UCIDERE DIN CULPĂ. MEDIC. LIPSA VINOVĂŢIEI.
| Comentarii |
|
Fapta medicului, care şi-a îndeplinit obligaţiile de specialitate şi a efectuat o intervenţie chirurgicală, însă victima a decedat datorită unei alte maladii nedescoperite, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prev.de art.178 alin.2 C.pen., întrucât lipseşte vinovăţia.
La stabilirea stării de fapt şi a vinovăţiei inculpatului, potrivit art.63 alin.2 C.pr.pen., „probele nu au valoare dinainte stabilită" şi deci acestui principiu i se supune şi expertiza medico-legală.
Prin sentinţa penală nr.801/1999, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, în baza art.11 pct.2 Irt.a C.pr.pen. rap.la art.10 lit.d C.pr.pen., a achitat pe inculpata T.C., medic primar ginecolog, pentru infracţiunea prev.de art.178 alin.2 C.pen.
în fapt, s-a reţinut că la 21.03.1994, victima C.C. a fost internată la maternitate cu diagnosticul de chist ovarian dermoid bilateral şi a fost operată la 23.03.1994 de către inculpată, această operaţie fiind realizată în condiţii corespunzătoare. La data de 1.04.1994 victima a fost externată, însă datorită înrăutăţirii sănătăţii, în dimineaţa de 2.04.1994, ea a fost internată la clinica de chirurgie a ll-a, din cadrul Spitalului nr.2 Parhon, cu diagnosticul de ocluzie intestinală.
întrucât starea sănătăţii a continuat să se înrăutăţească, în aceeaşi zi, şi o comisie de medici indică practicarea intervenţiei chirurgicale de urgenţă, care s-a realizat, şi cu toate acestea, la 3.04.1994, a survenit decesul victimei C.C.
Prima instanţă şi-a întemeiat soluţia pe concluzia că, în ziua externării victimei din maternitate, în a 8-a zi postoperatorie, aceasta nu prezenta semne concludente de ocluzie intestinală şi, deci, fapta inculpatei nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, lipsind vinovăţia inculpatei.
Prin decizia penală nr.47/A/2000, Tribunalul Bucureşti - secţia a ll-a penală a admis apelul declarat de procuror şi părţile civile U.M. şi C.F., a desfiinţat sentinţa şi, în fond, a condamnat inculpata T.C. la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.178 alin.2 C.pen., constatând totodată graţierea acestei pedepse, în baza art.1 lit.a din Legea nr.137/1997. Inculpata a fost obligată la despăgubiri civile şi cheltuieli judiciare.
A arătat Tribunalul că expertizele medico-legale efectuate în cauză au stabilit că inculpata, medic primar ginecolog nu a fost capabilă să urmărească în timpul util semnele gravei complicaţii postoperatorie reprezentate de ocluzia intestinală.
împrejurarea necontestată în cauză că necroza intestinului subţire nu a fost observată la timp de medicii Clinicii de Chirurgie a Spitalului nr.2 Parhon şi că la moartea victimei a contribuit şi această întârziere a intervenţiei chirurgicale, nu este de natură să ducă la concluzia lipsei raportului de la cauză la efect, între fapta inculpatei şi moartea victimei.
împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpata T.C., învederând că instanţa de apel a comis o gravă eroare de fapt, reţinând împrejurări neconforme cu realitatea, deoarece în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă.
Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei penale sus-menţionate, Curtea a constatat că recursul este fondat, în raport de cazul de casare prev.de art.3859 pct.18 C.pr.pen., întrucât instanţa de apel a pronunţat o soluţie fundamentată pe o evaluare greşită a probelor.
Astfel, condamnarea inculpatei se fundamentează pe concluziile I.M.L. şi ale Comisiei Superioare medico-legale, neluând în consideraţie şi celelalte probe, precum declaraţiile inculpatei, ale părţilor civile şi ale martorilor audiaţi în cauză şi nerespectând principiul prev.de art.63 alin.2 C.pr.pen., potrivit căruia, „probele nu au valoare mai dinainte stabilită".
în esenţă, situaţia de fapt este aceea stabilită de prima instanţă, în care nu trebuie omisă împrejurarea că inculpata şi-a îndeplinit activitatea potrivit răspunederilor ce îi revin, în calitate de medic ginecolog, efectuându-i victimei intervenţia chirurgicală pentru un chist ovarian, diagnosticul şi operaţia fiind corecte.
Problemele de sănătate apărute ulterior au determinat-o pe inculpată, care nu era specialistă pe diagnosticul de ocluzie intestinală, stabilind mai târziu, să-i recomande pacientei consult la medicul de specialitate.
Astfel spus, inculpata este găsită vinovată de moartea victimei, pentru că a stabilit un diagnostic ce excede specialităţii sale de medic primar ginecolog, diagnostic care nu a putut fi stabilit, decât cu greutate de o comisie de specialişti în domeniu şi numai după efectuarea investigaţiilor necesare.
Pe de altă parte, nu trebuie omisă, din stabilirea multitudinii cauzelor care au generat decesul victimei, nici greşeala proprie a victimei, care s-a prezentat pentru internare la o maternitate, ce nu poate asigura asistenţă medicală decât în conformitate cu această specializare.
De altfel, Comisia Superioară Medico-Legală nu a răspuns la toate problemele ce aveau menirea de a lămuri pe deplin împrejurările în care s-a produs decesul victimei, nefiind elucidate existenţa sau neexistenţa unor antecedente medicale în legătură cu ocluzia intestinală.
în consecinţă, concluziile parţiale ale I.M.L. nu sunt suficiente pentru a stabili legătura de cauzalitate între activitatea inculpatei şi decesul victimei, survenit ulterior.
Pentru aceste considerente, Curtea a admis recursul inculpatei T.C., a casat ambele hotărâri şi rejudecând în fond, în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C.pr.pen. a achitat pe inculpată. (Judecator Stan Mustata)
(Secţia I penală, decizia nr. 722/2000)
