Anularea înregistrării mărcii. Rea-credinţă
| Comentarii |
|
Legea nr. 84/1998, art. 48 alin. (1) lit. c)
Prin contract, pârâta, în calitate de intermediar, s-a obligat să identifice parteneri pentru reclamantă, în calitate de beneficiar, să mijlocească acceptarea ofertei de produse lactate, să asigure şi să controleze graficul de livrări conform comenzilor lansate de supermarket-urile din România, menţionându-se expres că „intermediarul poate să asigure livrarea produselor marca LACTA”.
Ceea ce demonstrează acest contract este că, înainte ca pârâta să solicite înregistrarea mărcii în litigiu, exista deja o marcă LACTA, utilizată de reclamantă pentru produsele sale
lactate, produse pentru a căror comercializare şi livrare pârâta se obliga să acţioneze.
Prin urmare, intenţia pârâtei de a-şi apropria semnul distinctiv utilizat de partenerul său comercial a fost corect calificată de instantă ca fiind o dovadă de rea-credintă, iar acţiunea în anularea > > 7 » înregistrării mărcii a fost admisă în mod temeinic şi legal, în baza art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.
C.A. Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia civilă nr. 294/A
din 1 septembrie 2005, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 862/14 octombrie 2004, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a admis acţiunea formulată de reclamanta SC L. SA Giurgiu împotriva pârâţilor SC L.-N. C.l. 99 SRL şi
O.S.I.M., a anulat înregistrarea mărcii nr. 052636 LACTA, având ca titular pe pârâta SC L.-N. C.l. 99 SRL şi a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 106.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 19 septembrie 2002, O.S.I.M. a decis înscrierea în Registrul Naţional al Mărcilor a mărcii constând în denumirea LACTA cu element figurativ, pentru clasele 29 şi 35 de produse şi servicii, titulară fiind pârâta SC L.-N. C.l. 99 SRL, iar marca fiind înregistrată sub nr. 05636.
Pe baza probelor administrate, Tribunalul a reţinut că înregistrarea mărcii s-a făcut cu rea-crcdinţă, fiind incidente dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.
In acest sens, Tribunalul a constatat că SC L. SA a fost înregistrată la registrul comerţului cu activitate principală fabricarea produselor lactate şi brânzeturi lor, conform certificatului de înregistrare Seria A nr. 22653/13.06.2002, iar pârâta are ca activitate principală comerţ cu ridicata al produselor lactate, ouălor, uleiurilor şi grăsimilor comestibile, conform adresei nr. 25471/28.01.2004 emisă de Oficiul Registrului Comerţului.
Intre reclamantă şi pârâtă s-a încheiat, la data de 8 mai 2001, contractul de intermediere nr. 1854/2001 prin care pârâta, în calitate de intermediar, se obliga să identifice parteneri pentru reclamantă, în calitate de beneficiar, să mijlocească acceptarea ofertei de produse lactate, să asigure şi să controleze graficul de livrări conform comenzilor lansate de supermarket-urile din România. Conform acestui contract, intermediarul putea să asigure livrarea produselor marca LACTA către
supermarket-urile M. România, B. România, C. România şi S. şi către magazinele de pe raza oraşului Bucureşti.
Tribunalul a mai reţinut că reclamanta a încheiat cu Agenţia I.G. SRL un contract de promovare a produselor tip LACTA, în sensul stabilirii unei linii moderne pentru ambalarea produselor lactate, „picătura de lapte” regăsindu-se atât în logo, cât şi în ambalajele produselor lactate pentru adulţi.
Prin urmare, între părţile din proces au existat relaţii comerciale directe, aşa încât se poate deduce că pârâta avea cunoştinţă de faptul că produsele pe care se obligase să le promoveze purtau deja o marcă, având aceleaşi elemente figurative şi aceleaşi culori ca şi cea înregistrată, şi că această marcă, deşi neînregistrată, era folosită pe teritoriul României de către reclamantă încă din anul 1999, fiind destinată să individualizeze produsele fabricate de reclamanta SC L. SA.
Tribunalul a apreciat că scopul înregistrării efectuate de pârâtă nu a fost acela de a-şi proteja propriile produse, ci acela de a vinde ulterior marca reclamantei şi de a-i produce acesteia prejudicii în relaţiile cu partenerii comerciali şi consumatorii produselor LACTA, profitând de lipsa de diligenţă a reclamantei la înregistrarea aceleiaşi mărci.
Mai mult, de la data constituirii depozitului de către pârâtă, între părţi îşi produce efectele contractul de intermediere nr. 1854/2001, în baza căruia pârâta avea cunoştinţă că produsele fabricate de reclamanta SC L. SA purtau elementele revendicate, fiind chiar obligată să promoveze aceste produse.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC L.-N. C.I. 99 SRL.
In motivarea apelului, apelanta a invocat următoarele:
1. Instanţa nu s-a pronunţat asupra unei dovezi administrate, care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Astfel, deşi reclamanta invocase pentru dovedirea relci-credinţe faptul că a formulat plângere penală împotriva reprezentantului societăţii pârâte, d-na G.F., Tribunalul nu a ţinut seama de adresa depusă la dosar, care conţine răspunsul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu cu referire la dosarul penal nr. 172/P/2004.
Deşi instanţa a respins cererea reclamantei de suspendare a judecăţii în baza art. 244 pct. 2 C. proc. civ., cu motivarea că nu s-a început urmărirea penală, nu era îndreptăţită totuşi să nu ia considerare răspunsul Parchetului, depus de pârâtă la dosar, din care reieşea ncînceperea urmăririi penale.
2. Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii. Astfel, instanţa a reţinut că pârâta a invocat în apărare o serie de înscrisuri al căror conţinut a fost contestat de reclamantă, iar pârâta nu a fost în măsură să prezinte originalele acestor înscrisuri, aplicând astfel prevederile art. 139 alin. (1) C. proc. civ.
In opinia apelantei, faptul că ea a depus la dosar copii ale fax-urilor primite nu este de natură să conducă la concluzia că acestea nu au existat, fiind bine ştiut că de pe suportul de hârtie fax scrierea se şterge în cel mult 2-3 ani, ori cele în discuţie au o vechime mai mare de 5 ani.
Apelanta mai susţine că a depus la dosar o serie de înscrisuri din care rezultă că brandul sub care au fost vândute produsele reclamantei în reţeaua de supermarket-uri aparţine pârâtei, înscrisuri care însă nu se mai află la dosar, motiv pentru care le depune ca probe noi în cauză.
Totodată, instanţa a reţinut în mod greşit că elementele figurative revendicate de pârâtă au fost executate la cererea reclamantei de către Agenţie I.G. SRL în baza contractului nr. 2890/27.09.1989, câtă vreme reclamanta nu a fost în măsură să prezinte originalul contractului, fapt recunoscut şi la interogatoriu de către aceasta.
Ceea ce s-a depus la dosar este corespondenţa cu agenţia, din 26 noiembrie 1999, şi nu contractul, din care rezultă care au fost paşii de urmat şi obligaţiile agenţiei până la data de 10 decembrie 1999, în timp ce factura fiscală este datată 25 noiembrie 1999.
In acest mod, apelanta consideră că în mod greşit prima instanţă a reţinut că reclamanta ar fi dovedit crearea mărcii.
Intimata SC L. SA Giurgiu a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, cu motivarea că în mod corect prima instanţă a reţinut existenţa relei-credinţe a apelantei-pârâte la înregistrarea mărcii LACTA.
1. In ceea ce priveşte răspunsul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu în dosarul penal nr. 172/P/2004, intimata consideră că, chiar dacă plângerea penală formulată de ea a fost finalizată printr-o rezoluţie de ncîncepere a urmării penale, aceasta nu constituie un impediment în exercitarea unei acţiuni civile pentru anularea mărcii şi nici nu poate fi interpretată ca o dovadă a bunei-credinţă a apelantei.
Mai mult, între timp dosarul a fost restituit organelor de cercetare penală pentru redeschiderea şi reluarea ccrcctărilor penale, rezoluţia de ncîncepere a urmăririi penale fiind în prezent desfiinţată.
2. In ceea ce priveşte înscrisurile pe care şi-a întemeiat prima instanţă hotărârea, nu se poate susţine că o copie a unui fax ar satisface cerinţele art. 139 C. proc. civ.
înscrisurile din dosarul primei instanţe au fost emise chiar de apelanta-pârâtă, astfel încât, chiar şi în ipoteza în care ar fi fost transmise prin fax, originalul ar fi trebuit să se afle în arhiva emitentului.
3. Pe fond, intimata arată că în mod corect prima instanţă a reţinut împrejurarea că ea este cea care a comandat crearea mărcii agenţiei de publicitate I.G. SRL, care a utilizat marca şi care a intrat în relaţii comerciale cu pârâta, înainte ca aceasta să constituie depozitul reglementat al mărcii în litigiu.
In apel, a fost completată proba cu înscrisuri, apelanta depunând în copie o serie de adrese trimise intimatei.
Analizând probele dosarului prin prima criticilor formulate, Curtea constată că apelul este nefondat.
Aşa cum corect a reţinut prima instanţă, la data de 8 mai 2001, între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat contractul de intermediere nr. 1854 depus la dosar de reclamantă şi recunoscut de pârâtă prin adresa nr. 291/29.01.2004.
Prin acest contract, pârâta, în calitate de intermediar, s-a obligat să identifice parteneri pentru reclamantă, în calitate de beneficiar, să mijlocească acceptarea ofertei de produse lactate, să asigure şi să controleze graficul de livrări conform comenzilor lansate de supermarket-urile din România, menţionându-se expres că „intermediarul poate să asigure livrare produselor marca LACTA”.
Ceea ce demonstrează acest contract este că la data de 8 mai 2001, adică înainte ca pârâta să solicite înregistrarea mărcii în litigiu, exista deja o marcă LACTA utilizată de pârâtă pentru produsele sale lactate, produse pentru a căror comercializare şi livrare pârâta se obliga să acţioneze.
Din ambalajele produselor lactate ce au făcut obiectul acestui contract, reproduse în fotocopii la dosar, rezultă că pe acestea s-a aplicat marca alcătuită din elementul verbal LACTA şi dintr-un clement figurativ ce sugerează o picătură de lapte în cădere.
Pe aceleaşi ambalaje este tipărit numele producătorului, ca fiind SC L. SA Giurgiu.
Reclamanta a susţinut că elementul figurativ al mărcii a fost creat la comanda sa de către SC I.G. SRL, depunând în acest sens la dosar copia facturii fiscale nr. 6080340/26.11.1999. în ceea ce priveşte
contractul încheiat cu aceasta, la întrebarea nr. 4 a interogatoriul propus de pârâtă a arătat că nu-l poate depune la dosar, întrucât nu se află în posesia sa.
Ceea ce este însă esenţial în cauză nu-l reprezintă faptul că SC I.G. SRL ar fi realizat sau nu elementul figurativ al mărcii la comanda reclamantei, ci împrejurarea că reclamanta a utilizat această marcă, alcătuită din elementul verbal LACTA, identic cu numele său comercial, şi un element figurativ ce sugerează căderea unei picături de lapte.
De asemenea, faptul că reclamanta, în afară de acţiunea civilă intentată pentru anularea mărcii, a sesizat şi organele de cercetare penală pentru infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) şi art. 289 C. pen., pretins săvârşite de reprezentanta pârâtei G.F., iar această plângere nu s-a finalizat printr-o condamnare penală - aşa cum rezultă din ultima adresă a Parchetului Giurgiu nr. 172/P/2004/31.08.2005 -nu este suficient prin el însuşi să conducă la concluzia că pârâta a fost de bună-credinţă la înregistrarea mărcii.
In ceea ce priveşte înscrisurile despre care apelanta susţine că au fost greşit înlăturate de prima instanţă, Curtea constată pe de o parte că, într-adevăr, nu s-au depus originalele acestora, deşi cel puţin adresa nr. 1058/26.03.1999, fiind emisă de pârâtă, ar fi trebuit să se găsească în arhiva acesteia, câtă vreme se pretinde că a fost transmisă reclamantei prin fax.
Dincolo de acest aspect, din conţinutul celor două înscrisuri invocate, respectiv adresa nr. 1058/26.03.1999 pretins emisă de pârâtă şi, respectiv, adresa nr. 1092/30.03.1999 pretins emisă de reclamantă, nu rezultă decât că între părţi s-a purtat o corespondenţă în sensul ca produsele firmei L. să fie vândute sub un „brand sau o marcă unitară”.
Faptul că reclamanta a şi utilizat marca în litigiu, aplicând-o pe ambalajele produselor sale, a fost dovedit în cauză, în timp ce pârâta nu a putut dovedi că, anterior cererii de înregistrare a aceleiaşi mărci la
O.S.I.M., ar fi utilizat marca pentru serviciile prestate de ea, conform obiectului său de activitate şi contractului încheiat cu reclamanta.
Deşi apelanta a pretins că în apel depune la dosar înscrisuri noi, ce fac dovada îndreptăţirii sale la înregistrarea mărcii în litigiu, adresele ataşate nu sunt decât o seric de adrese trimise intimatei, prin carc îşi afirmă, dar nu dovedeşte, această îndreptăţire.
Prin urmare, intenţia pârâtei de a-şi apropria semnul distinctiv utilizat de partenerul său comercial a fost corect calificată de Tribunal
ca fiind o dovadă de rea-credinţă, iar acţiunea a fost admisă în mod temeinic şi legal în baza art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.
In baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a menţinut hotărârea primei instanţe şi a respins apelul ca nefondat.
| ← Anularea înregistrării modelului industrial. Obiectul... | Acţiune în plata despăgubirilor pentru sporul de valoare adus... → |
|---|
