Decizia civilă nr. 1896/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1896/R/2013

Ședința publică din data de 23 aprilie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR:: D. C. G.

G.: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. M. și de C. N. DE P. P. - C. C. DE C. împotriva sentinței civile nr. 289 din 22 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe intimatul reclamant C. O., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timmbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că în ședința publică de azi intimatul a transmis prin fax la dosar concluzii scrise.

Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părților, de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 289 din 22 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._

s-au respins excepțiile inadmisibilității și prematurității acțiunii invocate de pârâta C. J. de P. M. ;

S-a admis contestația formulată și precizată de reclamantul C. O., în contradictoriu cu pârâtele C. J. de P. M. și C. N. de P. P. și, în consecință:

A fost anulată Hotărârea nr. 3542/_ emisă de C. C. de C. din cadrul Casei Naționale de P. P. ;

A fost anulată Decizia nr. 90113/_ emisă de pârâta C. J. de P.

M. ;

Pârâta C. J. de P. M. a fost obligată la recalcularea pensiei reclamantului pentru limită de vârstă stabilită prin Decizia nr. 90113/_ luând în considerare și veniturilor asigurate realizate în acord global și menționate în Adeverința nr. 130/_ emisă de S.C. C.D.P. ARIS S.A., cu acordarea noilor drepturi începând cu data de_ .

Pentru a hotărî astfel prima ins6tanță a reținut că reclamantul s-a pensionat pentru limită de vârstă în temeiul Legii 3/1977, în baza deciziei nr. 90113/_ .

La data de_ reclamantul s-a adresat Casei Județene de P. M. solicitând recalcularea pensiei pe baza adeverinței nr. 130/_ emisă de S.C.

C.D.P. ARIS S.A. prin valorificarea veniturilor suplimentare realizate în acord global.

Cererea a fost înregistrată sub nr. 1. din_ și a fost respinsă prin Decizia nr. 90113/_ .

Reclamantul a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 90113/_, care a fost respinsă de C. C. de C. din cadrul C.N.P.P. prin Hotărârea nr. 3542/_ .

Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea 19/2000, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice sau juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, iar conform art. 78 alin. 4 din același act normativ, punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. 1 și 2, se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale.

Legiuitorul a consacrat astfel, ca principiu fundamental, principiul contributivității la stabilirea drepturilor de asigurări sociale, inclusiv a pensiilor pentru limită de vârstă. Acest principiu era prevăzut, chiar dacă nu era menționat în mod expres, și în legea anterioară, respectiv Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, stipulându-se că dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care au desfășurat o activitate permanentă pe baza unui contract de muncă pentru care angajatorii au plătit contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege și a fost preluat, tot ca principiu esențial și de Legea nr. 263/2010 (art. 2 lit. c) privind sistemul unitar de pensii publice care a abrogat Legea nr.19/2000.

Dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurări sociale de stat și prevederile Legii 27/1966 stabileau obligația angajatorului de a vira la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de salariat, iar retribuirea în acord global presupunea salarizarea angajatului în funcție de realizările profesionale, ceea ce însemna că aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise lunar în carnetul de muncă.

Anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, baza de calcul a contribuției de asigurări sociale a fost câștigul total, astfel cum este definit prin art.9 din Legea nr.57/1974.

Prin Decizia nr. 19/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat și a statuat, în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin.1 și 2 din Legea nr. 19/2000 și ale art. 1 și 2 din OUG nr.4/2005, că formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin.1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

Î. Curte a apreciat că neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform contribuției de asigurări sociale) și crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr.

19/2000, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 fiind emisă în considerarea atingerii scopului fundamental al înlăturării inechităților dintre persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, în raport cu cele pensionate sub imperiul legii noi, Legea nr. 19/2000, în ceea ce privește cuantumul acestor drepturi.

Decizia nr. 19/2011 este obligatorie și sub imperiul Legii nr. 263/2010, care reia dispozițiile art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin.1 și 2 din Legea nr. 19/2000 în interpretarea cărora a fost admis recursul în interesul legii declarat.

Conform Prin Decizia nr. 19/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat și a statuat, în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin.1 și 2 din Legea nr. 19/2000 și ale art. 1 și 2 din OUG nr.4/2005, că formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin.1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

Potrivit adeverinței nr. 130/_ emisă de S.C. C.D.P. ARIS S.A. reclamantul și-a desfășurat activitatea în perioada_ -_ în acord global conform Legii 57/1974, realizând câștiguri cu caracter permanent, pentru care în conformitate cu Decretul 389/1972 s-au achitat cotele de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat (CAS), fila 4 din dosar.

În considerarea celor de mai sus, ținând cont de faptul că reclamantul a solicitat la data de_ recalcularea pensiei pentru limită de vârstă cu luarea în calcul a întregului venit asigurat și având în vedere faptul că veniturile realizate de acesta în acord global conform Legii nr.57/1974 au avut caracter permanent și că pentru sumele respective s-a plătit CAS, în baza art. 1 din Decretul 389/1972, art. 96 al. 2 și din Legea nr.263/2010, instanța a admis acțiunea precizată, a anulat Hotărârea nr. 3542/_ emisă de C. C. de

C. din cadrul C.N.P.P., precum și Decizia nr. 90113/_ a Casei Județene de P. M. și a obligat pe aceasta din urmă să recalculeze pensia reclamantului luând în considerare veniturile obținute în acord global, menționate în adeverința nr. 130/_ emisă de S.C. C.D.P. ARIS S.A.

Acordarea noilor drepturi s-a făcut cu începere de la data de_, respectiv din luna următoare celei în care s-a înregistrat cererea de recalculare a pensiei, corespunzător prevederilor art. 107 al. 5 din Legea 263/2010.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele C. J. DE P. M. și de C. N. DE P. P. - C. C. DE C.

solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului, recurentele au arătat că în fapt, prin sentința pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus instanța de fond a admis acțiunea formulată și precizată și a dispus anularea hotărârii nr. 3542 din_ emisă de

C. C. de C. din cadrul Casei Naționale de P. P. și anularea deciziei nr. 90113 din_ emisă de C. J. de P. M., precum și obligarea Casei Județene de P. M. la recalcularea pensiei reclamantului luând în considerare și veniturile realizate în acord global, menționate în adeverința nr.130/_ eliberată de SC CDP ARIS SA B. M., cu acordarea noilor drepturi începând cu data de_ .

Consideră că sunt incidente în cauză prevederile art.304 pct.9 cod procedură civilă, pentru motivele pe care le va expune în continuare.

Consideră că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii a prevederilor art. 165 alin.1 și 2 din Legea nr.263/2010, art.127 alin.1 din normele e de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, anexa nr. 15 la aceste

norme și încălcarea pct. VI din anexa nr. 15 normele de aplicare a prevederilor art. 263/2010.

Așa cum rezultă din actele existente la dosar, reclamantul este pensionar pentru limită de vârstă din anul 1990. Prin cererea înregistrată la C. J. de

P. M. sub nr.1. din_, reclamantul a solicitat recalcularea pensiei în baza adeverinței nr. 130 din_ eliberată de S.C CDP ARIS S.A B. M., cuprinzând veniturile suplimentare realizate în formă de acord în perioada 1973- 1990. Prin decizia nr.90113 din_ a fost respinsă cererea reclamantului de recalculare a pensiei. Prin hotărârea nr. 3542 din_ emisă de C. N. de

P. P. - C. C. de C., a fost respinsă contestația reclamantului împotriva deciziei emisă de C. J. de P. M. .

În conformitate cu prevederile art. 107 alin.(3) din Legea nr.263/2010, pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau stagiilor de cotizare prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia. Întrucât perioadele la care se referă salariile cuprinse în adeverințele invocate sunt anterioarei datei de _

, sunt incidente în cauză prev. art. 165 alin.1 și 2 din Legea nr. 263/2010.

Conform art.165 alin.(1) din Legea nr.263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de_, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în funcție de modul de înregistrare al acestora în carnetul de muncă.

Art.165 alin.(2) din Legea nr.263/2010, prevede că la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin.(1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care după data de 1 aprilie 1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrare în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverințe eliberate de unități conform legislației în vigoare. De asemenea, art.127 alin.( 1) din normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii

publice, aprobate prin H.G. nr.257/2011, prevede că: "sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea și plata drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art.165 alin. (2) din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr.15". Printre sporurile reglementate în anexa nr.15 la norme, nu se regăsește și sporul pentru munca în acord. De asemenea, la pct. VI din anexa nr.15 la norme se menționează că: "nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale ... ".

Raportat la aceste dispoziții legale, consideră că în mod greșit a apreciat instanța de fond că veniturile realizate sub formă de acord, înscrise în adeverința nr.130 din_ au avut caracter permanent. Prin dispozițiile art. 165 din Legea nr.263/2010, articol cuprins în capitolul dispoziții tranzitorii, legiuitorul a înțeles să reglementeze problemele ivite ca urmare a aplicării în timp a legislației de pensii. În acest context, invocă și dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 2/1983: "Pe lângă retribuția tarifară, personalul muncitor beneficiază, ca parte variabilă a retribuției, de venituri suplimentare, pe calea adaosului de acord, ... "; în consecință, drepturile bănești obținute în acord global erau venituri suplimentare, ca parte variabilă a retribuției, și nu sporuri cu caracter permanent.

De asemenea, consideră că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor pct. VI din anexa nr. 15 normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, aprobate prin H.G. nr. 257/2011. Astfel, cu toate că la pct. VI din anexa nr.15 la normele invocate, se prevede în mod expres că formele de retribuire în acord nu sunt luate în calul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calul a pensiei conform legislației

anterioare datei de 1 aprilie 2001, instanța de fond a apreciat că aceste venituri se iau în considerare la stabilirea pensiei.

În susținerea recursului invocă și Decizia Înaltei Curți de C. și Justiție nr.19/_ (publicată în monitorul oficial nr.51 din 22 ianuarie 2013), în care se menționează că sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de_ vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale. Așa cum a menționat deja, veniturile realizate în acord global erau venituri suplimentare, ca parte variabilă a retribuției, nu au avut caracter permanent și nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare.

În drept, invocă dispozițiile: art.304 pct.9 cod procedură civilă, Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, H.G. nr.257/2011, pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Intimatul reclamant C. O. a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Prin Decizia nr. 19/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție s-a statuat cu caracter obligatoriu, conform art. 3307alin. 4 C.pr.civ., că:

"Formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit.

a) din Lege a re tr ibu ir ii dup ă c an titate a ș i c al itate a munc ii nr. 57/1974 , vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.";

Ca atare, se impune valorificarea adeverinței depusă de reclamantă la C.

J. de P. M. în ce privește acordul global, chiar dacă acest tip de venit este exclus prin dispozițiile din "mențiunea"; ce încheie anexa 15 la normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, întrucât dispozițiile legale menționate sunt identice cu cele ce reglementau în același sens chestiunea litigioasă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, anume, cu cele din mențiunea de la finalul anexei la O.U.G. nr. 4/2005, or în interpretarea acestor dispoziții legale s- a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin menționata decizie în

interesul legii, astfel încât textele legale fiind identice, identică trebuie să fie și interpretarea acestora, care în virtutea art. 3307alin. 4 C.proc.civ., se impune ca obligatorie instanțelor.

Cum aspectul plății contribuției de asigurări sociale pentru veniturile realizate în acord, precum și caracterul lor de sporuri, ce au fost cumulate cu salariul de bază înscris în carnetul de muncă și au făcut parte, prin urmare, din venitul brut, rezultă din adeverința nr. 130/_ emisă de S.C. C.D.P. ARIS S.A (fila 4 dosar fond), Curtea de Apel, având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării date de instanță supremă acestei probleme de drept va înlătura susținerea recurentei privind excluderea formelor de retribuire în acord din baza de calcul a pensiilor, întemeiată pe prevederile OUG nr. 4/2005 și art. 2 lit. e, art. 23 alin. 1, art. 78 și art. 164 din Legea nr. 19/2000.

De asemenea, apărarea recurentei privind încălcarea principiului neretroactivității nu este întemeiată, întrucât se bazează pe premisa eronată că situația juridică veniturilor realizate în acord trebuie analizată în raport de legislația în conformitate cu care au fost plătite, ceea ce reprezintă în mod

evident o interpretare ce lipsește de orice efect OUG nr. 4/2005 și Legea nr. 19/2000.

Astfel, principiile edictate de actele normative menționate nu pot fi aplicate doar asupra veniturilor realizate după intrarea lor în vigoare deoarece acestea, ca toate normele legale ce reglementează acordarea drepturilor de pensie reglementează situații născute înainte de intrarea lor în vigoare.

În fine, Decizia nr. 30/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție, invocată de recurentă, nu are caracter obligatoriu, deoarece a soluționat prin respingere un recurs în interesul legii, în condițiile în care forța obligatorie a dezlegărilor este atașată doar deciziilor de admitere a recursului în interesul legii;

în plus, problematica vizată de această decizie a fost reanalizată de instanța supremă prin Decizia 19/_, evocată anterior, prin care s-a tranșat definitiv și clar această dispută juridică.

Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că T. a interpretat corect actul juridic dedus judecății și a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, astfel încât recursul pârâtei nu este întemeiat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de C. J. DE P. M. și C. N. DE P. P. împotriva sentinței civile nr. 289 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

I. T.

C.

M.

D. C.

G.

G.

N. N.

Red.D.C.G./dact.V.R.

2ex./_

Jud.fond: Brîndușa G.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1896/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale