Decizia civilă nr. 4288/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.4288/R/2012
Ședința publică din data de 16 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOE: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. G. G. împotriva sentinței civile nr. 6196 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe intimații CASA DE PENSII S. A M. A. ȘI I. și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul recurentului - avocat V. I. din cadrul Baroului C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 16 octombrie s-a depus la dosar întâmpinare din partea M. A. și I..
Reprezentantul recurentului arată că nu are cereri prealabile de formulat și nu solicită termen pentru studiul întâmpinării întrucât cunoaște susținerile pârâtei. D. la dosar un tabel cu perioadele în care veniturile menționate în tabelul atașat deciziei 1. din (...) privind revizuirea pensiei sunt mai mici decât veniturile minime specificate în Anexa nr.1 la OUG nr.1..
Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6196 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins acțiunea formulată, precizată și completată de reclamantul B. G. G., împotriva pârâților CASA DE PENSII S. A M. A. SI I. și M. A. SI I., având caobiect stabilirea și acordarea unor drepturi de asigurări sociale.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a retinut următoarele:
Prin D. nr.1./(...) reclamantului i s-a stabilit pensia de serviciu în cuantum brut de 3295 lei. Ulterior, în baza OUG nr.1., prin D. nr. 1./(...) reclamantului i s- a revizuit pensia raportat la actele doveditoare aflate în dosarul său de pensie, cu includerea sporurilor, salariului de merit, indemnizației de comandă si primelor, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 3161 lei (f.9,20).
Împotriva Deciziei nr. 1./(...) reclamantul a formulat contestație la C. de C. din cadrul M. A. si I. care, prin H. nr.1666/(...), a respins contestația formulată împotriva acestei ultime decizii (f.66).
Potrivit art. 6 alin.1 si 2 din OUG nr. 1. pensiile recalculate ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011 si până la data emiterii deciziei de revizuire, iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Pensia reclamantului a fost revizuită din oficiu avându-se în vedere prevederile L. nr. 1. și O.nr.1. iar nu metodologia de calcul prevăzută de HG nr.7..
Conform prevederilor art.11 din H.nr.7. pensiile care au făcut obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de L. nr.1.. Acest act normativ a fost abrogat prin art.4 din O. nr.59/(...) care, în anexă,cuprinde Normele metodologice privind revizuirea pensiilor prevăzute la art.1 lit.c-h din L. nr.1..
Referitor la suspendarea H. nr. 7., prin S. civilă nr. 3. a C. de A. C., aceasta are efecte numai între părți, iar prin D. nr. 8., Curtea Constituțională a R. a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.
De altfel Curtea Constituțională, prin D. nr.873/(...), referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie,astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din C. R.. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Având în vedere faptul că, pensia suplimentară se acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a prevederilor art.20 din Constituție raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.
Dreptul la plata unei pensii, fără a se garanta și un cuantum determinat al acesteia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la C., care are arată că „orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale; nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
Prin D. nr. 8. și D. nr.335/(...) Curtea Constituțională a R. a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează și se transformă în pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție, arătând următoarele:
„Prin urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare. Se poate spune că, față de acestea, C. instituie mai degrabă o obligație de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat în mod expres";.
La fel, prin D. nr.919/(...), Curtea Constituțională a R. a arătat că dispozițiile L. privind aprobarea O. nr.1. sunt constituționale, având în vedere consecințele practice ale intrării în vigoare a L. nr.1., respectiv lipsa identificăriidocumentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare,impactul negativ al acestei situații asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi și necesitatea stabilirii unei etapizări a procesului de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, în scopul de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor, prin L. nr.
1.,să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.
Potrivit unei practici constante a C. E. a D. O. dreptul la pensie intră în sfera noțiunii de „. potrivit art.1 din Protocolul 1 la C., referitor la protecția dreptului la proprietate, dar tot potrivit jurisprudenței C. , trebuie verificat dacă
,raportat la realitățile speței ,există o astfel de încălcare sau limitare.
Conform jurisprudenței C., limitarea proprietății trebuie să fie justificată de un interes public, să aibă un scop legitim și să se facă prin mijloace proporționale cu scopul urmărit. Or în speță, intervenția statului s-a făcut prin lege, așa cum prevede art.1 din Protocolul adițional iar scopul avut în vedere a fost, potrivit art.1-5 din L. nr.1. a fost acela de a recalcula pensiile de serviciu ale beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în funcție de toate veniturile realizate pe parcursul întregii cariere. Cu privire la principiul proporționalității, acesta presupunea existența unui echilibru just între scopul vizat și mijloacele folosite.
În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat Curtea E. a D. O. în anul
1972 ,în hotărârea pronunțată în cauza Muller vs. Austria ,arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 din C. nu poate fi interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.";
Curtea E. a D. O. a tratat drepturile de asigurări sociale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul C.i E. a D. O. drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu (drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). Astfel, specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de asigurări sociale) a fost împrejurarea că plata contribuțiilor la anumite fonduri de asigurări sociale poate crea, în anumite condiții, un drept de proprietate, drept care, spre deosebire de dreptul de proprietate tratat în sfera raporturilor de drept civil, a putut fi afectat de modul în care banii din aceste fonduri sunt distribuiți.
În cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Curtea a arătat că art. 1 din Protocolul 1 l garantează dreptul persoanei la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, însă această împrejurarea nu poate fi interpretată ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum. În ceea ce privește salariile, C. a reținut, în cauza Eskelinen c. Finlandei că în C. nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum.
Prin urmare, dacă s-a statuat că dreptul la o prestație de asigurări sociale nu este garantat de C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de protocoalele sale adiționale într-un anumit cuantum atunci când beneficiarul dreptului a contribuit la această prestație, cu atât mai mult dreptul la un anumit cuantum al prestației de asigurări sociale nu este garantat de C. în ipoteza în care titularul său nu a contribuit în sistemul de asigurări sociale, aceasta fiind și ipoteza în discuție, pensia sa de serviciu fiind acordată înconsiderarea calității titularului, fără să se fi executat anumite prestații de asigurări sociale care să fundamenteze cuantumul acesteia.
Curtea a arătat, în cauza Hasani c. Croației,că în cazul în care are loc o limitare a proprietății în cazul drepturilor de asigurări sociale, aceasta trebuie să fie justificată de un interes public, să aibă un scop legitim și să se facă prin mijloace proporționale cu scopul respectiv. A. a mai subliniat larga marjă de apreciere a statului în domeniul schemelor de securitate socială (cauza Kjartan).
Din jurisprudența C. trebuie reținut și că instanța europeană nu a validat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare, însă această abordare a avut loc în cadrul unui litigiu în care legea care instituia dreptul salarial (spor pentru vechime în specialitate) era încă în vigoare, iar de facto, dreptul salarial nu se plătea (cauza Kechko c. Ucrainei). Or, în speță, situația este diferită deoarece dispozițiile referitoare la pensia de serviciu au fost abrogate. În acest context (cauza Kechko c. Ucrainei), Curtea a arătat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat, acestea putând fi instituite de stat, suspendate sau statul poate înceta să le plătească. În cauza Lelas c. Croației, Curtea a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de „. este necesar un fundament legal (normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă, totodată, a arătat că nu este consacrat de C. dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un „. în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În ceea ce privește recalcularea pensiei, această măsură este în acord cu C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalele sale adiționale, Curtea statuând în cauza Hasani c. Croației că nu este exclus dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi, care să reglementeze drepturi care decurg din vechea legislație, cu condiția ca acea lege să nu aducă atingere principiilor convenționale. În cadrul marjei de apreciere foarte largi recunoscute de C. statului în materia drepturilor de asigurări sociale (cauza Hasani c. Croației, Kjartan Asmundsson c. Islandei), atunci când procedează la reducerea cuantumului unor prestații de asigurări sociale, în cursul derulării raportului juridic, statul trebuie să țină seama de necesitatea existenței unui scop legitim urmărit reprezentat de un interes public care trebuie să primeze celui particular. În cauza Hasani c. Croației, C. a stabilit că noțiunea de interes public trebuie interpretată extensiv, cu excepția situației în care decizia statului este în mod manifest disproporționată și fără fundament rezonabil.
L. nr. 1., procedând la reducerea cuantumului pensiei și transformând pensia de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, legiuitorul reținând că se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să fie continuate eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare începute în anul 2009 și în anul 2010.
În expunerea de motive a L. nr. 1., s-a mai arătat că neadoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare ar conduce la pierderea acordurilor cu instituțiile financiare internaționale, cu consecința creării unor dezechilibre macroeconomice de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice și la creșterea excesivă a deficitului bugetar. S-a mai menționat că, potrivit unei recente estimări a Băncii Mondiale, în cazul în care în R. s-ar menține pensiile avute anterior promovării proiectului L. nr. 1., în anul 2050 deficitul creat de cheltuielile afectate pensiilor din produsul intern brut ar ajunge la 12 %.
Astfel departe de a afecta dreptul la pensie , măsurile cuprinse în O. nr.1. sunt de natură a ocroti drepturile fundamentale prevăzute în art.47 din C. R..
Ca atare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție.";
„Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, L. privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.
Cu privire la efectul retroactiv al actelor normative invocate de către reclamant a trebuit arătat că acest argument este greșit deoarece nesocotește principiul aplicării imediate a legii noi și chiar scopul oricărei reglementări. Retroactivitatea presupune modificarea pentru trecut (ex tunc) a unor drepturi/obligații izvorâte din acte sau fapte juridice încheiate în trecut.
Argumentul ar fi fost de reținut dacă legiuitorul ar fi pretins returnarea diferenței rezultate în urma recalculării pensiei inclusiv pentru pensia încasată până la intrarea in vigoare a legii noi. În cazul admiterii argumentelor reclamantului ar însemna că nici majorarea pensiei sale nu ar fi posibilă vreodată, pentru că s-ar modifica o situație juridică născută anterior, ceea ce ar fi inadmisibil și ar face inutilă orice lege nouă.
Referitor la cele arătate mai sus, trebuie arătat prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de (...) în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețu împotriva R.
(nr.(...)(...)(...)(...)8/2011) Curtea E. a D. O. a constatat neîncălcarea de către S. Român a dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 Adițional la C., sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii in sistemul public în temeiul L. nr.1..
Natura si importanța dreptului la un anumit cuantum al pensiei raportat la alte drepturi si libertăți, recunoscute în genere prin acte constituționale ca fiind fundamentale, nu a trebuit absolutizat ci a trebuit luat în considerare în raport cu politicile economico-financiare ale statului și rolul pe care îl au în societate, așa cum a rezultat din hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a C. E. în cauza Hauer ((...)).
Față de cele ce preced, instanța în baza art.6 din OUG nr. 1., coroborat cu prevederile art. 153 lit.f si g si art. 156 din L. nr. 2. a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul B. G. G. prin care asolicitat admiterea recursului si modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului a arătat că respingerea acțiunii a fost nelegală și netemeinică pentru motivele expuse pe larg în continuare.
1. Prima instanță i-a încălcat dreptul la apărare consacrat de art.24 din
Constituție și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.6 din C. pentru apărarea D. O. și a Libertățile Fundamentale
A arătat în cererea de chemare în judecată (motivul de "la punctul 1) "care sunt argumentele pentru care sarcina probei privind veniturile revine pârâților.
. originare în baza cărora i s-a revizuit pensia sunt deținute de pârâți și, conform art. 172 alin.l C.pr.civ., instanța putând ordona părții care deține un înscris privitor la pricină să-l înfățișeze. Mai mult, conform a1.2 al aceluiași articol "cererea de înfățișare nu poate fi respinsă dacă înscrisul este comun părților sau dacă însăși partea potrivnică s-a referit în judecată la înscris.. ... ".
În acest sens, prin punctul 2 din precizările depuse la primul termen de judecată ((...)) a solicitat ca pârâții să depună copii certificate după înscrisurile doveditoare privind veniturile pe care le-am realizat de-a lungul carierei, după fișa de personal cu gradele militare și cu funcțiile pe care le-a îndeplinit precum și după fișa cu condițiile de muncă în care și-a desfășurat activitatea, întocmită conform prevederilor legale (H. nr.1294/2001 cu modificările și completările ulterioare). La acel termen instanța a admis cererea în probațiune însă la termenul următor ((...)), când a solicitat revenirea cu adresă către pârâți pentru a depune copii după înscrisurile doveditoare, cererea recurentului a fost respinsă nemotivat.
În lipsa înscrisurilor doveditoare privind veniturile, poate menționa totuși un aspect care evidențiază cât se poate de elocvent netemeinicia datelor privind veniturile luate în calcul la revizuirea pensiei: în tabelul anexat deciziei de revizuire există perioade în care veniturile menționate sunt mai mici decât cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, așa cum este precizat acest cuantum în anexa nr.l la O. nr.l/2011. Mai arată că nu poate prezenta o situație completă a acestor perioade întrucât nu posedă documente cu care să facă dovada perioadelor în care a deținut gradele militare succesive (este motivul pentru care a solicitat ca pârâții să depună fișa de personal cu gradele militare și cu funcțiile pe care le-a îndeplinit) dar poate menționa că:
,. - în lunile ianuarie, februarie, martie și aprilie 1992 - când avea gradul de căpitan - veniturile menționate în tabel sunt de 31447 lei, 31876 lei, 29000 lei și
36192 lei, în loc de 37670 lei cât este prevăzut în Anexa nr.1 la O. nr.2011.
- în lunile mai și iunie 1998 - când avea gradul de maior -- veniturile menționate în tabel sunt de 1936160 lei și 1984760 lei, în loc de 2060338 lei cât este prevăzut în Anexa nr.l la O. nr.l/2011.
A mai precizat că - așa după cum rezultă din motivarea hotărârii - instanța de fond nu a luat în considerare și nu a făcut nici o referire la motivul nr.1 invocat de recurent în cerere de chemare în judecată si anume acela că decizia de revizuire nu are la bază o evidență reală și completă a veniturilor.
Concluzionând a afirmat că depunerea în probațiune a înscrisurilor doveditoare privind veniturile era (este) absolut necesară întrucât, în lipsa acestora și neavând altă posibilitate de a verifica realitatea și integralitatea datelor luate în calcul la revizuirea pensiei, este într-un dezavantaj evident. Judecând cauza în lipsa probelor esențiale a căror administrare a solicitat-o, instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare și l-a privat de dreptul la un proces echitabil prin nerespectare principiului egalității armelor, principiu care impune ca fiecărei părți să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza sa în condiții care să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu adversarul.
2. A arătat și a motivat în cererea de chemare în judecată (punctul 302) că
D. nr. 1. din (...) este lovită de nulitate absolută întrucât revizuiește o altă decizie care este lovită de nulitate absolută.
Referindu-se foarte lapidar la acest aspect, instanța de fond a motivat, în mod greșit, că suspendarea H. nr.7. "are efecte numai între părți", cu toate că
Înalta Curte de Casație și Justiție a tranșat irevocabil această chestiune de drept, în sensul că suspendarea a produs efecte erga omnes.
3. Sunt străine de natura pricinii referirile la dispozițiile H. 7. și O. nr. 5. întrucât acestea vizează pensiile prevăzute la lit. c-h din L. nr.1..
4. S-a făcut referire în motivare la "pensia suplimentară", arătându-se că acordarea acesteia "nu se subsumează dreptului constituțional la pensie" și motivându-se astfel posibilitatea statului de a o diminua sau chiar de a o anula.
Premisa de la care a pornit instanța a fost însă una profund greșită întrucât pensia militară de stat nu a fost alcătuită dintr-o parte contributivă si una necontributivă (suplimentară) ci a avut o altă natură juridică, așa cum a arătat și în motivarea cererii de chemare în judecată (punctele 5 și 6).
5. Instanța de fond nu a avut în vedere situația personală a recurentului (starea sănătății) și situația familială, arătate la punctul 1 din precizările depuse la primul termen de judecată, și nu a analizat probele aduse de mine În acest sens.
6. Revizuirea pensiei încalcă în mod flagrant art.l din Protocolul nr.1 adițional la C. pentru Apărarea D. O. si a Libertăților
Fundamentale, coroborat cu art.14 din C..
Deși a arătat în motivarea cererii de chemare în judecată (punctul 7) care sunt și argumentele specifice pentru care recalcularea și revizuirea pensiei militare de stat încalcă prevederile legilor europene (schimbarea naturii juridice a pensiei; lipsa unei evidențe suficient de accesibile a veniturilor; imposibilitatea aplicării corecte și complete a principiului "contributivității" din cauza imposibilității dovedirii tuturor veniturilor; creșterea fondului total necesar plății pensiilor militare, etc.), instanța de fond nu a făcut nici o referire la aceste argumente, pentru a și le însuși sau pentru a le respinge
Pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR prin întâmpinare (f.10-14) a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței atacate.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește neretroactivitatea, după cum s-a statuat prin D. nr. 29 din (...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) nu pot fi primite criticile potrivit cărora L. 1. și OUG nr. 1. încalcă flagrant principiul neretroactivității legii, prevăzut în art. 15 alin. 2 din Constituție, prin prismafaptului că actul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a din Constituție, Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010. Jurisprudența anterioară a C. Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurent.
Astfel, prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat faptul că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. 2 neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 dreptul de proprietate privată, art. 47 nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. 2 lit. f privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
De asemenea, prin D. nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a, b, d - i și art. 2-12 din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, fiind analizată din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Astfel, în D. nr. 8. se reține că „având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție. Relevantă în acest sens este și D. nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, în care s-a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".
Întrucât, în prezenta cauză retroactivitatea prevederilor legale enunțate se invocă numai în raport de dispozițiile art. 15 din Constituție, Curtea de A. apreciază că această analiză excede competențelor sale întrucât ar însemna să efectueze un control de constituționalitate, care se poate realiza numai de Curtea Constituțională, potrivit art. 1 alin. 2 din L. nr. 47/1992, republicată. De altfel, deciziile C. Constituționale sunt obligatorii și (așa cum s-a arătat anterior) instanța de contencios constituțional s-a pronunțat cu privire la acest aspect.
Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor C. Constituționale, precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, instanța de judecată nu este în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii din perspectiva C.i europene a drepturilor omului impunându-se în mod distinct, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. 1 din C., ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, în care Curtea E. a statuat în sensul că puterii legislative nu îi este interzis să reglementeze, prin prevederi retroactive, drepturi derivate din legile aflate în vigoare, principiul legalității și noțiunea de proces echitabil consacrată de art. 6 excluzând, cu excepția motivelor convingătoare de interes public, doar amestecul legislativului în administrarea justiției menit să influențeze rezolvarea juridică a unei dispute, ceea ce nu este cazul în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza L. nr. 1. sau a celor de revizuire stabilite în temeiul OUG nr. 1., întrucât în cursul judecării acestei plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului.
Analizând ingerința S.ui prin prisma prevederilor art. 1 din Primul Protocol la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că în numeroase decizii Curtea E. a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială (C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie
2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, paragraf 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004, paragraf 39).
În jurisprudența organelor C.i, noțiunea de „. de proprietate"; semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun, titularul dreptului asupra acelui bun nemaiavând posibilitatea exercitării vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său. Astfel, în C. Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei (paragraf 48), s-a statuat că pierderea unei pensii complementare nu constituie o ingerință de tipul „. de proprietate";, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. În mod similar a statuat Curtea E. a D. O. și în cauzele Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, (paragraf 71) sau Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (paragraf 40).
De asemenea, Curtea E. a reținut în C. Kjartan Asmundsson contra
Islandei (paragraf 39) următoarele: „totuși, chiar dacă art. 1 din Protocolul adițional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum";.
Curtea de A. constată că prin L. nr. 1. și, respectiv OUG nr. 1. nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a L. nr. 1. și a OUG nr. 1. nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin L. nr. 1. pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul L. nr.
1., iar reclamantul care anterior beneficia de o pensie militară de stat, a devenit titularul unei pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei; prin urmare L. nr. 1. reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Pentru ca ingerința să nu determine încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la
C. E. a D. O., ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să existe un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele sale de realizare.
Fiind prevăzută de L. nr. 1. transformarea pensiilor militare de stat în pensii de asigurări sociale de stat are caracter legal.
Din expunerea de motive ce a stat la baza legii, rezultă că motivele care au determinat adoptarea L. nr. 1. sunt: evoluția crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010; respectarea angajamentelor asumate de R. prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale; diminuarea dezechilibrelor bugetare existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile; existența unui decalaj uriaș între cea mai mică pensie și cea mai mare pensie plătită de stat generată de apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale; eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice.
Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, în C. Andrejeva împotriva Letoniei din 8 decembrie 2009, par. 83) „statul dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește măsurile economice și sociale de ordin general. Datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a stabili ceea ce reprezintă utilitate publică în materie economică sau socială. În principiu, Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele de utilitate publică cu excepția cazului în care judecățile emise se dovedesc a fi „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă"; (a se vedea spre exemplu, N. and Provincial Building Society și alții împotriva Regatului Unit, 23 octombrie 1997, paragraf. 80, et Stec și alții, paragraf 52)";.
De asemenea, Curtea E. a constatat ca nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, paragraf
59 sau Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989, paragraf 53). În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit.
Întrucât reformarea sistemului de pensii, eliminarea inechităților existente în sistem și criza economică și financiară a statului nu sunt „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă";, Curtea de A. apreciază că ingerința urmărește un scop legitim.
În cauza Abaluță și alții c/a R., Curtea E. a D. omului a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin L. nr. 1., HG nr. 7. și ulterior prin OUG nr. 1., ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. și art. 14 din C..
Astfel, Curtea a reținut faptul că S.ele părți la C. se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 2., pentru a echilibra bugetul de S. și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.
Mai mult, prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R., releavantă și în cauza dedusă judecății datorită similitudinii situației analizate, a stabilit că „…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia
Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99;
Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
S.ele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice,iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr.
44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, Curtea de A. va înlătura susținerile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia militară în cuantumul stabilit în baza L. nr. 164/2001.
În cazul concret dedus judecății, analizând raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, Curtea de A. reține că reclamantul are o pensie revizuită de 3161 lei. Prin urmare, pensia revizuită a reclamantului este și în prezent semnificativ mai mare decât pensia medie pentru limită de vârstă în iunie 2011 în R., care este de 860 lei, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului, chiar în condițiile în care, așa cum rezultă din acele depuse la dosar, situația sa familială este una deosebită, date fiind problemele de sănătate ale membrilor săi.
În ceea ce privește criticile referitoare la modul de soluționare a completării de acțiune, Curtea reține că, din datele depuse în dosarul de pensionare al reclamantului, calculul pensiei s-a făcut pe baza adeverințelor emise de unitățile militare competente.
Curtea va înlătura criticile recurentului vis a vis de nelegalitatea acestor adeverințe pentru motivele ce urmează.
Astfel, în primul rând Curtea subliniază că procedura revizuirii și actele stau la baza calculării cuantumului pensiei sunt reglementate prin art. 1. OUG
1..
Potrivit acestui text legal:
(1) P.le prevăzute la 1 lit. a) și b) di n L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie
2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
(2) Obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. (1), revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea.
(4) În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare graduluimilitar deținut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie.
(5) Evoluția salariului mediu brut/net pe economie și a salariului minim pe economie este prevăzută în anexa nr. 2.";
Ca atare, Curtea nu poate reține argumentul recurentului potrivit căruia relevarea în adeverințele emise ale unor venituri mai mici decât cele din anexa doi ar prezuma în mod absolut caracterul nereal al acestora, în condițiile în care alin.4 citat mai sus prevede în mod expres că acestea sunt luat în considerare doar în cazul limitativ indicat pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, situație ce nu se regăsește în cauza de față.
Pe de altă parte, răspunderea pentru emiterea datelor privind veniturile realizate de către recurent revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea. Din punct de vedere juridic, această obligație capată consistență prin emiterea unei adeverințe, act care, odată intrat în circuitul juridic prin depunerea sa la o altă instituție - casa de pensii - dobândește forță juridică. Ca atare, în condițiile în care recurentul ar contesta realitatea celor atestate prin adeverință, el are la îndemână o acțiune ce trebuie însă formulată în contradictoriu cu emitentul acesteia, singurul care competența de a completa/modifica datele ce trebuie avute în vedere la calcul pensiei, cale ce nu a fost însă urmată în speță.
De asemenea, Curtea constată neîntemeiată și critica vizând suspendarea
HG nr. 7.. Astfel, se reține că într-adevăr prin sentința civilă nr. 3. a C. de A. C. s- a dispus suspendarea executării HG 735/21 iulie 2010, însă prin acest motiv nu se aduc critici punctuale în ce privește modul de calcul a pensiei, pentru a se putea susține imposibilitatea verificării legalității modului de calculul a pensiei. Ceea ce contestă în cauză reclamantul recurent este în fapt trecerea de la un sistem de pensie la altul, de la pensia militară la pensia publică bazată pe L. nr.
1., or această trecere a fost reglementată de L. nr. 1., măsura fiind constituțională, legală și justificată, așa cum au arătat Curtea Constituțională a R., Înalta Curte de Casație și Justiție și C. în soluțiile menționate mai sus, iar principiile modului de calcul a pensiei se regăsesc în L. nr. 1..
Procesul de recalculare a pensiei s-a realizat în temeiul L. nr. 1., astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 7., act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul a pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrate în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
De asemenea, se constată că hotărârea atacată cuprinde considerentele de fapt și de drept pe care se sprijină, neputându-se reține că acestea sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, pentru a echivala cu o nemotivare și a atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., care a făcut indicat în cererea de recurs.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE L.
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul BGG împotriva sentinței civile nr. 6196 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr.(...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI G.-L. T. I. T. D. C. G.
GREFIER, N. N.
Red./dact. D.C.G./V.R./2ex (...)
Jud. fond E. B.
| ← Decizia civilă nr. 3507/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1336/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
