpata a suprimat rapid viaţa a patru persoane, astfel că în raport cu obiectul juridic special şi cel material lezat, fapta acesteia prezintă o periculozitate deosebită.
Prin prisma urmărilor faptei, cu referire strictă la infracţiunea prev.de art.178 alin.2 şi 5 C.pen., trebuie avută în vedere şi durerea sufletească pricinuită familiilor celor 4 victime, dar şi prejudiciile materiale şi morale ce au fost cauzate, chiar dacă aceste urmări nu sunt cerute de lege pentru existenţa infracţiunii sau pentru calificarea acesteia.
Una din cauzele infracţiunilor rutiere o constituie însăşi comportarea neatentă a conducătorului auto precum şi imprudenţa acestuia, ca urmare a nerespectării regulilor de conducere a vehiculului. O altă cauză a producerii acestor infracţiuni, o constituie lipsa de eficienţă a represiunii, instanţele pronunţând în majoritatea cazurilor pedepse derizorii - acordând mai multă atenţie rezolvării pretenţiilor civile, decât laturii penale, respectiv pericolului pe care îl reprezintă asemenea fapte pentru societate, în ansamblul ei.
În vederea realizării scopului preventiv al pedepsei, dar şi a preîntâmpinării unor reacţii colective negative, ce ar produce perturbaţii la nivelul disciplinei publice, al respectului faţă de lege, Curtea opinează că se impunea aplicarea faţă de inculpata H.M. a unei pedepse care să fie executată prin privare de libertate.
Nu se poate face abstracţie de contextul actual şi de amploarea pe care au înregistrat-o faptele de ucidere din culpă şi vătămare a integrităţii corporale a persoanelor angajate în traficul rutier, autovehiculele constituind instrumente deosebit de periculoase ce produc urmări de o mare gravitate, acest gen de infracţiuni generând un sentiment de dezaprobare din partea societăţii civile, care resimte necesitatea unei reacţii adecvate împotriva făptuitorilor, pe măsura tulburărilor pe care le produc în mediul social, corespunzător gradului de pericol creat prin săvârşirea lor.
Curtea reţine, raportat la materialul probator din dosar, gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei, în raport de modalitatea de comitere a acesteia, - respectiv conducerea autovehiculului cu o viteză excesivă de 98 km/h, după ieşirea dintr-o curbă, pe un drum supus reabilitării, unde existau diferenţe de nivel între acostament şi carosabil, aspect ce denotă o indiferenţă, o nepăsare faţă de eventualele consecinţe ale acţiunilor sale, pentru viaţa şi integritatea corporală a celorlalţi participanţi la trafic, infracţiunea fiind comisă într-o zonă intens circulată, pe un drum european, pe timp de zi, când vizibilitatea era bună, culpa exclusivă a inculpatei, faptul că accidentul s-a soldat cu moartea a 4 persoane.
Pe parcursul judecăţii, inculpata a încercat să atenueze, să minimalizeze şi să scape de răspunderea propriilor fapte, acreditând ideea că accidentul s-a produs din cauza diferenţei de nivel dintre acostament şi partea carosabilă care nu era semnalizată, coroborat cu pătrunderea unui alt autovehicul, de culoare albă pe sensul său de deplasare, care se angajase într-o depăşire, ceea ce a determinat-o să efectueze manevrele de evitare a impactului cu acesta, apărare ce nu s-a confirmat prin probele administrate în speţă.
Instanţa de recurs apreciază că în cauză, fiind vorba despre ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la dreptul la viaţă al persoanei, de plano, consecinţele mai grave determinate de numărul victimelor trebuie să atragă un regim sancţionator mai sever.
Infracţiunea cauzează o tulburare în mediul social, o stare de pericol pentru relaţiile a căror ocrotire este asigurată prin incriminare şi pedeapsă, măsura reparaţiei fiind dată de pericolul social concret. Pe de altă parte, nu se poate omite că pedeapsa, se aplică inculpatului şi urmăreşte reeducarea sa. Aceasta impune, ca la stabilirea sancţiunii să se ţină seama şi de persoana infractorului şi de aptitudinea sa de a fi reeducat.
Instanţa de fond când a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei, a reţinut că aceasta nu posedă antecedente penale şi că a consemnat sume importante de bani la dispoziţia părţilor civile şi că s-a prezentat în mod constant în faţa judecătoriei, la soluţionarea procesului.
Curtea, din contră, apreciază că lipsa antecedentelor penale cu greu poate fi încadrată în ceea ce legiuitorul a înţeles să reglementeze prin „conduita bună a
• f m 1 • /V • . 1 W/V* • f+ . • ••••A. /Val* * 1* ■
infractorului înainte de săvarşirea infracţiunii”, întrucât lipsa cazierului este o stare de normalitate, care trebuie să se regăsească în situaţia juridică a tuturor destinatarilor legii penale. Pe de altă parte, săvârşind o infracţiune de prejudiciu, era normal şi echitabil ca inculpata să încerce despăgubirea familiilor victimelor, atitudine pe care însă magistraţii o au în vedere la stabilirea şi individualizarea sancţiunilor aplicate inculpaţilor pentru faptele deduse judecăţii.
Instanţa de fond dispunând suspendarea sub supraveghere a executării sancţiunii aplicate inculpatei, a dat semnificaţii exagerate unei atitudini fireşti, pe care trebuie să o aibă orice inculpat care săvârseşte o infracţiune şi intră în tangenţă cu legea penală.
În speţă, Curtea reţine că gradul de pericol social este unul foarte ridicat, fiind determinat, în ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii, de încălcarea gravă a normelor referitoare la -circulaţia pe drumurile publice - conducerea autovehiculului cu viteză excesivă, dar şi de amploarea urmărilor produse, constând în moartea a 4 persoane.
În plus, nu poate fi omis că infracţiunea a avut loc în timpul zilei, când vizibilitatea nu era redusă, dar şi în contextul unui trafic intens, pe un drum supus reabilitării, ceea ce pune în evidenţă că inculpata şi-a asumat consecinţele nerespectării grave a regulilor de circulaţie.
Sub aspectul urmărilor, trebuie avută în vedere şi durerea sufletească ce a fost cauzată familiilor celor 4 persoane, care au decedat, precum şi disconfortul psihic generat de incident, deci şi prejudiciile materiale şi morale produse prin fapta inculpatei, inclusiv avarierea gravă a autoturismelor implicate în evenimentul rutier şi perturbarea traficului, chiar dacă aceste rezultate nu sunt cerute de lege, pentru existenţa infracţiunii sau pentru calificarea acesteia.
Din perspectiva raportului de cauzalitate, se constată că toate aceste urmări sunt rezultatul exclusiv al acţiunilor inculpatei.
Gradul de pericol social nu este diminuat nici de elementele ce corespund laturii subiective a infracţiunii, astfel cum au fost evidenţiate prin explicaţiile oferite de inculpată, pentru a descrie procesul psihic ce a stat la baza acţiunilor sale.
Sub aspect subiectiv, în ceea ce priveşte gradul vinovăţiei pentru infracţiunea prev.de art.178 alin.2 şi 5 C.pen., este de observat că inculpata a acţionat în forma culpei cu prevedere, cu o uşurinţă ieşită din comun, apropiată de inconştienţă, nesupunându-se normelor din regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 şi sperând că rezultatele conduitei sale imprudente nu se vor produce, împrejurare ce ridică mari semne de întrebare asupra seriozităţii, responsabilităţii şi modului în care a înţeles să se conformeze restricţiilor şi obligaţiilor pe care le presupune activitatea de conducere a unui autovehicul.
Curtea reţine că la individualizarea pedepsei trebuie să se ţină seama totodată şi de datele ce o caracterizează pe inculpată, căci datorită funcţiei şi scopului astfel cum sunt prevăzute de art.52 C.pen., (măsură de constrângere dar şi de reeducare, pentru prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni) adecvarea sancţiunii se realizează nu numai în raport cu fapta săvârşită, ci şi cu periculozitatea făptuitorului, cu gradul său de conştiinţă, de instrucţie şi moralitate, implicit cu şansele de reeducare pe care le prezintă. Inculpata H.M. este în vârstă de 44 de ani (avea 39 de ani la momentul accidentului), posedă studii superioare, este căsătorită, are în întreţinere doi copii, dintre care unul minor, până la data accidentului rutier era director comercial la SC I. SRL DEJ, fiind caracterizată ca posedând trăsături pozitive de personalitate, precum şi relaţii bune cu familia, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Din fişa de cazier judiciar, reiese că nu posedă antecedente penale şi s-a prezentat în cursul procesului penal la toate chemările organelor judiciare.
În ciuda caracterizărilor elogioase, modalitatea în care inculpata a acţionat, evidenţiază o lipsă de maturitate şi preocupare pentru eventualele consecinţe ce s-au şi produs, datorită nerespectării regulilor privind circulaţia pe drumurile publice şi gravitatea acestora.
De asemenea, deşi inculpata a pus la dispoziţia familiilor a trei părţi civile mai multe sume de bani, ea s-a manifestat mai degrabă ca o victimă a unor împrejurări nefavorabile, ceea ce evidenţiază faptul că nu a înţeles şi nu a acceptat pe deplin vinovăţia sa, raportat la producerea accidentului şi a urmărilor deosebit de grave.
Apărătorii aleşi ai inculpatei au susţinut că sistemul judiciar precum şi sancţiunile care se aplică făptuitorilor într-un anumit gen de cauze trebuie să fie previzibile. În legătură cu această susţinere, Curtea învederează că deşi previzibilitatea sancţiunii penale poate constitui un deziderat din punct de vedere al politicii statale, datorită caracterului personal al răspunderii penale, dar şi particularităţii faptelor deduse judecăţii, precum şi individualităţii persoanelor acuzate de comiterea infracţiunilor, procesul de stabilire a pedepsei are un pronunţat caracter de specificitate, aşa încât, deşi se poate discuta despre o similaritate a speţelor, nu se poate solicita aplicarea unor sancţiuni identice cu cele date în alte cazuri, pentru acelaşi tip de infracţiune.
În plus, practica judiciară nu este statică, ci este supusă în timp unui proces de modificare, datorită evoluţiei relaţiilor sociale, dar şi schimbării formelor de comitere a infracţiunilor, a frecvenţei anumitor tipuri de fapte şi a consecinţelor sociale ale acestora.
Din aceste motive, în sistemul de drept românesc, care nu atribuie precedentului judiciar valoare de lege şi obligativitate, invocarea unei anumite practici judiciare are doar o valoare orientativă.
Pentru motivele ce preced, Curtea apreciază că doar prin executarea pedepsei prin privare de libertate, sancţiunea aplicată de judecătorie, aproape de minimul special, va constitui un avertisment adecvat pentru inculpată, faţă de reprobabilitatea faptei sale şi îi va crea o atitudine potrivită faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială, pe care le-a încălcat cu brutalitate.
Aşa fiind, Curtea în baza art.38515 pct.2 lit.d C.proc.pen., va admite ca fondat recursul declarat de către Parchetul de pe Lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentinţei penale nr. 175 din 9 februarie 2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca pe care o va casa în latura penală cu privire la modalitatea de executare a pedepsei şi rejudecând în această limită:
va dispune executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatei H.M., pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă prev de art. 178 alin 1, 2 şi 5 Cod penal prin privare de libertate.
Se va face aplicarea art. 71 şi art. 64 lit a teza a Il-a Cod penal pe durata executării pedepsei, conform cauzei Hirst c/a Regatului Unit al Marii Britanii.
Se vor înlătura din hotărâre dispoziţiile art 861- 863 Cod penal şi art 71 alin 5 Cod penal.
Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.
Cu privire la recursul asiguratorului:
Calea de atac promovată se va respinge ca nefondată pentru următoarele argumente:
În mod judicios, atât judecătoria, cât şi Curtea, constată că în speţă calitatea de asigurator o are SC O.V.I. BUCUREŞTI, întrucât pentru autoturismul marca Renault Clio, condus de inculpată, a fost încheiată poliţa de asigurare de răspundere civilă obligatorie la această societate, împrejurare ce reiese din actele ataşate dosarului de urmărire penală.
Nu se poate da curs favorabil solicitării recurentei, în sensul obligării în solidar a inculpatei cu societatea de asigurare, deoarece răspunderea sa este circumscrisă contractului de asigurare, numai în limita acestuia, aşa cum s-a statuat prin recursul în interesul legii nr.1/2005 al ÎCCJ, obligatoriu pentru magistraţi.
Instanţa de fond nu a reţinut niciun moment că SC E.R. BUCUREŞTI ar avea calitatea de parte responsabilă civilmente în speţă, deoarece inculpata nu a săvârşit infracţiunea cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu, în executarea unor raporturi de prepuşenie cu societatea angajatoare. Ca atare, inculpata în mod corect a fost obligată, doar ea, la suportarea daunelor materiale şi morale către părţile civile, fără a fi antrenată răspunderea solidară cu SC E.R. BUCUREŞTI.
Faţă de cele expuse mai sus, recursul se va respinge ca nefondat în baza art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen.
Cu privire la recursul părţilor civile C.:
CEDO reaminteşte că o hotărâre prin care se constată o încălcare a drepturilor unei părţi, determină statul de a pune capăt acelei încălcări şi de a elimina consecinţele păgubitoare pentru acea persoană. Dacă dreptul intern pertinent nu permite decât o eliminare imperfectă a consecinţelor acestei încălcări, art.41 din Convenţia Europeană conferă Curţii competenţa de a acorda o reparaţie în favoarea părţii vătămate. Printre elementele luate în considerare de către Curte, atunci când se pronunţă în materie, se numără prejudiciul material, mai precis pierderile efectiv suferite, rezultând direct din pretinsa încălcare, şi prejudiciul moral, care reprezintă repararea stării de angoasă, a neplăcerilor şi a incertitudinilor rezultând din această încălcare, precum şi din alte pagube nemateriale. (cauza Ernestina Zullo din noiembrie 2004).
De altfel, în cazul în care diverse elemente constituind prejudiciul nu se pretează la un calcul exact, sau în cazul în care distincţia între prejudiciul material şi cel moral se realizează mai greu, Curtea le poate examina împreună. (cauza Comingersoll împotriva Portugaliei CEDO 2000).
În speţa de faţă, este dovedit în afara oricărui dubiu că minora C.S.F. reprezentată de C.N.M., a suferit în urma decesului tatălui său, provocat de inculpată, daune materiale, constând în lipsa contribuţiei financiare a acestuia, la cheltuielile zilnice de întreţinere, cum ar fi cele ocazionate de frecventarea cursurilor de grădiniţă şi şcoală, normale pentru orice tânăr, astfel că prima instanţă trebuia să o oblige pe inculpată la suportarea în întregime a daunelor materiale în cuantum de 2415 euro sau contravaloarea în lei la cursul oficial al BNR din ziua plăţii în favoarea părţii civile,(taxe de grădiniţă şi şcoală - 1920 + 495 euro).
Totodată, mama minorei a solicitat în numele acesteia obligarea inculpatei la despăgubiri periodice lunare în sumă de 500 euro, reprezentând paguba încercată ca efect al lipsei aportului defunctului la întreţinerea fiicei sale. Probele administrate nemijlocit în faţa judecătoriei nu au demonstrat însă o pagubă efectivă de 500 euro, deoarece martorii M.V. şi C.A. nu cunoşteau nimic despre sumele realizate de soţul părţii civile, iar martorul L.R. a învederat că o persoană ce muncea în domeniul prelucrării pământului putea să realizeze o sumă cuprinsă între 7 - 9.000 euro, fără a putea afirma însă ce bani a încasat decedatul, ca efect al muncii prestate în străinătate.
Potrivit disp.art.998 şi 999 C.civ., inculpata datorează părţii civile despăgubiri periodice lunare, la stabilirea cărora magistraţii trebuind să ia în calcul toate veniturile realizate de defunct atât din salariu, cât şi din orice alte surse, condiţii în care Curtea la onorarea pretenţiilor părţilor civile va avea în vedere venitul minim lunar pe economie, ce l-ar fi putut realiza decedatul, acela de 830 lei, astfel că inculpata va fi obligată conform textelor de mai sus, să achite 150 euro/lunar cu titlu de despăgubiri periodice sau contravaloarea în lei la cursul oficial BNR din ziua plăţii în favoarea minorei C.S.F. începând cu data decesului tatălui 28 mai 2007 şi până la majorat. Nu va putea fi obligată inculpata la suportarea acestor sume şi în continuare, după majorat, deoarece efectuarea unor cursuri aparţinând învăţământului superior, în acest moment, este incertă, pentru partea civilă.
Conform jurisprudenţei Curţii Europene, partea civilă poate obţine rambursarea prejudiciului material în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia precum şi caracterul rezonabil al cuantumului. Din actele depuse la dosar, rezultă că în vederea realizării procesului de instruire şcolară, inerent şi obligatoriu pentru orice tânăr, partea civilă C.N.M. a înscris-o la grădiniţă şi la şcoală în regim de semiinternat pe minora C.S.F., condiţii în care sumele solicitate în recurs nu sunt exagerate, având un caracter rezonabil, ţinând cont de împrejurarea că până în prezent, inculpata nu le-a despăgubit cu nimic.
Aşa fiind, instanţa de recurs va stabili în echitate, că suma de 2415 euro sau echivalentul în lei la cursul oficial al BNR din ziua plăţii (taxe de grădiniţă şi şcoală) şi 150 euro despăgubiri periodice lunare sau echivalentul în lei la cursul oficial al BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune materiale va contribui la justa dezdăunare a părţii civile.
Spre deosebire de răspunderea civilă contractuală ori de altă natură, răspunderea civilă delictuală nu este limitată de posibilităţile de plată ale inculpatului, principiul
aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material şi moral cauzat prin fapta săvârşită (art.14 C.proc.pen.).
Prin stabilirea daunelor materiale reprezentând contravaloarea cheltuielilor şcolare şi a despăgubirilor periodice lunare, Curtea nu a acordat o sumă exagerată care să ducă la o îmbogăţire fără justă cauză a părţii civile, ci din contră, a stabilit „în echitate” potrivit legislaţiei europene, un cuantum care să compenseze prejudiciul suferit, sub acest aspect.
În practica constantă a instanţei supreme, Curtea nu a identificat vreo speţă, în care la obligarea inculpatului către partea civilă să se ţină cont de posibilităţile materiale ale acestuia la repararea prejudiciului.
Nu în ultimul rând, Curtea va reţine că prin sentinţa penală a instanţei de fond s-a stabilit culpa exclusivă a inculpatei în săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev.de art.178 alin.2 şi 5 C.pen.
În sinteză, existând raport de cauzalitate între activitatea delictuală a inculpatei şi prejudiciul patrimonial şi nepatrimonial încercat de părţile civile, Curtea apreciază că prin admiterea recursului acestora conform art.385/15 pct.2 lit.d Cod proc.pen., soluţia pronunţată va fi corespunzătoare principiilor răspunderii civile stabilite prin dreptul intern şi exigenţelor art.3 din Protocolul nr.7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, sens în care va casa sent.pen.175 din 9.02.2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca în latura civilă şi rejudecând în această limită:
Va obliga inculpata H.M. în baza art 14, 346 Cod procedură penală raportat la art 998 cod civil să achite părţilor civile C.N.M. şi minorei C.S.F. reprezentată de mama sa C.N.M. despăgubiri materiale în sumă de 2415 euro sau contravaloarea în lei la cursul oficial al BNR din ziua plăţii (taxe grădiniţă şi şcoală); 150 euro/lunar cu titlu de despăgubiri periodice sau contravaloarea în lei la cursul oficial BNR din ziua plăţii în favoarea minorei C.S.F. începând cu data decesului tatălui 28 mai 2007 şi până la majorat.
De asemenea, în temeiul art. 163 alin. 1, 2, 5, 6 C.p.p.va dispune instituirea măsurii sechestrului asigurator, prin luarea inscripţiei ipotecare asupra cotei de contribuţie a inculpatei la dobândirea imobilului înscris în CF nr. 15043 Dej, nr. cadastral 2312, descris astfel: teren în suprafaţă de 1.019 mp, locuinţă S+P+M în suprafaţă de 460,46 mp (compusă din: la subsol beci, la parter garaj, două camere, o bucătărie, o cameră pentru CT şi hol cu casa scării, la etaj un living, două camere, bucătărie, baie, hol, casa scării şi două terase, la mansardă 4 camere, baie, hol, balcon şi două logii cu suprafaţa construită la sol de 145 mp), până la concurenţa sumei de 63.015 euro (echivalent în lei) la plata căreia a fost obligată inculpata în favoarea părţilor civile C.N.M. şi C.S.F. prin prezenta hotărâre. (Judecător Delia Purice)
