Necompetenta instantelor romane. Jurisprudență Ordonanţă Preşedinţială
| Comentarii |
|
Judecătoria SLATINA Sentinţă civilă nr. 7219 din data de 24.08.2016
Data publicare portal: 03.03.2017
Prin sentința civila nr. 7219/24.08.2016 pronunțata in cauza nr. 7446/311/2016 Judecătoria S. a admis excepția de necompetență generală a instanțelor, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Respinge ca inadmisibilă cererea având ca obiect "ordonanță președințială";, formulată de reclamantul B.M. în contradictoriu cu parata H.M..
Ia act că pârâta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul J.S. sub nr. 7446/311/2016, reclamantul B.M. a chemat în judecată pe pârâta H.M., solicitând ca pe cale de ordonanță președințială să se dispună, până la rămânerea definitivă a sentinței civile ce se va pronunța în dosarul nr. 7082/311/2016, stabilirea domiciliului minorei B.A.M., născută la data de 26.06.2005 în domiciliul tatălui reclamant, din S.
În motivarea cererii, în esență reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 332/2010, pronunțată de Tribunalul de Primă Instanță nr. 15 Z. și recunoscută prin sentința nr. 822/2015 pronunțată de Tribunalul O., s-a desfăcut căsătoria dintre părți, minora fiind încredințată mamei, ambii părinți împărțind autoritatea familială, tatăl putând să viziteze minora timp de o lună, în timpul verii și plătindu-i pensie de întreținere.
Reclamantul menționează că în prezent minora se află în România, pentru a-și petrece vacanța de vară, susținându-se că minora își dorește să rămână în țară, împreună cu tatăl și bunicii săi, că situația de fapt de la momentul pronunțării divorțului s-a modificat, minora nu se poate acomoda în Spania, mama pârâtă nu are timp și nu o poate supraveghea permanent, minora nu are o relație bună cu partenerul de viață al pârâtei, din relație celor doi rezultând și un copil.
Se apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, interesul superior al minorei fiind să-i fie stabilită locuința în domiciliul tatălui, care are posibilități materiale adecvate creșterii unui copil și are o relație deosebită cu fiica sa, pe care a înscris-o la o școală unde se învață și limba spaniolă.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 996 și urm. C.pr civ., art. 400 C.civ., fiind depuse la dosar înscrisuri și planșe foto.
La rândul său, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență a instanțelor române, iar pe fond a solicitat respingerea cererii formulată ca fiind netemeinică.
În motivarea excepției, pârâta a susținut că minora, născută în Spania, are reședința obișnuită, în înțelesul Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, în țara respectivă, provincia Zaragoza, unde frecventează cursurile școlare, situație în care sunt incidente dispozițiile pct. 12 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, competența de soluționare a prezentei cauze aparține instanțelor în care copilul își are reședința obișnuită.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, respectiv caracterul urgent al cererii și a făcut considerații ample cu referire la principiile aplicabile în cauză.
În temeiul art. 255 Cod proc.civ., instanța a administrat în cauză proba cu înscrisurile de la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, raportat la exceptia necompetentei generale a instanțelor române, Judecătoria reține :
Din actele de la dosar, instanța reține că din căsătoria părților a rezultat minora B.A.M., născută la data de 26.06.2005, căsătoria părților fiind desfăcută prin divorț, conform sentinței civile nr. 332/2010, pronunțată de Tribunalul de Primă Instanță nr. 15 Z. și recunoscută prin sentința nr. 822/2015 pronunțată de Tribunalul O., minora fiind încredințată mamei, ambii părinți împărțind autoritatea familială, tatăl putând să viziteze minora timp de o lună, în timpul verii și plătindu-i pensie de întreținere.
Conform recunoașterii reclamantului, minora s-a născut în Spania, unde a locuit în mod constant împreună cu mama pârâtă și unde urmează cursurile școlare a unei învățământ din țara respectivă. În timpul fiecărei vacanțe de vară,în perioada iulie -august minora venea în România, în domiciliul tatălui reclamant.
Prin prezenta, reclamantul a solicitat instanței ca, pe cale de ordonanță președințială, să stabilească domiciliului minorei în domiciliul său din S., pârâta apărându-se prin invocarea excepției de necompetență generală a instanțelor .
Conform art. 131 alin. 1 c.p.civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, iar potrivit art.132, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent
Conform art. 129 alin. 2 pct. 1 C.pr.civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței generale, când procesul este nu este de competența instanțelor judecătorești.
Ori, în conformitate cu art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului, din 27 noiembrie 2003, privind competenta, recunoașterea si executarea hotărârilor judecătorești in materie matrimoniala si in materia răspunderii părintești, competenta instanțelor judecătorești dintr-un stat membru se determină după criteriul reședinței obișnuite a copilului la momentul sesizării instanței, fiind vorba despre o competența exclusiva a organelor judiciare.
In speță, coroborând înscrisurile de la dosar cu recunoașterea reclamantului, instanța constată că minora și mama pârâtă își au reședința obișnuită in Spania de mai multi ani, copilul urmând cursurile școlare in această țară.
Prin urmare, instanța reține că în conformitate cu art. 12 al. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, instanțele judecătorești dintr-un stat membru sunt competente in materie de răspundere părintească atunci când copilul are o legătura strânsa cu acest stat membru, in special datorită faptului ca unul dintre titularii răspunderii părintești isi are reședința obișnuită aici sau copilul este resortisant al acestui stat membru si competenta instanțelor a fost acceptata in mod expres sau in orice alt mod neechivoc de către toate partile la data sesizării instanței, iar competenta este in interesul superior al copilului.
Instanța constată că prin "reședința obișnuită"; a minorului, nu se poate intelege decât o "reședința legală";, întrucât in caz contrar se poate determina instaurarea arbitrariului si a relei-credințe, in condițiile in care s-ar accepta stabilirea competentei unei instante intr-o asemenea materie, doar urmare a luarii si detinerii abuzive a minorilor intr-o altă locuință decat reședința lor legală obișnuită.
In cauză, instanța constată că nu sunt întrunite in speță condițiile cumulative ale existenței unei strânse legături pe care copilul să o aibă cu statul român si competenta instanțelor române să fie in interesul superior al copilului.
Astfel, legăturile minorului cu statul de cetățenie sunt sporadice, copilul locuind cu mama sa în Săania, cursurile de învățământ fiind urmate in această țară. Pe de altă parte, justa soluționare a cauzei impune administrarea unor probe care să ateste condițiile materiale si morale pe care reclamanta le poate oferi copilului său minor, impunându-se ca administrarea acestor probe să fie facută de instanță potrivit principiului proximitatii, respectiv de catre instantele in a caror raza teritorială isi are stabilită reședința minorul, aceste organe judiciare având acces la toate datele necesare.
Reținând ca in cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 12 al. 3 din Regulament pentru ca instanțele romane sa dobândească pe deplin competenta materială si teritorială de a soluționa pricina si ca la data sesizării instanței cu soluționarea prezentei cereri, minora avea reședința obișnuită în alt stat membru (Spania), instanța constata ca in lumina dispozițiilor art. 8 al. 1 din Regulament, competenta de a soluționa acțiunea este conferita in favoarea instanțelor spaniole, ca instanțe in raza cărora copilul își avea stabilită reședința obișnuită la data promovării cererii.
Instanța va înlătura ca neîntemeiată apărarea reclamantului, pe temeiul art. 1081 c.pr.civ., reținând incidența dispozițiilor art. 1.065 C.pr.civ., ignorate de partea reclamantă, potrivit cu care dispozițiile invocate se aplică în măsura în care prin tratatele internaționale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale, nu se prevede altfel.
Față de cele expuse, instanța va admite excepția de necompetență generală a instanțelor, invocată prin întâmpinare de pârâtă și va respinge ca inadmisibilă prezenta acțiune.
Cu respectarea principiului fundamental de drept al disponibilității, instanța va lua act că pârâta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
| ← Fond funciar. Jurisprudență Fondul funciar | Cerere de valoare redusa. Jurisprudență Contracte → |
|---|
