Ordinul MFP nr. 1417/2015 - aprobarea Normelor metodologice privind mecanismul de acordare şi derulare a împrumuturilor acordate unităţilor administrativ-teritoriale..
Comentarii |
|
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
ORDIN
pentru aprobarea Normelor metodologice privind mecanismul de acordare şi derulare a împrumuturilor acordate unităţilor administrativ-teritoriale conform art. IV alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2015 pentru stabilirea unor măsuri financiare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, documentele în baza cărora se acordă împrumutul şi cele care stau la baza obţinerii avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituţiilor publice locale
în baza prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. IV alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2015 pentru stabilirea unor măsuri financiare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,
ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:
Art. 1. — Se aprobă Normele metodologice privind mecanismul de acordare şi derulare a împrumuturilor acordate unităţilor administrativ-teritoriale conform art. IV alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2015 pentru stabilirea unor măsuri financiare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, documentele în baza cărora se acordă împrumutul şi cele care stau la baza obţinerii avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituţiilor publice locale, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul finanţelor publice,
Daniela Pescaru,
secretar de stat
Bucureşti, 30 octombrie 2015.
Nr. 1.417.
ANEXĂ
NORME METODOLOGICE
privind mecanismul de acordare şi derulare a împrumuturilor acordate unităţilor administrativ-teritoriale conform art. IV alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2015 pentru stabilirea unor măsuri financiare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, documentele în baza cărora se acordă împrumutul şi cele care stau la baza obţinerii avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituţiilor publice locale
Art. 1. — (1) Unităţile administrativ-teritoriale pot solicita de la Ministerul Finanţelor Publice, până la data de 4 decembrie 2015, contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, cu termen de rambursare de până la 20 de ani, cu posibilitatea rambursării anticipate, parţial sau integral, în baza prevederilor art. IV alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2015 pentru stabilirea unor măsuri financiare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în vederea finanţării unor cheltuieli curente şi de capital pentru asigurarea furnizării energiei termice în sezonul rece. împrumuturile se acordă cu o rată a dobânzii ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Naţională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului plus o marjă de 3,00 puncte procentuale şi care rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului.
(2) împrumuturile prevăzute la alin. (1) pot fi contractate de unităţile administrativ-teritoriale numai cu avizul Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, prevăzută la art. 61 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu încadrarea în limita de îndatorare prevăzută la art. IV alin. (1) lit. a) pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2015.
Art. 2. — Ordonatorul principal de credite întocmeşte declaraţia pe propria răspundere privind valoarea cheltuielilor curente şi de capital pentru asigurarea furnizării energiei termice în sezonul rece, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 2.
Art. 3. — (1) Pentru contractarea împrumuturilor, unităţile administrativ-teritoriale depun, în două exemplare, la direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice, în termenul prevăzut la art. 1, următoarele documente:
a) cererea pentru autorizarea contractării împrumutului, semnată de către ordonatorul principal de credite, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 1;
b) declaraţia pe propria răspundere a ordonatorului principal de credite privind valoarea cheltuielilor curente şi de capital pentru asigurarea furnizării energiei termice în sezonul rece, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 2;
c) calculul gradului de îndatorare a bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 3;
d) situaţia privind serviciul datoriei publice locale existente, întocmită pe perioada aferentă împrumutului pentru care se solicită autorizarea, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 4;
e) declaraţia pe propria răspundere a ordonatorului principal de credite privind situaţia finanţărilor rambursabile contractate şi/sau garantate de unitatea administrativ-teritorială, aflate în derulare, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 5;
f) hotărârea autorităţii deliberative a administraţiei publice locale prin care se aprobă contractarea împrumutului, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 6;
g) adresă prin care se confirmă de unitatea teritorială a Trezoreriei Statului deschiderea contului aferent subdiviziunii bugetare corespunzătoare din bugetul împrumuturilor interne în care se vor vira sumele cu titlu de împrumut şi codul IBAN al acestuia.
(2) Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/ Administraţiile judeţene ale finanţelor publice înregistrează cererile pentru autorizarea contractării împrumuturilor însoţite de documentele prevăzute la alin. (1), în ordinea depunerii acestora de către unităţile administrativ-teritoriale.
(3) La verificarea documentelor prevăzute la alin. (1), direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice au în vedere următoarele:
a) existenţa documentelor prevăzute la alin. (1);
b) documentele prevăzute la alin. (1) lit. a)—e) să fie semnate de ordonatorul principal de credite şi să aibă aplicată ştampila unităţii administrativ-teritoriale. în cazul în care calitatea de ordonator principal de credite este delegată, se va ataşa şi documentul/aprobarea autorităţii deliberative de delegare a atribuţiilor de ordonator principal de credite;
c) referitor la anexa nr. 3, verifică şi avizează veniturile proprii din coloanele 1, 2 şi 3, prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, diminuate cu veniturile din valorificarea unor bunuri, potrivit art. 29 din aceeaşi lege, respectiv sumele rezultate din vânzarea, în condiţiile legii, a unor bunuri aparţinând domeniului privat al unităţilor administrativ-teritoriale, pe baza datelor din conturile de execuţie;
d) referitor la anexa nr. 3, sumele înscrise pe rândurile 3, 4, 5 şi 6 trebuie să coincidă cu sumele aferente perioadei împrumutului pentru care se solicită autorizarea contractării înscrise la rândul II „Serviciul total al datoriei publice locale existente” din anexa nr. 4;
e) verifică dacă valoarea totală a cheltuielilor pentru care se solicită împrumutul, înscrisă în declaraţia pe propria răspundere a ordonatorului principal de credite privind valoarea cheltuielilor curente şi de capital pentru asigurarea furnizării energiei termice în sezonul rece, este egală cu suma solicitată în cuprinsul cererii pentru autorizarea contractării împrumutului, întocmită potrivit destinaţiei împrumutului prevăzut la art. 1.
(4) Responsabilitatea cu privire la întocmirea documentelor prevăzute la alin. (1), precum şi încadrarea în scopul pentru care se contractează împrumutul revin în totalitate autorităţilor administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale.
(5) După verificare, un exemplar al documentelor prevăzute la alin. (1) se transmite de către direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice, după caz, în ordinea primirii şi înregistrării acestora, potrivit alin. (2), cu adresă de înaintare, în termen de două zile lucrătoare de la primirea acestora, prin poşta specială, Ministerului Finanţelor
Publice — Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică, în atenţia Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale.
Art. 4. — Comisia de autorizare a împrumuturilor locale analizează documentaţia, în ordinea primirii şi înregistrării acesteia la Ministerul Finanţelor Publice — Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică, şi stabileşte valoarea împrumutului astfel încât aceasta să se încadreze în limita prevăzută la art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2015. Pentru calcularea valorii împrumutului solicitat în baza prevederilor art. IV alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2015 se va avea în vedere suma anuală minimă (cu excepţia anilor marginali) a indicatorului „Serviciul anual al datoriei publice locale aferent împrumutului care poate fi contractat conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2015” din anexa nr. 3.
Art. 5. — (1) în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la data emiterii hotărârii Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţia de specialitate, întocmeşte convenţia de împrumut, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 7, pe care o transmite în format electronic unităţilor administrativ-teritoriale, în vederea semnării, pe adresele de e-mail ale persoanelor de contact menţionate în cererea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. a). Totodată, convenţia de împrumut se transmite spre ştiinţa direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice/administraţiilor judeţene ale finanţelor publice, prin e-mail. Scadenţarul de plată se transmite ulterior, acesta elaborându-se în funcţie de data creditării contului de împrumut al unităţilor administrativ-teritoriale cu suma aprobată în hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale.
(2) Unităţile administrativ-teritoriale, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea convenţiei de împrumut, au obligaţia să tipărească documentul în două exemplare, să îl semneze/ştampileze şi să îl retransmită scanat, în format electronic, la adresa de e-mail:mf.trezorerie@mfinante.ro. Totodată, în cadrul aceluiaşi termen de 3 zile lucrătoare, unităţile administrativ-teritoriale depun cele două exemplare originale ale convenţiei de împrumut, ştampilate şi semnate de ordonatorul principal de credite, la direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice, după caz.
(3) în ziua următoare primirii celor două exemplare originale ale convenţiei de împrumut de la unităţile administrativ-teritoriale, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/ administraţiile judeţene ale finanţelor publice le retransmit prin poştă, cu adresă de înaintare, direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
Art. 6. — (1) Pentru operativitate, Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţia de specialitate, după primirea în format electronic de la unităţile administrativ-teritoriale a exemplarului scanat al convenţiei de împrumut semnate şi ştampilate, începe demersurile necesare în vederea semnării.
(2) în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data semnării convenţiei de împrumut de către ambele părţi, Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţia de specialitate, dispune virarea sumei aprobate prin hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale şi prin convenţia de împrumut în contul aferent subdiviziunii bugetare corespunzătoare din bugetul împrumuturilor interne, indicat de unităţile administrativ-teritoriale beneficiare.
(3) Un exemplar original al convenţiei de împrumut, împreună cu scadenţarul de plată elaborat de Ministerul Finanţelor Publice prin direcţia de specialitate, se transmite prin poştă, cu adresă de înaintare, direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice/administraţiilor judeţene ale finanţelor publice, pentru a fi retransmis, în ziua primirii, unităţilor administrativ-teritoriale beneficiare. Scadenţarul de plată se întocmeşte în funcţie de data creditării conturilor indicate de unităţile administrativ-teritoriale cu sumele acordate cu titlu de împrumut.
Art. 7. — După primirea convenţiei de împrumut semnate de ambele părţi, unitatea administrativ-teritorială aprobă sau rectifică, după caz, bugetul împrumuturilor interne. Bugetele aprobate sau rectificate, după caz, se depun la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului la care îşi au conturile deschise.
Art. 8. — (1) Unităţile administrativ-teritoriale încasează sumele virate de Ministerul Finanţelor Publice din venituri din privatizare în contul distinct prevăzut în bugetul împrumuturilor interne.
(2) Unităţile administrativ-teritoriale care beneficiază de împrumuturi contractate în condiţiile art. IV alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2015 efectuează plăţi din bugetul împrumuturilor interne, pentru cheltuielile aflate în sarcina acestora.
(3) Unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului decontează documentele de plată, depuse de beneficiari, numai după încasarea sumelor din împrumut, în limita bugetelor aprobate sau rectificate în care au fost prevăzute cheltuielile respective.
(4) Eventualele sume, dintre cele alocate din împrumuturile din venituri din privatizare contractate potrivit art. 1, care nu mai pot fi utilizate pe destinaţia pentru care au fost alocate se restituie de către unităţile administrativ-teritoriale în contul „Decontări în contul Trezoreriei Centrale — operaţiuni proprii”, deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice la Trezoreria Operativă Centrală, codificat cu codul de identificare fiscală al unităţii administrativ-teritoriale.
Art. 9. — (1) Rambursarea împrumuturilor contractate de către unităţile administrativ-teritoriale se efectuează în tranşe trimestriale egale, începând cu trimestrul următor acordării acestora. Dobânda se calculează prin aplicarea ratei de dobândă, stabilită la art. IV alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2015, la soldul împrumutului, cu convenţia „număr de zile calendaristice/360”. Datele de plată a ratei scadente şi dobânzilor de plătit aferente împrumutului sunt cuprinse în scadenţarul de plată anexat la convenţia de împrumut.
(2) Pentru neplata la termen a ratelor scadente şi a dobânzilor de plătit la împrumutul acordat se calculează o dobândă de întârziere, la nivelul dobânzii prevăzute la art. 120 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe zi de întârziere, până la data stingerii obligaţiei.
(3) Dobânda de întârziere se calculează prin aplicarea ratei prevăzute la alin. (2) la suma obligaţiilor de plată restante, rate de capital plus dobânda aferentă, înmulţită cu numărul de zile calendaristice de întârziere.
(4) Plata ratelor şi a dobânzilor aferente împrumuturilor contractate, inclusiv a dobânzilor de întârziere, se efectuează de către unităţile administrativ-teritoriale în contul distinct de disponibil — pentru încasarea rambursării obligaţiilor de plată aferente împrumuturilor acordate în vederea finanţării cheltuielilor curente şi de capital pentru asigurarea furnizării energiei termice în sezonul rece, deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice la Trezoreria Operativă Centrală, codificat cu codul de identificare fiscală al unităţilor administrativ-teritoriale.
(5) Sumele încasate în conturile prevăzute la alin. (4) se transmit zilnic de către Trezoreria Operativă Centrală, în sistem electronic, direcţiei de specialitate din Ministerul Finanţelor
Publice, în scopul stabilirii modului de stingere a obligaţiilor de plată ale unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit scadenţarelor de plată.
(6) Direcţia de specialitate din Ministerul Finanţelor Publice va transmite Trezoreriei Operative Centrale, în sistem electronic, situaţia privind distribuirea sumelor în ordinea: dobânzi de întârziere, dobânzi şi rate de capital.
(7) Pe baza situaţiei prevăzute la alin. (6), Trezoreria Operativă Centrală va transfera, pe bază de notă contabilă, sumele reprezentând rate de capital scadente în contul „Decontări în contul Trezoreriei Centrale — operaţiuni proprii”, sumele reprezentând dobânzi aferente împrumutului în contul „Venituri ale bugetului Trezoreriei Statului — Venituri din dobânzi aferente Trezoreriei Statului de la alte bugete”, iar sumele reprezentând dobânda de întârziere în contul „Venituri ale bugetului Trezoreriei Statului — Majorări de întârziere pentru venituri nevărsate la termen”.
(8) Contul prevăzut la alin. (4) nu este purtător de dobândă. Eventualele sume virate în plus de către unităţile administrativ-teritoriale faţă de suma scadentă se păstrează în conturi până la scadenţa următoare.
Art. 10. — (1) împrumuturile acordate pot fi rambursate anticipat parţial/integral cu condiţia informării prealabile în scris a Ministerului Finanţelor Publice cu privire la intenţia de rambursare formulată de unităţile administrativ-teritoriale.
(2) Rambursarea anticipată parţial/integral a împrumutului se efectuează în contul „Decontări în contul Trezoreriei Centrale — operaţiuni proprii” deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice la Trezoreria Operativă Centrală, codificat cu codul de identificare fiscală al unităţii administrativ-teritoriale.
(3) De la data creditării contului curent general al Trezoreriei Statului cu sumele rambursate anticipat parţial/integral, valoarea împrumutului acordat iniţial se modifică prin act adiţional la convenţia de împrumut, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 8, cu actualizarea scadenţarului de plată a împrumuturilor acordate.
Art. 11. — (1) în cazul în care unităţile administrativ-teritoriale nu respectă termenele de rambursare prevăzute în convenţiile de împrumut, Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică stabileşte lunar lista unităţilor administrativ-teritoriale, grupate pe judeţe, care înregistrează restanţe la plată în luna anterioară raportării şi suma totală datorată, aferentă ratelor de capital, dobânzilor şi dobânzilor de întârziere, în vederea punerii în aplicare a prevederilor art. IV alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2015.
(2) Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică comunică unităţilor teritoriale ale Trezoreriei Statului lista întocmită conform alin. (1), în scopul sistării alimentării bugetelor locale respective cu cote defalcate din impozitul pe venit şi cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, cu excepţia plăţilor pentru achitarea drepturilor salariale şi a contribuţiilor aferente atunci când nu pot fi asigurate din venituri proprii.
(3) Până la lichidarea obligaţiilor de plată restante prevăzute la alin. (2) ale unităţilor administrativ-teritoriale, cotele defalcate din impozitul pe venit şi sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, care au fost sistate, vor fi alocate bugetelor locale numai pentru achitarea acestor obligaţii restante.
Art. 12. — Anexele nr. 1—8 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
ANEXE
← Legea nr. 248/2015 - stimularea participării în... |
---|