Clauze abuzive. Jurisprudență Contracte
| Comentarii |
|
Judecătoria ORŞOVA Sentinţă civilă nr. 160 din data de 18.05.2016
Prin cererea adresată Judecătoriei X și înregistrată sub nr. X la 11.12.2015, reclamanții X și X au chemat în judecată pârâtele X și X, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se constate existența clauzelor abuzive din contractul de credit de consum nr.X, prevăzute la art.4.1 alin.2, articol denumit "Dobânzi, Comisioane și Taxe" și anume: "Clientul se obligă să plătească următoarele comisioane: comision de acordare credit de 2,5% din valoarea creditului și comision de administrare lunară a creditului de 0,4% aplicat la valoarea soldului creditului" și să se dispună anularea acestor clauze; să se constate existența clauzelor abuzive în contractul de credit de consum nr.X, prevăzute la tot art.4.3; să se constate existența clauzelor abuzive în actul adițional nr.X la contractul de credit de consum nr.X, prevăzute la art.2.7.3. care menține același comision de administrare în cuantum de 0,4% și să dispuneți anularea acestor clauze; să fie obligate pârâtele în solidar să le restituie sumele încasate abuziv actualizate cu dobânda legală, reprezentând comision de acordare credit și comision de administrare, începând cu data de 18.02.2008 și până la executară efectivă; să obligați pârâtele în solidar la plata cheltuielilor de judecată pe care le vom în prezenta cauză.
În motivare, în fapt, au arătat că la data de 18.02.2008 au încheiat cu Xcontractul de credit de consum nr.X pentru suma de 16500 CHF, pe un termen de 120 luni, reclamanții având calitatea de consumatori iar banca pârâtă calitatea de comerciant, în sensul prevăzut de legislația pentru protecția consumatorilor.
Ulterior, la data de 29.11.2010 au încheiat cu pârâta actul adițional nr.X la contractul de credit de consum nr.X, prin care s-a mărit perioada de creditare până în februarie 2019.
Au menționat faptul că, și prin acest act adițional au fost menținute clauzele abuzive pe care le-au reclamat și în contractul inițial de creditare încheiat cu banca.
Consideră contractul de credit încheiat cu pârâta ca fiind un contract standard, preformulat, clauzele acestuia nefiind direct negociate cu consumatorul, fiind astfel evident ca absolut toate convențiile de credit perfectate de către pârâtă au exact același conținut, fiind simple contracte de adeziune.
Această convenție de credit, ce prezintă practic toate caracteristicile unui contract de adeziune, cu clauze preformulate de către instituția bancara, conține clauze abuzive, așa cum sunt acestea reglementate de legea nr. 193/2000. Mai mult decât atât, pârâta a abuzat pe parcursul derulării contractului de astfel de clauze, reținând din contul reclamanților mai multe sume de bani cu titlu de comision de acordare credit sau de administrare, pe care nu le datorau.
În conformitate cu prevederile art.4.1 alin.2 din contractul de credit de consum nr.X și prevederile art. 2.7.3. din actul adițional nr.X la contractul de credit de consum nr.X, banca percepe un comision de acordare credit de 2,5% din valoarea creditului și comision de administrare lunară a creditului de 0,4% aplicat la valoarea soldului creditului.
Motivul pentru care banca a perceput aceste comisioane este acela al acordării creditului sau al administrării acestuia, ori astfel de motive nu au nici o legătură cu un eventual risc, ci cu prețul creditului, care e în fapt dobânda perceputa, astfel ca în acest context apreciază că aceste clauze au un caracter evaziv și echivoc.
De asemenea, arată că motivația perceperii acestor comisioane nu este detaliată sub nici o forma în cuprinsul contractului de credit, din clauzele stipulate rezultând, în mare, modul de calcul și cuantumul comisioanelor, precum și că acestea se percep indiferent dacă clientul este bun sau rău - platnic, neexistând nici o prevedere dacă la încetarea convenției, acestea se vor restitui, și așa cum rezultă din contractul de credit, comisionul de administrare este încasat de bancă lunar, o dată cu rambursarea ratelor de credit, pentru același motiv pentru care banca percepe dobânda.
Comisionul devine astfel o dobânda ascunsă; comisionul nu poate fi considerat un preț al banilor, căci prețul banilor este dobânda; dacă acest comision ar fi considerat un preț al banilor, prezumția de caracter abuziv ar fi și mai puternică, întrucât pentru aceeași prestație / serviciu, banca încasează doua prețuri. Prin urmare, modul echivoc în care a fost definit comisionul de administrare și modul de calcul al acestuia, au condus la majorarea costurilor percepute de banca, acest comision fiind în realitate o dobândă mascată.
Disimularea unei părți a dobânzii sub denumirea de comision este o dovada a relei credințe a băncii care percepe un astfel de comision, întrucât, pe de o parte, reprezintă o modalitate de inducere în eroare a clienților, prin prezentarea de dobânzi avantajoase în raport cu ofertele altor bănci care acționau pe aceeași piața relevanta cu pârâta (dar care, in realitate, datorita adăugării la DAE a comisionului de risc, nu mai erau chiar atât de avantajoase) și, pe de altă parte, reprezintă o modalitate de procurare a unui avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite ale comercianților.
Cu ocazia încheierii contractului de credit nu li s-a adus la cunoștință sub nici o formă, motivul pentru care a fost inclus acest comision de administrare, scopul lui, care este serviciul pe care îl presta banca în schimbul acestui comision sau orice alt element de fapt determinant în stabilirea cuantumului acestui comision.
Prin încasarea comisionului de administrare de către banca în condițiile mai sus arătate, s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei credințe.
Raportându-ne la dispozițiile Codului Civil, art.1341 alin.(l) prevede că "cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire".
Banca nu a explicat în mod concret ce reprezintă comisionul de administrare, o cheltuială sau un venit al băncii.
Potrivit art. l din Legea nr. 193/2000, "orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate."
Potrivit lit. g) din Anexa legii mai sus menționate, este considerată abuzivă clauza care "dă dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale".
De asemenea, conform art.4 alin.(l) din Legea nr. 193/2000: "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a data posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei..."
Dreptul la acțiunea în restituirea sumelor plătite în temeiul unui act lovit de nulitate intervine și în baza unuia din principiile efectelor nulității actului juridic civil, principiul "restitutio in integrum", potrivit căruia tot ceea ce s-a executat în baza unui act lovit de nulitate trebuie restituit astfel încât părțile raportului juridic civil să ajungă în situația în care acel act nu s-ar fi încheiat. Ori, repunerea părților în situația anterioară presupune restituirea sumelor de bani reținute de pârâte cu titlu de comisioane de acordare credit și de administrare.
În drept și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii 193/2000, art.966, 1169, 1341 Cod Civil, Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European, Directiva Consiliului European nr.93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
În dovedire a depus la dosar contractul de credit de consum nr.X, act adițional X la contractul de credit de consum nr.X, grafic de plăți.
Prin serviciul registratură la 25.03.2015 reclamantul a depus la dosar precizare de acțiune prin care a arătat că nu îi este cunoscută valoarea totală a sumelor privitoare la dobânda variabilă plătită în plus peste pragul de 9,50 % și valoarea comisioanelor ce urmează a fi restituite.
Prin serviciul registratură la 11.01.2016 pârâta X a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamanți ca neîntemeiată.
În motivare, în esență, a arătat că anterior semnării contractului de credit reclamanții au putut consulta clauzele acestuia, au avut posibilitatea de a analiza și studia cu atenție fiecare dintre clauze, pentru a aprecia daca acestea corespund sau nu intereselor sale, sau dimpotrivă, încalcă aceste interese. De asemenea, reclamantul a beneficiat de consultanță cu privire la aspectele neclare din contract anterior semnării acestuia, astfel încât să își poată exprima consimțământul în deplină cunoștința de cauză. Aceasta este practica bancara obișnuita și a fost respectată și de către Bancpost la încheierea fiecărui contract de credit, indiferent de tipul acestuia și indiferent de consumator.
În situația în care reclamantul ar fi ajuns la concluzia că unele dintre clauzele contractuale nu corespund intereselor sau drepturilor proprii, ar fi putut opta pentru a nu încheia contractele de credit, realizându-și obiectivele și necesitățile de creditare fie prin intermediul altor produse de același gen pe care le oferea Bancpost la acel moment, fie de la alte instituții bancare care ar fi putut, din perspectiva domniei sale, să vină mai mult în întâmpinarea nevoilor proprii.
Astfel, reclamantul a avut posibilitatea reală, concretă, de a lua cunoștința despre fiecare dintre clauzele și costurile cu privire la care ar fi avut nelămuriri sau dubii.
Prin a avea posibilitatea reala de a cunoaște condițiile contractuale la momentul încheierii contractului, trebuie să se înțeleagă faptul că reclamantul a avut la dispoziție elementele necesare pentru a cunoaște costurile și condițiile contractuale, indiferent dacă, în concret, au valorificat sau nu aceste condiții.
Precizează că niciuna dintre clauzele contractuale nu obligă pe consumator la suportarea unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului.
A mai arătat că la momentul încheierii contractului de credit exista pe piața bancara o varietate de produse de creditare, selecția aparținând consumatorului, în funcție de varianta cea mai avantajoasă. Existența unor produse predefinite și a unor contracte de credit standardizate nu afectează libertatea împrumutatului de a opta pentru un anumit tip de comisioane și nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, opțiunea clientului fiind liber exprimată; prin completarea cererii de credit reclamantul au optat pentru produsul care corespundea intereselor proprii; contractele de credit prevăd care sunt condițiile și consecințele tipului de dobânda și de comisioane și totodată modul în care sunt calculate, acestea fiind analizate de către împrumutat.
Între părți, în data de 18.02.2008 X s-a semnat contractul de credit X prin care banca a acordat reclamantei un credit în valoare de 16500.00 CHF pentru o perioada de 120 de luni.
În momentul acordării creditului, pârâta X punea la dispoziția clienților o anumită oferta pentru dobânzile, taxele, comisioanele percepute, pentru fiecare tip de credit. Aceste oferte variază în fiecare an în funcție de evoluția pieței bancare, tarifele practicate de banca fiind influențate de mai mulți factori, dar in special, de costul fondurilor, precum și marja de risc a țării.
Din portofoliul de soluții de creditare oferite de banca clienților săi la vremea respectiva, reclamanta a ales un produs de creditare cu dobânda variabila acordat în moneda CHF.
În privința legii aplicabile prezentului litigiu, examinarea fiecăreia dintre categoriile de clauze considerate abuzive de către reclamanți se face în principal în raport cu dispozițiile art. 4 alin (1) din Legea nr. 193/2000, o clauza contractuală care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă daca creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, și, dacă este cazul, în raport cu prevederile Legii nr. 190/1999 și ale Legii nr. 289/2004.
Referitor la art. 4 alin. (1), în mod constant, în cadrul analizei fiecăreia dintre clauze, reclamanții iau în discuție o pretinsă rea-credință a băncii în ceea ce privește modul în care au fost concepute clauzele contractuale. În primul rând, contractul a fost încheiat cu respectarea întocmai a cadrului legal în vigoare la data încheierii lui, care nu cunoștea limitările și interdicțiile instituite ulterior, abia prin OUG nr. 174/2008 și, mai departe, prin OUG nr. 50/2010.
În al doilea rând, contractul în discuție este în deplină concordanță cu practicile bancare generalizate în perioada de referința în care au fost încheiat, când creditul în România a cunoscut o expansiune extraordinară, pe fondul unei creșteri economice bazate în special pe operațiuni speculative pe plata Imobiliara și pe o exacerbare a consumului. Ar fi o gravă eroare să se ignore contextul economic în care au fost încheiate contractele și practicile bancare cvasigeneralizate. Nu poate fi aplicată astăzi contractelor încheiate în perioada respectivă, într-un anumit context legislativ și economic, noua scara de valori practicată în prezent, în condiții de criza economica și financiara.
Așadar, nu poate fi vorba de rea-credință din partea băncii care, la încheierea contractului cu reclamantul nu a făcut altceva decât să țină seama de prevederile legale și practicile bancare curente.
Astfel, este de reținut faptul că în tot sistemul bancar existau clauze de tipul celor pe care reclamantul le învederează prin cererea de chemare în judecată. În acest context, a pretinde ca în perioada respectivă, pârâta ar fi trebuit să practice clauze de tipul celor pretinse de reclamanți, în condițiile în care piața serviciilor bancare era caracterizată printr-o acuta concurență între instituțiile de credit, ar fi însemnat practic scoaterea X în afara competiției.
În al treilea rând, o soluție de principiu dată de instanța de judecata în sensul că, în principiu, clauzele atacate de reclamant sunt abuzive, ar pune grav în discuție, prin ricoșeu, portofoliile de credite încheiate în perioada de referința, putând genera consecințe negative incalculabile sub aspectul pierderilor masive care ar putea fi înregistrate în sistemul bancar, pe fondul oricum precar al portofoliului de credite neperformante în continuă creștere, în condițiile unei crize economice prelungite. Este și considerentul pentru care, prin Legea nr.288/2010 de aprobare a OUG nr. 50/2010 s-a renunțat la dispoziția tranzitorie potrivit căreia prevederile OUG nr. 50/2010 ar trebui aplicate și contractelor în curs de derulare, dispoziție care, sub aspect strict juridic, era discutabilă sub aspectul neconstituționalității, implicând o aplicare retroactivă a noilor dispoziții legale, dar, sub aspectul oportunității înseamnă o repunere în discuție a practicilor și tehnicilor contractuale de creditare de natura să destabilizeze sistemul bancar. Or, daca legiuitorul însuși a abandonat aceasta aplicare imediata a OUG nr. 50/2010, limitând-o strict la anumite aspecte, nu este posibil ca, pe calea indirecta a unei acțiuni în instanța, sub pretextul aplicării Legii nr. 193/2000 reclamantul sa obțină, de fapt același rezultat, ba chiar unul și mai avantajos, pe baza unor interpretări personale pe care le avansează, în condițiile în care au refuzat sau tăgăduit actele adiționale care realizau alinierea la prevederile OUG nr. 50/2010.
Cu privire la dreptul băncii de a modifica dobânda, învederează că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate întrucât posibilitatea băncilor de a modifica nivelul dobânzii în chiar cursul executării contractului de credit este prevăzută de alin. (1) lit. a) teza a II-a din Anexa la Legea nr. 193/2000 potrivit cărora, "prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă exista o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul". Prin urmare, prevederile anterior menționate consacra în mod expres dreptul profesionistului de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator în condițiile în care exista o motivație întemeiată, consumatorul este notificat cu privire la acest aspect, iar acesta din urma are posibilitatea de a rezilia imediat contractul.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 93 lit. g) pct. 2 din OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, "în cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligați să respecte următoarele reguli: dobânda poate varia în funcție de dobânda de referința a furnizorului de servicii financiare, cu condiția ca aceasta să fie unica pentru toate produsele financiare destinate persoanelor fizice ale operatorului economic respectiv și să nu fie majorată peste un anumit nivel, stabilit prin contract". Din analiza acestora dispoziții legale se poate observa că clauzele din contractele de credit referitoare la dobânda nu sunt abuzive, fiind stipulate cu respectarea prevederilor legale aplicabile.
Prin urmare, este evident faptul că nu poate fi calificată ca fiind abuzivă clauza prin care se stabilește în contractele de credit o dobândă variabilă și dreptul băncii de a modifica această dobândă, pentru că însăși Legea nr. 193/2000, în vigoare la data încheierii contractelor admitea posibilitatea încheierii unor asemenea contracte, precum și dreptul unilateral al instituției de credit de a modifica dobânda.
Cu privire la clauza referitoare la comisionul de acordare a creditului art. 4.1 alin 2, învederează că respectivele clauze sunt neîntemeiate întrucât comisionul de acordare a creditului reprezintă costul suportat de banca pentru serviciile de analiza a bonității clientului ce sunt efectuate înainte de a fi acordat creditul. Respectivul comision fost reținut o singura data, în momentul acordării creditului, fără a fi returnat odată cu rambursarea creditului.
Astfel, în vederea analizării profilului reclamanților, ca potențial client ai băncii, subscrisa indisponibilizează importante resurse (umane, de timp, de birotica, etc) pentru ca reclamanților sa primească aprobarea împrumutului. Mai mult decât atât, banca nu solicita efectuarea unor verificări reclamanților, care se prezuma ca este o persoana diligenta, având evidentele veniturilor lui, ci banca este obligata sa supună analizei interne informațiile oferite de către clienți - în folosul acestora, respectiv pentru a le acorda împrumutul, în măsura în care aceștia îndeplinesc condițiile necesare. De asemenea, cuantumul acestui comision poate fi ușor stabilit întrucât este exprimat într-un procent fix aplicat la valoarea inițială a creditului, astfel încât consumatorul cunoaște încă de la început ce sumă urmează să plătească pentru acordarea creditului.
Mai mult decât atât, reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii condițiilor de constatare a caracterului abuziv al respectivei clauze: clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul; clauza să fie considerată prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; clauza sa nu se refere la obiectul principal al contractului.
Totodată, clauza contractuală privind comisionul de acordare credit este exprimată din punct de vedere matematic într-un mod clar si precis, motiv pentru care nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.
Mai mult decât atât, legislația în vigoare la momentul încheierii contractului de credit nu interzicea stipularea acestui tip de comision, astfel încât se poate observa că nu a fost invocată încălcarea vreunei dispoziții legale ca urmare a stipulării clauzei referitore la comisionul de acordare credit.
Prin urmare, nu poate fi reținut caracterul abuziv al clauzei privitoare la comisionul de acordare a creditului, acesta fiind perfect valabil pentru motivele arătate mai sus.
În privința comisionului de administrare art. 4.1 alin 2, învederează instanței de judecată ca susținerile reclamanților sunt neîntemeiate întrucât comisionul de administrare a creditului este recunoscut în cuprinsul dispozițiilor art. 93 lit. d) teza I din Ordonanța nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor potrivit cărora, "în cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligați să respecte următoarele reguli: în contractul de credit/depozit se vor menționa și costurile de administrare, de retragere numerar si/sau de depunere numerar aferente contului curent, care cad în sarcina consumatorului, dacă furnizorul de servicii financiare percepe astfel de comisioane", devenind aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 potrivit cărora, "clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi".
În drept au fost invocate dispozițiile art. 93 lit. d) teza I din OG nr. 21/1992, art. 36 alin.(3) din OUG nr. 50/2010, precum și cele art. 56 alin. (1), alin. (3) teza I, art. 205 - art. 208 din noul Cod de procedura civilă.
În dovedire a depus la dosar practică judiciară.
Prin încheierea de ședință din data de 06.04.2016 au fost încuviințate pentru părți proba cu înscrisuri.
Prin serviciul registratură la 25.04.2016 pârâta a comunicat relațiile solicitate de către instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În fapt, între reclamanții X în calitate de împrumutat și X în calitate de codebitor, și pârâtele X și X, a fost încheiat contractul de credit nr. X pentru suma de 16.500 franci elvețieni, prelungit prin actul adițional nr.X semnat la 29.11.2010, prin care s-a mărit perioada de creditare până în februarie 2019 (f.8-16).
În aceste contracte, la art.4.1 alin.2, articol denumit "Dobânzi, Comisioane și Taxe" respectiv la art.2.7.3, se prevede: "Clientul se obligă să plătească următoarele comisioane: comision de acordare credit de 2,5% din valoarea creditului și comision de administrare lunară a creditului de 0,4% aplicat la valoarea soldului creditului" .
De asemenea în contract la art.4.3 se prevede că ,, pe parcursul contractului banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile și/sau comisioanele bancare,,.
Aceste clauze sunt abuzive în aprecierea reclamanților, deoarece nu au fost negociate direct; în contract nu se explică scopul acestor comisioane; comisionul de administrare este o dobândă ascunsă fiind încasat lunar de bancă, odată cu rambursarea ratelor de credit, deși pentru același motiv banca încasează dobândă, el neputând fi considerat un preț al banilor, prin încasarea comisionului creându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar bunei - credințe.
Examinând cererea prin prisma motivelor invocate, mijloacelor de probă administrate și dispozițiilor legale incidente în materie, instanța urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată pentru considerentele ce succed:
Convențiile de credit reprezintă contracte ale căror clauze intră sub incidenta Legii 193/2000, privind clauzele abuzive încheiate între comercianți si consumatori, astfel că instanța va analiza clauzele menționate de reclamanți în raport de aceste prevederi legale, pentru a stabili dacă sunt ori nu abuzive.
Potrivit art. 4 alin.(1)-(3) din Legea 193/2000 "O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens".
Deci, pentru a exista caracterul abuziv al unei clauze contractuale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții pe care instanța urmează a le analiza.
Cu privire la calitățile de consumator, respectiv de comerciant ale părților, instanța reține că acestea sunt dovedite, având în vedere faptul că la momentul încheierii contractului, pârâta este o societate comercială care a acționat în scopul comercializării serviciilor sale de creditare, iar reclamanții persoane fizice ce au acționat în scopuri personale (necomerciale), cele două părți având calitatea de consumator, respectiv comerciant, fiindu-le aplicabile dispozițiile Legii nr. 193/2000.
Cea de-a doua condiție ce urmează a fi analizată privește caracterul negociat al clauzelor contractuale.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În privința celei de-a treia condiție ce trebuie îndeplinită, anume existența unui dezechilibru semnificativ creat între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe, instanța reține că potrivit art. 4 din Legea 193/2000, o clauză contractuală poate fi abuzivă prin ea însăși sau împreună cu alte clauze și în cele ce urmează va analiza fiecare clauză în parte pentru a stabili dacă se face dovada existenței acestui dezechilibru. precum și comisioanele și cuantumul acestora
Instanța reține că, respectivele clauze contractuale contestate de către reclamanți sunt cuprinse într-un contract standard preformulat, dar reclamanții au avut posibilitatea să influențeze natura acestuia, atunci când au luat cunoștință de conținutul lui, putând refuza acceptarea creditului, astfel încât nu pot fi considerate ca nefiind negociate în sensul art. 4 din legea evocată de reclamanți.
Referitor la comisionul de acordare a creditului art. 4.1 alin.(2) din contract, inserarea acestuia ca o clauză contractuală nu este una abuzivă, deoarece comisionul de acordare a creditului - de analiză așa cum este prevăzut de art.36 alin.(1) din OUG 50/2010 - reprezintă costul suportat de bancă pentru serviciile de analiză a bonității clientului ce sunt efectuate înainte de a fi acordat creditul. Respectivul comision a fost reținut o singură dată, la momentul acordării creditului, fără a fi returnat odată cu rambursarea creditului, cuantumul lui fiind cunoscut de reclamanți la data semnării contractului.
Scopul acestui comision nu este necesar a se prevedea expres în contract - așa cum susțin reclamanții - acesta fiind arătat de lege, dar și prin însăși definiția lui ,, comision de acordare credit ,, arătându-și finalitatea, respectiv pentru analiza profilului reclamanților, ca potențiali clienți ai băncii, costul cu resursele umane, birotica, timpul consumat pentru ca reclamanții să primească aprobarea împrumutului la momentul acordării lui.
De asemenea, cuantumul acestui comision poate fi ușor stabilit întrucât este exprimat într-un procent fix aplicat la valoarea inițială a creditului, astfel încât consumatorul - recte reclamanții - cunoaște încă de la început ce sumă urmează să plătească pentru acordarea creditului.
Totodată, clauza contractuală privind comisionul de acordare credit este exprimată din punct de vedere matematic într-un mod clar si precis, face parte din costul creditului, fiind împreună cu cea privind comisionul de administrare lunară o componentă importantă a contractului, o condiție esențială a acestuia, motiv pentru care nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.
Legislația în vigoare la momentul încheierii contractului de credit nu interzicea stipularea acestui tip de comision, astfel încât se poate observa că reclamanții nu au invocat încălcarea vreunei dispoziții legale ca urmare a stipulării clauzei referitore la comisionul de acordare credit.
Prin urmare, nu poate fi reținut caracterul abuziv al clauzei privitoare la comisionul de acordare a creditului, acesta fiind perfect valabilă pentru motivele arătate mai sus.
În privința comisionului de administrare art. 4.1 alin 2, instanța apreciază că nici acesta nu reprezintă o clauză abuzivă în contract, întrucât comisionul de administrare a creditului este recunoscut în cuprinsul dispozițiilor art. 93 lit. d) teza I din Ordonanța nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor potrivit căruia: "în cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligați să respecte următoarele reguli: în contractul de credit/depozit se vor menționa și costurile de administrare, de retragere numerar si/sau de depunere numerar aferente contului curent, care cad în sarcina consumatorului, dacă furnizorul de servicii financiare percepe astfel de comisioane", devenind aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 potrivit cărora, "clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi".
Instanța reține că cele două comisioane prevăzute în contract, criticate de reclamanți, sunt clare, fără a lăsa loc de interpretări, iar dacă reclamanții au citit cu atenție contractul la momentul semnării lui, au înțeles fără echivoc semnificația clauzelor cuprinse la art.4.1 alin.(2), acestea nefiind de natură a crea un dezechilibru major în dauna consumatorului, raportat la cuantumul procentual al acestora de 2,5%, respectiv 0,4%.
De asemenea, conform art. 36 alin. (1), (3) din OUG nr. 50/2010, cu modificările și completările ulterioare: ,, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai, comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor; comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului,,.
Cu privire la dreptul băncii de a modifica dobânda, susținerile reclamanților sunt neîntemeiate întrucât posibilitatea băncilor de a modifica nivelul dobânzii în chiar cursul executării contractului de credit este prevăzută de alin. (1) lit. a) teza a II-a din Anexa la Legea nr. 193/2000 potrivit cărora, "prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă exista o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul".
În consecință, prevederile anterior menționate consacră în mod expres dreptul profesionistului de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator în condițiile în care există o motivație întemeiată, consumatorul fiind notificat cu privire la acest aspect, și are posibilitatea de a rezilia contractul.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 93 lit. g) pct. 2 din OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, "în cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligați să respecte următoarele reguli: dobânda poate varia în funcție de dobânda de referința a furnizorului de servicii financiare, cu condiția ca aceasta să fie unica pentru toate produsele financiare destinate persoanelor fizice ale operatorului economic respectiv, și să nu fie majorată peste un anumit nivel, stabilit prin contract". Din analiza acestora dispoziții legale, instanța reține că, în contractele de credit clauzele referitoare la dobânda nu sunt abuzive, fiind stipulate cu respectarea prevederilor legale aplicabile.
Astfel, nu poate fi calificată ca fiind abuzivă clauza prin care se stabilește în contractele de credit o dobândă variabilă și dreptul băncii de a modifica această dobândă, pentru că însăși Legea nr. 193/2000, în vigoare la data încheierii contractelor admitea posibilitatea încheierii unor asemenea contracte, precum și dreptul unilateral al instituției de credit de a modifica dobânda.
Fiind respinsă cererea de constatare a unor clauze abuzive în contract, va fi respins ca neîntemeiat și petitul accesoriu al acesteia de restituire a sumelor reprezentând comisioane încasate de pârâte.
| ← Divorţ prin acord; învoiala soţilor în cee ace priveşte... | Dreptul la legături personale între părinte cu minor. motive... → |
|---|
