Acţiune în rectificare de carte funciară. Formulare pe cale principală. Lipsa cazurilor prevăzute de art. 34 din Legea nr. 7/1996
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 4450/R din 26 octombrie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 10.785 din 51.12.2011 a Judecătoriei Bistriţa, pronunţată, s-a respins ca fiind neîntemeiată acţiunea civilă având ca obiect „rectificare carte funciară” formulată de reclamanta Societatea Cooperativă De Consum F. Bistriţa-Năsăud în contradictoriu cu pârâta GRUP SCOLAR S. ca fiind neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin încheierea de carte funciară emisă la data de 09.09.1998 de Judecătoria Bistriţa în Dosarul 5024/1998 cf, s-a dispus ca asupra imobilului şcoală cu 8 săli de clasă, înscris în CF 7056 Bistriţa, nr. topo 1714, 1715, 1716, să se înscrie dreptul de proprietate în favoarea Grupului Şcolar de Cooperaţie Bistriţa. La baza acestei înscrieri a stat Nota de constatare nr. 11.947/11.06.1998 emisă de Consiliul Local al Municipiului Bistriţa şi documentaţia tehnică întocmită de expertul C.I..
Conform art. 34 din Legea 7/1996 (aplicabilă în cauză) „orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că: 1. înscrierea sau actul în
temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; 2. dreptul înscris a fost greşit calificat; 3. nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea”.
Din această reglementare legală, rezultă că acţiunea în rectificarea cărţii funciare are un caracter subsidiar, faţă de acţiunea în constatarea nevalabilităţii înscrierii sau titlului. Prin urmare este necesar ca anterior dispunerii rectificării cărţii funciare, să se constate printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabile sau dreptul înscris a fost greşit calificat sau nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris, ori au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.
Reclamanta a solicitat rectificarea înscrierii în cartea funciară CF 7056 Bistriţa a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei Grupul Şcolar de Servicii Bistriţa şi înscrierea dreptului de proprietate asupra construcţiei şcoală în favoarea sa, fără a solicita în prealabil a se constatata nevalabilitatea înscrierii existente în cartea funciară, în favoarea pârâtei.
Ori, pentru argumentele mai sus înfăţişate, acţiunea de rectificate a cărţii funciare nu a putut fi admisă atâta timp cât nu s-a constatata printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă existenţa uneia dintre situaţiile prevăzute de art. 34 din Legea 7/1996, motiv pentru care instanţa de fond a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte cererea reclamantei de a se constatata că în calitate de succesoare în drepturi IJECOOP-UJCC Bistriţa-Năsăud a dobândit dreptul de proprietate prin edificare asupra construcţiei „şcoala de cooperaţie cu 8 săli” de clasă cu regim de înălţare P+2E, situată în Bistriţa, b-dul R. nr. 41, s-au reţinut următoarele:
Sub un prim aspect această cerere în constatare tinde a dovedi împotriva înscrierii în cartea funciară. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, asupra imobilului şcoală cu 8 săli de clasă, înscris în CF 7056 Bistriţa, nr. topo 1714, 1715, 1716, este înscris dreptul de proprietate în favoarea Grupului Şcolar de Cooperaţie Bistriţa. Conform principiului forţei probante a înscrierii în cartea funciară, un drept real înscris în cartea funciară în
favoarea unei persoane este prezumat că există, înscrierea fiind considerată a fi exactă. Astfel încât, ca o consecinţă a respingerii capătului de cerere privind rectificarea înscrierii din cartea funciară, s-a impus respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat.
Pe de altă parte, nu s-ar putea aprecia că reclamanta a dobândit prin edificare dreptul de proprietate asupra construcţiei în discuţie deoarece reclamanta nici nu exista la data emiterii autorizaţiei de efectuare a lucrărilor (de care a înţeles să se prevaleze), în 1972. În altă ordine de idei, existenţa unei autorizaţii de construcţii nu conduce în mod automat la concluzia că respectiva construcţie s-a şi realizat. Tocmai de aceea este necesară încheierea unui proces verbal de recepţie a lucrărilor sau o notă de constatare, la finalizarea lucrărilor. Ori, reclamanta a înţeles să se prevaleze în dovedirea cererii sale de autorizaţia pentru executare de lucrări nr. 9492/257/18.XII.1972, invocând în susţinerea ei prevederile art. 55 alin. 1 din Legea 7/1996, conform cărora dreptul de proprietate se înscrie în cartea funciară în baza autorizaţiei de construcţie. Acest text legal însă nu are aplicabilitate în cauză, ci trebuie avută în vedere legislaţia există la data emiterii autorizaţiei de construcţie (1972) şi efectele pe care le puteau produce sub imperiul respectivelor legi, faptul construirii, raportat şi la scopul pe care în aveau organizaţiile cooperativiste la acea dată. Ori conform Decretului 133/1949 acestea au fost create pentru ca să „contribuie la dezvoltarea vieţii economice în folosul poporului şi la mărirea venitului naţional. Ele îşi desfăşoară activitatea în cadrul Planului de Stat şi constituie un factor important în lupta pentru construirea socialismului în Republica Populară Română”. Faţă de scopul în avut în vedere la înfiinţarea organizaţiilor cooperativiste, aceste entităţi deşi aveau organizare proprie şi personalitate juridică, administrau şi gestionau bunuri proprietatea statului „pentru mărirea venitului naţional”, fiind de notorietate că în regimul comunist proprietatea era preponderent a statului.
Astfel, faptul că reclamanta societatea cooperativă de consum F. Bistriţa-Năsăud este continuatoarea în drepturi a IJECOOP - UJCC Bistriţa-Năsăud, nu duce în mod automat la concluzia că aceasta a dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiei în discuţie, atâta timp cât din probele administrate în cauză nu rezultă faptul că acest imobil se afla la data reorganizării entităţii în discuţie, în patrimoniul acesteia.
Pentru toate argumentele înfăţişate s-a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată şi s-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către pârâtă.
Prin decizia civilă nr. 83/A/din 28.06.2012 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta F. Bistriţa-Năsăud, împotriva sentinţei civile nr. 10.785/2011 pronunţată de Judecătoria Bistriţa. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că soluţia defavorabilă dată demersului juridic promovat de reclamanta apelantă este corectă, însă consideraţiile ce o susţin sunt următoarele:
Aşa cum bine sesizează reclamanta apelantă , abordarea procesuală a cererii adresată instanţei nu este conformă conţinutului acesteia, cele două petite ale acţiunii (constatarea că reclamanta, în calitate de succesor în drepturi a IJECOOP - UJCC Bistriţa-Năsăud, a dobândit un drept de proprietate prin edificare asupra construcţiei „Şcoala de Cooperaţie cu 8 săli de clasă în regim de înălţime P+2E” situată în loc. Bistriţa, B-dul R., nr. 41 (nr. vechi 45) şi rectificarea în CF 55755 (provenită din conversia pe hârtie a CF nr. 7056) a mun. Bistriţa, nr. top 1714, 1715, 1716, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate asupra construcţiei „Şcoală de Cooperaţie cu 8 săli de clasă în regim de înălţime P+2E” în favoarea pârâtei (denumire veche Grup Şcolar
de Cooperaţie Bistriţa) şi al înscrierii dreptului de proprietate prin edificare a construcţiei „Şcoală de Cooperaţie cu 8 săli de clasă în regim de înălţime P+2E” în favoarea reclamantei) trebuind soluţionate în ordinea formulării, cel dintâi nefiind subsecvent secundului, ci dimpotrivă determinant pentru justa sa soluţionare.
Din acest punct de vedere, se observă însă că prima instanţă a optat pentru o dublă perspectivă, după cum rezultă din motivarea alternativă a soluţiei pronunţată, expusă în partea finală a considerentelor hotărârii judecătoreşti, în cadrul căreia examinarea pretenţiilor corespunde ordinii fireşti în raport de obiectul pricinii fixat de însăşi reclamanta prin acţiunea introductivă.
Concluzia la care s-a ajuns este judicioasă. Alegaţiile reclamantei-apelante referitoare la calitatea sa de succesor în drepturi a constructorului imobilului litigios, în privinţa căruia reclamă dobândirea dreptului de proprietate prin faptul edificării, nu se impun a fi verificate în calea de atac întrucât, pe de o parte, ele nu fac obiect de dispută procesuală nefiind contestate de pârâtă, iar pe de altă parte, sunt confirmate de prima instanţă. Considerentul respingerii acţiunii nu este însă lipsa acestei calităţi în persoana reclamantei, ci neîndeplinirea condiţiei esenţiale a apartenenţei imobilului la patrimoniul antecesoarei în drepturi.
Această statuare a primei instanţe este legală şi temeinică, impunându-se a fi păstrată. Dovezile cauzei atestă neechivoc afirmaţiile reclamantei apelante privitoare la autorizarea în anul 1972 a edificării de către antecesoarea sa a imobilului şcoală cu 8 săli şi laboratoare pe terenul aparţinând statului român asupra căruia i s-a transmis fără termen şi plată dreptul de administrare, construcţia urmând a fi realizată din trimestrul III al anului 1972 până în trimestrul III al anului 1973. Construirea de către UJCC Întreprinderea Economică Judeţeană IJECOOP Bistriţa a şcolii Grupului şcolar cooperatist Bistriţa nu semnifică însă dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiei prin simplul fapt al edificării. Acest unic argument al acţiunii nu este suficient pentru a fundamenta pretenţia afirmată. Pe de o parte lipsesc orice probe care să demonstreze realizarea investiţiei exclusiv din patrimoniul IJECOOP- UJCC Bistriţa-Năsăud, intrarea şi evidenţierea şcolii în patrimoniul constructorului, transmiterea ulterioară a folosinţei către Grupul Şcolar de Cooperaţie Bistriţa, organizat ca unitate de învăţământ împreună cu CENTROCOOP, în circumstanţele temporale ale epocii în care preponderent organizaţiile cooperatiste administrau şi gestionau bunuri proprietatea statului . De remarcat că înscrisurile exhibate prezumă o altă stare de fapt decât cea afirmată de reclamantă, cât timp expres menţionează că „ la darea în folosinţă a noului local de şcoală, clădirea în care funcţionează în prezent şcoala de cooperaţie va fi pusă la dispoziţia Comitetului executiv al Consiliului popular al oraşului Bistriţa, pentru I.C.S.” Mai mult decât atât, ex lege (art. 166 din Legea nr. 84/1995, reluate de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011) baza materială aferentă procesului de instruire şi educaţie realizată din fondurile statului sau din fondurile instituţiilor şi întreprinderilor sau organizaţiilor de stat în perioada anterioară datei de 22 decembrie 1989 s-a reintegrat în patrimoniul Ministerului învăţământului, al instituţiilor şi unităţilor de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică din sistemul învăţământului de stat. De altfel şi terenul de sub construcţie a devenit proprietate publică, dreptul de administrare nemaifiinţând cel puţin de la momentul includerii terenului în domeniul public. Ca atare dobândirea în patrimoniu a imobilului litigios de către constructor şi transmisiunea patrimonială înşiruită în raport de transformările suferite în timp de persoana juridică-constructor, de la acesta la reclamanta
apelantă, nu este dovedită în privinţa imobilului şcoală, astfel că pretenţia dedusă judecăţii nu a putut fi satisfăcută.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 296 Cod proc. civ. tribunalul a respins apelul declarat ca nefondat. Intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.
împotriva acestei decizii reclamanta F. Bistriţa-Năsăud a declarat recurs, în termen legal, solicitând instanţei admiterea acestuia, în principal, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că argumentul tribunalului potrivit căruia construirea de către U.J.C.C. - .I.J.E.C.O.O.P. Bistriţa nu semnifică dreptul de proprietate asupra construcţiei prin simplul fapt al edificării este nefondată deoarece construcţia respectivă a fost edificată de către antecesoarea recurentei în baza autorizaţiei de construcţie nr. 9492/257/ 18.12.1972, aspect confirmat şi în nota de constatare, pe un teren asupra căruia a dobândit un drept de administrare în baza deciziei nr. 246/1972 emisă de Consiliul Popular al jud. Bistriţa-Năsăud, teren înscris în C.F. nr. 55755 Bistriţa, construcţie executată de Întreprinderea Judeţeană de Construcţii Montaj în baza contractului de antrepriză nr. 2211/1973, evident din surse proprii de finanţare.
Odată edificată această construcţie a intrat în patrimoniul antecesoarei recurentei pentru că nu există nici un document din care să rezulte că aceasta ar fi edificat construcţia în numele şi pentru altă persoană sau municipiul Bistriţa în acest sens sunt şi prevederile art. 11, art. 12, art. 18 şi art. 21 din Legea nr. 6/1970.
Prin decizia nr. 1858/11.05.2004 Î.C.C.J.- Secţia de contencios administrativ a statuat că este de necontestat că, înainte de anul 1989, alături de proprietatea socialistă de stat, ca formă a fostei proprietăţi socialiste, exista proprietatea cooperatistă în cadrul căreia se susţine că socializarea mijloacelor de producţie se realiza la scara fiecărei cooperative în parte. Cooperativele ca persoane juridice erau titularele acestui drept, opozabil erga omnes, deci inclusiv statului, asupra bunurilor din patrimoniul lor. În măsura în care, după 1999, cooperativele nu s-au desfiinţat pe căile prevăzute de lege sau în fapt, ele au rămas titulare ale dreptului de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul lor, terenuri, construcţii, mijloace fixe, astfel încât nici un alt subiect de drept, oricare ar fi el, inclusiv statul, nu ar putea împiedica exerciţiul acestui drept.
În speţă, chiar în ipoteza în care ar fi fost vorba despre ridicarea unor construcţii de către cooperative pe terenuri proprietate de stat (la acea vreme proprietate socialistă de stat) aceasta s-a făcut pe temeiul unor raporturi juridice pe baza cărora a fost constituit un drept de folosinţă în folosul cooperativelor, asupra acelor terenuri, iar cooperativele au dobândit un drept de proprietate asupra construcţiilor astfel realizate, drept opozabil erga omnes inclusiv statului.
Din acest punct de vedere, rămâne fără efect eventuala neînscriere a lor în cărţile funciare deoarece este vorba de drepturi extratabulare exercitate ca atare de titularii lor.
O eventuală evidenţiere în inventarele unităţilor administrativ-teritoriale ca bunuri proprietate publică a statului nu este de natură a pune în discuţie dreptul de proprietate al cooperativelor asupra construcţiilor ridicate de ele pe acele terenuri.
Probatoriul administrat în cauză a fost insuficient, iar reclamanta a solicitat instanţei de apel audierea unui martor, solicitare care a fost respinsă.
Art. 166 din Legea nr. 84/1995 este inoperant întrucât se referă la baza materială realizată din fondurile statului sau din fondurile instituţiilor şi întreprinderilor sau
organizaţiilor de stat, ori antecesoarea recurentei şi recurenta nu se încadrează în aceste categorii potrivit art. 1 din Legea nr. 6/1970.
De altfel, prin Legea nr. 354/2004 s-a introdus alin. 41 al art. 166 din Legea nr. 84/1996 prin care se precizează că nu fac parte din domeniul public al municipiilor terenurile şi clădirile deţinute de unităţile de învăţământ în baza unor contracte de închiriere sau comodat, proprietarii acestora fiind alte persoane fizice sau juridice, or, între Inspectoratul Şcolar al jud. Bistriţa-Năsăud şi recurentă există un contract de comodat pentru imobilul în litigiu.
Pârâtul intimat, deşi legal citat, nu şi-a delegat reprezentant în faţa instanţei şi nu a depus întâmpinare prin care să-şi exprime poziţia procesuală.
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reţine următoarele:
Art.304 pct.7 C.pr.civ. prevede că, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate, atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Motivarea hotărârii judecătoreşti constituie o garanţie pentru părţi împotriva eventualului arbitrariu judecătoresc şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se exercita în mod real controlul judiciar.
Verificând hotărârea instanţei de apel din această perspectivă, Curtea constată că aceasta respectă, întru-totul, prevederile art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civ. potrivit căruia, hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde: motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Astfel, tribunalul a arătat pe larg care au fost considerentele de fapt şi de drept pentru care a respins apelul declarat de reclamantă.
Pe de altă parte, Curtea reţine că atunci când se examinează o hotărâre, sub aspectul motivării ei, trebuie să se distingă între motivele de apel, mijloacele de apărare şi argumentele invocate de părţi, instanţa având obligaţia de a analiza numai motivele de apel, mijloacele de apărare şi, pronunţându-se asupra lor, să motiveze soluţia dată, nu şi argumentele pe care părţile le-au invocat în susţinerea acestora, ceea ce în speţă tribunalul a respectat pe deplin, astfel încât acest motiv de recurs, în opinia Curţii, nu este întemeiat.
Motivul de nelegalitate reglementat de art.304 pct.8 C.pr.civ. invocat de reclamanta recurentă trebuie să precizeze în mod concret care este actul pretins denaturat de către instanţa de judecată şi în ce constă denaturarea lui, o simplă afirmaţie făcută în acest sens nefiind suficientă pentru a decide modificarea hotărârii recurate.
Denaturarea actului înţelesului actului juridic are loc atunci când concluziile instanţelor de fond deduse din interpretarea actului sunt în mod evident eliminate şi contrazise prin sensul clar şi vădit neîndoielnic al termenilor şi conţinutului actului interpretat.
Prin urmare, Curtea constată că motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 C.pr.civ. a fost invocat de reclamantă în mod formal, fără ca acesta să dezvolte în vreun mod critica de nelegalitate raportat la vreun act juridic pretins interpretat greşit de către instanţa de fond astfel încât Curtea se află în imposibilitatea verificării hotărârii atacate din această perspectivă, considerent pentru care sentinţa recurată urmează a fi analizată în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ.
Astfel, este real că prin Decizia nr.246/01.08.1972 a Comitetului executiv al Consiliului popular al jud. Bistriţa Năsăud s-a transmis, fără termen şi fără plată, din administrarea Comitetului executiv al Consiliului popular al oraşului. Bistriţa, în administrarea Intreprinderii judeţene economice a cooperativelor de consum Bistriţa, terenul neproductiv în suprafaţă de 1415 mp situat în oraşul Bistriţa, înscris în CF nr.2108 şi nr.3395 Bistriţa, nr.top.1714,1715 şi 1716, în scopul construirii unei şcoli pentru pregătirea cadrelor din cooperaţie. Construcţia şcolii va începe în trimestrul III al anului 1972 şi se va termina în trimestrul III al anului 1973.
Ca urmare a cererii adresată de UJCC Intreprinderea Economică Judeţeană, Comitetului executiv al Consiliului popular al jud. Bistriţa Năsăud, la data de 18.12.1972, a emis autorizaţia pentru executare de lucrări nr.9492/257/1972, prin care s-a autorizat executarea lucrării „Şcoală cu 8 săli de clasă şi laborator” din oraşul Bistriţa, B-dul R.i nr.45.
Ulterior, la data de 01.03.1973, între Intreprinderea judeţeană de Construcţii Montaj Bistriţa, în calitate de antreprenor general şi IJECOOP Bistriţa, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de antrepriză nr.2211/1973 având ca obiect construcţia Şcoala cu 8 săli de clasă la Grupul Şcolar cooperatist.
Conform CF nr. 7056 Bistriţa, nr. topo 1714, 1715, 1716, prin încheierea de carte funciară nr.5024 emisă la data de 04.09.1998 de Judecătoria Bistriţa, în dosarul 5024/1998 cf, s-a dispus ca în baza deciziei nr.246/1972 dată de Consiliul popular al jud.Bistriţa Năsăud şi a documentaţiei anexate, asupra imobilului teren de sub A+1 adus din CF nr.2108 , 3395, în suprafaţă de 1415 mp, s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea Statului Român, în administrarea F. Bistriţa, fără termen şi fără plată, iar asupra imobilului şcoală cu 8 săli de clasă, s-a întabulat dreptul de proprietate, cu titlu de edificare, în favoarea Grupului Şcolar de Cooperaţie Bistriţa. La baza acestei înscrieri a stat Nota de constatare nr. 11.947/11.06.1998 emisă de Consiliul Local al Municipiului Bistriţa şi documentaţia tehnică întocmită de expertul C.I..
Ulterior, imobilul mai sus arătat s-a transcris în CF nr.55755 Bistriţa, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.7056, iar prin Încheierea de cf nr.30790/13.10.2010, asupra imobilului teren s-a întabulat dreptul de proprietate, dobândit prin lege (HG nr.527/15.06.2010), domeniul public, în cotă de 1/1, în favoarea Municipiului Bistriţa.
Acţiunea reclamantei a fost respinsă de instanţa de fond pe considerentul că, deşi F. Bistriţa-Năsăud este continuatoarea în drepturi a IJECOOP - UJCC Bistriţa-Năsăud, aceasta din urmă fiind beneficiara autorizaţiei de construire a şcolii, r cu 8 săli de clasă, reclamanta nu a dovedit că aceasta a dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiei în discuţie, respectiv apartenenţa imobilului la patrimoniul acesteia, urmată de transmiterea firească şi succesivă a construcţiei în patrimoniul reclamantei.
Contrar susţinerilor recurentei care se limitează a afirma doar că imobilul construcţie a fost executat de Intreprinderea judeţeană de Construcţii Montaj Bistriţa evident din surse proprii de finanţare şi că odată edificată această construcţie a intrat în patrimoniul antecesoarei recurente, Curtea constată că aceasta nu a probat în nici un fel simplele afirmaţii făcute, în condiţiile în care potrivit art.1169 C.civ, în vigoare la data introducerii acţiunii civile, impuneau ca sarcina probei revine reclamantei.
În aceste condiţii, împrejurarea că nu există nici un document din care să rezulte că antecesoarea recurentei ar fi edificat construcţia în numele şi pentru o altă persoană
sau Municipiul Bistriţa nu este de natură să probeze concluzia alegată de recurentă privitoare la faptul că şcoală a intrat patrimoniul antecesoarei sale.
Recurenta a invocat prevederile art.11 din Legea nr.6/1970 cu privire la organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum potrivit cărora, „Organizaţiile şi întreprinderile cooperaţiei de consum îşi păstrează fondurile disponibile în conturi deschise la unităţile bancare de stat care efectuează operaţiunile lor de decontare” şi cele ale art.12 din aceeaşi lege care prevedeau că „Organizaţiile cooperaţiei de consum sînt obligate sa verse către stat impozite şi taxe pentru activitatea pe care o desfăşoară, în temeiul dispoziţiilor legale în vigoare”.
De asemenea, a invocat dispoziţiile art.18 din acelaşi act normativ conform cărora „Bunurile mobile şi imobile, mijloace fixe, proprietate a organizaţiei cooperaţiei de consum, nu pot fi transmise în proprietate sau date în folosinta decît numai cu plata şi în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege şi statut.
Bunurile arătate în alineatul precedent nu pot fi urmărite de creditorii organizaţiei cooperatiste şi nici de creditorii personali ai membrilor cooperatori.
Cu excepţia dobîndirii de către stat prin prescripţia achizitiva sau posesia de buna credinţa, bunurile imobile, mijloacele fixe, proprietate a organizaţiei cooperaţiei de consum, nu pot fi dobîndite de terţi prin prescripţie achizitiva, iar bunurile mobile, mijloacele fixe proprietate a aceloraşi organizaţii nu pot fi dobîndite de terţi prin posesia de buna credinţa.
Acţiunea în revendicare a bunurilor arătate în alineatele precedente este imprescriptibila” precum şi cele ale art.21 care stipulau că „Proprietatea organizaţiilor cooperaţiei de consum este ocrotită de stat.
Statul sprijină organizaţiilor cooperaţiei de consum în realizarea obiectivelor
lor, prin:
a) aprovizionarea cu mărfuri, materii prime, materiale, utilaje, instalaţii şi mijloace de transport din fondul central şi prin autorizarea de procurari directe, în scopul îndeplinirii sarcinilor;
b) acordarea de credite;
c) politica de impozite privind activitatea organizaţiilor şi întreprinderilor cooperaţiei de consum;
d) atribuirea de terenuri în folosinta din fondul funciar al statului;
e) transmiterea în proprietate cît şi repartizarea în folosinta temporară de imobile sau părţi de imobile din fondul de stat în condiţiile prevederilor legale;
f) asistenta tehnica de specialitate, la cererea organizaţiilor cooperaţiei de
consum;
g) efectuarea controlului economico-financiar de către organele de stat, la cerere, pentru îndeplinirea sarcinilor de control ce revin organizaţiilor cooperaţiei de consum;
h) alte măsuri necesare pentru buna desfăşurare a activităţii organizaţiilor cooperaţiei de consum”.
În acest sens, dispoziţiile legale de care recurenta s-a prevalat, pentru prima dată în calea de atac a recursului, cu încălcarea art.316 raportat la art.298 coroborat cu art.294 alin.1 C.pr.civ, respectiv art.11, art.12, art.18 şi art.21 din Legea nr.6/1970, nu sunt aplicabile în speţă deoarece recurenta nu a reuşit să probeze că imobilul construcţie a fost
construit din fondurile proprii, a fost inclus în patrimoniul IJECOOP - UJCC Bistriţa-Năsăud, cu alte cuvinte că a fost dobândit în mod legal în proprietatea antecesoarei sale.
Simplul fapt al construirii de către UJCC - Întreprinderea Economică Judeţeană IJECOOP Bistriţa a şcolii Grupului şcolar cooperatist Bistriţa nu are semnificaţia dobândirii unui drept de proprietate asupra construcţiei.
În condiţiile în care lipsesc orice probe care să demonstreze realizarea investiţiei exclusiv din patrimoniul IJECOOP - UJCC Bistriţa-Năsăud, intrarea şi evidenţierea şcolii în patrimoniul constructorului, transmiterea ulterioară a folosinţei către Grupul Şcolar de Cooperaţie Bistriţa, organizat ca unitate de învăţământ împreună cu CENTROCOOP, în circumstanţele temporale ale epocii în care preponderent organizaţiile cooperatiste administrau şi gestionau bunuri proprietatea statului aşa cum reiese din interpretarea art.1 coroborat cu art.2 şi art.3 din actul normativ mai sus arătat.
Mai mult decât atât, contrar susţinerilor recurentei privitoare la împrejurarea că imobilul construcţie a intrat în patrimoniul antecesoarei sale, prin Decizia nr.246/01.08.1972 a Comitetului executiv al Consiliului popular al jud. Bistriţa Năsăud prin care s-a transmis, fără termen şi fără plată, din administrarea Comitetului executiv al Consiliului popular al oraşului. Bistriţa, în administrarea Intreprinderii judeţene economice a cooperativelor de consum Bistriţa, terenul neproductiv în suprafaţă de 1415 mp situat în oraşul Bistriţa, înscris în CF nr.2108 şi nr.3395 Bistriţa, nr.top.1714,1715 şi 1716, în scopul construirii unei şcoli pentru pregătirea cadrelor din cooperaţie, s-a prevăzut în mod expres că „La darea în folosinţă a noului local de şcoală, clădirea în care funcţionează în prezent şcoala de cooperaţie va fi pusă la dispoziţia Comitetului executiv al Consiliului popular al oraşului Bistriţa, pentru I.C.S”, ceea ce duce la concluzia certă că imobilul construcţie nu a intrat niciodată în proprietatea şi în patrimoniul antecesoarei reclamantei.
Corespunde realităţii împrejurarea că înainte de anul 1989, alături de proprietatea socialistă de stat a existat şi proprietatea cooperatistă, iar cooperativele, ca persoane juridice erau titularele acestui drept asupra bunurilor din patrimoniul lor însă, aşa cum sa arătat deja, reclamanta nu a reuşit să probeze această împrejurare şi anume că imobilul şcoală a fost edificat prin mijloace financiare proprii, că a fost dobândit în proprietatea cooperatistă, că a fost inclus în patrimoniu de către constructor şi, ulterior, transmisiunea patrimonială succesivă în raport de transformările suferite în timp de persoana juridică-constructor, de la acesta la reclamanta recurentă.
Din această perspectivă, invocarea art.494 C.civ. pentru prima dată în calea de atac a recursului, cu încălcarea art.316 raportat la art.298 coroborat cu art.294 alin.1 C.pr.civ, nu este aplicabilă speţei deoarece nu este îndeplinită ipoteza normei juridice, aceea a ridicării de către constructor a unei construcţii pe terenul altei persoane, ştiind sau nu, că nu este proprietarul acelui teren.
În ceea ce priveşte insuficienţa probatoriului administrat, reclamanta recurentă a arătat doar că a solicitat instanţei de apel audierea unui martor, solicitare care a fost respinsă, fără a menţiona în mod concret critica de nelegalitate referitoare la acest aspect.
Cu toate acestea, Curtea verificând actele procedurale întocmite de tribunal constată că în şedinţa publică din 23.04.2012, reprezentanta reclamantei, av. Săsărman Monica, a solicitat în probaţiune audierea martorului Zsigmond Ştefan, persoană care cunoaşte situaţia imobilului în litigiu pentru dovedirea tezei probatorii cu privire la
edificarea imobilului în litigiu, iar instanţa de apel a prorogat pronunţarea asupra acestei probe după depunerea de către reclamantă a înscrisurilor solicitate din oficiu, respectiv dosarul integral de întabulare a dreptului a cărui rectificare se solicită, a înscrisurilor referitoare la transformarea IJECOOP-UJCC Bistriţa Năsăud în Societatea cooperativă de consum F. Bistriţa-Năsăud, precum şi a înscrisurilor care atestă preluarea patrimoniului de la prima persoană juridică.
Ulterior, la următorul termen de judecată din 18.06.2012, reprezentanta reclamantei a arătat că insistă în încuviinţarea probei testimoniale pentru a dovedi, în completarea înscrisurilor depuse la dosar, împrejurarea că proprietara imobilului litigios este reclamanta.
Tribunalul, văzând actele şi lucrările dosarului a respins cererea de administrare a probatoriului testimonial ca nefiind utilă soluţionării apelului.
Potrivit art.167 alin.1 C.pr.civ., dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere.
Din interpretarea acestui text legal rezultă cu evidenţă că instanţa este datoare să examineze, în momentul propunerii, concludenţa probelor, fiind suverană în aprecierea utilităţii acestora, astfel că poate înlătura probele pe care nu le consideră utile, cu obligaţia de a motiva de ce le înlătură.
În prezenta cauză, tribunalul a respectat pe deplin dispoziţiile acestui text legal şi a arătat care sunt considerentele pentru care a respins cererea reclamantei de administrare a probei testimoniale, astfel încât critica reclamantei recurente referitoare la acest aspect nu este fondată.
Contrar alegaţiilor reclamantei recurente tribunalul nu şi-a fundamentat în drept soluţia pronunţată pe dispoziţiile art.166 din Legea nr.84/1995, ci a arătat că ex lege, baza materială aferentă procesului de instruire şi educaţie realizată din fondurile statului sau din fondurile instituţiilor şi întreprinderilor sau organizaţiilor de stat în perioada anterioară datei de 22 decembrie 1989 s-a reintegrat în patrimoniul Ministerului învăţământului, al instituţiilor şi unităţilor de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică din sistemul învăţământului de stat, textul legal menţionat fiind reluat de Legea nr.1/2011 a educaţiei naţionale.
De altfel, conform art.361 alin.2 din Legea nr.1/2011, la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că acest din urmă act normativ era abrogat la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 12.08.2011, considerent pentru care Curtea nu va proceda la analizarea incidenţei prevederilor art.166 alin.41 din Legea nr.84/1995.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art.304 pct.7, pct.8 pct.9 C.pr.civ., astfel că în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va espinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta societatea cooperativă de consum F. împotriva deciziei civile nr. 83/A/din 28.06.2012 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, pe care o menţine, ca fiind legală.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat. (Judecător Anca Adriana Pop)
| ← Radiere drept de ipotecă. Caracter necontencios. Lipsa... | Rectificare de carte funciară. Incidenţa motivului prevăzut... → |
|---|
