Decizia civilă nr. 1290/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1290/R/2013
Ședința publică din 25 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTORI: S. D.
: D. G.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul G. S. împotriva sentinței civile nr. 2662/F din 17 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul B.
-Năsăud în dosarul nr._, privind și pe pârâții intimați C. S. DE P. A M. UI A. N. și M. A. N., având ca obiect recalculare pensie Legea 263/2010.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâților intimați M. A. N. și C. de P. S. a M. ui A.
N., consilier juridic Ardelan Mirel, lipsă fiind reclamantul recurent. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul pârâților intimați M.
A. N. și C. de P. S. a M. ui A. N. depune la dosar concluzii scrise și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului. Reprezentantul pârâților intimați M. A. N. și C. de P. S.
a M. ui A. N. solicită respingerea recursului și menținerea în totalitate a hotărârii atacate pentru motivele expuse pe larg în concluziile scrise pe care le susține și verbal. În esență arată că din motivele de recurs formulate de reclamantul recurent nu rezultă care sunt motivele de nelegalitate ale sentinței atacate, potrivit art. 304 pct.7, 8 și 9 C.pr.civ., pe care își întemeiază recursul. În fapt, reclamantul recurent nu invocă nelegalitatea sentinței de fond, ci nu face decât să reitereze motivele invocate în cererea principală. Nu solicită obligarea reclamantului recurent la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2662 din_ a Tribunalului B. -Năsăud, pronunțată în dosar nr._, au fost respinse excepțiile prematurității și lipsei calității procesuale pasive a intimatului MAN.
A fost respinsă ca neîntemeiată contestația precizată formulată de contestatorul G. S. împotriva intimatului M. A. N. B. . Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Excepția prematurității
s-a impus a fi respinsă, fiindcă s-a dovedit că contestatorul a urmat procedura prealabilă impusă de art.149 din legea nr.263/2010, depunând contestație la Comisia de contestații din cadrul MAN, f.2, iar această comisie nu a emis hotărârea impusă de lege în termenul de 45 de zile prevăzut de lege, aspect reliefat în înscrisul comunicat de intimat odată cu documentația comunicată pe baza căreia s-a emis decizia de revizuire a pensiei, caz în care pentru a se respecta și asigura dreptul de acces liber la justiție prevăzut de art.21 din Constituție, tribunalul a statuat că nu a fost prematur formulată contestația, motiv pentru care această excepție a fost respinsă ca neîntemeiată.
Neîntemeiată a fost și excepția lipsei calității procesual pasive,
fiindcă prin contestația formulată contestatorul a atacat nu doar decizia de revizuire a pensiei, ci a solicitat și menținerea în plată a pensiei militare emisă în baza legii nr.164/2004 potrivit unei decizii emise la acea dată de intimat, situație în care din această perspectivă și față de obiectul complex al contestației intimatul
justifică calitate procesuală în cauză. Intimatul justifică calitate procesuală pasivă și ținând cont de faptul că s-a atacat și hotărârea comisiei de contestații, în realitate neemisă nici la data depunerii contestației și nici ulterior, însă calitatea procesuală se determină în funcție de data depunerii contestației și de cererile deduse judecății, ori comisia de contestații din cadrul MAN este subordonată intimatului conform art.150 alin.3 din legea nr.263/2010, caz în care intimatul justifică legitimitate procesuală pasivă și din această perspectivă .
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele
.
Contestatorul a fost beneficiarul unei pensii de serviciu militare potrivit deciziei nr.0., pensie recalculată, având stabilită o pensie brută lunară de 1718 lei brut lunar în decembrie 2010 f.22, stabilite în baza Legii nr. 164/2001, pensie transformată în pensie de drept comun și recalculată potrivit legii nr. 119/2010. Prin OUG nr. 1/2011, s-a prevăzut revizuirea din oficiu a tuturor pensiilor pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie. Urmare a adoptării acestei reglementări, pensia recalculată a reclamantului a fost revizuită, emițându-se decizia de revizuire contestată nr. 49686/_ prin care s-a stabilit o pensie brută lunară de 1244 lei, decizie în care se reține un stagiu de cotizare realizat de 23 ani, 3 luni și 1 zile, punctajul mediu anual determinat în urma revizuirii fiind de 1.69632 puncte f.54. Ulterior în cazul contestatorului s-au emis și deciziile de revizuire nr. 49686/_ prin care s-a stabilit o pensie brută lunară de 1360 lei lunar și respectiv nr. 49686/_
prin care s-a stabilit o pensie brută lunară de 1446 lei f.57-58.
Împotriva acestor decizii contestatorul a formulat contestație la comisia de contestații din cadrul intimatului, dar nu s-a soluționat aceste contestații f.63.
Tribunalul a reținut că nu este justificată susținerea contestatorului privind lipsa temeiului juridic al emiterii deciziilor de revizuire, întrucât rezultă foarte clar că acesta a fost emisă în temeiul OUG nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională,
Tribunalul a constatat că emitentul deciziei contestate a respectat prevederile OUG 1/2011, precum și metodologia de calcul din anexa 3 privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, la emiterea decizie de revizuire atacate atât referitor la stabilirea stagiului de cotizare al contestatorului, cât și al punctajului realizat raportat la înscrisurile privind veniturile bănești realizate în timpul desfășurării activității potrivit înscrisurilor depuse la dosar, fiind stabilite și grupele de lucru în care a lucrat, situație în care din această perspectivă contestația este neîntemeiată.
S-a mai reținut în esență, în raport de jurisprudența Curții Constituționale, a Înaltei Curți de C. și Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului că prin măsura revizuirii pensiei recalculate în baza Legii nr.119/2010 nu a fost încălcat principiul neretroactivității al nediscriminării, dreptul la proprietate precum și că reclamantul nu a suportat o sarcină excesivă, nefiind depășit pragul de dificultate.
Nu a fost considerată întemeiată nici solicitarea subsidiară din contestație, deoarece analizând decizia de revizuire contestată coroborat cu documentația pe baza căreia a fost emisă depusă la dosar, tribunalul a reținut că s-au avut în vedere toate veniturile realizate în perioada activității, inclusiv primele, pe de o parte, iar pe de altă parte, s-au indicat în decizie condițiile de muncă în care a activat, neexistând elemente, în lipsa unor dovezi contrare, că acestea nu ar fi corect reținute. De altfel trebuie remarcat că în cazul acestui contestator a fost emisă o nouă decizie de pensionare prin care a fost majorat cuantumul drepturilor de pensie, după cum s-a explicat anterior.
În baza acestor considerente, tribunalul a respins ca neîntemeiată contestația precizată formulată de contestator în întregime, întrucât nu se impune anularea ori constatarea nulități absolute a deciziilor de revizuire, acestea având suport legal, caz în care nu se pot admite în mod evident nici capetele de cerere accesorii și subsecvente ce se află într-o strânsă conexiune cu petitul principal, așadar, nu se poate menține în favoarea sa dreptul la pensia de serviciu, cu consecința obligării intimatului la plata diferenței dintre pensia încasată și pensia de serviciu, actualizată în raport de dobânda legală și nici nu se impune modificarea cuantumului pensiei stabilite.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul G. S.
, solicitând modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii excepțiilor invocate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată la instanța de fond.
Recurentul invocă excepția nulității absolute a deciziei de recalculare a pensiei ca fiind emisă de o persoană necompetentă, în speță M. A. N.
, deși potrivit art. 105-107, art. 132 și art. 139 din Legea nr. 263/2010 competența aparținea Casei Sectoriale de P. .
Învederează că a formulat contestație în termenul legal de la comunicarea deciziei de recalculare la comisia de contestații care funcționează în cadrul M. ui Administrației și Internelor în temeiul dispozițiilor art. 149 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii.
Cum în termenul legal de 45 zile de la momentul înregistrării contestației, potrivit dispozițiilor art. 149 alin. (4) Din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii Comisia nu a emis o hotărâre care să soluționeze contestația depusă, apreciază că lipsa acestui răspuns echivalează cu respingerea demersului.
Astfel, arată că, prin contestarea la Comisia de contestații din cadrul M. ui A. N. a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 149 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, fapt ce îi dă dreptul să se adreseze instanțelor de judecată.
Făcând trimiteri punctuale la statutul și situația cadrelor militare pe parcursul desfășurării activității, la drepturile, obligațiile și interdicțiile implicite, recurentul concluzionează că prin Legea nr. 119/2010 și normele de aplicare ale acesteia i se încalcă dreptul de proprietate care derivă din dreptul la gradul avut, precum și din noțiunea de "bun" astfel cum a fost ea interpretată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Mai mult, acesta apreciază că lipsește temeiul juridic al emiterii deciziei de recalculare a pensiei militare, în contextul în care prin Sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de către Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-a
dispus "suspendarea executării HG 735/21 iulie 2010, pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform Legii 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, până la pronunțarea instanței de fond." Sentința menționată a rămasă definitivă în baza Deciziei nr. 38/_ pronunțată de
înalta Curte de C. și Justiție.
Așadar, emiterea deciziilor de recalculare s-a făcut în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic în temeiul sentinței civile mai sus arătate. Având în vedere efectele "erga omnes" ale suspendării unui act administrativ prin decizii judecătorești rezultă că recalcularea pensiei s-a făcut în temeiul unui act normativ lipsit de orice efect.
Prin urmare, recalcularea pensiei în baza unui act a cărui aplicare este suspendată, reprezintă o gravă încălcare a legii, fapt ce este de natură să determine nelegalitatea deciziei contestate și a cuantumului pensiei astfel cum a fost stabilit.
De altfel, unele decizii de recalculare au fost emise în temeiul Legii nr. 119/2010 și a H.G. nr. 735/2010 după data de_, când aceste acte normative au fost abrogate prin Legea nr. 263/2010, legea unitară de pensii. Emiterea deciziilor de pensionare în temeiul a doua acte normative lipsite de forță juridică atrage nulitatea deciziilor de recalculare a pensiilor.
Recurentul invocă încălcarea dreptului de proprietate cu privire la modalitatea de calcul prin recalcularea pensiei la salariul mediu brut, extrapolând motivele ce stau la baza acesteia susțineri prin raportare la Legea nr. 119/2010, art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Constituția României, Declarația Universală a Drepturilor Omului, TCE.
De asemenea, face sublinieri cu privire la discriminare în raport de alte categorii socio-profesionale(magistrați), la principiul neretroactivității legii civile ca principiu constituțional, principiul drepturilor câștigate.
Pârâtul a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului
ca nefondat, arătând că motivele invocate se referă la decizia de recalculare a pensiei cu toate că se contestă prin acțiune decizia de revizuire a pensiei.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Prin art.1 lit. a din Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul Legii nr.19/2000, calculate pe baza veniturilor realizate.
După intrarea în vigoare a OUG nr. 1/2011, pârâta C. de P. S. a
M. ui A. N. a emis decizia nr. 49686/_, contestată în prezenta cauză, prin care au fost revizuite drepturile de pensie ale reclamantului, stabilindu-se începând cu data de 1 ianuarie 2011 un cuantum brut al pensiei de 1244 lei. Ulterior în cazul contestatorului s-au emis și deciziile de revizuire nr. 49686/_ prin care s-a stabilit o pensie brută lunară de 1360 lei lunar și respectiv nr. 49686/_ prin care s-a stabilit o pensie brută lunară de 1446 lei.
În analiza pe fond a prezentului recurs, Curtea de Apel va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale Curții Constituționale, ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale Curții Europene a Drepturilor Omului, privind măsura legală a înlocuirii pensiilor militare de stat cu pensiile calculate pe baza veniturilor realizate, având în vedere că nu s-a făcut
dovada în speță că reclamantului i s-a emis o decizie de recalculare în baza Legii nr. 119/2010, astfel încât este îndreptățit să formuleze critici sub acest aspect:
În ceea ce privește controlul de constituționalitate al Legii nr.119/2010,
exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53
- restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea Legii nr.119/2010 - ex. Decizia nr.1579/_ .
În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr.119/2010,
Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 29/_ (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 871 și nr. 873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, reținând următoarele:
"(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție (ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010, nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile Curții Constituționale anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei
în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a Curții Constituționale.(…)";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenție.
"(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea Legii nr. 119/2010 și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la Convenție.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în art. 1 din Legea nr. 119/2010, acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea Legii nr. 19/2000, în prezent abrogată și înlocuită cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din
18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul Curții de Conturi.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000.
Aplicarea acestui act normativ (Legea nr. 119/2010) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul Convenției europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), Cauza Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea
inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la
inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea nr. 119/2010.
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în Decizia asupra admisibilității în Cauza Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte
cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";
Prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, E. a Tanko,
M. M. și L. Ghețiu împotriva României s-a reținut că:.
"Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în
temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a rețin faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost
în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
De asemenea, în cauza Abăluță și alții c/a României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin Legea nr. 119/2010, HG nr. 735/2010 și ulterior prin OUG nr. 1/2011, ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 14 din Convenție.
Astfel, Curtea a reținut faptul că Statele părți la Convenție se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 263/2010, pentru a echilibra bugetul de Stat și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii
, apreciind că, întrucât rațiunea este aceeași, în speță sunt aplicabile, mutatis mutandis,
inclusiv considerentele CEDO din speța invocată mai sus, chiar dacă privesc situația unei alte categorii socio-profesionale, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantului.
În cazul concret dedus judecății, pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantului.
În concret, Curtea de Apel reține că reclamantul a avut o pensie militară de stat în cuantum brut de 1718 lei brut, o pensie recalculată în baza Legii 119/2010 de 902 lei și o pensie revizuită de 1244 lei (cuantum care a fost ulterior modificat la 1360 lei, respectiv 1446 lei) cuantum care este superior față de pensia medie pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2011 în România, care este de 860 lei, conform datelor statistice ale Casei N. de P. și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
Drept urmare, reținând și că în cauză recurentul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și Decizia nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de Apel apreciază că în raport de probele administrate reclamantul nu
suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Curtea constată neîntemeiată critica cuprinsă în recurs vizând nulitatea deciziei de recalculare în raport de emiterea decizie de recalculare de către M.
A. N. și nu de către C. de P. S. a M. ui A. N., deoarece în speță reclamantul contestă deciziile de revizuire ale pensiei emise în baza OUG nr. 1/2011, când această casă sectorială funcționa efectiv.
De asemenea, Curtea constată neîntemeiată și critica cuprinsă în recurs vizând suspendarea HG nr. 735/2010. Astfel, se reține că într-adevăr prin sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel C. s-a dispus suspendarea executării HG 735/21 iulie 2010, însă prin acest motiv nu se aduc critici punctuale în ce privește modul de calcul a pensiei, pentru a se putea susține
imposibilitatea verificării legalității modului de calculul a pensiei. Ceea ce contestă în cauză recurentul este în fapt trecerea de la un sistem de pensie la altul, de la pensia militară la pensia publică bazată pe Legea nr. 19/2000, or această trecere a fost reglementată de Legea nr. 119/2010, măsura fiind constituțională, legală și justificată, așa cum au arătat Curtea Constituțională a României, Înalta Curte de Casație și Justiție și CEDO în soluțiile menționate mai sus, iar principiile modului de calcul a pensiei se regăsesc în Legea nr. 119/2010. Procesul de recalculare a pensiei s-a realizat în temeiul Legii nr. 119/2010,
astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 735/2010, act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul a pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrative în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale.
În fine, criticile reclamantului referitoare la erorile de calcul strecurate în procesul de revizuire a pensiei sale au un caracter general, nefiind indicate în concret aceste greșeli prin individualizarea perioadei sau a venitului omis/diminuat, cu atât mai mult cu cât trimiterea făcută prin recurs la motivele expuse în contestația adresată casei sectoriale nu respectă cerința legală ca memoriul de recurs să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se sprijină, împiedicând derularea unui control judiciar sub acest aspect.
Față de cele reținute, neexistând motive de modificare sau casare a hotărârii, conform art. 304 pct. 9 sau 3041Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G. S. împotriva sentinței civile nr. 2662 din_ a Tribunalului B. -Năsăud, pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 martie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
L. D. | D. | S. | D. | G. |
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.fond: M. L. B.
| ← Decizia civilă nr. 1297/2013. Contestație decizie pensionare.... | Sentința civilă nr. 12388/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
|---|
