Art. 39 Acordarea licenţelor Operatori şi utilizatori
Comentarii |
|
Operatori şi utilizatori
SECŢIUNEA a 2-a
Acordarea licenţelor
Art. 39
(1) Furnizarea/prestarea serviciilor de utilităţi publice este permisă numai pe baza licenţei emise sau recunoscute, după caz, de autorităţile de reglementare competente şi a contractului de delegare a gestiunii, respectiv a hotărârii de dare în administrare.
(2) Calitatea de operator este recunoscută numai pe baza licenţei emise sau recunoscute, după caz, de autorităţile de reglementare competente. Fac excepţie furnizorii/prestatorii aflaţi în activitate la data intrării în vigoare a prezentei legi, care sunt asimilaţi operatorilor şi care au obligaţia obţinerii licenţei în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(3) Participarea operatorilor la procedurile pentru delegarea gestiunii serviciilor de utilităţi publice organizate de autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, de asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice este permisă numai pe baza licenţei emise sau recunoscute, după caz, de autorităţile de reglementare competente;
(4) Retragerea sau încetarea valabilităţii licenţei atrage revocarea hotărârii de dare în administrare ori a hotărârii privind atribuirea contractului de delegare a gestiunii, după caz, şi conduce la organizarea unei noi proceduri de selectare a unui operator, în condiţiile prezentei legi. Retragerea licenţei se notifică operatorului cu cel puţin 90 de zile înainte, perioadă în care operatorul în cauză este obligat să furnizeze/presteze serviciul respectiv în condiţiile contractului.
Legea 51 2006 a serviciilor comunitare actualizată prin:Ordonanţă de urgenţă nr. 13/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 şi a Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006 din 20 februarie 2008, Monitorul Oficial 145/2008;
← Art. 38 Acordarea licenţelor Operatori şi utilizatori | Art. 40 Acordarea licenţelor Operatori şi utilizatori → |
---|