Art. 116 OUG 195/2002 Răspunderea contravenţională

CAPITOLUL VII
Răspunderea contravenţională


Art. 116

(1) Persoana al cărei permis de conducere a fost anulat ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru una dintre faptele prevăzute la art. 114 alin. (1) şi la art. 115 alin. (1) se poate prezenta la examen pentru obţinerea unui nou permis de conducere, pentru toate categoriile avute anterior, după caz, dacă a intervenit una dintre situaţiile următoare:
a) au trecut 6 luni de la data executării pedepsei amenzii sau a pedepsei în regim de privare de libertate ori la locul de muncă;
b) a trecut un an de la data graţierii pedepsei sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
c) a intervenit amnistia;
d) interzicerea dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal, a expirat sau a fost revocată.
(2) Persoana căreia i-a fost anulat permisul de conducere, înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ca urmare a săvârşirii, într-un interval de 6 luni de la restituirea permisului de conducere, a unei fapte care atrăgea suspendarea exercitării dreptului de a conduce, se poate prezenta la examen în vederea obţinerii unui nou permis de conducere, fără a fi necesară trecerea vreunui termen de la data aplicării măsurii administrative.
(21) Persoana căreia i-a fost anulat permisul de conducere, ca urmare a condamnării pentru o infracţiune care a fost dezincriminată, în condiţiile art. 4 din Codul penal, se poate prezenta la autoritatea competentă pe raza căreia îşi are domiciliul sau reşedinţa, pentru eliberarea unui nou permis de conducere, în condiţiile ordinului ministrului afacerilor interne prevăzut la art. 24 alin. (53), fără a mai susţine examen şi cu prezentarea documentului care atestă o astfel de situaţie.
(22) În situaţia în care anularea permisului de conducere nu a fost dispusă până la depunerea cererii de restituire de către titularul permisului de conducere, condamnat definitiv pentru o infracţiune care a fost dezincriminată, în condiţiile art. 4 din Codul penal, şeful serviciului rutier competent dispune restituirea acestuia, în baza documentului care atestă o astfel de situaţie.
(3) Pentru prezentarea la examen în vederea obţinerii unui nou permis de conducere, persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) trebuie să facă dovada că:
a) este aptă din punct de vedere medical;
b) nu a fost condamnată prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru una dintre infracţiunile prevăzute la art. 24 alin. (6), cu excepţia cazurilor în care a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1).

Codul Rutier actualizat prin:

OG 21/2014 - pentru modificarea şi completarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice din 26 august 2014, Monitorul Oficial 635/2014;

Legea 255/2013 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale din 19 iulie 2013, Monitorul Oficial 515/2013;

OUG 63/2006 - pentru modificarea şi completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice din 6 septembrie 2006, Monitorul Oficial 792/2006;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 116 OUG 195/2002 Răspunderea contravenţională




Robert Roman 9.02.2023
Art.116 se ABROGA ORDONANȚĂ nr. 11 din 31 ianuarie 2023
pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice
EMITENT
GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023
Răspunde
Alpar 6.07.2024
Daca a ramas hotararea definitiva in feb.2024 (art 335 alin [2]) acum nu mai trebuie sa treaca un pentru redobandirea permis anulat?
Răspunde
Safta 3.02.2021
Soțul mea a fost judecat pentru conducerea cu alcolemie de 0 55 după spuse permisul i sa anulat acu 9 ani iar acum in ian 2021 nu poate intra in examen ca apare cu permisul activ specific permisul românesc preschimbat in spania ce trebuie sa fac sa intru in examen
Răspunde
Safta 3.02.2021
Acum 9 ani i sa anulat permisul soțului pentru la prin cu alcolemie iar cand a vrut acum 1 săptămână sa dea examenul auto ia spus că permisul este valabil este vorba de permis românesc schimbat in spania ce trebuie sa fc ca am hotărârea dar este decât pedeapsa nu si anularea acestuia
Răspunde
sergiu 11.08.2020
am avut 2 condanari ptr.conducere fara permis.am executat pedeapsa si nu pot sa dau de permis chiar daca nu m-i sa intrzis prin hotararea judecatoreasca.Mentionez ca m-i sa dat cazier ptr. sc, de soferi si am facut si scoala.Poate sa imi zica cineva ce sa fac?
Răspunde
elisabeta moldovan 5.06.2017
Persoanele care se afla in situatia prevazuta de art.116 alin (2indice 2 )din Noul Cod Rutier din 2017 nu trebuie sa mai apeleze la instanta ci direct sefului IPJ serviciul circulatie rutiera pt. restituirea permisului de conducere ? Si faptul ca nu sa comunicat de catre serviciul circulatie ca permisul de conducere a fost anulat , este dovada ca esti in drept sa ti se restituie permisul de conducere retinut la data comiterii faptei prevazute de art. 335 alin 2 VCP care astazi nu mai este infractiune ci contraventie in conformitate cu art. 4 din NCP din 2017 ? Va rog sa ma scuzati daca am
Citește mai mult inteles eronat -dar este foarte greu de inteles pt. cei care nu avem studii juridice . va multumesc
Răspunde
apetre dorica 9.09.2016
ce timp trebuie sa treaca de la hotarare definitiva si ce examen dau ,fac o alta scoala
Răspunde
neagu catalin 14.08.2016
Am avut un eveniment rutier in 2015 ianuarie am co dus sub influenta alcoolului am avut 1.50 in sânge si 78 in aer expirat mi sa facut dosar penal si am mers in instanta am fost condamnat la un an cu suspendare si 6luni interzis dreptul de a conduce orice autovehicul acum o luna mi sa înapoiat permisul sunt in regula as vrea sa stiu daca pot face c si e daca mai am 5 luni din pedeapsa cu suspendare si un an de supraveghere la ofiter probatiune pot obtine categoria c e ?sau sa ma apuc de scoala in vederea obtineri acestor categorii c e va multumesc ptr informatii
Răspunde
tulvan petru 18.12.2015
Am avut un eveniment rutier in2011 circulam pe un drum unde a avut loc tot un eveniment rutie grav adica mortal am ramas acolo timp de trei ore afara era f frig era in decembrie mi-ia inghetat o supapa pe remorca camionului si nu ma-m putut deplasa dupa ce sa dat drumu la circulatie am ramas acolo blocat pe pozitii si avarii cum am ramas pe timpul cit a durat eleberarea benzi in directia care ma deplasam un microbuz a venit la ceva timp si a intrat frontal in partea din spate a autotrenului acum sint urmarit penal pt acuzatia de vatamare corporala din culpa .mar interesa ce se intimpla daca
Citește mai mult mi se va anula permisul de conducere nu pot sa spun decit cami pare rau pt omul respectiv dar daca ar fi circulat regulamentar sa nu fi avut viteza si sa nu fi fost obosit nu ar fi intrat in autotren .va multumesc .
Răspunde