Acţiune în contrafacere. Semn similar cu marca
| Comentarii |
|
(REEBOK/RUIBUK). Produse identice. Risc de confuzie
Legea nr. 84/1998, art. 35 alin. (2) lit. b)
Cele două semne în conflict - REEBOK şi RUIBUK - sunt similare, fapt relevant în contextul riscului de confuzie.
Această constatare se impune întrucât asemănarea pronunţată dintre cele două mărci este un indiciu important al probabilităţii confuziei pe care consumatorii o pot face între aceste semne, în sensul că publicul confundă fie semnele înseşi (modalitate cunoscută drept confuzie directă), fie întreprinderile de la care bunurile provin, în sensul că ar exista o legătură juridică între acestea chiar dacă distinge semnele ca fiind diferite (confuzia indirectă).
Probabilitatea de confuzie trebuie analizată cu referire la mărci ca ansamblu, luând în considerare că un consumator percepe
marca, în mod normal, ca întreg, fără o evaluare atentă a detaliilor, păstrând în minte elementul care induce mărcii caracterul distinctiv.
Fiind întrunite cerinţele presupuse de art. 35 alin. (2) lit. b), respectiv similaritatea mărcilor şi riscul de confuzie, alături de identitatea produselor, se constată săvârşirea de către pârâtă a unei fapte de încălcare a dreptului exclusiv al reclamantei asupra mărcii înregistrate.
C.A. Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia civilă nr. 231ZA
din 16 iunie 2005, nepublicată
Prin sentinţa nr. 659/19.05.2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti
- Secţia comercială în dosar nr. 15498/2003, a fost respinsă ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâtă, şi, totodată, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamanta R.l.L. în contradictoriu cu pârâta SC N.C.I. SRL, reţinându-se în considerente că reclamanta este titularul mărcii REEBOK înregistrate la O.S.I.M., astfel încât este dovedită condiţia de promovare a acţiunii în contrafacere.
In ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a reţinut că actele comerciale derulate de pârâtă asupra mărfurilor reţinute în vamă la cererea reclamantei nu aduc atingere dreptului la marcă, întrucât semnul inscripţionat pe aceste bunuri nu corespunde cu ccl înregistrat ca marcă, corespondenţă la carc se referă art. 1 pct. 13 lit. a) din Legea nr. 202/2000 modificată prin O.G. nr. 59/2002, raportată la pronunţia, transcrierea ori reprezentarea semnului.
întrucât similitudinea există numai în ce priveşte categoria de mărfuri destinate comerţului, respectiv încălţăminte sport, nu şi între semnele în conflict, nu operează prezumţia de confuzie prevăzută de art. 6 din lege, cu atât mai mult cu cât riscul confuziei nu există nici din punct de vedere fonetic, indiferent de pronunţia unui cititor a inscripţiei în limba engleză, română etc., nefiind întrunite cerinţele de aplicare a prevederilor art. 35 din Legea nr. 84/1998.
împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamanta, înregistrat sub nr. 1685/2004 la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia comercială, instanţă care, la termenul din 3.03.2005, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea sa către această secţie specializată, unde a fost înregistrată sub nr. 481/2005.
Prin motivele de apel s-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că semnele în conflict nu sunt similare, ignorând criteriile de apreciere a similarităţii prevăzute de Normele de aplicare a Legii nr. 84/1998, respectiv riscul de confuzie între semne sau produse/servicii, determinant la momentul achiziţionării bunului, şi caracterul distinctiv al mărcii - per se ori datorită reputaţiei dobândite.
Or, marca REEBOK are un caracter puternic distinctiv, atât în sine, cât şi datorită notorietăţii pe piaţa produselor sport, în speţă existând risc de confuzie indirectă, consumatorul putând crede că cele două însemne similare aparţin aceleiaşi întreprinderi sau unei întreprinderi aflate în raporturi contractuale cu titularul dreptului.
Apelanta-reclamantă a criticat sentinţa şi pentru caracterul contradictoriu al considerentelor expuse de instanţa de fond.
Astfel, se reţine, pe de o parte, că semnele în conflict nu sunt similare, însă în decursul argumentării se face de mai multe ori confuzie între noţiunile de identitate şi similaritate, folosindu-le pe ambele cu acelaşi sens, totodată utilizându-se termenul impropriu de „corespondentă” în loc de similaritate.
Pe de altă parte, argumentul privind prezumţia legală de confuzie este inutil, întrucât această prezumţie absolută operează numai în cazul identităţii atât a semnelor, cât şi a produselor pe care sunt aplicate însemnele, ceea ce nu este întrunit în speţă, situaţie în care a determina riscul de confuzie este atributul instanţei de judecată.
Apelanta a mai susţinut că, în mod greşit, instanţa a reţinut lipsa similitudinii fonetice, pronunţia celor două semne fiind cvasiidentică; chiar dacă scrierea mărcii a fost alterată în aşa fel încât să se evite şi identitatea grafică dintre semne, se păstrează similaritatea de ansamblu cu marca imitată, atât vizuală, cât şi auditivă.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate şi probatoriul administrat în cauză, Curtea apreciază că apelul este fondat.
Prin cererea dedusă judecăţi în cauză s-a solicitat ca instanţa să constate că mărfurile importate de pârâtă şi reţinute de către autorităţile vamale, conform Dcciziei Direcţiei Generale a Vămilor nr. 45331/MC/16.08.2003, aduc atingere drepturilor exclusive deţinute de reclamantă asupra mărcii REEBOK, şi, în consecinţă, să se dispună interzicerea importului şi a comercializării neautorizate de cătrc pârâtă a produselor purtând semne identice sau similare mărcii, susţinându-se că denumirea RUIBUK inscripţionată pe produsele pârâtei, fiind
similară mărcii înregistrate REEBOK, creează confuzie în rândul consumatorilor, aducând astfel atingere drepturilor asupra mărcii.
Conform art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, titularul mărcii poate cere instanţei de judecată să interzică terţilor să folosească, în activitatea lor comercială, fară consimţământul titularului, fie un semn identic mărcii pentru produse identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată [lit. a)], fie un semn care, dată fiind identitatea ori asemănarea sa cu marca ori identitatea/asemănarea produselor/serviciilor ce poartă semnul cu cele pentru care a fost înregistrată marca, ar crea în percepţia publicului un risc de confiizie, incluzând şi riscul de asociere a mărcii cu semnul [lit. b)].
Norma citată, invocată în motivarea cererii, reprezintă temeiul acţiunii civile în contrafacere, iar incidenţa sa în cauză presupune verificarea întrunirii cerinţelor răspunderii civile delictuale pentru faptă proprie, instituţie al cărei regim juridic se întemeiază atare acţiunea.
Existenţa unei fapte ilicite în această materie presupune săvârşirea de către terţ a unui act ori fapt de comerţ de natura celor prevăzute exemplificativ în art. 35 alin. (3) din lege, în vreuna dintre formele enumerate în art. 83 alin. (1) [cu referire la art. 35 alin. (2)], în cauză constatându-se că fapta constă în imitarea frauduloasă a mărcii protejate, reprezentând o contrafacere deghizată, care reproduce doar trăsăturile esenţiale ale mărcii uzurpate, noţiune care trimite la ipoteza similarităţii mărcilor în conflict sau a produselor sau serviciilor [art. 35 alin. (2) lit. b)].
Din această perspectivă, este necesară analiza acestei similarităţi, însă şi a existenţei unui risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere a mărcii cu semnul, cerinţe prevăzute de norma sus-menţionată, respectiv art. 35 alin. (2), şi esenţiale pentru a subzista fapta de contrafacere.
Sunt fondate susţinerile apelantei în sensul că prima instanţă nu a evaluat corespunzător aceste elemente specifice acţiunii, presupuse de aplicabilitatea diferitelor ipoteze din art. 35 alin. (2) (reţinând doar existenţa identităţii categoriei de produse: încălţăminte sport), cu atât mai mult cu cât, după cum corect a învederat apelanta, se utilizează în mod ncadccvat terminologia specifică materiei, inscrându-sc argumente contradictorii.
Astfel, se reţine în cuprinsul considerentelor că semnele în conflict „nu corespund'’, că „nu există identitate sau similitudine” între inscripţiile aplicate pe produsele părţilor cu interese contrare, în acelaşi timp,
însă, că marca REEBOK „nu este identică” semnului RUIBUK, constatări ce vădesc o confuzie între noţiunile de identitate şi similaritate şi utilizarea termenului impropriu de „corespondenţă” în loc de similaritate.
Pe de altă parte, deşi Tribunalul reţine generic lipsa identităţii de pronunţie, transcriere sau reprezentare, cu consecinţa imposibilităţii unei confuzii între semne din punct de vedere fonetic, atare constatare nu este demonstrată, fapt ce echivalează cu absenţa motivelor de fapt şi de drept ale respingerii cererii.
In acest context, Curtea urmează a reevalua fondul cauzei în raport de susţinerile şi apărările părţilor, precum şi materialul probator administrat în cauză, fapt posibil în considerarea caracterului devolutiv al căii de atac declarate, conform art. 295 alin. (1) C. proc. civ.
In ceea ce priveşte fapta ilicită, Curtea apreciază că cele două semne în conflict - REEBOK şi RUIBUK - sunt similare, fapt relevant în contextul riscului de confuzie, după cum corect a susţinut apelanta, urinând ca cele două cerinţe să fie analizate împreună.
Această constatare se impune întrucât asemănarea pronunţată dintre cele două mărci este un indiciu important al probabilităţii confuziei pe care consumatorii o pot face între aceste semne, în sensul că publicul confundă fie semnele înseşi (modalitate cunoscută drept confuzie directă), fie întreprinderile de la care bunurile provin, în sensul că ar exista o legătură juridică între acestea, chiar dacă distinge semnele ca fiind diferite (confuzia indirectă).
Nu este vorba despre o simplă asociere între semne, care, prin ea însăşi, deşi necesară din perspectiva cerinţelor art. 35 alin. (2) lit. b), nu este suficientă pentru crearea riscului confuziei în mintea consumatorilor.
In acest context, probabilitatea de confuzie trebuie analizată cu referire la mărci ca ansamblu, luând în considerare că un consumator percepe marca, în mod normal, ca întreg, fară o evaluare atentă a detaliilor, păstrând în minte elementul care induce mărcii caracterul distinctiv.
Trebuie avut în vedere consumatorul mediu al produselor în discuţie (încălţăminte sport), rezonabil de bine informat în domeniu şi de precaut în alegerea produsului, însă cu un nivel mediu de discernământ, mai exact de atenţie în distingerea produselor similare.
Din această perspectivă, se reţine că semnele în discuţie reprezintă denumiri fanteziste, fără vreun clement descriptiv, cu vreo referire la natura ori conţinutului produsului, ceea ce semnifică, din punctul de
vedere al mărcii protejate prin înregistrare, un pronunţat caracter distinctiv.
Diferenţa dintre denumiri este dată, în primul rând, de vocalele din conţinutul primei silabe, însă aceasta este vizibilă doar în modul de grafică, întrucât fonetic atare diferenţă se reduce la o singură vocală, prima din grafie („E” în cuvântul REEBOK, respectiv „U” în RUIBUK).
Aceasta deoarece marca aparţinând unui producător britanic se pronunţă în contextul foneticii engleze (vocala dublă „E" se transformă în „1”), fapt necontestat în cauză, în timp ce pentru semnul pârâtei nu s-a relevat o pronunţare aparte de cea viabilă în fonetica limbii române.
Această diferenţă fiind minimă, fapt întărit de rolul determinant al consoanei „R” în compunerea prefixului, este aproape imperceptibilă din punct de vedere auditiv, trecând neobservată de consumatorul obişnuit.
Aceeaşi constatare se reţine şi în ceea ce priveşte vocala ultimă, diferită în cele două denumiri („O” în REEBOK şi „U” în RUIBUK), în condiţiile în care consoana ce o preccde este identică în ambele. Mai mult, cele două vocale sunt închise sau semideschise, ceea ce înseamnă că sunt indiferente din punct de vedere auditiv, accentuând consoana sonoră („B”), litera se distinge în ultima silabă, fiind tare din punct de vedere fonetic (consoană „explozivă", conform Dicţionarului explicativ al limbii române). Prezenţa unui sufix aproape identic, precum şi a primei litere identice „R”, elemente plasate în contextul unui singur cuvânt cu număr egal de silabe - 2, determină o rezonanţă fonetică asemănătoare a cuvintelor supuse comparării, ce se pronunţă într-un mod similar.
Aceleaşi elemente determină o similaritate şi în plan vizual, în contextul în care denumirea RUIBUK este inscripţionată cu litere cu dimensiuni relativ mici, distingându-se printr-o grafie aparte (în sens de originalitate, asemănător literelor italice, însă, ca şi dimensiune, fiind mai mari decât restul) doar prima şi ultima literă, adică două dintre literele comune cu cele ale mărcii înregistrate.
Aceste caracteristici relevante determină ca semnele să fie uşor de confundat de către consumatorul obişnuit, care are doar amintirea mărcii, fară a compara direct produsele, fapt care, în condiţiile unor categorii de produse identice, echivalează cu o confuzie directă.
Pe baza celor expuse, Curtea conchide în sensul că sunt întrunite cerinţele presupuse de art. 35 alin. (2) lit. b), respectiv similaritatea mărcilor şi riscul de confuzie, alături de identitatea produselor, motiv
pentru care constată săvârşirea de către pârâtă a unei fapte de încălcare a dreptului exclusiv al reclamantei asupra mărcii înregistrate.
Este de precizat că este ineficientă, în analiza presupusă de speţă, şi raportarea la notorietatea mărcii REEBOK, invocată de titular, în contextul unei apărări ce exclude notorietatea, anume al invocării unei mărci înregistrate, protejată ca atare de lege [doar în ipoteza de la lit. c), a produselor/serviciilor diferite, s-ar fi justificat recunoaşterea notorietăţii, vorbindu-se despre aşa-zisa „diluţie” a mărcii; nu se va insista asupra acestor aspecte ce nu formează obiectul prezentei judecăţi].
Prin derogare de la regulile de drept comun prevăzute de art. 998 şi art. 999 C. civ., titularul mărcii încălcate este scutit de obligaţia dovedirii culpei în săvârşirea faptei ilicite, legiuitorul prezumând existenţa vinovăţiei autorului, în considerarea statutului de comerciant în exerciţiul căruia a fost săvârşită fapta. Aşadar, este suficientă dovedirea unui atare statut pentru a opera prezumţia legală relativă, iar în cauză nu a fost răsturnată această prezumţie.
întrunite fiind cerinţele răspunderii delictuale în persoana pârâtei în privinţa obiectelor de natura celor reţinute în vamă, inscripţionate cu semnul RUIBUK, faţă de considerentele expuse, Curtea a constatat că pretenţiile deduse judecăţii sunt întemeiate, sens în care a admis cererea, ca urmare a admiterii apelului şi a schimbării în parte a sentinţei, în baza art. 296 C. proc. civ.
In consecinţă, a constatat că mărfurile reţinute prin Decizia nr. 45331/2003 emisă de Direcţia Generală a Vămilor aduc atingere dreptului exclusiv al reclamantei asupra mărcii REEBOK şi a dispus măsurile prevăzute de art. 35 alin. (3) din Legea nr. 84/1998, respectiv interzicerea importului şi a comercializării de către pârâtă a produselor purtând însemnul RUIBUK.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, respectiv cea de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, ce nu a fost atacată prin calea de atac declarată în cauză şi nu a făcut obiectul prezentei judecăţi.
Notă: Se arată în motivarea hotărârii, printre altele, că: „Nu este vorba despre o simplă asociere între semne, care, prin ea însăşi, deşi necesară din perspectiva cerinţelor art. 35 alin. (2) lit. b), nu este suficientă pentru crearea riscului confuziei în mintea consumatorilor”.
în realitate, deşi este real că doar riscul de asociere nu este suficient pentru a atrage aplicarea art. 35 alin. (2) lit. b) [ca, de altfel, nici indisponibilitatea prevăzută de art. 6 alin. (1) lit. c)], asocierea la care
se referă textul nu este nici necesară pentru existenţa riscului de confuzie.
Aceasta deoarece există situaţii în care publicul poate să confunde mărcile, direct sau indirect, atribuind produselor ori serviciilor vizate fie o origine comună, fie una înrudită economic, fără ca la această confuzie să ajungă prin intermediul unei asocieri a semnelor.
Conceptul „riscului de asociere” a fost dezvoltat în Benelux, ca fiind posibilitatea ca un consumator confruntat cu un semn să poată face asocieri, să-şi amintească de marca cunoscută lui.
Sintagma „risc de confuzie incluzând şi riscul de asociere” a fost preluată în legea română din Directiva Consiliului Comunităţilor Europene nr. 89/104/21 decembrie 1988.
Pentru că această sintagmă nu permitea a se concluziona fără echivoc dacă riscul de asociere este prevăzut ca o alternativă la riscul
de confuzie sau nu, a fost necesară interventia Curţii de Justitie a
i > i
Comunităţilor Europene, care, în cauza Puma/Sabel a interpretat, iar în cauza Canon/Cannon a confirmat că art. 4(1 )(b) al Directivei se aplică numai atunci când există risc de confuzie, conceptul riscului de asociere nefiind o alternativă la cel al riscului de confuzie, ci servind doar la definirea scopului acestuia.
| ← Calitate procesuală activă. Primărie/Primar. Reprezentare... | Calitatea procesuală pasivă a statului român reprezentat de... → |
|---|
