Art. 177 Cod Fiscal Nivelul accizelor Accize armonizate

CAPITOLUL I
Accize armonizate

SECŢIUNEA a 3-a
Nivelul accizelor

Art. 177

Calculul accizei pentru ţigarete

(1) Pentru ţigarete, acciza datorată este egală cu suma dintre acciza specifică şi acciza ad valorem.

(2) Acciza ad valorem se calculează prin aplicarea procentului legal asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, procent prevăzut în anexa nr. 6.

(3) Acciza specifică exprimată în echivalent euro/1.000 de ţigarete se determină anual, pe baza preţului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem şi a accizei totale al cărei nivel este prevăzut în anexa nr. 6. Această acciză specifică se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice. Hotărârea Guvernului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu cel puţin 15 zile înainte de intrarea în vigoare a nivelului accizei totale.

(4) Acciza datorată determinată potrivit alin. (1) nu poate fi mai mică decât nivelul accizei minime exprimate în echivalent euro/1.000 de ţigarete, prevăzută în anexa nr. 6.

(5) Preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul se calculează în funcţie de valoarea totală a tuturor ţigaretelor eliberate pentru consum, pe baza preţului de vânzare cu amănuntul incluzând toate taxele, împărţit la cantitatea totală de ţigarete eliberate pentru consum. Acest preţ mediu ponderat se stabileşte până la 1 martie în fiecare an, pe baza datelor privind cantităţile totale de ţigarete eliberate pentru consum în cursul anului calendaristic precedent şi va fi publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice în termen de 30 de zile de la data stabilirii.

(6) Preţul de vânzare cu amănuntul pentru orice marcă de ţigarete se stabileşte şi se declară de către persoana care eliberează pentru consum ţigaretele în România sau care importă ţigaretele şi este adus la cunoştinţa publică, în conformitate cu cerinţele prevăzute de normele metodologice.

(7) Este interzisă vânzarea de către orice persoană a ţigaretelor pentru care nu s-au stabilit şi declarat preţuri de vânzare cu amănuntul.

(8) Este interzisă vânzarea de ţigarete de către orice persoană la un preţ ce depăşeşte preţul de vânzare cu amănuntul declarat.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 30/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, Monitorul Oficial 627/2011;

OUG 117/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;

OUG 54/2010 - privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale din 23 iunie 2010, Monitorul Oficial 421/2010;

Legea 343/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

OUG 33/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 aprilie 2006, Monitorul Oficial 374/2006;

OUG 138/2004 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, Monitorul Oficial 1281/2004;

OUG 24/2005 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, Monitorul Oficial 263/2005;

OG 83/2004 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, Monitorul Oficial 793/2004;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 177 Cod Fiscal Nivelul accizelor Accize armonizate




Norme metodologice 23.08.2013
ART. 177 al. 5
6.
(1) Preţurile de vânzare cu amănuntul pentru ţigarete se stabilesc de antrepozitarul autorizat pentru producţie, de antrepozitarul autorizat pentru depozitare pentru ţigaretele achiziţionate, cu excepţia celor pentru care preţurile se declară de producătorul intern, de destinatarul înregistrat sau de importatorul autorizat de astfel de produse şi se notifică autorităţii fiscale centrale - direcţia cu atribuţii în elaborarea legislaţiei în domeniul accizelor.
(2) Înregistrarea de către autoritatea fiscală centrală a preţurilor de vânzare cu amănuntul se face pe baza declaraţiei
Citește mai mult scrise a antrepozitarului autorizat, a destinatarului înregistrat sau a importatorului autorizat, modelul-tip al acesteia fiind prevăzut în anexa nr. 4.
(3) Declaraţia se va întocmi în 3 exemplare, care se vor înregistra la autoritatea fiscală centrală — direcţia cu atribuţii în elaborarea legislaţiei în domeniul accizelor. După înregistrare, un exemplar rămâne la autoritatea fiscală centrală, exemplarul al doilea rămâne la persoana care a întocmit declaraţia, iar exemplarul al treilea se va transmite autorităţii vamale teritoriale competente cu aprobarea notelor de comandă pentru timbre.
(4) Declaraţia, care va cuprinde în mod expres data de la care se vor practica preţurile de vânzare cu amănuntul, va fi depusă la autoritatea fiscală centrală cu minimum două zile înainte de data practicării acestor preţuri.
(5) Cu minimum 24 de ore înainte de data efectivă a intrării în vigoare, lista cuprinzând preţurile de vânzare cu amănuntul, cu numărul de înregistrare atribuit de autoritatea fiscală centrală, va fi publicată, prin grija antrepozitarului autorizat, a destinatarului înregistrat sau a importatorului autorizat, în două cotidiene de mare tiraj. Câte un exemplar din cele două cotidiene va fi depus la autoritatea fiscală centrală în ziua publicării.
(6) Ori de câte ori se intenţionează modificări ale preţurilor de vânzare cu amănuntul, antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat sau importatorul autorizat are obligaţia să redeclare preţurile pentru toate sortimentele de ţigarete, indiferent dacă modificarea intervine la unul sau la mai multe sortimente.
Redeclararea se face pe baza aceluiași model de declaraţie prevăzut la alin. (2) și cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (4) și (5).
(7) După primirea declaraţiilor privind preţurile de vânzare cu amănuntul și după publicarea acestora în două cotidiene de mare tiraj, autoritatea fiscală centrală va publica aceste liste pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
(8) Antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat sau importatorul autorizat de astfel de produse, care renunţă la comercializarea pe piaţa internă a unui anumit sortiment de ţigarete, are obligaţia de a comunica acest fapt autorităţii fiscale centrale și de a înscrie în continuare preţurile aferente acestor sortimente în declaraţia preţurilor de vânzare cu amănuntul, pe perioada de până la epuizare, dar nu mai puţin de 3 luni.
(9) În situaţia destinatarului înregistrat care achiziţionează doar ocazional ţigarete dintr-un alt stat membru, acesta va urma procedura prevăzută la alin. (1)—(6).
(10) În situaţiile în care nu se pot identifica preţurile de vânzare cu amănuntul pentru ţigaretele provenite din confiscări, calculul accizelor se face pe baza accizei totale prevăzute în anexa nr. 6 la titlul VII din Codul fiscal.
(11) Preţul de vânzare al ţigaretelor practicat de orice persoană nu poate depăși preţul de vânzare cu amănuntul declarat în vigoare la momentul vânzării.
Răspunde