Aplicabilitatea deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională în cauzele pendinte
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia contencios-administrativ si fiscal Hotărâre nr. 269 din data de 02.02.2016
Prin sentința nr. 1667 din 30 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Dolj a fost admisă cererea de chemare în judecată .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGRFP.
A invocat în drept motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art 488 pct 6 și 8 C.pr.civ.
A arătat, în esență, că sentința este nemotivată, întrucât nu au fost luate în considerare argumentele DGRFP, în cadrul apărărilor formulate și dovezilor aduse în sprijinul celor susținute de organul fiscal, nefăcând nicio referire la acestea în cadrul motivației din cuprinsul hotărârii judecătorești, au fost ignorate dispozițiile art 9 alin 2, art 14 alin 6 și art 22 alin 2, nu au fost respectate îndrumările instanței de control judiciar.
În ceea ce privește greșita aplicare a normelor de drept material, după ce a expus pe larg situația de fapt, a arătat că a soluționat cererea reclamantei cu aplicarea corectă a dispozițiilor Ordinului 1939/15.11.2006 și art 117, 70, 119 și 124 C. procedură fiscală, apreciind că pentru suma a cărei restituire a fost dispusă nu se datorează dobândă, întrucât, potrivit normelor invocate, perioada pentru care se determină actualizarea începe să curgă de la data expirării celor 45 de zile calculate din ziua depunerii cererii de restituire a sumei în cauză.
Arată că dispozițiile art 124 alin 1 ind 1 nu sunt opozabile solicitării societății, având în vedere că art 124 alin1 ind 1 a fost introdus în cuprinsul OG nr 92/2003 prin OUG nr 8/26 februarie 2014.
Apreciază că în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile art 124 din OG nr 92/2003 cu trimitere la art 70 din același act normativ.
Concluzionează că a fost aplicată corect procedura prevăzută de aceste dispoziții și de Ordinul MFP nr 1899/2004, astfel că soluționarea cererii fiind realizată în termenul de 45 de zile prevăzut de art 70 C.proc.fiscală, ceea ce nu poate atrage ca și sancțiune pentru organul fiscal, obligarea la plata dobânzilor solicitate.
Susține că nu-și găsește aplicabilitate cauza C 565/11, invocând punctele 41 și 42 din hotărâre și nici cauza C 431/12 a Curții Europene întrucât aceasta se referă la sistemul comun al taxei pe valoare adăugată, reglementând o altă situație decât cea reglementată în cauză.
Prin decizia Nr. 269/2016, Curtea de Apel Craiova a respins recursul declarat de DGRFP.
Pentru a se pronunța astfel, instanța, în raport de motivele de recurs invocate, respectiv de dispozițiile art 488 alin 1 pct 6 și 8 C.pr.civ, a reținut următoarele:
Primul motiv de recurs invocat de recurentă este cel prevăzut de art 488 alin 1 pct 6 C.pr.civ., conform căruia casarea unor hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde numai motive străine de natura cauzei.
Într-adevăr, textul art. 425 alin. 1 lit. b din Noul Cod de procedură civilă consacră principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate în fapt și în drept, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 488 alin. 1 pct. 6 din Noul Cod de procedură civilă, rolul acestui text fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele superioare.
Însă, în cauza dedusă judecății, la pronunțarea sentinței, instanța de fond a procedat la o analiză efectivă a motivelor invocate de părți, așa cum se constată din parcurgerea considerentelor hotărârii recurate. În ceea ce privește pretinsa neanalizare a apărărilor formulate prin întâmpinare, Curtea constată că acestea au vizat aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor 124 cu referire la art 116, 117 și art 70 din Codul de procedură fiscală. Or, în sentința recurată, s-a făcut trimitere la aceste norme apreciindu-se că acestea nu sunt aplicabile în cauză, arătându-se expres că Tribunalul a înlăturat de la aplicare prevederile art 124 alin 1 C.procedură fiscală care statuează că pentru sumele de restituit sau rambursat de la buget contribuabilii au dreptul al dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art 117 alin 2 sau la art 70. Împrejurarea că instanța a apreciat nefondată apărarea recurentei-pârâte, arătând motivele pentru care dispozițiile legale nu ar fi incidente în cauză nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii, astfel că sentința întrunește exigențele motivării.
De asemenea, nici critica privind nerespectarea dispozițiilor instanței de casare nu este întemeiată, pentru aceleași considerente, întrucât prima instanță a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art 124 și 70 nu era necesară analiza articolelor la care acestea fac trimitere sau a procedurii de aplicare a acestora.
Al doilea motiv invocat de recurentă este cel prevăzut de art 488 alin 1 pct 8 C.pr.civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Curtea a constatat că soluția instanței de fond asupra cererii de chemare în judecată, de admitere a acțiunii este legală cu următoarea motivare:
În ceea ce privește pretinsa aplicare a art. 124 alin 1 ind 1 introdus prin OUG nr 8/26.02.2014, din analiza considerentelor primei instanțe se reține că aceasta nu și-a întemeiat soluția pe aceste dispoziții astfel că această critică este lipsită de obiect.
Se reține că motivele de recurs vizează în esență aplicabilitatea dispozițiilor art 124 raportat la art 70 cod de procedură fiscală, recurenta susținând că instanța de fond a înlăturat în mod greșit de la aplicare aceste dispoziții.
Însă, Curtea reține că, prin Decizia Nr. 694 din 20 octombrie 2015, publicată în: Monitorul Oficial Nr. 948 din 22 decembrie 2015, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea "Rolast" - S.A. din Pitești în Dosarul nr. 1.952/2/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și s-a constatat că dispozițiile art. 124 alin. (1) raportate la cele ale art. 70 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituționale.
În motivare, Curtea a reținut că acoperirea prejudiciului ar trebui să se facă prin acordarea dobânzii fiscale care, potrivit legii, reprezintă echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat creditorului, asigurând punerea acestuia în situația patrimonială în care s-ar fi aflat dacă obligația debitorului ar fi fost executată întocmai. Pentru a satisface această cerință, dobânda acordată va trebui să acopere atât valoarea pierderii efectiv suferite de către creditor (damnum emergens), cât și valoarea câștigului nerealizat (lucrum cessans). În regulă generală, acestea nu trebuie să acopere decât daunele directe și previzibile, nu și pe cele indirecte și imprevizibile. Curtea reține că dobânda cuvenită contribuabilului îndreptățit la restituirea unor sume ce se dovedesc a fi fost achitate fără a fi datorate este cea prevăzută de art. 124 și de art. 120 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. În cazul în care dobânda restituită nu acoperă daunele menționate decât pentru o perioadă limitată de timp, se pune problema îmbogățirii fără justă cauză a statului, prin diminuarea patrimoniului contribuabilului ca urmare a imposibilității folosirii sumei de bani percepute nelegal și lipsirea de dreptul de a se bucura de acoperirea beneficiului nerealizat. Măsura prevăzută de dispozițiile legale criticate nu este suficientă pentru repararea integrală a prejudiciului suferit de contribuabil, întrucât dobânda nu se acordă de la momentul plății, ci de la o dată ulterioară. Cu alte cuvinte, dispozițiile legale criticate nu reglementează repararea integrală a pagubei suferite. Prin aplicarea acestor dispoziții legale se ajunge la situația în care contribuabilul suferă o pierdere patrimonială, o pagubă, în favoarea statului care ajunge să se îmbogățească fără justă cauză prin folosirea sumelor de bani percepute fără îndeplinirea condițiilor legale. Altfel spus, contribuabilul suferă o micșorare a activului său patrimonial și este lipsit de posibilitatea de a folosi aceste sume de bani, în timp ce statul se îmbogățește fără temei juridic prin folosirea cu titlu gratuit a acelorași sume. Așadar, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 124 alin. (1) raportate la cele ale art. 70 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, deși garantează acordarea unei dobânzi pentru neîndeplinirea obligației de restituire, nu acoperă complet paguba pe care o poate suferi contribuabilul pentru faptul că a înțeles să execute de bunăvoie o obligație fiscală pe care a socotit-o nelegală, lucru constatat ulterior prin hotărâre a unei instanțe judecătorești sau de către organul fiscal însuși. În acest mod are loc o diminuare a patrimoniului contribuabilului, printr-o acțiune a statului, fiind afectat, astfel, dreptul de proprietate privată. Or, dobânda trebuie calculată de la data indisponibilizării sumei a cărei restituire se cere. În acest fel se asigură un tratament rezonabil și echitabil între părți: dacă, potrivit art. 119 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitorul contribuabil a obligațiilor de plată se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere, tot astfel dobânzile aferente sumelor de restituit de la buget trebuie acordate de la data plății lor, și nu de la o dată ulterioară - după 45 de zile de la data solicitării sau chiar după mai mult timp (art. 70 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală). Aceeași idee transpare și din analiza art. 131 coroborat cu art. 135 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit căruia termenul de prescripție pentru încasarea creanțelor fiscale, respectiv a sumelor de restituit de la buget este același - 5 ani de la 1 ianuarie a anului următor nașterii dreptului. De fapt, din analiza coroborată a tuturor dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală incidente în materie nu rezultă existența vreunei justificări obiective pe care să se întemeieze diferența substanțială de tratament juridic între stat și contribuabili.
S-a concluzionat că autoritățile publice implicate, inclusiv instanțele judecătorești, sunt chemate să realizeze o interpretare și aplicare conformă a acestei legi cu efectele pe care le produce prezenta decizie în privința momentului de la care sunt acordate dobânzile fiscale. Astfel, organele fiscale vor avea, în continuare, posibilitatea de a proceda la soluționarea cererii în termen de 45 de zile de la înregistrare, cu posibilitatea prelungirii perioadei menționate, însă, dobânda va trebui acordată începând cu data stingerii obligației fiscale constatate, în condițiile legii, ca fiind nedatorată.
În ceea ce privește aplicabilitatea acestei decizii în speță, instanța reține că art 147 alin 1 din Constituția Românie stabilește, în privința legilor și ordonanțelor în vigoare, constate ca fiind neconstituționale, că acestea "își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept"; Această prevedere constituțională este reluată, la nivel legal, prin art 31 alin 3 din Legea nr 47/1992, iar art 147 alin 4 din Constituție, raportat la alin 1 din același articol, prin art 31 alin 1 din lege.
Cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești în care sunt aplicabile dispozițiile constate ca fiind neconstituționale dar în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate respectivă până la publicarea deciziei Curții Constituționale, se încadrează în ceea ce Curtea Constituționale a calificat ca fiind cauze pendinte la momentul publicării deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate. Curtea nu a condiționat aplicarea deciziei sale în litigiile aflate în curs de ridicarea unei excepții anterior publicării deciziei, întrucât ceea ce are relevanță în privința aplicării acesteia este ca raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale să nu fie definitiv consolidat, iar nu exercitarea unui mijloc de apărare. De altfel, prin admiterea excepției, efectele deciziei se produc erga omnes. Or, o atare condiționare nu ar fi avut nicio rațiune și ar fi produs și consecințe discriminatorii între cetățenii aflați în aceeași situație juridică, respectiv având calitatea de părți într-un litigiu în care dispozițiile declarate neconstituționale sunt aplicabile și a cărui soluționare depinde de decizia pronunțată de Curtea Constituțională.
Așadar, nefiind soluționată definitiv, la momentul publicării deciziei, respectiv 22 decembrie 2015, cauza era pendinte. În consecință, și față de considerentele sus-arătate este aplicabilă în cauză decizia nr 694/2015 pronunțată de Curtea Constituțională. De asemenea, dispozițiile declarate neconstituționale sunt cele pe care se întemeiază recursul și întreaga apărare a recurentei. În consecință, date fiind dispozițiile obligatorii ale deciziei Curții Constituționale, conform cărora, organele fiscale vor avea, în continuare, posibilitatea de a proceda la soluționarea cererii în termen de 45 de zile de la înregistrare, cu posibilitatea prelungirii perioadei menționate, însă, dobânda va trebui acordată începând cu data stingerii obligației fiscale constatate, în condițiile legii, ca fiind nedatorată, în mod corect s-a stabilit că reclamanta are dreptul la dobânzi.
Nu este întemeiată nici critica vizând practica CJUE. În primul rând, cauza C 431/12 despre care recurenta susține că nu este aplicabilă în cauză nu a avută în vedere de instanța de fond, astfel că această critică este lipsită de obiect. În ceea ce privește cauza C 565/11, Irimie contra Statului Român, în mod corect instanța de fond a reținut incidența acesteia, CJUE concluzionând că " Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restiutirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe ". Astfel în Decizia nr 11590/2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova s-a reținut incidența jurisprudenței CJUE, ca temei al admiterii acțiunii, respectiv cauza C 546/09 Aurubis Balgaria c./Nachalnik na Mitnitsa Stolichna prin care s-a interpretat art 232 alin1 lit b din Regulamentul CEE nr 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar, astfel cum a fost modificat, în sensul că dobânzile pentru întârziere aferente cuantumului taxelor vamale de recuperat, nu pot fi percepute, în temeiul acestei dispoziții, decât pentru perioada ulterioară expirării termenului de plată a cuantumului respectiv. Dat fiind așadar și acest temei al admiterii acțiunii, în mod corect s-a reținut incidența cauzei C 565/11, Irimie contra Statului Român, conform căreia limitarea dobânzii cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe nu este conformă dreptului Uniunii Europene.
Din considerentele expuse și în raport de dispozițiile art.496 cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
| ← Posibilitatea de a formula contestaţie la executare | Drept procesual civil . Conflict de competenţă ivit ... → |
|---|
