Pretinsa violare a articolului 3 - Victor Saviţchi C. Moldovei - Rele tratamente în custodie şi investigaţia ineficientă

II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 3 AL CONVENŢIEI

1. Reclamantul a pretins că a fost bătut de către poliţişti în timpul reţinerii sale şi că acest fapt putea fi clar văzut în înregistrarea video a reţinerii sale. De asemenea, el a susţinut că procuratura şi instanţele judecătoreşti care au examinat plângerea sa privind maltratarea nu au efectuat o investigaţie efectivă.
2. Guvernul a contestat declaraţiile reclamantului şi a susţinut că plângerea reclamantului privind maltratarea sa a fost atent examinată de către autorităţile naţionale şi a fost găsită drept vădit nefondată. El a subliniat că, din înregistrarea video a reţinerii reclamantului, se vedea clar că el a opus rezistenţă ofiţerilor de poliţie.
3. Pentru început, Curtea notează că această pretenţie nu a fost comunicată părţilor, totuşi, părţile s-au referit la ea atât în ceea ce priveşte fondul ei, cât şi sub aspect procedural.

63. După cum a declarat Curtea de mai multe ori, articolul 3 consfinţeşte una din cele mai fundamentale valori ale unei societăţi democratice. Chiar şi în cele mai dificile circumstanţe, precum lupta împotriva terorismului şi a crimei organizate, Convenţia interzice, în termeni absoluţi, tortura şi tratamentele sau pedepsele inumane ori degradante. Spre deosebire de majoritatea normelor materiale ale Convenţiei şi ale Protocoalelor nr. 1 şi nr. 4, articolul 3 nu conţine prevederi care să permită excepţii, iar conform articolului 15 § 2 nici o derogare de la prevederile sale nu este permisă, chiar dacă este cazul unui pericol public care ameninţă viaţa naţiunii (a se vedea, Selmouni v. France [GC], nr. 25803/94, § 95, ECHR 1999-V, şi Assenov and Others v. Bulgaria, hotărâre din 28 octombrie 1998, Reports 1998-VIII, p. 3288, § 93).
59. Curtea reiterează că, în procesul reţinerii unei persoane, orice recurgere la forţa fizică, care nu a fost impusă de comportamentul persoanei reţinute, înjoseşte demnitatea umanăşi reprezintă, în principiu, o încălcare a
dreptului garantat de articolul 3 al Convenţiei (a se vedea, mutatis mutandis, Ribitsch v. Austria, hotărâre din 4 decembrie 1995, Seria A nr. 336, § 38).
60. Curtea reaminteşte că atunci când o persoană face afirmaţii credibile că a fost supusă unor tratamente contrare articolului 3 al Convenţiei de către poliţie sau alţi agenţi ai statului, prevederile acestui articol, citite în contextul obligaţiei generale a statului conform articolului 1 al Convenţiei de a „recunoaşte oricărei persoane aflate sub jurisdicţia sa, drepturile şi libertăţile definite în Convenţie”, impun efectuarea unei investigaţii oficiale efective. La fel ca şi o investigaţie efectuată în virtutea articolului 2, o astfel de investigaţie ar trebui să permită identificarea şi pedepsirea persoanelor responsabile. Altfel, interzicerea generală prin lege a torturii, tratamentelor sau pedepselor inumane şi degradante, în pofida importanţei sale fundamentale, ar fi inefectivă în practicăşi ar face posibil, în anumite cazuri, pentru agenţii de stat să comită abuzuri împotriva persoanelor aflate sub controlul lor, ei beneficiind, astfel, de o imunitate virtuală (a se vedea, printre altele, Labita v. Italy [GC], nr. 26772/95, § 131, ECHR 2000-IV).
61. Investigarea acuzaţiilor serioase de maltratare trebuie să fie deplină. Aceasta înseamnă că autorităţile trebuie să depună întotdeauna eforturi serioase pentru a afla ce s-a întâmplat şi nu trebuie să se bazeze pe concluzii pripite sau nefondate pentru a înceta investigaţia sau să le pună la baza deciziilor lor (a se vedea hotărârea Assenov and Others v. Bulgaria, citată mai sus, § 103 et seq.). Ele trebuie să întreprindă toţi paşii rezonabili şi disponibili lor pentru a asigura probe cu privire la incident, inclusiv, inter alia, declaraţii ale martorilor oculari şi probele medico¬legale (a se vedea Tanrikulu v. Turkey [GC], nr. 23763/94, ECHR 1999¬IV, § 104 et seq., şi Gül v. Turkey, nr. 22676/93, § 89, 14 decembrie 2000). Orice deficienţă comisă pe parcursul desfăşurării investigaţiei care ar putea submina capacitatea sa de a stabili cauza leziunilor corporale sau identitatea persoanelor responsabile riscă să nu corespundă acestui standard.
62. În această cauză Curtea notează că, din una din înregistrările video ale reţinerii reclamantului, se vede clar că el a primit cel puţin trei lovituri de la un ofiţer de poliţie (a se vedea paragraful 5 de mai sus), în timp ce era ţinut de alte câteva persoane. Într-adevăr, Tribunalul Bălţi a ajuns la aceeaşi concluzie în hotărârea sa din 5 iunie 2001. Deşi reclamantul a opus rezistenţă ofiţerilor de poliţie care îl ţineau timp de aproximativ cinci minute, se vede clar că el nu avea intenţia să-i lovească, ci doar să se aplece.În orice caz, balanţa de forţe nu era egală, deoarece el era ţinut de cinci poliţişti de înălţime şi constituţie aproximativ similară cu a reclamantului. În asemenea circumstanţe, loviturile aplicate reclamantului nu au fost strict necesare şi, în mod cert, poliţiştii ar fi putut să-l calmeze prin alte metode mai puţin brutale.
63. De asemenea, Curtea trebuie să atragă atenţia asupra modului în care autorităţile naţionale au examinat plângerea reclamantului privind maltratarea. Ea notează că procuratura şi Judecătoria Rîşcani s-au limitat doar la audierea câtorva ofiţeri de poliţie, care au participat la reţinerea reclamantului şi care au respins acuzaţiile acestuia cu privire la maltratare. Se pare că ei au ignorat declaraţiile reclamantului, potrivit cărora înregistrarea video a reţinerii lui conţinea probe care sprijineau afirmaţiile lui, ceea ce, în viziunea Curţii, este surprinzător, deoarece, aceasta este, în mod cert, prima şi cea mai credibilă probă la examinarea unor astfel de acuzaţii. Trebuie de notat că Tribunalul Bălţi, în hotărârea sa din 5 iunie 2001, vizionând înregistrarea video, a constatat că reclamantul a fost înconjurat de ofiţeri de poliţie, mâinile lui au fost răsucite şi că el a fost lovit în regiunea ficatului. Loviturile aplicate puteau fi auzite chiar şi atunci când reclamantul nu era filmat (a se vedea paragraful 11 de mai sus).

69. În lumina celor de mai sus, Curtea conchide că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei atât sub aspect material cât şi procedural. În ceea ce priveşte aspectul material, Curtea consideră că maltratarea la care a fost supus reclamantul a constituit tratamentul inuman şi degradant.
V. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
70. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
71. Reclamantul a pretins 153,604 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material şi moral, constituit din următoarele: EUR 3,604 pentru venitul ratat în perioada detenţiei sale, care a durat cincizeci şi trei de luni şi jumătate şi EUR 150,000 cu titlu de prejudiciu moral.
64. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsăşi a susţinut că pretenţiile reclamantului erau nefondate şi excesive.
65. Violarea constatată de către Curte vizează doar pretenţia reclamantului formulată în temeiul articolului 3 al Convenţiei. În ceea ce priveşte prejudiciul moral pretins, Curtea acceptă faptul că maltratarea la care a fost supus reclamantul i-a cauzat prejudiciu moral, care nu poate fi compensat prin simpla constatare a unei violări. Făcând evaluarea sa în mod echitabil, Curtea acordă reclamantului EUR 6,000 cu titlu de prejudiciu moral. Pretenţia cu privire la prejudiciul material este nesusţinutăşi urmează a fi respinsă.
B. Costuri şi cheltuieli
66. Reclamantul a mai pretins EUR 4,590 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii. El a prezentat o listă detaliată a orelor lucrate de către avocatul său asupra cauzei şi o listă detaliată a altor cheltuieli legate de examinarea cauzei. De asemenea, el a prezentat o copie a unui contract încheiat între el şi avocatul său şi două chitanţe care demonstrează plata în întregime a sumei pretinse.
67. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă pentru reprezentare şi a susţinut, inter alia, că numărul de ore petrecute de avocatul reclamantului asupra cauzei şi onorariul avocatului perceput pe o oră erau excesive. De asemenea, el a susţinut că pretenţiile erau excesive în lumina situaţiei economice din Republica Moldova.
68. Conform jurisprudenţei Curţii, reclamantul are dreptul la rambursarea costurilor şi cheltuielile sale doar în măsura în care ele au fost realmente angajate, necesare şi rezonabile ca mărime. În această cauză, luând în consideraţie informaţia de care dispune, criteriile de mai sus, complexitatea cauzei şi faptul că câteva pretenţii au fost declarate inadmisibile, Curtea consideră rezonabil să acorde reclamantului suma de EUR 2,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

C. Dobânda de întârziere
77. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară admisibilă pretenţia formulată în temeiul articolului 3 al Convenţiei, iar restul cererii inadmisibil;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare materială a articolului 3 al Convenţiei;
3. Hotărăşte că a avut loc o violare procedurală a articolului 3 al Convenţiei;
4. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 6,000 (şase mii euro) cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 2,000 (două mii euro) cu titlu de costuri şi
cheltuieli, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba englezăşi comunicată în scris la 17 iunie 2008, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Lawrence Early Nicolas Bratza Grefier Preşedinte

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță