Acţiune în contrafacere. Bunuri aflate în bagajele călătorilor reţinute în vamă. Scop comercial
| Comentarii |
|
Legea nr. 202/2000, art. 3 alin. (2) lit. b)
Deşi pârâta este o persoană fizică, faţă de numărul şi cantitatea produselor importate (198 flacoane de parfum), nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 3 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 202/2000, modificată prin O.G. nr. 59/2002, referitoare la bunurile fără scop comercial aflate în bagajele călătorilor sau în colete, în cadrul regimului aplicabil călătorilor şi altor persoane fizice.
C.A. Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 379/A
din 3 noiembrie 2005, nepublicată
Prin acţiunea înregistrată la 23 februarie 2005, reclamanta K. SA a chemat în judecată pe pârâta M.C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate că mărfurile importate de pârâtă şi reţinute de către autorităţile vamale conform deciziei Autorităţii Naţionale a Vămilor nr. 5404/MC/02 februarie 2005 aduc atingere drepturilor reclamantei asupra mărcii KENZO şi să dispună interzicerea importului şi a comercializării neautorizate de către pârâtă a produselor purtând mărci identice sau similare, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, la data de 27 ianuarie 2005, autorităţile vamale din cadrul Biroului Vamal Giurgiu au reţinut ca fiind susceptibile să aducă atingere unui drept de proprietate intelectuală un număr de 198 bucăţi parfumuri, purtând inscripţionată
denumirea KENZO. Produsele reţinute provin din Turcia, fiind importate de către pârâta M.C.
KENZO reprezintă marcă înregistrată a reclamantei, conform certificatului de înregistrare O.M.P.I. nr. R 476179/29 aprilie 2003, iar importul şi comercializarea neautorizată a produselor purtând mărci identice sau similare cu aceasta aduc atingere drepturilor exclusive de proprietate intelectuală deţinute asupra mărcii.
Prin sentinţa civilă nr. 259/24 martie 2005, Tribunalul Bucureşti -Secţia a V-a civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra mărcii KENZO pentru produse din clasele 3,9, 14, 21, 24, 25 şi 28, beneficiind de protecţie şi pe teritoriul României.
Pârâtei i-au fost trimise, de către o societate comercială din Turcia, 198 bucăţi parfumuri inscripţionate KENZO, mărfuri care fac parte din clasa 3.
Din actele dosarului nu rezultă, însă, împrejurările în care aceste mărfuri au fost puse în comerţ, cu sau fară acordul titularului mărcii, şi nici natura mărfurilor comercializate, mărfuri originale sau contrafăcute.
In drept, instanţa a reţinut că, potrivit art. 37 din Legea nr. 84/1998, titularul unei mărci înregistrate nu poate cere să se interzică altor persoane deţinerea, oferirea spre vânzare sau comercializarea produselor care poartă această marcă, pentru produsele care au fost puse în comerţ de însuşi titularul sau cu consimţământul acestuia, iar acest text, care reglementează regimul aşa-ziselor importuri paralele, se coroborează cu prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 202/2000.
Prin urmare, a reţinut Tribunalul, nu se poate stabili că mărfurile importate de pârâtă aduc atingere drepturilor exclusive de proprietate intelectuală ale reclamantei, câtă vreme nici din cererea introductivă de instanţă şi nici din probele administrate nu rezultă natura mărfurilor şi modalitatea în care acestea au fost puse în comerţ.
împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, invocând următoarele motive:
In mod greşit Tribunalul Bucureşti a considerat că în speţă nu rezultă natura mărfurilor importante şi modalitatea în care acestea au fost puse în comerţ.
Din moment ce titularul mărcii susţine că mărfurile importate şi inscripţionate cu însemnul KENZO sunt doar nişte imitaţii fraudu
loase, astfel că nu sunt produse originale, şi, de asemenea, că persoana fizică asupra căreia s-au găsit mărfurile nu este autorizată să facă acte de comerţ cu produse purtând mărci identice sau similare cu marca reclamantei - KENZO -, legal înregistrată, atunci revine pârâtului obligaţia de a proba faptul pozitiv contrar, în sensul că are o justificare legitimă pentru faptele sale.
Lipsa oricărei autorizări din partea titularului dreptului ori a altei justificări legitime este, în sens juridic, fapt negativ şi, cum faptul negativ este de principiu imposibil de dovedit de către reclamant, rămâne în sarcina pârâtului să invoce şi să probeze faptul pozitiv contrar.
Acest principiu cunoscut în dreptul comun al răspunderii civile delictuale este aplicabil şi în materia răspunderii civile pentru acte de contrafacere, revenindu-i pârâtului sarcina de a proba cauza exone-ratoare de răspundere.
In ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 37 din Legea nr. 84/1998, acest text de lege porneşte de la premisa unor produse originale care au fost puse în comerţ, or, în speţă, pârâta nu a importat produse originale purtând marca KENZO, ci produse contrafăcute în mod grosolan, prin imitarea mărcii reclamantei, legal înregistrată, fiind imposibilă calificarea actclor de import ca fiind importuri paralele.
In speţă, pârâta nu a invocat şi nu a probat nicio justificare legitimă a actelor de folosire a mărcii reclamantei şi, mai mult, deşi legal citată, nu a înţeles să-şi exercite în niciun fel dreptul la apărare.
Apelanta a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
In apel a fost completată proba cu înscrisuri, apelanta depunând la dosar, în copie, sentinţe ale Tribunalului Bucureşti prin care s-au reţinut şi alte fapte de contrafacere în sarcina aceleiaşi pârâte, M.C., în legătură cu produse din aceeaşi clasă, 3.
Intimata, deşi legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare şi nu şi-a delegat reprezentant în instanţă.
Apelul este fondat şi a fost admis pentru următoarele considerente:
Reclamanta este titulara dreptului asupra mărcii KENZO, conform certificatului de înregistrare pe cale internaţională nr. R 476179/29 aprilie 2003, eliberat de O.M.P.I., protecţia fiind acordată inclusiv pentru România, pentru produse/ser vicii din mai multe clase, printre care şi clasa 3 - produse de parfumerie, produse cosmetice şi de machiaj.
La data de 27 ianuarie 2005, Autoritatea Naţională a Vămilor a decis - la cererea reclamantei - suspendarea operaţiunii de vămuire şi reţinerea a 198 bucăţi parfumuri, având inscripţionate următoarele
semne: 78 buc. a câte 8 ml - KENZO, 108 buc. a câte 8 ml - L’EAU PAR KENZO, 18 buc. a câte 8 ml. - FLOWER BY KENZO, mărfurile fiind importate de pârâta M.C.
In speţă, semnul aplicat pe produsele reţinute în vamă este identic şi, respectiv, similar cu semnul înregistrat ca marcă de către reclamantă, fiind reprodus elementul verbal KENZO.
Produsele pe care a fost aplicat semnul sunt produse cosmetice, identice cu o parte din cele protejate de marca reclamantei pe teritoriul României.
Dată fiind identitatea şi, respectiv, similaritatea semnelor cu marca şi identitatea produselor pentru care sunt utilizate, sunt incidente dispoziţiile art. 35 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 84/1998, potrivit cărora, titularul mărcii poate cere instanţei judecătoreşti competente să interzică terţilor să folosească, în activitatea lor comercială, fară consimţământul titularului, un semn identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată, respectiv un semn similar cu marca pentru produse sau servicii identice, dacă există risc de confuzie din partea publicului.
Prima instanţă a reţinut că nu rezultă din actele dosarului împrejurările în care aceste mărfuri au fost puse în comerţ, cu sau fară acordul titularului mărcii, şi de aici a prezumat caracterul licit al operaţiunii.
Cum însă reclamanta a susţinut că mărfurile au fost produse şi comercializate fară autorizarea sa, era în sarcina pârâtei să facă dovada faptului pozitiv contrar, aşa cum corect se arată în motivele de apel.
Nu i se poate pretinde reclamantei, care este titularul mărcii, să facă dovada că nu a autorizat utilizarea de către pârâtă a unui semn identic ori similar cu marca, ceea ce reprezintă un fapt negativ.
Pârâta, care ar fi putut face dovada faptului pozitiv contrar - dacă ar fi înţeles să susţină un asemenea fapt -, nu s-a prezentat nici în faţa primei instanţe şi nici a celei de apel şi nu a administrat nicio probă prin care să combată susţinerile reclamantei.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 84/1998, pe care şi-a întemeiat Tribunalul hotărârea, acestea nu sunt aplicabile în speţă.
Potrivit textului menţionat, titularul unde mărci înregistrate nu poate cerc să se interzică altor persoane deţinerea, oferirea spre vânzare sau comercializarea produselor care poartă accastă marcă, pentru produsele care au fost puse în comerţ de însuşi titular sau cu consimţământul acestuia.
Pentru a se putea reţine aplicabilitatea acestui text, ar fi trebuit să se facă dovada că este vorba de produse originale, care au fost puse în comerţ chiar de titularul mărcii sau cu consimţământul acestuia.
în speţă nu s-a făcut o astfel de dovadă, iar partea interesată să administreze probe în acest sens ar fi fost pârâta, care însă nu şi-a făcut niciun fel de apărări în cauză.
Astfel, activitatea pârâtei, care a înţeles să importe bunurile reţinute de autoritatea vamală, apare ca fiind neautorizată de titularul dreptului asupra mărcii.
Deşi pârâta este o persoană fizică, faţă de numărul şi cantitatea produselor importate nu se poate reţine nici incidenţa dispoziţiilor art. 3 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 202/2000, modificată prin O.G. nr. 59/2002, referitoare la bunurile fară scop comercial aflate în bagajele călătorilor sau în colete, în cadrul regimului aplicabil călătorilor şi altor persoane fizice.
Câtă vreme nu s-a dovedit că reclamanta a pus în comerţ produsele incriminate sau a consimţit la aceasta şi nici nu a autorizat pe pârâtă să efectueze operaţiuni de import cu privire la produse purtând un semn identic sau similar cu marca înregistrată, reclamanta este îndreptăţită să solicite interzicerea importului şi a comercializării produselor contrafăcute, în temeiul art. 35 alin. (3) lit. b) şi c) din Legea nr. 84/1998.
în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa şi a admis acţiunea reclamantei.
Curtea a interzis importul şi comercializarea neautorizată de către pârâtă a produselor cosmetice inscripţionate cu denumirea KENZO, FLOWER BY KENZO şi L’EAU PAR KENZO, reţinute de către autorităţile vamale prin decizia A.N.V. nr. 5404/MC/4.02.2005.
Notă: Legea nr. 202/2000 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, publicată în M. Of. nr. 588 din 21 noiembrie 2000, cu modificările ulterioare, a fost abrogată prin Legea nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, publicată în M. Of. nr. 1093 din 5 decembrie 2005, intrată în vigoare la data de 3 februarie 2006.
Speţa îşi păstrează însă actualitatea, faţă de prevederile art. 2 alin. (3) ale noii legi, conform cărora această lege nu se aplică bunurilor aflate în bagajele călătorilor sau în colete trimise ori primite de persoane fizice cu caracter necomercial, bunuri care se încadrează în limita permisă de lege pentru a fi scutite de la plata drepturilor de import şi pentru care nu există indicii materiale că ar face parte dintr-un trafic comercial.
| ← Repunere în termenul de acceptare a succesiunii. Motive... | Acte cu semnificaţia juridică de acceptare tacită a... → |
|---|
