Imixtiune în activitatea altui judecător. Noţiunea de imixtiune în accepţiunea art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată

Comentarii

0

Fapta judecătorului A, preşedinte al Secţiei civile şi de proprietate intelectuală din cadrul instanţei X, de a solicita primului grefier efectuarea menţiunii „C2” pe coperta dosarului civil nr. 10341/2004, în scopul schimbării completului legal învestit şi soluţionării acestuia de către completul C2, condus de judecător B, în absenţa unor cauze obiective sau a unor incidente procedurale care să justifice o atare măsură, constituie un act de imixtiune în activitatea completului C1, fiind întrunite, astfel, elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare.Noţiunea de „imixtiune”, în accepţiunea art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 republicată şi modificată, reprezintă orice atingere adusă principiului potrivit căruia, în activitatea lor, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, indiferent dacă prin actul de imixtiune autorul său urmăreşte sau nu realizarea unui interes.

CSM, Secţia pentru judecători Hotărârea nr. 3J din 28 martie 2006

Prin acțiunea disciplinară exercitată, Comisia de disciplină pentru judecători a solicitat sancționarea disciplinară a judecătorului A - președinte al Secției civile și de proprietate intelectuală a instanței X, precum și a judecătorului B din cadrul aceleiași secții, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 republicată și modificată [fost art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor].

în motivarea acțiunii s-a arătat că Tribunalul Y a admis acțiunea reclamantei PAM formulată împotriva pârâților PMB, GV și PRIA, constatând nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între părți și a obligat pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat la o adresă din București.

împotriva deciziei civile pronunțate de Curtea de Apel Z a fost declarat recurs, fiind constituit dosarul nr. 10341/2004, pe rolul instanței X - Secția civilă și de proprietate intelectuală, cu prim termen de judecată la data de 24 iunie 2005.

în ședința din 24 iunie 2005, completul de judecată constituit din judecătorii C, D și E, a amânat judecarea cauzei și a acordat termen la 23 septembrie 2005, la același complet.

Dosarul civil nr. 10341/2004 a fost soluționat la data de 23 septembrie 2005, însă de completul C2 compus din judecătorii B, F și G.

S-a constatat că judecătorul B a încercat să-l determine pe președintele completului C1, judecător C, ca în cazul în care se va amâna judecarea recursului ce forma obiectul dosarului civil nr. 10341/2004, să acorde termen la completul C2, pe care îl prezida, motivând că avea o obligație față de una din părțile dosarului.

Schimbarea completului inițial învestit s-a făcut, însă, de către prim-grefierul arhivei civile din cadrul instanței X, la cererea judecătorului A, președintele Secției civile și de proprietate intelectuală, care i-a solicitat acestuia în prezența judecătorului B să menționeze pe coperta dosarului nr. 10341/2004 indicativul completului - C2.

Prin hotărârea nr. 3J/28 martie 2006, Secția pentru judecători a admis, în parte, acțiunea disciplinară formulată de Comisia de disciplină pentru judecători, aplicând în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 republicată și modificată, sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură față de judecătorul A, președinte al Secției civile și de proprietate intelectuală a instanței X, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din aceeași lege [fost art. 97 lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților] și a respins ca rămasă fără obiect acțiunea disciplinară exercitată față de judecătorul B, din cadrul aceleași secții.

Pentru a pronunța această hotărâre, Secția pentru judecători a reținut că la data de 16 septembrie 2004 a fost înregistrat pe rolul instanței X - Secția civilă și de proprietate intelectuală, dosarul nr. 10341/2004, cu termen la data de 24 iunie 2005.

La primul termen, completul C1 constituit din judecătorii C, D și E, a amânat judecarea cauzei acordând termen la 23 septembrie 2005, la același complet.

Dosarul civil nr. 10341/2004 a fost soluționat însă de completul C2, compus din judecătorii B, F și G, dezbaterile având loc în ședința publică din 23 septembrie 2005, când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 30 septembrie 2005.

Cu privire la schimbarea completului de judecată, s-a reținut că judecătorul B l-a rugat pe judecătorul C, președintele completului C1, să acorde termen în dosarul nr. 10341/2004 la completul C2, complet pe care îl prezida, în situația în care cauza nu va fi soluționată la primul termen de judecată ce fusese stabilit aleatoriu în sistem informatic. Judecătorul B și-a justificat cererea prin prisma obligației pe care o avea față de una din părțile dosarului, solicitare căreia însă judecătorul C nu i-a dat curs.

Ulterior prim-grefierul arhivei civile, la cererea judecătorului A, președinte al Secției civile și de proprietate intelectuală, a înscris pe coperta dosarului civil nr. 10341/2004 mențiunea C2, astfel fiind învestit cu soluționarea respectivei cauze, completul condus de judecătorul B.

Deși judecătorul A. a susținut că trecerea dosarului de la un complet la altul s-a realizat fără acordul său, Secția pentru judecători a înlăturat apărările formulate de acesta, implicarea sa fiind dovedită prin coroborarea declarațiilor martorilor judecător C și prim-grefier.

Astfel, Secția a reținut că fapta judecătorului A care a solicitat înscrierea mențiunii "C2" pe coperta dosarului civil nr. 10341/2004, în scopul schimbării completului legal învestit și soluționării respectivului dosar către completul prezidat de judecătorul B, în lipsa unor cauze obiective care să justifice o atare măsură, constituie un act de imixtiune în activitatea completului C1 din cadrul Secției civile și de proprietate intelectuală al instanței X, complet căruia îi fusese repartizată cauza în mod aleatoriu.

Noțiunea de "imixtiune", în accepțiunea art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 republicată și modificată [fost art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților] cuprinde orice atingere adusă principiului potrivit căruia, în activitatea lor, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, indiferent dacă prin actul de imixtiune autorul său urmărește sau nu realizarea unui interes.

La individualizarea sancțiunii disciplinare, Secția a avut în vedere atitudinea nesinceră a judecătorului A, atât în cursul cercetării prealabile, cât și în faza judecării, împrejurarea că acesta a cunoscut intenția președintelui completului C2 de a soluționa dosarul nr. 10341/2004, în scopul rezolvării unor interese personale, precum și faptul că încercat să atribuie întreaga responsabilitate a faptei numai judecătorului B, prin aceea că a cerut prim-grefierului să nu îl implice și ca urmare a aplica acestuia, sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 republicată, aceea a excluderii din magistratură.

în ceea ce privește pe judecătorul B, Secția pentru judecători a luat act că prin Decretul publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, președintele României a dispus eliberarea sa din funcția de judecător, ca urmare a pensionării, astfel că acțiunea disciplinară exercitată împotriva acestuia a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

Prin decizia nr. 15/27 noiembrie 2006, înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători, cu opinie majoritară, a admis recursul declarat de judecătorul A și a modificat hotărârea nr. 3/J din 28 martie 2006 a Consiliului Superior al Magistraturii, înlocuind sancțiunea excluderii din magistratură cu sancțiunea disciplinară a diminuării indemnizației de încadrare brută cu 15% pentru o perioadă de 3 luni.

Pentru a pronunța această decizie, Completul de 9 judecători al înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că, deși încadrarea dată faptei judecătorului A de către inspectorul care a efectuat cercetarea prealabilă, nu este aceeași cu cea pentru care comisia de disciplină a exercitat acțiunea, această împrejurare nu atrage nulitatea absolută a cercetării disciplinare, așa cum a susținut recurentul.

Astfel, faptul că judecătorului A i s-a adus la cunoștință, de către inspectorul care a efectuat cercetarea prealabilă, că este cercetat pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, iar în acțiunea disciplinară s-a reținut abaterea prevăzută în art. 97 lit. c) din aceeași lege [art. 99 lit. b) după modificarea și completarea legii], nu are relevanță, întrucât în concret inspectorul a reținut că respectivul judecător s-a imixtionat în activitatea de judecată a membrilor completului ce fusese legal învestit cu soluționarea cauzei, stabilind faptele, urmările acestora și împrejurările în care au fost săvârșite.

în legătură cu acest aspect, instanța a mai reținut că Secția pentru judecători a fost sesizată cu abaterea disciplinară prevăzută de art. 97 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată, întrucât comisia de disciplină pentru judecători în calitate de titular al acțiunii nu este ținută de încadrarea dată faptei de către inspectorul care a efectuat cercetarea prealabilă, comisiei revenindu-i obligația de a face aprecieri asupra faptelor și probelor administrate în faza cercetării și de a da o încadrare faptelor.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de casare, Completul de 9 judecători a reținut că Secția pentru judecători, ca organ cu atribuții jurisdicționale în materie disciplinară, a făcut o apreciere completă și corectă a materialului probator administrat în cauză, iar situația de fapt reținută corespunde adevărului.

în ceea ce privește rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de judecătorul A, pentru infracțiunea de abuz în serviciu și care a fost invocată ca motiv de casare, Curtea a apreciat că acest act care vizează latura penală a cauzei nu exclude răspunderea disciplinară.

Examinându-se, însă, cauza în raport cu prevederile art. 304¹C.proc.civ., potrivit cărora recursul declarat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel permite examinarea acesteia sub toate aspectele, s-a constată că, la individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate judecătorului A, nu s-au respectat pe deplin criteriile ce trebuie avute în momentul sancționării.

Sub acest aspect, s-a reținut că sancțiunea excluderii din magistratură, aplicată judecătorului A, nu se justifică în raport de gravitatea faptei comise.

în acest sens s-a avut în vedere vechimea mare în magistratură și conduita constant ireproșabilă a judecătorului A, precum și faptul că demersul făcut de către acesta în scopul schimbării completului, a fost determinat de intervenția altui coleg, activitatea judecătorului având astfel un rol secundar.

Ca urmare, față de prevederile art. 100 din Legea nr. 303/2004 republicată și modificată, potrivit cărora sancțiunile ce se aplică judecătorilor trebuie să fie proporționale cu gravitatea abaterilor, Curtea a considerat necesar să reevalueze sancțiunea disciplinară stabilită judecătorului A și i-a aplicat sancțiunea diminuării indemnizației de încadrare lunară brută cu 15 %, pe o perioadă de 3 luni, în conformitate cu dispozițiile lit. b) din același articol.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege: