Codul de procedura civila actualizat 2012

Codul de procedura civila, publicat in Monitorul Oficial din 30 septembrie 1979

Codul de procedura civila actualizat prin:

  • Legea 71/2011 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil 01 octombrie 2011 Monitorul Oficial 409/2011
  • Decizie curtea constituţională - referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 9 din codul de procedură civilă 17 mai 2011 Monitorul Oficial 340/2011
  • Legea 202/2010 - privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor 25 noiembrie 2010 Monitorul Oficial 714/2010
  • Legea 177/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României 07 octombrie 2010 Monitorul Oficial 672/2010
  • Ordonanţă de urgentă nr. 42/2009 - pentru modificarea Codului de procedură civilă 15 mai 2009 Monitorul Oficial 324/2009
  • Decizie curtea constituţionalã - referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3731 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 13 din Legea 459/2006 17 aprilie 2009 Monitorul Oficial 256/2009
  • Decizie curtea constituţionalã - referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă 10 aprilie 2009 Monitorul Oficial 239/2009
  • Decizie curtea constituţională - referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 302 din Codul de procedură civilă 25 iulie 2008 Monitorul Oficial 562/2008
  • OUG 51/2008 - privind ajutorul public judiciar în materie civilă 25 mai 2008 Monitorul Oficial 327/2008
  • Legea 459/2006 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă 12 ianuarie 2007 Monitorul Oficial 994/2006
  • Legea 7/1996 - cadastrului şi a publicităţii imobiliare 25 iulie 2005 Monitorul Oficial 61/1996
  • OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă 17 iulie 2005 Monitorul Oficial 479/2000
  • OUG 65/2004 - pentru modificarea Codului de procedură civilă 14 septembrie 2004 Monitorul Oficial 840/2004
  • OUG 58/2003 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă 29 mai 2004 Monitorul Oficial 460/2003
  • OUG 58/2003 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă 27 august 2003 Monitorul Oficial 460/2003
  • OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă 02 mai 2001 Monitorul Oficial 479/2000
  • OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă 02 mai 2001 Monitorul Oficial 479/2000
  • OG 13/1998 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă 29 decembrie 2000 Monitorul Oficial 40/1998
  • Legea 99/1999 - privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice 26 iunie 1999 Monitorul Oficial 236/1999
  • OG 13/1998 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă 30 ianuarie 1998 Monitorul Oficial 40/1998
  • Legea 7/1996 - cadastrului şi a publicităţii imobiliare 24 iunie 1996 Monitorul Oficial 61/1996
  • Legea 59/1993 - pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi 26 iulie 1993 Monitorul Oficial 177/1993
  • Legea 105/1992 - cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat 30 noiembrie 1992 Monitorul Oficial 245/1992
  • Legea 104/1992 - pentru modificarea şi completarea Codului penal, a Codului de procedură penală şi a altor legi, precum şi pentru abrogarea Legii nr. 59/1968 şi a Decretului nr. 218/1977 01 octombrie 1992 Monitorul Oficial 244/1992
  • Decret nr. 81/1985 - cu privire la unele măsuri referitoare la îmbunătăţirea activităţii de soluţionare a litigiilor dintre unităţile socialiste 20 ianuarie 1992 Monitorul Oficial 13/1985
  • Decret nr. 81/1985 - cu privire la unele măsuri referitoare la îmbunătăţirea activităţii de soluţionare a litigiilor dintre unităţile socialiste 01 aprilie 1985 Monitorul Oficial 13/1985  
Articol
Art. 510 cod procedura civila Vânzarea la licitaţie Urmărirea silită asupra bunurilor imobile
Art. 511 cod procedura civila Vânzarea la licitaţie Urmărirea silită asupra bunurilor imobile
Art. 512 cod procedura civila Vânzarea la licitaţie Urmărirea silită asupra bunurilor imobile
Art. 513 cod procedura civila Vânzarea la licitaţie Urmărirea silită asupra bunurilor imobile
Art. 514 cod procedura civila Vânzarea la licitaţie Urmărirea silită asupra bunurilor imobile
Art. 515 cod procedura civila Vânzarea la licitaţie Urmărirea silită asupra bunurilor imobile
Art. 516 cod procedura civila Actul de adjudecare Urmărirea silită asupra bunurilor imobile
Art. 517 cod procedura civila Actul de adjudecare Urmărirea silită asupra bunurilor imobile
Art. 518 cod procedura civila Efectele adjudecării Urmărirea silită asupra bunurilor imobile
Art. 519 cod procedura civila Efectele adjudecării Urmărirea silită asupra bunurilor imobile
Art. 520 cod procedura civila Dispoziţii speciale Urmărirea silită asupra bunurilor imobile
Art. 521 cod procedura civila Dispoziţii speciale Urmărirea silită asupra bunurilor imobile
Art. 522 cod procedura civila Dispoziţii speciale Urmărirea silită asupra bunurilor imobile
Art. 523 cod procedura civila Dispoziţii speciale Urmărirea silită asupra bunurilor imobile
Art. 524 - 561 cod procedura civila Dispoziţii speciale Urmărirea silită asupra bunurilor imobile

Art. 562 cod procedura civila Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executarea silită
Art. 563 cod procedura civila Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executarea silită
Art. 564 cod procedura civila Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executarea silită
Art. 565 cod procedura civila Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executarea silită
Art. 566 cod procedura civila Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executarea silită
Art. 567 cod procedura civila Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executarea silită
Art. 568 cod procedura civila Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executarea silită
Art. 569 cod procedura civila Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executarea silită
Art. 570 cod procedura civila Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executarea silită
Art. 571 cod procedura civila Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executarea silită
Art. 572 cod procedura civila Dispoziţii comune Predarea silită a bunurilor şi executarea silită a altor obligaţii de a face sau de a nu face
Art. 573 cod procedura civila Dispoziţii comune Predarea silită a bunurilor şi executarea silită a altor obligaţii de a face sau de a nu face
Art. 574 cod procedura civila Dispoziţii comune Predarea silită a bunurilor şi executarea silită a altor obligaţii de a face sau de a nu face
Art. 575 cod procedura civila Predarea silită a bunurilor mobile Predarea silită a bunurilor şi executarea silită a altor obligaţii de a face sau de a nu face
Art. 576 cod procedura civila Predarea silită a bunurilor mobile Predarea silită a bunurilor şi executarea silită a altor obligaţii de a face sau de a nu face
Art. 577 cod procedura civila Predarea silită a bunurilor mobile Predarea silită a bunurilor şi executarea silită a altor obligaţii de a face sau de a nu face
Art. 578 cod procedura civila Predarea silită a bunurilor imobile Predarea silită a bunurilor şi executarea silită a altor obligaţii de a face sau de a nu face
Art. 579 cod procedura civila Predarea silită a bunurilor imobile Predarea silită a bunurilor şi executarea silită a altor obligaţii de a face sau de a nu face
Art. 580 cod procedura civila Predarea silită a bunurilor imobile Predarea silită a bunurilor şi executarea silită a altor obligaţii de a face sau de a nu face
Art. 581 cod procedura civila Ordonanţe preşedinţiale
Art. 582 cod procedura civila Ordonanţe preşedinţiale
Art. 583 cod procedura civila Refacerea înscrisurilor şi hotărîrilor dispărute
Art. 584 cod procedura civila Refacerea înscrisurilor şi hotărîrilor dispărute
Art. 585 cod procedura civila Refacerea înscrisurilor şi hotărîrilor dispărute
Art. 586 cod procedura civila Despre oferte de plată şi consemnaţii
Art. 587 cod procedura civila Despre oferte de plată şi consemnaţii
Art. 588 cod procedura civila Despre oferte de plată şi consemnaţii
Art. 589 cod procedura civila Despre oferte de plată şi consemnaţii
Art. 590 cod procedura civila Despre oferte de plată şi consemnaţii
Art. 591 cod procedura civila Sechestrul asigurător Măsurile asigurătorii
Art. 592 cod procedura civila Sechestrul asigurător Măsurile asigurătorii
Art. 593 cod procedura civila Sechestrul asigurător Măsurile asigurătorii
Art. 594 cod procedura civila Sechestrul asigurător Măsurile asigurătorii
Art. 595 cod procedura civila Sechestrul asigurător Măsurile asigurătorii
Art. 596 cod procedura civila Sechestrul asigurător Măsurile asigurătorii

Start 11 Final
Pagina 11 din 13