Decădere din drepturile conferite de marcă. Lipsă de interes
| Comentarii |
|
Legea nr. 84/1998, art. 45 alin. (1)
Cazul de decădere invocat de către reclamanţi este cel prevăzut de art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, respectiv cel în care, după data înregistrării, marca a devenit, ca urmare a acţiunii sau inacţiunii titularului, uzuală în comerţul cu un produs sau cu un serviciu pentru care a fost înregistrată.
Articolul 45 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 recunoaşte legitimare procesuală activă în formularea unei cereri de decădere din drepturile conferite de marca înregistrată, oricând în cursul duratei de protecţie a mărcii, în toate cazurile, oricărei persoane interesate.
Condiţia interesului personal, legitim, direct, născut şi actual pentru exerciţiul dreptului material la acţiune presupune urmă
rirea obţinerii de către reclamant a unui folos practic imediat prin exercitarea acţiunii în justiţie.
C.A. Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia civilă nr. 345/A
din 11 octombrie 2005, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub nr. 3235/30.07.2003, reclamanţii Ţ.A.-C. şi Asociaţia de proprietari Complex Rezidenţial C., în contradictoriu cu pârâta SC P.V. SRL, au solicitat să se dispună decăderea pârâtei din drepturile conferite de marca „Paradisul Verde”, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii se arată că reclamantul Ţ. A.-C. locuieşte în zona „Paradisul Verde”, denumirea aleasă încă din 1985 şi folosită de cei aproximativ 500 de locuitori din zonă, utilizată ca atare şi în documentele oficiale. Asociaţia de Proprietari este compusă din beneficiarii proiectului de construcţii de locuinţe demarat de societatea comercială API C.-I. SA încă din 1994, proiect ce a purtat denumirea de „Paradisul Verde”, folosită încă înainte de realizarea construcţiilor de către cei care doreau să se stabilească în zona de locuinţe „Paradisul Verde”. Sintagma „Paradisul Verde” este asociată cu persoana reclamantului Ţ. A.-C., în calitate de conducător al societăţii API C.-I. SA.
In anul 2002 Consiliul local al Comunei C. a atribuit denumirea de „Paradisul Verde” zonei de locuinţe edificate în satul O., legalizând o situaţie de fapt existentă încă din 1995. Abia în 2002 pârâta a adus la cunoştinţa Consiliului local faptul că deţine drepturile asupra mărcii „Paradisul Verde”, din 2000, în urma cesiunii mărcii înregistrate în 1995, cedenta SC S. SRL fiind şi asociat al pârâtei. Cel puţin de la data când zona a început să fie cunoscută sub denumirea „Paradisul Verde”, pârâta, iar anterior cedenta, nu a întreprins nicio acţiune prin care să promoveze marca pentru produsele şi serviciile pentru care a fost înregistrată. Ca urmare a inacţiunii titularului, marca a devenit una uzuală în legătură cu produsele şi serviciile de construcţii. Dezvoltarea zonei de locuinţe a început din 1995, devenind notorie. Pârâta a aşteptat până ce valoarea investiţiilor a crescut substanţial, după care a solicitat încetarea folosirii denumirii de „Paradisul Verde” şi substanţiale despăgubiri. Alături de societatea API C.-I. SA şi alte societăţi au fost implicate în activităţi de investiţii şi construcţii în zona de locuinţe „Paradisul Verde”.
In drept, au fost invocate prevederile art. 45 din Legea nr. 84/1998.
Prin sentinţa civilă nr. 205/03.03.2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosar nr. 3235/2003, fost admisă excepţia prematurităţii, cererea fiind respinsă în consecinţă, reţinându-se neîmplinirea termenului legal de 5 ani între data înregistrării contractului de cesiune, 12.05.2000, şi data introducerii cererii de decădere, potrivit art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, în care marca să nu fi fost folosită pe teritoriul României pentru produsele şi serviciile pentru care a fost înregistrată. Susţinerea reclamanţilor în sensul că temeiul cererii lor îl constituie prevederile art. 45 alin. (1) lit. b) nu a fost primită, faţă de împrejurarea că nu a fost dovedit în speţă faptul că marca „Paradisul Verde” a devenit uzuală în legătură cu produsele şi serviciilor de construcţii promovate de către reclamanţi, astfel încât să îndreptăţească cererea de decădere din drepturile conferite de marcă.
împotriva acestei sentinţe reclamanţii au declarat apel motivat, legal timbrat, în termen legal, înregistrat iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a Vll-a civilă şi litigii de muncă, sub nr. 1049/2004.
In motivarea apelului se arată că excepţia prematurităţii nu mai putea fi invocată cât timp nu a fost invocată prin întâmpinare, excepţia nefiind una de ordine publică. Instanţa de fond a reţinut greşit temeiul de drept al cererii, deşi s-a precizat oral că acesta îl constituie art. 45 alin. (1) lit. b). Chiar şi în situaţia în care cererea ar fi fost întemeiată pe lit. a), excepţia prematurităţii nu poate fi primită, întrucât între ce-dent şi cesionar există o continuitate prin preluarea mărcii. Deşi cauza a fost soluţionată pe excepţie, este antamat fondul cauzei, în condiţiile în care probele administrate până în acel moment erau incomplete, instanţa de fond reţinând lipsa dovezii faptului că denumirea „Para-
disul Verde” a devenit uzuală. In continuare sunt reiterate motivele invocate în susţinerea cererii de chemare în judecată.
Prin decizia civilă nr. 333/A/20.05.2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a Vll-a civilă şi litigii de muncă în dosar nr. 1049/2004, apelul a fost admis, iar sentinţa apelată a fost anulată, cauza fiind reţinută pentru evocarea fondului.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut faptul că reclamanţii au solicitat decăderea pârâtei din drepturile conferite de marcă, deoarece aceasta a devenit uzuală ca urmare a inacţiunii titularului, indicând drept temei al cererii art. 45 din Legea nr. 84/1998, iar la termenul de judecată din data de 25.02.2004 au arătat că cererea este fundamentată pe prevederile art. 45 alin. (1) lit. b). Cum art. 45 alin. (1) lit. b) din lege nu prevede trecerea unui termen de 5 ani pentru solicitarea decădcrii, excepţia prematurităţii a fost admisă în mod greşit.
Prin încheierea cu caracter interlocutoriu pronunţat de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a Vll-a civilă şi litigii de muncă în dosar nr. 1049/2004, la data de 26.10.2004, cauza a fost scoasă de pe rol în vederea repartizării la Secţia comercială, apreciindu-se caracterul comercial al litigiului, motivat de faptul că marca reprezintă un element al fondului de comerţ.
Prin încheierea cu caracter interlocutoriu pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială în dosar nr. 2248/2004, la data de 21.02.2005, cauza a fost scoasă de pe rol pentru a fi înaintată Secţiei a Vll-a, motivat de necesitatea păstrării continuităţii şi de caracterul unitar al deciziei din apel.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Secţiei a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, pe baza rezoluţiei administrative.
La termenul de judecată din data de 11.10.2005, în etapa evocării fondului de către instanţa de apel, intimata-pârâtă a invocat excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în formularea cererii.
Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul excepţiei procesuale de fond, peremptorie şi absolută a lipsei de interes, Curtea reţine lipsa interesului personal al reclamanţilor în formularea unei cereri în pronunţarea decăderii pârâtei din drepturile conferite de marca „Paradisul Verde”, având în vedere motivele invocate în susţinerea cererii.
Cazul de decădere invocat de către reclamanţi este cel prevăzut de art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, respectiv cazul în care, după data înregistrării, marca a devenit, ca urmare a acţiunii sau inacţiunii titularului, uzuală în comerţul cu un produs sau cu un serviciu pentru care a fost înregistrată.
Articolul 45 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 recunoaşte legitimare proccsuală activă în formularea unei ccrcri de decădcrc din drepturile confcrite de marca înregistrată, oricând în cursul duratei de protecţie a mărcii, în toate cazurile, oricărci persoane interesate.
Condiţia interesului personal, legitim, direct, născut şi actual pentru exerciţiul dreptului material la acţiune presupune urmărirea obţinerii de către reclamant a unui folos practic imediat prin exercitarea acţiunii în justiţie.
In cazul mărcii degenerate, la care se referă cazul de dccădcre prevăzut de art. 45 alin. (1) lit. b), interes în formularea unei cereri de decădere au nu numai concurenţii titularului mărcii (pentru produse sau servicii identice sau similare) sau oricc persoană fizică ori juridică
care urmăreşte aproprierea aceluiaşi semn ca marcă pentru produse sau servicii diferite de cele protejate de marca înregistrată, dar şi consumatorii potenţiali ai produselor sau serviciilor marcate.
Reclamanţii nu intră în niciuna dintre aceste categorii; reclamantul Ţ.A.-C. motivează cererea sa invocând asocierea dintre sintagma „Paradisul Verde” şi numele său, în calitate de conducător al societăţii API C.l. SA.
Ambii reclamanţi invocă notorietatea denumirii „Paradisul Verde” pentru zona de locuinţe din satul O., devenită denumire administrativ-teritorială prin actul autorităţii administraţiei publice locale, faptul că pârâta a acţionat în justiţie pentru a solicita încetarea folosirii denumirii „Paradisul Verde” şi substanţiale despăgubiri, precum şi faptul că mai multe societăţi comerciale au fost implicate în activităţi de investiţii şi construcţii în zona de locuinţe „Paradisul Verde”.
Or, aceste susţineri privesc interesul societăţilor comerciale implicate în activităţi de investiţii şi construcţii în zona de locuinţe „Paradisul Verde” în formularea unei cereri de decădere, în calitate de concurenţi ai pârâtei, iar nu interesul locuitorilor zonei de locuinţe, cât timp nu s-a pus problema existenţei unei acţiuni în justiţie împotriva acestora pentru interzicerea utilizării denumirii „Paradisul Verde”, devenită denumire administrativ-teritorială prin actul autorităţii administraţiei publice locale, pentru a desemna zona de locuinţe.
Reclamanţii nu urmăresc, aşadar, obţinerea vreunui folos practic personal, imediat şi direct prin formularea cererii în decădere, neinvocând calitatea de consumatori efectivi sau potenţiali ai produselor sau serviciilor protejate de marca înregistrată şi nici eventualele prejudicii pe care le-ar suferi în această calitate (caz în care ar fi justificat un interes personal, legitim şi direct în formularea unei cereri de decădere din drepturile conferite de marca înregistrată devenită degenerată), ci susţin interesul concurenţilor pârâtei în formularea unei astfel de cereri. Or, interesul trebuie să fie întotdeauna unul personal pentru a considera îndeplinită condiţia procesuală de fond pentru exerciţiul dreptului la acţiune.
Reclamanţii nu obţin de altfel, niciun folos practic personal şi direct prin exercitarea acţiunii în decăderea pârâtei din drepturile conferite de marca înregistrată, ncpunându-sc problema existenţei unui conflict între marca înregistrată şi denumirea administrativ-teritorială.
Faţă de cele reţinute, evocând fondul, în cea de-a doua etapă procesuală a apelului, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat
la art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, Curtea a admis excepţia lipsei de interes şi a respins cererea în consecinţă.
Notă: S-a reţinut, printre altele, în motivarea hotărârii că „în cazul mărcii degenerate, la care se referă cazul de decădere prevăzut de art. 45 alin. (1) lit. b), interes în formularea unei cereri de decădere au nu numai concurenţii titularului mărcii (pentru produse sau servicii identice sau similare) sau orice persoană fizică ori juridică care urmăreşte apropierea aceluiaşi semn ca marcă pentru produse sau servicii diferite de cele protejate de marca înregistrată, dar şi consumatorii potenţiali ai produselor sau sen/iciilor marcate'.
Credem că un asemenea punct de vedere nu poate fi împărtăşit.
Ca şi în cazul opoziţiei sau al cererii de anulare a înregistrării mărcii, legea nu precizează ce se înţelege prin „persoană interesată” să solicite decăderea titularului din dreptul la marcă, motiv pentru care instanţele apelează la dreptul comun, potrivit căruia una din condiţiile
de exerciţiu al oricărei acţiuni civile este aceea a interesului, iar acesta
trebuie să fie personal, legitim, direct, născut şi actual.
Credem că este greşit să se considere că decăderea titularului din dreptul la marcă - inclusiv pentru motivul că aceasta a devenit uzuală în comerţ în raport cu produsul sau serviciul protejat - ar putea fi solicitată de consumatorii potenţiali sau efectivi ai respectivului produs sau serviciu, deoarece aceştia nu ar putea justifica un interes care să
întrunească cerinţele anterior mentionate.
Astfel, consecinţa decăderii titularului din dreptul la marcă nu este aceea a interzicerii utilizării în continuare a respectivei mărci pentru produsul sau serviciul protejat, ci aceea a lipsirii de protecţie legală a semnului care constituie marca şi, drept urmare, a disponibilizării sale în vederea utilizării de către orice altă persoană interesată. Consumatorii, care sunt beneficiarii produsului sau serviciului vizat de respectiva marcă, şi nu utilizatorii mărcii ca semn distinctiv, nu ar putea obţine, aşadar, niciun folos practic de pe urma decăderii titularului din dreptul la marcă şi nu pot justifica legitimarea procesuală activă într-o astfel de cerere.
| ← Privilegiul imobiliar asupra apartamentelor şi altor spaţii... | Cerere de intabulare a dreptului de proprietate. Coproprietate → |
|---|
