Per a contrario
| Comentarii |
|
per a contrario, definiție - locuțiune latină care semnifică "în caz contrar" sau "în sens invers", provenită din cuvântul clasic latin "contrarius" care în limba română poate fi tradus prin "care se află în partea cealaltă", "... în partea opusă".
Utilizat frecvent în drept și în interpretarea normelor juridice, raționamentul per a contrario este caracterizat prin faptul că atunci când o regulă de drept este subordonată anumitor condiții, se poate trage concluzia că opusul acelei reguli este aplicabil când condițiile respective nu sunt îndeplinite.
Argumentul per a contrario se întemeiază pe principiul de logică numit legea terţului exclus (tertium non datui), atunci când se afirmă ceva, se neagă contrariul - qui dicit de uno, negat de altero.
De exemplu, potrivit art. 282 C.civ., „viitorii soţi pot conveni să îşi păstreze numele dinaintea căsătoriei, să ia numele oricăruia dintre ei sau numele lor reunite. De asemenea, un soţ poate să îşi păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor reunite”; per a contrario, nu este permisă luarea unui nume străin de numele lor.
Trebuie precizat că folosirea acestui argument nu poate fi, în mod categoric, generală. El nu este concludent dacă, plecând de la o dispoziţie de excepţie, se afirmă o regulă generală. În orice caz, valoarea argumentului în discuţie este relativă, întrucât din tăcerea legii nu se poate deduce, cu puterea evidenţei, că legiuitorul a înţeles neapărat, într-un caz contrar celui reglementat, să dea o soluţie contrară celei prevăzute de lege.
De asemenea, din art. 11 C.civ., potrivit căruia „nu se poate deroga prin convenţii sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri”, ar rezulta, folosind argumentul per a contrario, că se poate deroga de la normele juridice de ordine privată, însă, aşa cum am menţionat deja, în momentul încheierii actului juridic părţile pot deroga numai de la normele de ordine privată dispozitive, nu şi de la normele de ordine privată imperative.
De altfel, în general raționamentul per a contrario nu este neapărat unul valid și poate conduce la concluzii greșite, deoarece două ipoteze opuse pot avea aceleași consecințe. De exemplu: Câinii trebuie ținuți în lesă pe trotoar. Raționament a contrario: Tigrii, care nu sunt câini, nu trebuie ținuți în lesă pe trotoar (concluzie care ar fi, evident, cât se poate de greșită).
