Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Sentința nr. 65/2015. Judecătoria BĂLCEŞTI

Sentința nr. 65/2015 pronunțată de Judecătoria BĂLCEŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 1968/185/2014

Dosar nr._ art. 336 N.C.pen.

Operator de date cu caracter personal 4126

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂLCEȘTI, JUDEȚUL V.

Sentința penală nr. 65

Ședința publică din 02 aprilie 2015

Instanța constituită din:

Președinte - M. C. C., președinte judecătorie

Grefier - N. V.

Ministerul public este reprezentat de C. D. I., procuror în cadrul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești

Pe rol este judecarea cauzei penale privind pe inculpații: S. C., domiciliat în orașul Bălcești ., județul V., trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiuni de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau alte substanțe, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal și Z. I., domiciliat în orașul Bălcești, ., județul V., trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiuni de încredințare a unui vehicul unei persoane aflate sub influența alcoolului, prev. de art. 335 alin. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal prin Rechizitoriul nr.86/P/2013, din 10.11.2014,al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești.

Prezența părților și dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 19 martie 2015, fiind consemnate prin încheierea de ședință din acea dată încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 26 martie 2015 și apoi la data de 02 aprilie 2015.

INSTANȚA:

Deliberând constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești cu numărul 86/P/2013 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților S. C., domiciliat în orașul Bălcești ., județul V., pentru săvârșirea infracțiuni de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau alte substanțe, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal și Z. I., domiciliat în orașul Bălcești, ., județul V., pentru săvârșirea infracțiuni de încredințare a unui vehicul unei persoane aflate sub influența alcoolului, prev. de art. 335 alin. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

În actul de sesizare s-a reținut că: În data de 07.01.2013 în jurul orei 18.00 inculpatul S. C. a mers împreună cu mai multe persoane la domiciliul inculpatului Z. I. din localitatea Bălcești care își serba onomastica. Aici cei doi inculpați împreună cu celelalte persoane prezente au consumat vin de casă, din cercetările efectuate rezultând că inculpatul S. C. a consumat în intervalul orar 18.00-21.00 circa 700 ml. de vin.

La un moment dat cei doi inculpați au stabilit să meargă împreună cu autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare_ aparținând inculpatului Z. I. pentru a transporta din . persoană care urma să participe la petrecere. Proprietarul autovehiculului nu a vrut să conducă întrucât se afla sub influența băuturilor alcoolice și, deși cunoștea faptul ca inculpatul S. C. consumase în exces alcool în seara respectivă, i-a încredințat acestuia autoturismul pentru a-1 conduce.

Inculpatul S. C. a urcat apoi la volanul autoturismului, avîndu-1 ca pasager pe locul din dreapta față pe inculpatul Z. I. și s-au deplasat pe DJ 643B în direcția localitatea Măciuca.

Pe raza localității Valea M. autoturismul condus de inculpatul S. C. care datorită consumului de băuturi alcoolice circula pe un traseu ușor sinuos a fost oprit de către o patrulă formată din polițiști din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Măciuca, aflați în misiune de control al traficului rutier. Polițiștii au identificat conducătorul autoturismului in persoana inculpatului S. C. căruia, întrucât prezenta halenă alcoolică și era incoerent, i s-a solicitat să efectueze testarea cu aparatul alcooltest marca Drager pentru a se stabili dacă acesta se afla sub influenta băuturilor alcoolice. In urma testării cu aparatul alcooltest marca Drager a rezultat o concentrație de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal D. în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. în sensul celor constatate, s-a întocmit procesul verbal de sesizare din oficiu din data de 07.01.2013 semnat de inculpatul S. C. fără obiecțiuni. În urma recoltării de probe biologice, prin buletinul de analiză toxicologică -alcoolemie nr. A12/56/57 din 14.01.2013 s-a stabilit că inculpatul S. C. avea o alcoolemie de 1,75 g%o la proba I luată la ora 22.25, respectiv 1,60 g%o la proba II luată la ora 23.25.

Declarațiile referitoare la cantitatea de alcool consumată de inculpatul S. C. sunt confirmate de reținerile din buletinul de examinare clinică însoțitor al prelevării probelor biologice din 07.01.2013, semnat de inculpat, în cuprinsul căruia se consemnează că acesta a recunoscut consumul unei cantități de 700 ml. de vin în intervalul orar 16.30 - 20.00. În cuprinsul acestuia se menționează că la momentul examinării inculpatul prezenta atenția dispersată și halenă alcoolică, reținându-se totodată că acesta „pare" sub influența alcoolului.

În declarațiile date de inculpatul numitul S. C. acesta a recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa declarând totodată că autoturismul i-a fost încredințat de către proprietarul acestuia - inculpatul Z. I. împreună cu care consumase anterior urcării la volan băuturi alcoolice. Inculpatul Z. I. a recunoscut că i-a încredințat autoturismul inculpatului S. C. deși cunoștea că acesta se afla sub influența alcoolului, regretând săvârșirea faptei.

Fapta inculpatului S. C. care în data de 07.01.2013 a condus pe DJ 643B pe traseul Bălcești - Valea M. autovehiculul marca autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare_ aparținând inculpatului Z. I., având o alcoolemie de 1,75 gr o/oo la proba I, respectiv 1,60 gr o/oo la proba II, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art.336 alin. l Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

Fapta inculpatului Z. I. care în data de 07.01.2013 a încredințat autovehiculul marca VW cu nr. de înmatriculare_ ce îi aparținea inculpatului S. C. pentru a fi condus de acesta pe drumurile publice, deși cunoștea că susnumitul se afla sub influența alcoolului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de încredințare a unui vehicul unei persoane aflate sub influența alcoolului, prev. de art. 335 alin.3 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

La întocmirea rechizitoriului s-au avut în vedere următoarele probe: procesul verbal de sesizare din oficiu din data de 07.01.2013; rezultatul testării cu aparatul alcooltest marca Drager; buletinul de analiză toxicologică –alcoolemie nr. A12/56/57 din 14.01.2013; buletin de examinare clinică; declarațiile inculpatului S. C.; declarațiile inculpatului Z. I..

În procedura nepublică și necontradictorie a camerei preliminare, așa cum era reglementată la momentul respectiv, prevăzuta de art. 342-348 din C. pr. pen., inculpații nu și-au exprimat opinia privind legalitatea sesizării, producerea probelor și efectuarea actelor de urmărire penală, așa încât prin încheierea de cameră de consiliu pronunțată la 08 ianuarie 2015, în concordanță cu art. 346 al.2 C. pr. pen., ca efect al ratificării în integralitate a acestora, s-a dispus începerea judecății.

La termenul din 12.03.2015, după prezentarea succintă a acuzației și a drepturilor procesuale de care pot uza, la interpelarea instanței, inculpații au recunoscut comiterea faptelor, așa cum sunt reținute prin actul de sesizare al instanței, solicitând ca soluționarea cauzei să se realizeze în varianta simplificată, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă în doza stipulată, cereri ce au fost admise.

Instanța, analizând actele si lucrările dosarului, retine că:

În data de 07.01.2013, orele 21,30, un echipaj de politie din cadrul Secției de Poliție Rurală Măciuca, în timp ce efectuau control pe raza comunei Măciuca, au depistat pe inculpatul S. C. conducând autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare_, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,96/litru alcool pur în aerul expirat. În autoturismul condus de inculpat se afla si inculpatul Z. I. care era proprietarul vehiculului.

Din probatoriul administrat a rezultat că în data de 07.01.2013, inculpatul S. C. a mers la domiciliul celuilalt inculpat pentru că era ziua onomastică a acestuia si, împreună cu alte persoane, au consumat băuturi alcoolice până în jurul orelor 21,00.

Instanța reține că cei doi inculpați și înainte de ora 18,00, în cursul zilei, au mai consumat băuturi alcoolice.

La un moment dat, inculpatul S. C. i-a cerut inculpatul Z. I. să-l ducă cu autoturismul său până în . aduce pe B. G..

Inculpatul Z. I. a refuzat să se urce la volan deoarece consumase băuturi alcoolice însă a fost de acord să-i încredințeze autoturismul, cei doi plecând împreună spre .> După ce a fost oprit de echipajul de poliție si testat cu alcooltestul, inculpatul S. C. a fost condus la Spitalul Municipal D. ”C. N.” unde i-au fost recoltat probe biologice, stabilindu-se că la ora 22,25 avea o alcoolemie de 1,75 gr o/oo, iar la ora 23,25 avea o alcoolemie de 1,60 gr o/oo.

În cauză, s-a întocmit si un raport de expertiză medico-legal de interpretare retroactivă a alcoolemiei de către I.N.M.L. ”M. Minovici” unde s-a stabilit că la ora 21,20, inculpatul avea o alcoolemie teoretică în creștere de 1,85 gr o/oo.

În declarațiile date în cursul urmăririi penale, inculpații au recunoscut că au consumat băuturi alcoolice anterior momentului depistării de către organele de poliție iar inculpatul Z. I. că i-a încredințat autoturismul inculpatului S. C., deși era sub influența băuturilor alcoolice.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, instanța reține că în data de 01.02.2014 a intrat în vigoare noul Cod penal (Legea nr.286/2009), iar potrivit art.5 din acest cod „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.

Făcând aplicarea acestui text de lege, instanța reține că dispozițiile art. 336 alin. (1) și 335 alin.3 Cod penal nou s-au regăsit anterior intrării în vigoare a acestuia în infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 si art. 86 alin. 3 din OUG nr.195/2002, republicată.

Din punct de vedere sancționator, se constată că, în noua reglementare, art. 336 alin.1 din Codul penal, prevede ca sancțiune alternativă și amenda pe lângă închisoarea de la unu la 5 ani, față de vechea reglementare, unde, în art. 87 alin.1 din OUG 195/2002, pedeapsa era doar închisoarea de la unu la 5 ani.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 335 alin.3 din Codul penal, regimul sancționator este identic cu cel din vechea reglementare prevăzut de art. 86 alin.3 din OUG nr. 195/2002, respectiv, 6 luni la 3 ani sau amendă.

Prin decizia nr. 265 /06 mai 2014 (publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 20.05.2014) Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o . criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecințelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiză vizează în primul rând condițiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală și, în sfârșit, criteriul pedepsei. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat că „Determinarea caracterului «mai favorabil» are în vedere o . elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă. Cu privire la aceasta din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret.

În cauza de față, instanța apreciază ca fiind mai favorabilă legea penală nouă, pentru inculpatul S. C. ținând cont în special de instituția amânării aplicării pedepsei, introdusă prin noua legislație penală, efectele amânării aplicării pedepsei, așa cum sunt prevăzute de art. 90 din Cod penal fiind apreciate de instanță mai favorabile decât efectele suspendării condiționate a executării pedepsei sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, așa cum au fost reglementate prin Codul penal anterior (art. 86 și art.866 ). De asemenea, instanțaa preciază că este mai favorabilă noua lege, întrucât în raport de dispozițiile art. 103 din OUG 195/2002 nu conduce la anularea permisului de conducere ci la suspendarea acestuia pe o perioadă de 90 de zile, permis de conducere de care inculpatul are nevoie, așa cum a susținut, fiind șofer profesionist și, în această calitate, își asigură cele necesare traiului de zi cu zi.

În ceea ce privește infracțiunea pentru care inculpatul Z. I. a fost trimis în judecată, respectiv art. 335 alin.3 C.pen., instanța apreciază că legea penală mai favorabilă este legea veche, întrucât la individualizarea pedepsei și modului de exeutare al acesteia, în vechiul Cod penal există insituții care sunt mai favorabile decât cele din Codul penal actual.

În consecință, instanța va schimba încadrarea juridică a infracțiunii prev. de art. 335 alin.3 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, pentru care inculpatul Z. I., a fost trimis în prin rechizitoriul din 10.11.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești în infracțiunea de încredințare a unui vehicul unei persoane aflate sub influența alcoolului, prevăzută de art.86 alin.3 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

1. În ceea ce privește pe inculpatul Z. I.:

Potrivit art. 86 alin. 3 din OUG 195/2002, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă persoana care încredințează cu știință un autovehicul sau tramvai, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) sau (2) sau unei persoane care suferă de o boală psihică ori se află sub influența alcoolului sau a unor produse ori substanțe stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora.

Fapta inculpatului Z. I. care, în data de 07.01.2013, a încredințat autovehiculul VW cu număr de înmatriculare_, inculpatului S. C. pentru a fi condus pe drumurile publice, deși cunoștea că acesta se afla sub băuturilor alcoolice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 86 alin. 3 din OUG nr. 195/2002.

Întrunite fiind așadar condițiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului, instanța apreciază că se impune pronunțarea unei soluții de condamnare, respectiv aplicarea unei pedepse privative de libertate .

În virtutea principiului inevitabilității și indispensabilității răspunderii penale, a inoperabilității de factori exoneratori, inculpatul va trebui să suporte, în scop represiv educativ, tratamentul sancționator statornicit.

La stabilirea pedepsei retributive se va da semnificație, în primul rând, periculozității reale, concrete a infracțiunii, desprinsă îndeobște din modul, mijloacele și împrejurările de comitere a faptei.

În al doilea rând, nu va fi ignorată nici vârsta, nivelul mediu de instruire educațională a inculpatului, situația civilă, aspectul că nu are antecedente penale (fila 35 din dosar u.p.), atitudinea cooperantă de care a dat dovadă în raporturile cu autoritățile judiciare și sinceritatea exprimată cu prilejul audierii.

Din perspectiva criteriilor sus enumerate, dispozițiilor generale și ținând seama de limitele conturate de atitudinea de recunoaștere exprimată, diminuate cu 1/3, instanța se va orienta spre stabilirea pedepsei închisorii în doză de 4 luni închisoare, apreciată ca susceptibilă să asigure nu numai o constrângere adecvată, ci și să inducă acestuia respectul pentru valorile sociale lezate și, în genere, pentru normele penale în vigoare, cu alte cuvinte menită să restabilească ordinea de drept încălcată, îndreptarea și disciplinarea comportamentală, prevenirea reiterării de noi fapte de gen pe viitor.

În ceea ce privește pedepsele accesorii, având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Hirst c. Marii Britanii, hotararea din 30 martie 2004) și decizia nr. 74/2007 de admitere a recursului în interesul legii, instanța nu va aplica în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a teza I, ci va analiza în ce masură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunilor savârșite sau comportamentul inculpatului.

Instanța reține că față de natura faptei săvârșite, împrejurările cauzei și circumstanțele personale ale inculpatului, se impune aplicarea pedepsei accesorii constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice prevăzută de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a) Cod penal, precum și a celei constând în interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzută de art.64 alin.1 lit.b) Cod penal, pe durata și în condițiile prevăzute de art.71 Cod penal.

Văzând că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale privitoare la: cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată, de un an închisoare, la inexistența unor condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, ținând cont de persoana condamnatului, de comportamentul său după producerea faptei, de faptul că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar și fără executare efectivă, astfel că, în baza art. 81 Cod penal vechi, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de trei ani, calculat potrivit prevederilor art.82 din același cod.

Se va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 83 Cod penal anterior, referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art. 71 alin. 5 Cp instanța va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata executării pedepsei principale.

2. În ceea ce privește pe inculpatul S. C.:

Potrivit art. 336 alin. 1 Cod penal, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării probelor biologice are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau amendă.

În drept, fapta inculpatului S. C., care, la data de 07.01.2013, a condus pe DJ 643 B,, autoturismul marca VW cu număr de înmatriculare_, după ce anterior consumase băuturi alcoolice, având la momentul prelevării probelor biologice o alcoolemie de 1,75 g/l alcool pur în sânge, la proba 1, si de 1,60 g/l alcool pur în sânge, la proba a doua, iar conform interpretării retroactive al alcoolemiei avea la momentul depistării îbn trafic o alcoolemie de 1,85 g/l alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsită prin dispozițiile art. 336 alin. (1) Cod penal.

Acțiunea inculpatului de a conduce un autovehicul pe drumurile public sub influența băuturilor alcoolice, având ca rezultat crearea unei stări de pericol pentru siguranța circulației rutiere, punerea în primejdie a securității participanților la trafic, consecință negativă pe care fără îndoială că a prefigurat-o și, dacă nu a urmărit-o, cel puțin a acceptat-o ca și eventualitate de producere, materializează obiectiv și subiectiv conținutul structural al infracțiunii reglementate de textul de lege ultim citat.

În virtutea principiului inevitabilității și indispensabilității răspunderii penale, a inoperabilității de factori exoneratori, inculpatul va trebui să suporte, în scop represiv educativ, tratamentul sancționator statornicit.

La stabilirea pedepsei retributive se va da semnificație, în primul rând, periculozității reale, concrete a infracțiunii, desprinsă îndeobște din modul, mijloacele și împrejurările de comitere a faptei.

În al doilea rând, nu va fi ignorată nici vârsta, nivelul mediu de instruire educațională a inculpatului, situația civilă, aspectul că nu are antecedente penale (fila 26 din dosar u.p.), atitudinea cooperantă de care a dat dovadă în raporturile cu autoritățile judiciare și sinceritatea exprimată cu prilejul audierii.

Din perspectiva criteriilor sus enumerate, dispozițiilor generale și ținând seama de limitele conturate de atitudinea de recunoaștere exprimată, diminuate cu 1/3, instanța se va orienta spre stabilirea pedepsei închisorii în doză de un an închisoare, apreciată ca susceptibilă să asigure nu numai o constrângere adecvată, ci și să inducă acestuia respectul pentru valorile sociale lezate și, în genere, pentru normele penale în vigoare, cu alte cuvinte menită să restabilească ordinea de drept încălcată, îndreptarea și disciplinarea comportamentală, prevenirea reiterării de noi fapte de gen pe viitor.

În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C.p., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii;acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei inculpatului pe o perioadă determinată.

De asemenea, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzută de art. 83 alin. (2) C.p., iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărirea penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului.

Față de aceste considerente, în baza art. 83 alin. (1) și alin. (3) C.p. se va amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C.p., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C.p., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul V., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 85 alin. (2) lit. b) C.p., instanța va impune inculpatului obligația să presteze un număr de 30 de zile muncă neremunerată în folosul comunității,inculpatul urmând să execute un număr de 2 ore zilnic, cu respectarea dispozițiilor art. 51 și 52 din Legea nr. 253/2013 și în condițiile art. 52 alin.3 din această lege, ce va fi efectuată la una dintre următoarele instituții: Primăria orasului Bălcești, jud.V. și Primăria comunei Diculești, jud.V., instituția unde urmează a se executa obligația și tipul de activitate urmând a fi stabilite, conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 253/2013, de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul V..

În baza art. 86 alin. (1) C. p., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) C. p. se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul V..

În baza art. 404 alin. (3) C.p.p., se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 din Codul penal, referitoare la consecințele nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. 1 C. proc. P.., instanța urmează să obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de cate 250 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 100 de lei, pentru fiecare, reprezintă cheltuieli judiciare corespunzătoare fazei de urmărire penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.386 alin.1 Cod de pr. pen. raportat la art.5 alin.1 Cod penal,Schimbă încadrarea juridică a infracțiunii prev. de art. 335 alin.3 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, pentru care inculpatul ZUGRAVESCU I., a fost trimis în prin rechizitoriul din 10.11.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești în infracțiunea de încredințare a unui vehicul unei persoane aflate sub influența alcoolului, prevăzută de art.86 alin.3 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art. 5 din Codul penal,

  1. În baza art.86 alin.3 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.5 C.pen., cu aplicarea art.396 alin.10 C.pr.pen.;

Condamnă pe inculpatul Z. I., fiul lui C. si M., născut la data de 30.07.1967 în Bălcești, județul V., domiciliat în orașul Bălcești, ., județul V., cetățenia română, CNP_, fără antecedente penale, studii -12 clase si scoală postliceală, pensionar, la 4 luni închisoare.

Aplică art.71 C.pen.1969, rap. la art.64 lit. a teza II-a și lit.b C.pen.1969;

În baza art. 81 C.pen.1969;

Dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani si 4 luni, termen de încercare stabilit potrivit disp. art. 82 C.pen.1969.

Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute de lege în cazul revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.

Aplică art. 71 alin.5 C.pen.1969.

Dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei.

2. În baza art. 396 alin. 10 C. proc. penală, raportat la art. 83 Cod penal, stabilește pedeapsa de un an închisoare în sarcina inculpatului S. C., fiul lui A. și M., născut la data de 21.08.1969 în Bălcești, județul V., cu domiciliul în Bălcești, ., județul V., cetățean român, necăsătorit, fără ocupație, stagiul militar îndeplinit, studii 12 clase, fără antecedente penale, CNP_, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 336 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal.

În baza art. 83 alin. 1 și alin.3 C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul V., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 85 alin.2 Cod penal impune inculpatului obligația să presteze un număr de 30 de zile muncă neremunerată în folosul comunității,inculpatul urmând să execute un număr de 2 ore zilnic, cu respectarea dispozițiilor art.51 și 52 din Legea nr. 253/2013 și în condițiile art.52 alin.3 din această lege, ce va fi efectuată la una dintre următoarele instituții: Primăria or. Balcesti, județul V. și Primăria comunei Diculești, județul V., instituția unde urmează a se executa obligația și tipul de activitate urmând a fi stabilite, conform art. 51 alin.1 din Legea nr.253/2013, de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul V..

În baza art. 86 alin. 1 C. penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul V..

În baza art. 404 alin. 3 C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.88 din Codul penal, referitoare la consecințele nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. 1 C. proc. penală obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de cate 250 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 100 de lei reprezintă cheltuieli judiciare corespunzătoare fazei de urmărire penală.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 aprilie 2015, la sediul Judecătoriei Bălcești.

Președinte, Grefier,

Red. M.C.C.

Tehnored. V.P.

3 ex/05.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Sentința nr. 65/2015. Judecătoria BĂLCEŞTI