In drept - Venera-Nord-Vest Borta A.G. contra Moldovei - Securitatea raporturilor juridice

ÎN DREPT
I. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI ŞI A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE
21. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, de casarea, la 27 ianuarie 2003, a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile în favoarea sa.
Articolul 6 § 1, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentăşi imparţială, instituită de lege, care va hotărî … asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, ...”
22. De asemenea, el a pretins că hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 27 ianuarie 2003 a avut drept efect încălcarea dreptului său la protecţia proprietăţii garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1, paragraful 1 al căruia prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publicăşi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.”
23. În observaţiile sale iniţiale din 1 septembrie 2005, Guvernul a negat că a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de Convenţie. Totuşi, în observaţiile sale ulterioare, inclusiv observaţiile unilaterale (a se vedea paragraful 24 de mai jos), el a recunoscut încălcarea prevederilor Convenţiei în privinţa reclamantului.
1 Cererea Moldovahidromaş v. Moldova, nr. 30475, a fost declarată de Curte parţial admisibilă la 4 aprilie 2006. Reclamantul a pretins încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice, deoarece în 2002 Curtea Supremă de Justiţie a casat o hotărâre din 1992, prin care constituirea Întreprinderii de Arendă „Hidrotehnica” ca întreprindere independentă de Întreprinderea de Stat „Moldovahidromaş” a fost declarată ilegală.
II. CEREREA GUVERNULUI DE A RADIA CEREREA DE PE ROL ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 37 AL CONVENŢIEI
24. În observaţiile sale suplimentare din 7 decembrie 2005, Guvernul a prezentat o declaraţie unilaterală similară cu cea din cauza Tahsin Acar v. Turkey ((obiecţii preliminare) [GC], nr. 26307/95, ECHR 2003-VI). El a informat Curtea că era gata să accepte că a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie în urma casării unei hotărâri judecătoreşti irevocabile în favoarea acestuia. În ceea ce priveşte prejudiciul material, Guvernul a propus repunerea reclamantului în situaţia anterioară casării deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 9 octombrie 2002, prin depunerea unei cereri de revizuire la Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în conformitate cu articolul 449 (k) al CPC (a se vedea paragraful 16 de mai sus), după ce Curtea va radia cererea de pe rolul său. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Guvernul a propus să acorde reclamantului echivalentul în MDL a sumei de EUR 2,000. De asemenea, el a propus să acorde reclamantului EUR 300 cu titlu de costuri angajate în faţa Curţii.
1. În cea de-a doua declaraţie unilaterală din 28 martie 2006, Guvernul a susţinut că reclamantul ar trebui să ceară compensaţii pentru încălcarea drepturilor sale garantate de Convenţie în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale. El a menţionat câteva cauze în care instanţele judecătoreşti naţionale au recunoscut încălcarea drepturilor unui reclamant şi au acordat sume substanţiale de bani cu titlu de compensaţii (a se vedea paragrafele 17¬19 de mai sus).
1. În ambele declaraţii unilaterale, Guvernul a invitat Curtea să radieze cererea de pe rolul său în conformitate cu articolul 37 al Convenţiei.
2. Reclamantul nu s-a opus unei posibile revizuiri a hotărârii după o decizie a Curţii de radiere a cererii de pe rolul său. Totuşi, el a declarat că chiar dacă hotărârea va fi revizuită astfel încât să-l repună în situaţia anterioară casării hotărârii judecătoreşti irevocabile, el ar avea în continuare dreptul la compensaţii pentru prejudiciul material suferit ca urmare a imposibilităţii de a folosi banii pe parcursul perioadei care s-a scurs. Reclamantul a fost de acord cu suma compensaţiei pentru prejudiciul moral şi a considerat că costurile şi cheltuielile trebuie să reflecte timpul petrecut de reprezentant asupra cauzei.

2. Curtea observă, după cum ea a declarat anterior în cauza Tahsin Acar (citată mai sus, § 74), că trebuie făcută o distincţie, pe de o parte, între declaraţiile făcute în contextul procedurilor de reglementare amiabilă a cauzei, care sunt strict confidenţiale, şi, pe de altă parte, declaraţiile unilaterale – precum sunt aceste declaraţii – făcute de Guvernul pârât în procedurile publice şi contradictorii în faţa Curţii. În conformitate cu articolul 38 § 2 al Convenţiei şi articolul 62 § 2 al Regulamentului Curţii, Curtea va examina cauza în temeiul declaraţiilor unilaterale ale Guvernului
şi observaţiilor părţilor prezentate în afara cadrului negocierilor de reglementare amiabilăşi nu va lua în considerare declaraţiile părţilor făcute în contextul examinării posibilităţilor de soluţionare pe cale amiabilă a cauzei şi motivele din care părţile nu au reuşit să ajungă la un acord de reglementare amiabilă.
3. Curtea consideră că, în anumite circumstanţe, radierea de pe rol a unei cereri în conformitate cu articolul 37 § 1 (c) al Convenţiei, în temeiul unei declaraţii unilaterale a Guvernului pârât, poate fi potrivită, chiar dacă reclamantul doreşte continuarea examinării cauzei. Totuşi, depinde de circumstanţele specifice ale cauzei dacă declaraţia unilaterală oferă o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie nu cere continuarea examinării cauzei de către Curte (a se vedea Tahsin Acar, citată mai sus, § 75).

30. Factorii relevanţi în acest sens includ natura pretenţiilor formulate, faptul dacă chestiunile discutate sunt comparabile cu chestiunile deja determinate de Curte în cauze anterioare, natura şi scopul oricăror măsuri luate de Guvernul pârât în contextul executării hotărârilor pronunţate de Curte în astfel de cauze anterioare şi impactul acestor măsuri asupra cauzei examinate (a se vedea Tahsin Acar, citată mai sus, § 76).
31. Lista de mai sus nu a fost gândită să fie exhaustivă. În dependenţă de circumstanţele specifice ale fiecărei cauze, este posibil ca mai multe aspecte să fie luate în consideraţie la aprecierea unei declaraţii unilaterale prin prisma articolului 37 § 1 c) al Convenţiei (a se vedea Tahsin Acar, citată mai sus, § 77).
32. În privinţa faptului dacă ar fi potrivită radierea acestei cereri de pe rol, în temeiul declaraţiilor unilaterale ale Guvernului, Curtea notează, în primul rând, că, la 21 februarie 2005, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a respins deja o încercare de a iniţia proceduri de revizuire. Prin urmare, ea consideră că radierea acestei cereri de către Curte nu ar garanta un rezultat de succes al celei de-a doua încercări de a revizui o hotărâre. Mai mult, trebuie notat faptul că prevederile articolului 449 (k) (a se vedea paragraful 16 de mai sus) nu prevede ca temei pentru revizuire o decizie a Curţii de radiere a unei cereri de pe rolul său.
33. În orice caz, ceea ce este mai important, Curtea consideră că ar fi prea oneros ca într-o cauză în care reclamantul se plânge de casarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile în urma procedurilor în recurs în anulare să i se ceară să iniţieze alte proceduri naţionale pentru a obţine compensaţii. Prin urmare, o astfel de propunere nu poate fi considerată o reparaţie corespunzătoare sau ca o bază pentru radierea unei cereri de pe rolul Curţii (a se vedea, Brumărescu v. Romania [GC], nr. 28342/95, § 50, ECHR 1999¬VII şi Macovei and Others v. Moldova, nr. 19253/03, 17667/03, 31960/03, 19263/03, 17695/03 şi 31761/03, §§ 36 şi 37, 25 aprilie 2006).
34. In fine deşi Guvernul a acceptat în declaraţiile sale unilaterale că admiterea de către Curtea Supremă de Justiţie a recursului în anulare al
Procurorului General şi casarea hotărârii în favoarea reclamantului au constituit violări ale articolului 6 § 1 al Convenţiei şi articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, el nu a oferit nici o reparaţie în ceea ce priveşte prejudiciul material pentru imposibilitatea reclamantului de a folosi banii pe parcursul perioadei care s-a scurs.
35. Luând în consideraţie faptele şi motivele de mai sus, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat o declaraţie care ar oferi o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie nu cere Curţii continuarea examinării acestei cauze (a se vedea, pentru o soluţie contrară, Akman v. Turkey (radiere), nr. 37453/97, §§ 23-24, ECHR 2001-VI).
36. Din aceste considerente, Curtea respinge cererea Guvernului privind radierea cererii de pe rol în temeiul articolului 37 al Convenţiei şi, prin urmare, va purcede la examinarea admisibilităţii şi a fondului cauzei.

III. ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR
1. Reclamantul a pretins că drepturile sale garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie au fost încălcate prin faptul că Plenul Curţii Supreme de Justiţie a admis recursul în anulare al Procurorului General şi a casat o hotărâre judecătorească irevocabilă în favoarea sa.
2. În observaţiile sale iniţiale din 1 septembrie 2005, Guvernul a negat că a avut loc o violare a drepturilor reclamantului garantate de Convenţie.
3. Curtea consideră că pretenţiile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie ridică chestiuni de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi nici un alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit.
4. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii.

IV. FONDUL
1. Curtea a constatat violări ale articolului 6 § 1 al Convenţiei şi ale articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie în numeroase cauze în care au fost ridicate chestiuni similare cu cele din această cauză (a se vedea, printre altele, Brumărescu v. Romania, citată mai sus, §§ 61 şi 74 şi Roşca, citată mai sus, §§ 29 şi 32).
2. Examinând materialele prezentate ei, Curtea notează că Guvernul nu a prezentat nici un fapt sau argument capabil s-o convingă să ajungă la o concluzie diferită în această cauză.
3. Luând în consideraţie jurisprudenţa sa cu privire la acest subiect, Curtea constată că prin casarea hotărârii irevocabile în favoarea reclamantului, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi dreptul acestuia la protecţia proprietăţii garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
4. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie în privinţa reclamantului.

V. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI

45. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele: „Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”

A. Prejudiciul material
46. Reclamantul a pretins MDL 244,939 (echivalentul a EUR 21,050.46 în acea perioadă) acordate de Curtea Supremă de Justiţie prin decizia sa irevocabilă din 9 octombrie 2002. De asemenea, el a cerut EUR 50,064 cu titlu de compensaţii pentru prejudiciul material suferit ca rezultat al imposibilităţii acestuia de folosi banii săi începând cu 27 ianuarie 2003, când a avut loc violarea.
47. Guvernul a considerat că reclamantul nu avea dreptul să primească compensaţii pentru prejudiciul material şi că el ar trebui să ceară compensaţii în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale (a se vedea paragraful 25 de mai sus).
48. Curtea consideră că reclamantul trebuia să fi suferit un prejudiciu material ca rezultat al casării hotărârii judecătoreşti irevocabile în favoarea sa şi ca rezultat al imposibilităţii de a folosi şi a beneficia de banii care i-au fost acordaţi timp de o perioadă de aproximativ patruzeci şi şase de luni (a se vedea Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, § 71, ECHR 2004-III (extrase)). Având în vedere metodologia folosită în cauza Prodan şi circumstanţele cauzei examinate, Curtea acordă reclamantului suma totală de EUR 28,333 cu titlu de prejudiciu material. Această sumă include suma acordată reclamantului prin decizia din 9 octombrie 2002 şi dobânda ratată.
B. Prejudiciul moral
49. Curtea notează că reclamantul a fost satisfăcut de suma propusă de Guvern (a se vedea paragraful 24 de mai sus), care corespunde sumelor acordate de Curte în cauze similare (a se vedea, spre exemplu, Roşca, citată

mai sus, § 41). Prin urmare, ea acordă reclamantului EUR 2,000 cu titlu de compensaţii pentru prejudiciul moral.
C. Costuri şi cheltuieli
50. Reclamantul a pretins EUR 2,630 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii. Onorariile reprezentantului care a prezentat cauza în faţa Curţii au constituit EUR 935.17, iar cele ale reprezentantului care a prezentat cauza în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale au constituit EUR 1,595.87. Reclamantul a prezentat două chitanţe care confirmau că reprezentanţilor le-au fost plătite aceste onorarii. Alte costuri angajate pentru reprezentare în faţa Curţii au constituit EUR 50.
51. Guvernul nu a fost de acord cu sumele pretinse de reclamant şi a declarat că ele erau prea mari în lumina salariului mediu lunar în Republica Moldova.
52. Curtea reaminteşte că pentru ca costurile şi cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41, trebuie stabilit faptul dacă ele au fost necesare, realmente angajate şi rezonabile ca mărime (a se vedea, de exemplu, Amihalachioaie v. Moldova, nr. 60115/00, § 47, ECHR 2004-III).
53. În această cauză, luând în consideraţie chitanţele prezentate de reclamant, criteriile de mai sus şi complexitatea cauzei, Curtea consideră că urmează a fi acordată suma de EUR 985 pentru procedurile prevăzute de Convenţie.
D. Dobânda de întârziere
54. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Respinge cererea Guvernului de a radia cererea de pe rol;
2. Declară cererea admisibilă;
3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;
4. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie;
5. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume de bani care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(i) EUR 28,333 (douăzeci şi opt mii trei sute treizeci şi trei euro) cu titlu de prejudiciu material;
(ii) EUR 2,000 (două mii euro) cu titlu de prejudiciu moral;
(iii) EUR 985 (nouă sute optzeci şi cinci euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
6. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.

Redactată în limba englezăşi comunicată în scris la 13 februarie 2007, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
T.L. EARLY Nicolas BRATZA Grefier Preşedinte

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță