HG nr. 926/2015 - acordarea unui ajutor de urgenţă

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind acordarea unui ajutor de urgenţă

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. — Se aprobă acordarea unui ajutor de urgenţă în sumă de 5.000 lei din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice pe anul 2015, în vederea sprijinirii familiei domnului Ciolan Adrian, decedat în urma exploziei produse la Societatea Comercială „Şapte Spice” — S.A. din municipiul Braşov, în data de 5 noiembrie 2015, titularul ajutorului de urgenţă fiind fratele acestuia, Ciolan Ionuţ, cu domiciliul în Str. Principală nr. 6, comuna Holbav, judeţul Braşov.

Art. 2. — Prin derogare de la prevederile art. 37 şi 38 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru acordarea ajutorului prevăzut la art. 1 nu se impune efectuarea anchetei sociale.

PRIM-MINISTRU INTERIMAR

SORIN MIHAI CÎMPEANU

Contrasemnează:

Ministrul muncii, familiei,

protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, interimar, 

Rovana Plumb

Ministrul finanţelor publice, interimar,

Eugen Orlando Teodorovici

Bucureşti, 11 noiembrie 2015.

Nr. 926.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre HG nr. 926/2015 - acordarea unui ajutor de urgenţă