Activităţi de comerţ, fără deţinere de autorizaţie de comercializare eliberată în condiţiile legii sau o formă de autorizare pentru a desfăşura activităţi economice în mod independent pe teritoriul româniei

Judecătoria MANGALIA Sentinţă civilă nr. 2 din data de 06.01.2016

Petentul are calitatea de administrator al Societății M.M. S.R.L. iar cu prilejul controlului efectuat în cursul anului 2014 de către inspectorii antifraudă la această societate s-a solicitat D R A F 6 Oradea efectuarea de verificări privind tranzacțiile desfășurate de M.M. S.R.L. cu O.A. S.R.L. Cluj.

Potrivit procesului-verbal nr. …../24.10.2014 încheiat de D R A F 6 Oradea s-a constatat că O.A. S.R.L. a livrat piese de schimb către M.M. S.R.L. în perioada 26.10.2009-10.07.2012, marfa fiind livrată de la depozitul societății situat în Constanța, …….

Potrivit aceluiași proces-verbal, Societatea O.A. S.R.L. desfășoară și activități de comerț cu amănuntul iar în baza de date a acestei societății figurează ca beneficiar persoana fizică C.C.F., respectiv petentul, persoană către care s-au livrat piese auto în perioada 20.01.2014-30.09.2014, conform facturilor menționate în fișa client pusă la dispoziție de furnizor, piese achitat integral în numerar, conform situației privind încasări și plăți transmisă de O.A. S.R.L. și anexată la dosarul cauzei.

În cuprinsul notei explicative date de petent la data de 30.07.2014 în fața inspectorilor antifraudă, acesta a recunoscut faptul că în perioada 2013-2014 a achiziționat piese de schimb de la alte societăți, inclusiv de la O.A. S.R.L. dar nu a declarat achizițiile și nu a depus formularul 394, precum și faptul că în perioada 01.01.2013-30.07.2014 a livrat piese către alte societăți dar nu a declarat aceste livrări în declarația 394(răspunsurile la întrebările nr. 8 și 9).

În cuprinsul aceleiași note explicative, respectiv prin răspunsurile la întrebările nr. 10 și 11, petentul a recunoscut și faptul că în perioada 01.01.2013-30.07.2014 nu a înregistrat niciun venit și nu a plătit impozitele aferente livrărilor de bunuri și a menționat că nu a avut intenția de a sustrage de la plata acestor obligații ci a încercat în tot acest timp să își pună societatea pe linia de plutire dar nu a reușit însă înființează a altă societate pentru a putea continua activitatea în mod legal.

Din analiza notei explicative date de petent la data de 15.01.2015 în fața inspectorilor antifraudă, se reține împrejurarea că, întrebat fiind ce a făcut cu piesele de schimb achiziționate în nume propriu în perioada 29.01.2014-30.09.2014 de la Societatea O.A. S.R.L., în valoare de 114868,07 lei, petentul a recunoscut că o mare parte din bunuri au fost achiziționate pentru clienții magazinului, cu gândul de putea face rost de bani pentru a-și achita datoriile și a începe afacerea cu o altă societate nouă (răspunsul la întrebarea nr. 1) iar celelalte mărfuri au fost date cunoștințelor sau anumitor obligații (răspunsul la întrebarea nr. 7), precum și faptul că nu deține nicio autorizație pentru desfășurarea de activități în calitate de persoană fizică iar în încercarea de a-și face o întreprindere individuală a întâmpinat probleme datorită firmei M.M. S.R.L. pe care o administrează (răspunsul la întrebarea nr. 2) și că a mai desfășurat activitate și pe Societatea M.M. S.R.L. pentru a nu-și pierde clienții (răspuns la întrebarea nr. 3).

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria DGAF nr. ….. din 20.01.2015 întocmit de intimata A N A F - D G A F - D R A F 2 Constanța s-a dispus sancționarea petentului cu amendă contravențională în sumă 500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 1 lit. a din Legea nr. 12/1990 și confiscarea sumei de 114868,07 lei reprezentând contravaloarea mărfurilor care au servit la săvârșirea contravenției.

În sarcina petentului s-a reținut că în perioada 29.01.2014-30.09.2014 a achiziționat în nume propriu de la Societatea O.A. S.R.L. piese auto în valoare de 114868,07 lei și a desfășurat în mod ilicit activități de comerț cu acestea, fără să dețină autorizație de comercializare eliberată în condițiile legii sau o formă de autorizare pentru a desfășura activități economice în mod independent pe teritoriul României și fără să fi înregistrat la organele fiscale teritoriale competente veniturile obținute.

Procesul-verbal de contravenție a fost semnat de către petent cu mențiunea că suma de achiziții pe persoană fizică nu a fost în totalitate achiziționată de acesta și nu este de acord să achite această sumă integral.

Potrivit art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.

Referitor la legalitatea procesului-verbal, instanța reține faptul că inspectorii antifraudă care au efectuat controlul și care au întocmit procesul-verbal de contravenție contestat aveau calitatea de agenți constatatori, potrivit HG nr. 520/2012 raportat art. 2 alin.2 din Legea nr. 12/1990 și la art.15 alin.3 din O.G. nr.2/2001, aspect de altfel necontestat de către petent.

De asemenea, procesul-verbal contestat descrie în mod corespunzător fapta contravențională reținută în sarcina petentului și conține toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 și art.17 din O.G. nr.2/2001.

În drept, fapta reținută în sarcina petentului a fost în mod corect încadrată în dispozițiile art. 1 lit. a din Legea nr. 12/1990 republicată, potrivit cu care constituie contravenție efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege, iar amenda contravențională aplicată de agenții constatatori se subsumează limitelor speciale prevăzute de art. 2 alin.1 din Legea nr. 12/1990.

Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că prin probele administrate în cauză la solicitarea intimatului s-a făcut dovada deplină a situației de fapt reținute în procesul-verbal de contravenție contestat în sensul că în perioada 29.01.2014-30.09.2014 petentul a achiziționat în nume propriu de la Societatea O.A. S.R.L. piese auto în valoare de 114868,07 lei și a desfășurat în mod ilicit activități de comerț cu acestea, fără să dețină autorizație de comercializare eliberată în condițiile legii sau o formă de autorizare pentru a desfășura activități economice în mod independent pe teritoriul României și fără să fi înregistrat la organele fiscale teritoriale competente veniturile obținute.

Susținerile petentului în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției pentru care a fost sancționat întrucât piesele auto pe care le-a achiziționat în nume propriu nu au fost comercializate ci au fost folosite pentru uzul personal și al membrilor familiei și pentru prieteni nu pot fi reținute întrucât au fost combătute prin probele administrate în cauză, comercializarea pieselor auto prin intermediul magazinului aparținând societății pe care o administra, cu scopul obținerii unor sume de bani pentru plata datoriilor acumulate, fiind recunoscută de către petent sub semnătură cu prilejul controlului efectuat de către inspectorii antifraudă și motivată de acesta prin dificultățile financiare cu care s-a confruntat și intenția de a -și aduce societatea "pe linia de plutire";.

În concret, în cuprinsul notei explicative date de petent la data de 30.07.2014 în fața inspectorilor antifraudă, acesta a recunoscut faptul că în perioada 2013-2014 a achiziționat piese de schimb de la alte societăți, inclusiv de la O.A. S.R.L. dar nu a declarat achizițiile și nu a depus formularul 394, precum și faptul că în perioada 01.01.2013-30.07.2014 a livrat piese către alte societăți dar nu a declarat aceste livrări în declarația 394(răspunsurile la întrebările nr. 8 și 9). Tot astfel, în cuprinsul aceleiași note explicative, respectiv prin răspunsurile la întrebările nr. 10 și 11, petentul a recunoscut și faptul că în perioada 01.01.2013-30.07.2014 nu a înregistrat nici un venit și nu a plătit impozitele aferente livrărilor de bunuri și a menționat că nu a avut intenția de a sustrage de la plata acestor obligații ci a încercat în tot acest timp să își pună societatea pe linia de plutire dar nu a reușit însă înființează a altă societate pentru a putea continua activitatea legal.

De asemenea, în cuprinsul notei explicative date de petent la data de 15.01.2015 în fața inspectorilor antifraudă, întrebat fiind ce a făcut cu piesele de schimb achiziționate în nume propriu în perioada 29.01.2014-30.09.2014 de la Societatea O.A. S.R.L., în valoare de 114868,07 lei, petentul a recunoscut că o mare parte din bunuri au fost achiziționate pentru clienții magazinului, cu gândul de putea face rost de bani pentru a-și achita datoriile și a începe afacerea cu o altă societate nouă (răspunsul la întrebarea nr. 1) iar celelalte mărfuri au fost date cunoștințelor sau anumitor obligații (răspunsul la întrebarea nr. 7), precum și faptul că a mai desfășurat activitate și pe Societatea M.M. S.R.L. pentru a nu-și pierde clienții (răspuns la întrebarea nr. 3).

Mai mult, în cauza dedusă judecății, constatările agenților constatatori au fost confirmate și prin semnarea de petent a procesului-verbal de contravenție fără vreo obiecție în legătură cu situația de fapt reținută în cuprinsul acestuia, respectiv în legătură cu desfășurarea activității de comerț cu piesele auto fără să dețină autorizație de comercializare eliberată în condițiile legii sau o formă de autorizare pentru a desfășura activități economice în mod independent pe teritoriul României și fără să fi înregistrat la organele fiscale teritoriale competente veniturile obținute, ci doar cu obiecțiunea că nu este de acord să plătească toată suma a cărei confiscare s-a dispus deoarece suma de achiziții nu a fost în totalitate achiziționată de acesta.

Or, explicațiile date la momentul controlului și formularea obiecțiunilor reprezintă primele forme de manifestare a dreptului la apărare și cele mai susceptibile de sinceritate, față de împrejurarea că sunt expuse imediat după constatarea și sancționarea faptei, iar a veni ulterior în fata instanței și a invoca aspecte ce vizează temeinicia procesului verbal dar care nu au fost precizate la momentul controlului și care nu se confirmă în plan probator ci chiar contrazic susținerile de la momentul efectuării controlului nu denotă exercitarea drepturilor procesuale cu bună credință ci doar scopul petentului de a beneficia de clemență.

Totodată, față de răspunsul petentului la întrebarea nr. 1 din cuprinsul notei explicative date la 15.01.2015, când nu a contestat valoarea pieselor achiziționate în nume propriu de la O.A. S.R.L., și văzând și împrejurarea că, deși au fost anexate la dosar toate facturile și chitanțele avute în vedere la întocmirea procesului-verbal, petentul nu a precizat în concret facturile și chitanțele pe care nu și le însușește, nu a făcut nicio precizare în legătură cu piesele auto menționate în aceste facturi și pe care nu le-ar fi achiziționat și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a da vreo explicație în legătură cu acestea, instanța apreciază că nu pot fi primite, nefiind susținute în plan probator, nici susținerile petentului în sensul că piesele auto achiziționate de acesta în nume propriu ar avea o valoare inferioară celei menționate în cuprinsul procesului -verbal de contravenție contestat.

Față de aceste considerente, instanța apreciază că probele administrate în cauză relevă veridicitatea situației de fapt ce a fost reținută în procesul-verbal contestat iar fapta reținută în sarcina petentului, așa cum a fost descrisă în procesul-verbal atacat, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de textul legal indicat de agenții constatatori, atât sub aspect subiectiv cat și sub aspect obiectiv.

În temeiul art.34 din OG nr.2/200, instanța constată și împrejurarea că sancțiunea principală aplicată petentului a fost în mod corect individualizată de agentul constatator raportat la criteriile prevăzute de art. 21 al.3 din OG 2/2001.

Cât privește sancțiunea complementară constând în confiscarea sumei de 114868,07 lei, instanța apreciază că a fost în mod corect aplicată de către agenții constatatori prin raportare la dispozițiile art. 3 din Legea nr. 12/1990 republicată, potrivit cu care "Bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1, dacă sunt ale contravenientului, precum și sumele de bani și bunurile dobândite prin săvârșirea contravenției se confiscă";, dispoziții cu caracter imperativ și prin edictarea cărora legiuitorul nu a lăsat la aprecierea agentului constatator și nici la aprecierea instanței oportunitatea aplicării acestei sancțiuni complementare.

Susținerile petentului în sensul că suma a cărei confiscare s-a dispus nu reprezintă o sumă dobândită prin săvârșirea contravenției, respectiv profitul obținut prin activitatea contravențională, sunt reale însă, în aprecierea instanței, nu pot conduce la anularea procesului-verbal.

În concret, potrivit art. 5 alin.3 lit. a din OG nr. 2/2001, reprezintă sancțiune complementară confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții, iar potrivit art. 3 din Legea nr. 12/1990, sunt supuse confiscării nu doar sumele de bani rezultate din săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 1 ci și bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea vreuneia dintre contravenții.

Tot astfel, din analiza procesului-verbal contestat rezultă că suma de 114868,07 lei s-a dispus a fi confiscată cu titlu de contravaloare a bunurilor care au servit la săvârșirea contravenției iar nu cu titlu de sumă de bani dobândită de petent prin săvârșirea faptei contravenționale, iar această sumă de bani, al cărei cuantum a fost stabilit prin raportare la facturile, chitanțele și situația plăților și a încasărilor întocmită de O.A. S.R.L., reprezintă, în aprecierea instanței, un bun care nu doar că a fost destinat ci care chiar a servit la comiterea faptei contravenționale descrise în actul de constatare și sancționare întocmit de agenții constatatori.

Față de ansamblul considerentelor de fapt și de drept anterior expuse, instanța apreciază că cererea de anulare a actului sancționator pentru nelegalitate și netemeinicie nu este întemeiată, astfel că va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul C.C.F. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria DGAF nr. 0027078 din 20.01.2015 întocmit de intimata A N A F - D G A F - D R A F 2 Constanța.

Față de dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă, instanța ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată în cauză.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Activităţi de comerţ, fără deţinere de autorizaţie de comercializare eliberată în condiţiile legii sau o formă de autorizare pentru a desfăşura activităţi economice în mod independent pe teritoriul româniei