Tranzacţie. Condiţii de valabilitate
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1704 art. 1712 C. proc. civ., art. 271, art. 272, art. 273
Tranzacţia este, chiar şi în cazul în care se realizează în faţa instanţei de judecată şi se consemnează într-o hotărâre de expedient, un contract sinalagmatic, cu titlu oneros şi comutativ, fiind supusă - ca orice contract - condiţiilor de validitate de drept comun în materie de convenţie.
Este însă de principiu faptul că tranzacţia nu poate avea un obiect ilicit sau o cauză ilicită, iar prin tranzacţie părţile nu pot să tindă la realizarea unor scopuri ilicite sau imorale.
Dispoziţiile art. 1712 C. civ. stabilesc ipotezele de nulitate a tranzacţiei, ca aplicaţii ale principiilor de drept comun relative la nulitatea contractelor, ipoteze care pot fi verificate atât pe calea dreptului comun, dar şi în procedura prevăzută de art. 273 C. proc. civ.
Decizia civilă nr. 612 din 8 decembrie 2010
Prin sentinţa nr. 11671/ 24.11.2010 pronunţată de Judecătoria Iaşi s-a admis în parte cererea reclamanţilor C.M., T.M. şi S.F.-C., în contradictoriu cu pârâţii A.C. şi A.M. S-au respins capetele de cerere privind obligarea pârâţilor să lase în liniştită posesie şi deplină proprietate suprafaţa de 614 m.p şi să ridice construcţiile realizate pe această suprafaţă de teren. S-a stabilit ca linie dc hotar între proprietatea reclamanţilor şi a pârâţilor punctele din planul de situaţie, parte integrantă din expertiza topo.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanţii deţin în proprietate conform titlului de proprietate suprafaţa dc 7 ha şi 5089 m.p. şi au invocat faptul că pârâţii au ocupat fară drept suprafaţa de 614 m.p. teren înscris în acest titlu.
Pentru a lămuri situaţia dc fapt, Judecătoria Iaşi a administrat proba cu efectuarea unei expertizei topografice, iar instanţa - luând act de concluziile expertului - a reţinut că în fapt suprafaţa de teren revendicată de reclamanţi nu este deţinută dc pârâţi, că există erori în titlul de proprietate al părţilor, erori de care reclamanţii au avut cunoştinţă după realizarea expertizei topo.
In condiţiile în care se face dovada că suprafaţa revendicată de reclamanţi nu este ocupată de pârâţi, iar invocarea după prima zi de înfaţişare a faptului că pârâţii ar ocupa o alta parcelă, constituie o modificare de acţiune cu încălcarea dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ., instanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 1169 C. civ. raportat la dispoziţiile art. 480 C. proc. civ., a respins acest capăt de cerere.
In ce priveşte cererea reclamanţilor ca pârâţii să îşi ridice construcţiile realizate pe terenul reclamanţilor, instanţa, pentru considerentele mai sus arătate, întrucât nu s-a făcut dovada că pârâţii au ocupat şi ridicat construcţii pe suprafaţa de 614 m.p. teren, în conformitate cu dispoziţiile art. 1169 C. civ. a respins şi acest capăt dc cerere
Pentru cel de al treilea capăt de cerere având ca obiect grăniţuirea suprafeţelor de teren deţinute de părţi, instanţa a luat act că în raportul de expertiză expertul a arătat suprafaţa de teren ce ar trebui să o deţină pârâţii, potrivit delimitărilor identificate în planul de situaţie.
In aceste condiţii, instanţa a constatat că linia de hotar dintre cele doua proprietăţi este arătată de punctele din acelaşi plan de situaţie, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 854 C. civ. a admis acest capăt de cerere.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs - calificat de instanţă ca apel - pârâţii A.M. şi A.C. şi reclamanţii C.M., T.M. şi S.F.-C.
La termenul de judecată din 21.06.2010, pârâţii apelanţi şi reclamanţii-apelanţi şi-au manifestat voinţa pentru stingerea litigiului dintre ele pe cale amiabilă, încheind o tranzacţie solicitând instanţei să ia act de învoiala lor.
Prin decizia civilă nr. 346 din 21 iunie 2010, Tribunalul Iaşi a admis apelurile formulate de reclamanţii C.M., T.M., S.F.-C. şi pârâţii A.C. şi
A.M. contra sentinţei civile nr. 11671/24.11.2009 a Judecătoriei Iaşi, sentinţă pe care a schimbat-o în tot în sensul că:
S-a admis cererea reclamanţilor C.M., T.M., S.F.-C. în contradictoriu cu pârâţii A.C. şi A.M. şi în baza art. 271 C. proc. civ., s-a luat act de tranzacţia încheiată de părţi.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Iaşi a reţinut că potrivit prevederilor art. 271 alin. (1) C. proc. civ., părţile se pot înfăţişă oricând în cursul judecăţii pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfinţească învoiala lor. Aşadar, tranzacţia poate interveni în orice fază a procesului, deci şi în apel.
împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâţii A.M. şi A.C., criticând hotărârea atacată pentru următoarele motive:
Prin decizia atacată instanţa a luat act de tranzacţia încheiată de părţi prin care se stabilesc două situaţii juridice, respectiv că pârâţii A. deţin în deplină proprietate şi liniştită posesie o suprafaţă de 552,53 m.p. teren delimitată de expert şi că numiţii C.M., T.M. şi S.F.-C. deţin 479,67 m.p. identificaţi pe schiţa aceluiaşi expert, iar pentru diferenţa de 152,33 m.p. s-a stabilit achitarea unei sulte.
Au arătat recurenţii că după încheierea tranzacţiei, verificând situaţia juridică din punct de vedere al posibilităţii de a da eficienţă juridică tranzacţiei, respectiv de a intabula în cartea funciară situaţia proprietăţilor, au constatat că înţelegerea perfectată este nulă şi lipsită de eficienţă juridică deoarece au tranzacţionat asupra unei suprafeţe de teren în legătură cu care C.M., T.M. şi S.F.-C. nu au nici un drept de proprietate.
Intimaţii C.M., T.M. şi S.F.-C. au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată. Intimaţii au invocat nulitatea recursului, întrucât motivele prezentate nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., precum şi excepţia lipsei de interes în promovarea recursului, atâta timp cât tribunalul s-a pronunţat în sensul admiterii apelului formulat de A.C. şi M. Decizia atacată este legală şi temeinică, neexistând vreo cauză de nulitate a tranzacţiei perfectate.
Examinând decizia atacată în limitele criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., curtea a constatat că recursul formulat este întemeiat având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea introductivă la Judecătoria Iaşi, reclamanţii C.M., T.M. şi S.F.-C. au solicitat instanţei obligarea pârâţilor A.C. şi A.M. să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 614 m.p. teren situat în intravilanul municipiului Iaşi, tarlaua 166, parcela nr. 6900/1, obligarea pârâţilor să ridice construcţiile realizate pe terenul proprietatea reclamanţilor şi stabilirea liniei de hotar ce desparte proprietatea reclamanţilor de cea a pârâţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 11671 din 24 noiembrie 2009 pronunţată de Judecătoria Iaşi s-a admis în parte cererea reclamanţilor C.M., T.M. şi S.F.-C. în contradictoriu cu pârâţii A.C. şi M., stabilind ca linie de hotar între proprietatea reclamanţilor şi a pârâţilor punctele din planul de situaţie aflat la dosar, parte integrantă din expertiza întocmită de expert. Totodată au fost respinse ca nedovedite capetele de cerere privind obligarea pârâţilor să lase în deplină proprietate suprafaţa de 614 m.p. şi să ridice construcţiile realizate pe suprafaţa de teren.
In apel, ca urmare a exercitării căii legale de atac de reclamanţi şi respectiv de pârâţi, tribunalul, prin sentinţa civilă nr. 346/21 iulie 2010 a luat act, în baza art. 271 C. proc. civ. de tranzacţia părţilor litigante.
Tranzacţia încheiată de părţi în condiţiile art. 271, art. 272 şi art. 273 C. proc. civ. constituie un contract judiciar consfinţit printr-o hotărâre judecătorească de expedient.
Totodată, articolul 1704 C. civ. defineşte tranzacţia ca fiind contractul prin care părţile termină un proces început sau preîntâmpină un proces
care poate să se nască.
In consecinţă, tranzacţia este, în esenţă, un contract, chiar şi în cazul în care se realizează în faţa instanţei de judecată şi este consemnată într-o hotărâre de expedient, un contract sinalagmatic, cu titlu oneros şi comutativ, fiind supus ca orice contract condiţiilor dc validitate de drept comun în materie de convenţie.
Este însă de principiu faptul că tranzacţia nu poate avea un obiect ilicit sau o cauză ilicită, iar prin tranzacţie părţile nu pot să tindă la realizarea unor scopuri ilicite sau imorale.
Dispoziţiile art. 1712 C. civ. stabilesc ipotezele de nulitate a tranzacţiei, ca aplicaţii ale principiilor de drept comun relative la nulitatea contractelor, ipoteze care pot fi verificate atât pe calea dreptului comun, dar şi în procedura prevăzută de art. 273 C. proc. civ.
In speţă, instanţa de apel, în raport cu obiectul investirii sale, a analizat numai efectele relative ale contractului de tranzacţie, fară a cerceta aspectele legalităţii acesteia, respectiv dacă prin contractul prezentat părţile aveau prerogativa de a dispune asupra obiectului litigios.
Dc altfel, din cuprinsul tranzacţiei nu rezultă aspectele legate de dreptul de proprietate asupra imobilului litigios, acestea impunându-se cu atât mai mult cu cât instanţa de fond fusese învestită cu o acţiune în revendicare.
Instanţa de apel trebuia să verifice ca învoiala părţilor consemnată în tranzacţie să dobândească eficienţă juridică prin realizarea acordului de voinţă a părţilor asupra unor drepturi în privinţa cărora acestea pot să dispună.
Schiţa de plan întocmită de expert, menţionată în cuprinsul tranzacţiei (ca expertiză extrajudiciară ) face referire la o scrie de reconfigurări a pro
prietăţilor deţinute de părţile litigante, fară a se lămuri fară echivoc întinderea drepturilor tranzacţionate, precum şi amplasamentul suprafeţelor de teren în privinţa cărora părţile au înţeles să perfecteze convenţia lor.
De altfel, aspectele legate de necorelarea menţiunilor privind identificarea suprafeţelor de teren sunt recunoscute şi de intimaţii-reclamanţi care, în cuprinsul întâmpinării formulate au arătat că titlul lor de proprietate ar fi suferit o modificare implicită, fară însă ca actul respectiv de proprietate să fi fost rectificat în procedura legală în sensul celor afirmate
de intimati.
Prin urmare, constatând că instanţa de apel nu a procedat la verificarea condiţiilor legale pentru ca tranzacţia părţilor să fie producătoare de efecte juridice şi să conducă la stingerea litigiului, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., a fost admis recursul împotriva deciziei civile nr. 346/21 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi, cu trimiterea cauzei spre rcjudecare aceleiaşi instanţe.
| ← Anularea certificatului de protecţie tranzitorie a brevetului... | Anularea înregistrării modelului industrial. Legea... → |
|---|
