Acte cu semnificaţia juridică de acceptare tacită a succesiunii. Acte echivoce
| Comentarii |
|
C. civ., art. 689, art. 700
Actele materiale constând în transmiterea din străinătate de către descendenţi, a unor produse sau sume de bani în valută, mamei lor, care depăşeau nevoile de întreţinere ale acesteia, pretins expediate pentru a fi întreprinse acte de administrare, conservare şi de dispoziţie asupra apartamentului bun succesoral,
constituie acte echivoce care, necoroborate cu alte mijloace de probă, nu se circumscriu categoriei juridice a actelor cu semnificaţia juridică de acceptare tacită a succesiunii.
Decizia civilă nr. 154 din 7 aprilie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 4502/19.03.2009 pronunţată de Judecătoria Iaşi a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanţii-pârâţi A.N., A.C., A.D., A.I., B.M., A.A., A.V., A.Gh. şi B.E. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă A.D., iar capătul de cerere având ca obiect anularea certificatului dc moştenitor 64/2003 a fost respins.
S-a constatat deschisă moştenirea rămasă de pe urma defunctului A.I., decedat la data de 20.03.2002, fost cu ultim domiciliu în Iaşi.
S-a constatat că de pe urma defunctului A.I. a rămas o masă succesorală compusă din cota de 1/2 din apartamentul situat în Iaşi şi dreptul de concesiune asupra unui loc de veci, calitate de moştenitori având A.Ag., soţie supravieţuitoare, cu o cotă de 1/4 din moştenire, A.D., în calitate de descendent de gradul I (fiică) având o cotă de 3/4 din moştenire.
S-a constatat deschisă succesiunea de pe urma defunctei A.Ag., decedată la data de 24.10.2007, căreia a rămas o masă succesorală compusă din cota de 5/8 din apartamentul situat în Iaşi, iar calitate de moştenitori având A.N., A.C., A.D., B.M., A.A., A.V., A.Gh., B.E., A.I. cu cote de câte 5/80 fiecare şi A.D. cu o cotă de 35/80.
A fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă A.D., în contradictoriu cu reclamanţii-pârâţi.
Din analiza probelor administrate, instanţa a reţinut că A.I. şi A.Ag. au fost soţi, din căsătoria lor rezultând 10 copii, respectiv părţile din prezenta cauză, A.I. decedând la data de 20.03.2002, iar succesiunea de pe urma acestuia a fost dezbătută la notariat, fiind eliberat certificatul de moştenitor nr. 64/2003 în care se reţinea că moştenitoare ale defunctului sunt A.Ag., în calitate de soţie supravieţuitoare şi A.D., în calitate de fiică.
Din înscrisurile existente în dosarul notarial nr. 66/2003, rezulta că reclamanţii nu au fost citaţi cu ocazia realizării procedurii succesorale notariale. Pentru a putea fi consideraţi moştenitori ai defunctului A.I., reclamanţii trebuiau să facă dovada acceptării moştenirii rămase de pe urma acestuia. Reclamanţii nu au acceptat expres moştenirea, iar din probele administrate în cauză nu rezultă că moştenirea ar fi fost acceptată tacit de aceştia.
Din declaraţiile martorilor audiaţi, coroborate cu răspunsurile părţilor la interogatorii, rezulta că reclamanţii au mai contribuit la întreţinerea mamei lor cu bani sau cu produse, aceste fapte neputând fi considerate însă acte dc acceptare tacită a moştenirii.
Judecătoria a apreciat astfel că, nefiind dovedită acceptarea moştenirii în termen de 6 luni de la decesul tatălui lor, reclamanţii erau străini de succesiune, iar certificatul de moştenitor a fost corect emis.
S-a reţinut că de pe urma defunctului A.I. a rămas ca masă succesorală cota de 1/2 din apartamentul situat în Iaşi şi dreptul de concesiune asupra unui loc dc veci, iar în baza certificatului dc moştenitor nr. 64/2003, aveau calitate de moştenitori de pe urma defunctului, numita A.Ag. soţie supravieţuitoare, cu o cotă de 1/4 din moştenire şi pârâta A.D., în calitate de fiică şi căreia îi revine cota dc 3/4 din moştenire.
La data de 23.10.2007 a decedat şi numita A.Ag., de pe urma acesteia rămânând ca moştenire cota de 5/8 din apartament.
Moştenitori cu vocaţie succesorală la averea rămasă dc pe urma defunctei A.Ag. sunt, conform actelor de stare civilă depuse la dosar, părţile din prezenta cauză, în calitate de descendenţi de gradul I şi cărora le revenea câte o cotă dc 1/10 din moştenire, reclamanţii urmând a avea câte o cotă de 5/80 din apartament (1/10 din 5/80), iar pârâta o cotă de 35/80 din apartament (3/8 după tată şi 5/80 după mamă).
Instanţa a dispus partajarea apartamentului în natură, atribuind pârâtei-reclamante apartamentul, cu obligarea acesteia la plata unei sulte către reclamanţii-pârâţi.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâta-reclamantă A.D. şi reclamanţii-pârâţi, iar prin decizia civilă nr. 765 din 9.11.2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi a fost anulat ca insuficient timbrat apelul promovat de pârâta A.D., apelul promovat de reclamanţi fiind respins.
Sub aspectul criticilor formulate de apelanţii-reclamanţi, tribunalul a reţinut că apelanţii A.I. şi B.E. au recunoscut la interogatoriu că intimata s-a ocupat de întreţinerea apartamentului bun succesoral, pe când ceilalţi apelanţi au negat această situaţie susţinând că intimata a fost ajutată cu bani de sora din Italia ori că a plătit îmbunătăţirile din banii autoarei.
Din declaraţiile martorilor nu a rezultat că apelanţii ar fi făcut vreun act de acceptare tacită a succesiunii, ci că au ajutat-o cu bani şi alimente pe A.Ag. în timpul vieţii, iar ulterior au contribuit la cheltuieli înmormântare.
Nu rezulta, astfel, nici înţelegerea părţilor de a dezbate succesiunea doar după decesul numitei A.Ag. şi nici celelalte susţineri referitoare la actele de acceptare tacită a succesiunii.
Din chiar declaraţia de apel se reţinea afirmaţia acestora în sensul că sunt aproape imposibil de dovedit actele de acceptare tacită a fiecăruia, având în vedere că au domiciliile în oraşe diferite de locul deschiderii succesiunii.
Această susţinere nu este în sprijinul apelului formulat, deoarece legiuitorul nu dispune în acest sens, ci stabileşte clar că acceptarea este tacită atunci când eredele face un act pe care nu l-ar putea face decât în această calitate şi care presupune intenţia sa de acceptare (art. 689
C. civ.). Dovada acestor acte nu s-a fâcut de către apelanţi, sub acest aspect, instanţa de fond stabilind corect situaţia de fapt.
Este adevărat că apelanţii nu au fost citaţi la dezbaterea succesiunii după A.I., aspect ce ar fi putut conduce la constatarea nulităţii certificatului de moştenitor în litigiu, în situaţia în care din probe s-ar fi dovedit acceptarea tacită a succesiunii de către apelanţi.
In caz contrar, acest demers este lipsit de finalitate practică şi juridică, motiv pentru care s-a apreciat corectă hotărârea primei instanţe, apelul fiind respins.
împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii, criticând hotărârea atacată ca fiind nelegală pentru motivele de recurs impuse în art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
In motivarea recursului s-a arătat că prin acţiunea introductivă au solicitat anularea certificatului de moştenitor nr. 64/30.07.2003 şi partajul succesoral după autorii A.I. şi A.Ag. argumentând că certificatul de moştenitor contestat a fost întocmit ca urmare a încălcării procedurilor legale imperative privitoare la procedura notarială în sensul că nu au fost citaţi cu ocazia realizării procedurii succesorale, astfel încât instanţele aveau obligaţia să soluţioneze falsul în declaraţii a pârâtei A.D., a martorilor şi a autoarei lor (mama acestora) persoane care au creat premisele eliberării certificatului dc moştenitor cu încălcarea legii.
Au arătat că recurenţii că după decesul mamei lor au aflat de eliberarea respectivului certificat de moştenitor, deşi voinţa lor - în calitate de fraţi şi surori - a fost aceea dc a accepta tacit moştenirea după tatăl lor decedat pentru ca apoi acceptarea expresă a moştenirii să se facă după ambii autori pentru a nu afecta, cu ocazia dezbaterii succesorale, sănătatea mamei lor.
Au motivat recurenţii că probatoriul administrat demonstrează că pe parcursul timpului au trimis produse şi bani în contul mamei lor, sume de bani în valută care depăşeau nevoile de întreţinere ale autoarei lor A.Ag., ceea ce dovedea cu prisosinţă intenţia tuturor reclamanţilor de a face acte de dispoziţie.
Recurenţii au considerat că aspectul reţinut de tribunal potrivit căruia intimata s-a ocupat de întreţinerea apartamentului bun succesoral, trebuie primit cu rezervă atâta timp cât pârâta a administrat apartamentul în interes propriu, întrucât nu avea unde locui, astfel încât actele de administrare ale acesteia asupra apartamentului au avut un caracter echivoc, mutarea sa în locuinţa respectivă neînsemnând un act de dispoziţie în sine.
Intimata-pârâtă A.D. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului şi arătând că după înmormântarea tatălui său, la care au participat toţi recurenţii, a rămas să locuiască în apartamentul acestuia alături de mama sa. In vederea deschiderii succesiunii după defunct, mama sa a luat legătura cu fraţii săi pentru a merge la notariat însă aceştia au rămas indiferenţi la solicitarea acesteia.
Faţă de atitudinea recurenţilor, mama acestora a înţeles ca la eliberarea anexei 1 să o declare doar pe ea (pârâta) ca fiică a defunctului, context în care a fost eliberat respectivul certificat de moştenitor.
Recurenţii nu au probat faptul că au acceptat în termen de 6 luni succesiunea rămasă după defunctul lor tată, astfel încât a considerat că aceştia sunt străini după moştenirea defunctului A.I., drept pentru care nu pot cere anularea respectivului certificat de moştenitor.
Examinând actele şi lucrările dosarului, raportat la motivele de recurs învederate şi dispoziţiile legale incidente în cauză, curtea a constatat că recursul reclamanţilor este neîntemeiat având în vedere următoarele considerente:
In mod judicios, prin hotărârea atacată, s-a reţinut că reclamanţii-recu-renţi nu au făcut dovada acceptării tacite ori exprese a succesiunii rămasă după defunctul lor tată A.I., decedat la 20.03.2002, împrejurare care dacă ar fi fost probată ar fi putut conduce la anularea certificatului de moştenitor contestat.
In reglementarea Codului civil, acceptarea succesiunii este un drept, iar acest drept se prescrie, potrivit art. 700, în termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii. Conform art. 689 C. civ. acceptarea succesiunii poate fi expresă sau tacită, iar prin acceptare, titlul de moştenitor se consolidează.
Referitor la acceptarea tacită, textul impune două condiţii: voinţa succesibilului de a accepta moştenirea şi respectiv săvârşirea de acte sau fapte din care să rezulte intenţia de a accepta pur şi simplu moştenirea.
împrejurarea invocată de recurenţi potrivit căreia în mod greşit au fost consideraţi străini de succesiune, deoarece ar fi efectuat acte materiale de acceptare tacită a succesiunii rămase de pe urma defunctului lor tată constând în trimiterea din străinătate a unor produse ori sume de bani în valută mamei lor care depăşeau nevoile de întreţinere ale acesteia, expediate tocmai pentru a fi întreprinse acte de administrare, conservare şi de dispoziţie asupra apartamentului bun succesoral, constituie acte echivoce putând duce la o altă interpretare, astfel încât chiar eventuala îndeplinire a respectivelor acte neputându-se circumscrie categoriei juridice a actelor cu semnificaţia juridică de acceptare tacită a succesiunii.
Cum în speţă, reclamanţii-recurenţi nu au făcut dovada exercitării dreptului de opţiune nici expres, nici tacit înlăuntrul termenului de acceptare a succesiunii de pe urma defunctului tată A.I., titlul de moştenitor se stinge, iar recurenţii în calitatea lor de succesibili sunt consideraţi străini de moştenire. în contextul situaţional recurenţii-reclamanţi nu pot emite pretenţii asupra succesiunii şi nu au calitate procesuală în acţiunea privind anularea certificatului de moştenitor pentru omisiunea înscrierii lor printre moştenitori şi partaj, aspect reţinut judicios de către tribunal în aplicarea şi inter-
pretarca dispoziţiilor legale în materie, drept pentru care motivul de recurs înscris în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este incident în cauză.
Contrar celor susţinute în declaraţia de recurs, considerentele deciziei instanţei de apel nu sunt contradictorii şi nici străine de natura pricinii, pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. nefiind aplicabil.
Motivul de recurs invocat presupune o dualitate de raţionamente judiciare cu privire la statuarea în fapt şi în drept asupra cererilor părţilor, care se exclud reciproc, care nu pot fundamenta prioritar dispozitivul hotărârii. Tribunalul a expus pe larg, logic şi convingător considerentele care au condus la soluţia judiciară adoptată. Invocarea de către recurenţi a împrejurării că în expunerea de motive ale deciziei instanţei de apel se face referire la un apelant B.I. care nu există în cauză nu poate fi încadrată în motivul de recurs înscris în pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. ca motiv străin de natura pricinii întrucât chiar dacă într-adevăr nu poate fi identificat un atare apelant, raţionamentul judiciar expus dc tribunal face trimitere la probatoriul administrat, respectiv la răspunsurile la interogatoriile luate apelanţilor-reclamanţi, iar eventuala greşeală de tehnoredactare a numelui părţilor ar putea fi corijată în procedura reglementată dc dispoziţiile art. 281 C. proc. civ.
Motivul de recurs înscris în articolul 304 pct. 8 C. proc. civ. indicat ca temei de drept dc către recurenţi vizează situaţia în care instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit ori vădit neîndoielnic al acestuia.
Textul are în vedere actul juridic care constituie temeiul dreptului a cărui valorificare în justiţie se urmăreşte, iar în sensul acestui motiv de recurs, instanţa ar fi culpabilă dacă ar schimba natura actului sau denaturarea înţelesului actului în sensul că interpretând actul ajunge la o altă concluzie decât cea care rezultă din sensul clar şi vădit neîndoielnic al termenilor şi conţinutului acestuia.
Reclamanţii care au invocat denaturarea actului ca motiv de recurs aveau obligaţia să precizeze care este actul pretins denaturat şi în ce constă denaturarea, deoarece o simplă indicare a motivului nu constituie o motivare a recursului din perspectiva temeiului de drept invocat.
In cauză, recurenţii, prin cererea de recurs, nu au formulat critici în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., astfel încât în lipsa satisfacerii exigenţelor textului sus-enunţat nu poate fi executat controlul de legalitate sub aspectul invocat.
Aşa fiind, constatându-se că instanţele au realizat o verificare completă a materialului probator administrat, o aplicare judicioasă a prevederilor legale ce guvernează domeniul, definind judicios natura şi întinderea raportului juridic dintre părţi, curtea a constatat că sub toate aspectele evocate recursul reclamanţilor se vădeşte a fi nefondat, astfel că l-a respins în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
| ← Acţiune în contrafacere. Bunuri aflate în bagajele... | Acţiune în contrafacere. Suspendarea operaţiunii de vămuire.... → |
|---|
