Pretinsa violare a articolului 6 - Ziliberberg contra Moldovei - Necitarea în cadrul procedurilor penale

Curtea reiterează că lipsa gravităţii pedepsei în cauză nu poate înlătura caracterul penal inerent al unei contravenţii (a se vedea hotărârea Ozturk, menţionată mai sus, § 54). Totuşi, în această cauză, severitatea pedepsei efective şi potenţiale ar putea fi, în principiu, considerată un alt argument în favoarea aplicabilităţii articolului 6. În acest sens, trebuie notat că reclamantul a fost amendat cu MDL 36 (echivalentul a EUR 3.17 la acea dată), care a constituit mai mult de 60% din venitul său lunar şi că în privinţa sa putea fi aplicată pedeapsa maximă de MDL 90 (echivalentul a EUR 7.94 la acea dată).
Mai mult, dacă nu ar fi plătit amenda în circumstanţele prevăzute în articolul 26 § 4 al CCA, el ar fi putut fi arestat pentru o perioadă de douăzeci de zile (a se vedea, paragraful 22 de mai sus). Este important de notat în acest sens că, în conformitate cu codul de procedură civilă în vigoare la acea perioadă, omisiunea de a se conforma hotărârilor judecătoreşti civile nu putea avea drept urmare încarcerarea persoanei.
Având în vedere legislaţia Republicii Moldova şi practica care rezultă din hotărârile prezentate de către părţi, Curtea nu poate conchide dacă în circumstanţele specifice ale acestei cauze reclamantul risca să fie arestat în conformitate cu articolul 26 § 4 al CCA. Totuşi, chiar dacă amenda nu ar fi putut fi înlocuită cu arest în această cauză, acest lucru nu ar fi fost decisiv pentru calificarea unei contravenţii ca fiind „penală” în sensul articolului 6 (a se vedea Janosevic v. Sweden, citată mai sus, § 69).
35. Analizând diversele aspecte ale cauzei, Curtea notează că predomină elementele care sugerează că a fost vorba de acuzaţii penale. Deşi nici unul din ele nu este decisiv de sine stătător, luate împreunăşi cumulativ ele aduc „acuzaţiile” în sfera penală, în sensul articolului 6 § 1.
36. În lumina celor menţionate, Curtea consideră că articolul 6 § 1 este aplicabil în această cauză.
B. Respectarea articolului 6 § 1
37. Reclamantul s-a plâns că nu a fost citat în mod corespunzător pentru şedinţa din 4 mai 2000 în care Tribunalul municipiului Chişinău a examinat recursul său şi că, prin urmare, nu a putut fi prezent. Referindu-se la ştampilele poştale de pe plic (a se vedea paragrafele 16-17 de mai sus), el a declarat că citaţia a fost expediată la 3 mai 2000 şi a ajuns la el după ora 10.00 a zilei de 4 mai 2000, după ce şedinţa judecătorească a avut loc.
38. Guvernul nu a fost de acord cu reclamantul. Potrivit Guvernului, citaţia a fost expediată la 2 mai 2000 şi trebuia să ajungă la reclamant la 3 mai 2000. În acest sens, Guvernul a transmis Curţii o copie a registrului de înregistrare a corespondenţei (registru scris de mână) al Tribunalului municipiului Chişinău, conform căruia citaţia a fost expediată reclamantului la 2 mai 2000. În ceea ce priveşte ştampilele de pe plic, Guvernul le-a considerat ilizibile.
39. Curtea notează că la 4 mai 2000, la ora 10.00, Tribunalul municipiului Chişinău a examinat recursul reclamantului în absenţa acestuia (a se vedea paragraful 14 de mai sus). Ea constată căştampila de pe plic aplicată de oficiul poştal de expediere (şi anume, de primul oficiu poştal prin care a trecut
scrisoarea) indică în mod clar data de 3 mai 2000. Doar ştampila aplicată de oficiul poştal de destinaţie nu este pe deplin lizibilă. În consecinţă, citaţia a fost transmisă de către Tribunalul municipiului Chişinău doar cu o zi înainte de şedinţa judecătorească, iar Curtea conchide, prin urmare, că reclamantul nu a fost informat anticipat despre şedinţă.
40. Articolul 6 al Convenţiei, interpretat în ansamblu, garantează dreptul persoanei acuzate de a participa efectiv la procesul său penal. Acesta include inter alia nu doar dreptul de a fi prezent, dar şi de a asculta şi a urmări procesul (a se vedea, spre exemplu, Stanford v. the United Kingdom, hotărâre din 23 februarie 1994, Seria A nr. 282-A, § 26; Barberà, Messegué and Jabardo v. Spain, hotărâre din 6 decembrie 1988, Seria A nr. 146, § 78). Acest drept face implicit parte din esenţa conceptului procedurii contradictorii şi poate fi, de asemenea, dedus din garanţiile prevăzute în sub-paragrafele (c), (d) şi (e) ale paragrafului 3 al articolului 6 - „să se apere el însuşi”, „să întrebe sau să solicite audierea martorilor” şi „să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere” (a se vedea Colozza v. Italy, hotărâre din 12 februarie 1985, Seria A nr. 89, § 27). Este dificil de a vedea în această cauză cum reclamantul ar fi putut să-şi exercite aceste drepturi fără a fi prezent.
41. Curtea notează, în continuare, că în cauza Kremzow v. Austria (hotărâre din 21 septembrie 1993, Seria A nr. 268-B) şi în cauza Kamasinski v. Austria (hotărâre din 19 decembrie 1989, Seria A nr. 168), ea a instituit principiul conform căruia prezenţa persoanei acuzate la judecarea unui recurs unde au fost examinate doar chestiuni de drept nu a fost crucială. Curtea consideră că această cauză trebuie distinsă de acele cauze. În cauzele Kremzow şi Kamasinski, persoanele acuzate au fost reprezentate de avocaţi şi, în principiu, fiecare a avut posibilitatea de a-şi organiza apărarea. În această cauză, în esenţă, reclamantul pur şi simplu nu a putut face acest lucru, deoarece el nu a fost informat anticipat despre şedinţa judecătorească.
42. În concluzie, reclamantul nu a avut parte de un proces echitabil în conformitate cu articolul 6 § 1 al Convenţiei.

II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
43. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.
A. Prejudiciul material
44. Reclamantul a pretins MDL 36 cu titlu de prejudiciu material, argumentând că aceasta a fost suma amenzii care i-a fost aplicată ca urmare a sancţionării sale pentru participarea la o demonstraţie neautorizată.
45. Guvernul a contestat suma pretinsă de reclamant. În opinia sa, reclamantul nu are dreptul la un prejudiciu material, deoarece Curtea a declarat inadmisibilă pretenţia lui cu privire la pretinsa violare a articolului 11 al Convenţiei.
46. Curtea notează că ea a declarat inadmisibilă pretenţia reclamantului cu privire la articolul 11 al Convenţiei (a se vedea paragraful 5 de mai sus). Chiar dacă este adevărat că Curtea a constatat că procedurile care au avut drept rezultat aplicarea amenzii nu au fost echitabile, nu se poate spune că, dacă procedurile ar fi fost conforme articolului 6 al Convenţiei, o astfel de amendă nu ar fi fost aplicată. Prin urmare, Curtea nu vede o legătură cauzală între greşealăşi prejudiciul pretins şi nu acordă nici o sumă cu acest titlu.
B. Prejudiciul moral
47. Reclamantul a pretins EUR 5,000 cu titlu de prejudiciu moral suferit ca urmare a stresului şi frustrării cauzate de sancţiunea care i-a fost aplicată pentru participarea la o demonstraţie neautorizată.
48. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă de reclamant, argumentând că Curtea a declarat inadmisibilă pretenţia acestuia în baza articolului 11 al Convenţiei. El a declarat că în această cauză simpla constatare a unei violări ar constitui o satisfacţie echitabilă.
49. Curtea notează că reclamantul a pretins compensaţii doar în ceea ce priveşte pretinsa violare a articolului 11 al Convenţiei, fără a lua în consideraţie faptul că Curtea a declarat acea pretenţie inadmisibilă. El nu a pretins o compensaţie pentru violarea articolului 6 § 1 al Convenţiei şi, prin urmare, Curtea nu acordă nici o sumă cu acest titlu.
C. Costuri şi cheltuieli
50. Reclamantul a pretins, de asemenea, EUR 1,850 cu titlu de costuri şi cheltuieli suportate în faţa Curţii, din care EUR 1,650 au fost onorarii de reprezentare, iar restul au fost cheltuieli de transport şi comunicaţii.
51. Guvernul nu a fost de acord cu sumele pretinse, declarând că reclamantul nu a dovedit cheltuielile de reprezentare pretinse. Potrivit Guvernului, suma pretinsă de reclamant este prea mare în comparaţie cu salariul mediu lunar în
Republica Moldova şi cu taxele oficiale plătite de stat avocaţilor acordaţi pro bono. Guvernul, de asemenea, a contestat numărul orelor petrecute de reprezentantul reclamantului asupra cauzei, în general, şi pentru cercetarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special, declarând că o persoană care posedă o diplomă de absolvire a Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova nu are nevoie să studieze jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, deoarece se prezumă că el sau ea a studiat-o pe parcursul celui de-al doilea şi al patrulea an de studii. În opinia Guvernului, o compensaţie cu acest scop ar constitui o bursă de studii.
52. Curtea reaminteşte că pentru ca costurile şi cheltuielile să fie incluse în suma acordată în baza articolului 41, ea urmează să stabilească dacă costurile şi cheltuielile au fost necesare, realmente angajate şi rezonabile ca mărime (a se vedea, spre exemplu, Nilsen and Johnsen v. Norway [GC], nr. 23118/93, § 62,ECHR 1999-VIII). În această privinţă, Curtea poate să se bazeze pe elemente precum numărul de ore lucrate de avocat şi tariful perceput de acesta pentru o oră de lucru (a se vedea Amihalachioaie v. Moldova, nr. 60115/00, § 47, ECHR 2004-...).
53. În această cauză, luând în consideraţie lista detaliată prezentată de reclamant, criteriile de mai sus, complexitatea cauzei şi faptul că o parte din pretenţii au fost declarate inadmisibile, Curtea acordă reclamantului EUR 1,000 pentru costurile şi cheltuielile angajate.
D. Dobânda
54. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Hotărăşte că articolul 6 § 1 al Convenţiei este aplicabil în această cauză;
2. Hotărăşte că a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;
3. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 1,000 (o mie euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus, egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
4. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.

Redactată în limba englezăşi comunicată în scris la 1 februarie 2005, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Michael OBOYLE Nicolas BRATZA Grefier Preşedinte

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță