Construcţie pe terenul altuia. Bună-credinţă. Obligaţia de despăgubire. Caracter
| Comentarii |
|
C.civ., art. 494
Obligaţia proprietarului terenului de a despăgubi pe constructorul de bună-credinţă este o obligaţie personală, care nu se transmite o dată cu înstrăinarea imobilului.
Trib. Suprem, col. civ., decizia nr. 467 din 14 martie 1956
(C.D. 1956, op. cit., p. 65-67)
Reclamanţii I.S. şi F.S., la data de 10 februarie 1955, au chemat în judecată pe pârâţii C.R. şi S.S., pentru a fi obligaţi să le restituie o cantitate de materiale de construcţie sau să le plătească contravaloarea lor, susţinând că în anul 1947 pârâtul C.R., tatăl reclamantului I.S., i-a donat acestuia un teren pe care se afla o casă cu parter şi pe care I.S., în anul 1947, a construit, cu materialele sale, un etaj. In anul 1953, pârâtul C.R. a vândut terenul şi casa nepoatei sale, pârâta S.S., care, prin proces, i-a evacuat din casă, astfel că pârâţii s-au îmbogăţit fără just temei cu valoarea materialelor şi a manoperei pe care reclamanţii le-au folosit la construirea casei.
Tribunalul popular al raionului Cislău, a admis în parte acţiunea, obligând pe ambii pârâţi să plătească reclamantului I.S. contravaloarea materialelor de construcţie şi a manoperei.
Recursul pârâţilor a fost respins de Tribunalul regional Ploieşti cu motivarea că reclamantul, potrivit art. 494 C.civ., fiind constructor de bună-credinţă, poate cere numai el valoarea materialelor şi a muncii prestate, deci pârâţii trebuie să plătească această valoare în mod solidar, deoarece pârâta S.S. este succesoare cu titlu particular a vânzătorului C.R., garant pentru evicţiune.
împotriva ambelor hotărâri s-a introdus cerere de îndreptare, pentru desfiinţarea lor ca nelegale, în ceea ce priveşte admiterea acţiunii faţă de pârâta S.S.
Cererea de îndreptare a fost admisă pentru următoarele considerente:
în speţă, s-a stabilit definitiv, într-un alt litigiu că pârâtul C.R. a promis transmiterea terenului şi casei cu parter reclamantului I.S., fiul său, care, stăpânindu-le împreună cu C.R. a construit un etaj la casă, iar apoi pârâtul
C.R. a vândut terenul şi casa pârâtei S.S., care i-a evacuat pe reclamanţi din imobil.
Astfel fiind, reclamantul I.S., fiind constructor de bună-credinţă, pe baza promisiunii de donaţie a tatălui său, pârâtul C.R., are dreptul să
ceară, în baza art. 494 C.civ., valoarea materialelor şi muncii prestate în construcţia etajului casei.
Acţiunea în despăgubire pe care o acordă art. 494 C.civ. nu se poate intenta decât împotriva aceluia care era proprietar la epoca când etajul a fost construit, care este debitor al obligaţiei de dezdăunare, şi care a transmis terenul cu casă şi etajul construit, şi nu împotriva proprietarului actual, care a achiziţionat bunul după facerea construcţiei. Intr-adevăr, obligaţia proprietarului terenului de a despăgubi pe constructorul de bună-credinţă este o obligaţie personală şi nu reală, care în principiu nu se transmite o dată cu înstrăinarea imobilului la dobânditorul cu titlu particular, ci de ea răspunde cu întregul său patrimoniu vechiul proprietar, aceasta în afară de cazul când se face dovada că înstrăinarea s-a făcut în frauda drepturilor constructorilor şi că achizitorul imobilului este de rea-credinţă sau când s-a luat o inscripţie specială pentru garantarea creanţei constructorului. Astfel, pârâta S.S. nu putea fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu fostul proprietar al imobilului.
| ← Construcţie pe terenul altuia. Buna-credinţă. Condiţii | Drepturile constructorului de bună-credinţă. Intervenirea... → |
|---|
